Cauta in aceasta categorie:

Rol activ – Respectarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor. Contrarietate (Contradictorialitate) de hotărâri

Rolul activ consacrat de art. 129 Cod procedura civila permite instantei de judecata sa puna în discutie orice împrejurari de fapt ori de drept, chiar nementionate în cerere sau în întâmpinare, precum si sa ordone administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se împotrivesc, dar toate aceste drepturi-obligatii sunt subsumate discutarii lor...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului „in dubio pro reo”. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Prin sentinţa penală nr. 710 din data de 23.11.2007 a Judecătoriei Suceava, în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, inculpatul C. V. D. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 al.1,2 lit.c şi al.21 lit.e Cod penal. În baza art. 346 al.3...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului „in dubio pro reo” Infracţiuni

Conform probatoriului administrat, nu se poate stabili cu certitudine dacă în noaptea de 06/07.08.2009, inculpatul D.N., care nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul Dacia cu nr… şi pe porţiuni cu drum public. Curtea de Apel Galaţi, decizia penală nr. 1830/R din 21.12.2012 Prin sentinţa penală nr.245/03.10.2012 a Judecătoriei Tg.Bujor, în baza dispoziţiilor art. 334...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului non reformatio in pejus la soluţionarea laturii civile în procedura rejudecării, conform art. 5221C.proc.pen., raportat la art. 346 C.proc.pen.

Prin consacrarea acestui efect este înlăturată teama asumării riscului agravării situaţiei părţii în propria cale de atac. Procedura de rejudecare a cauzei, la solicitarea inculpatului, în procedura prevăzută de art. 5221C.proc.pen., este asimilată unei căi ordinare de atac exercitată de acesta. Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 41...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului in dubio pro reo”.

În cazul în care, în urma administrării probatoriului, există motive temeinice de îndoială cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat, această situaţie trebuie interpretată întotdeauna în favoarea inculpatului. Prin sentinţa penală nr. 710 din data de 23.11.2007 a Judecătoriei Suceava, în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.c Cod procedură...

Citeste mai mult...

Nesocotirea principiului constituţional al neretroactivităţii legii şi afectarea în substanţa lui, a principiului securităţii raporturilor juridice, fundamental într-un stat de drept. Asistenţă şi asigurări sociale

Nesocotirea principiului constituţional al neretroactivităţii legii şi afectarea în substanţa lui, a principiului securităţii raporturilor juridice, fundamental într-un stat de drept. -art.89(1)din Legea nr.19/2000 -art. 82 alin. 2 din Legea 303/2004, modificată prin Legea nr.97/2008 de aprobare a OUG nr. 100/2007 Revizuirea operată de casa teritorială de pensii, la cerere sau din oficiu, nu retroactivează, adică...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului “in dubio pro reo”. Achitare

Aplicarea principiului "in dubio pro reo". Achitare.Decizia penala nr. 295/27 decembrie 2006. Prin hotarârea citata, Judecatoria Macin a dispus în temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal, condamnarea inculpatului B.J la o pedeapsa de 600 lei amenda. Inculpatul a fost obligat sa plateasca parti vatamate N.I. suma de 1000 lei cu titlu de daune morale. De asemenea, inculpatul...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului „in dubio pro reo”, în situaţia în care partea vătămată a suferit leziuni anterioare actului de violenţă exercitat de inculpat, iar actele medico-legale nu menţionează existenţa unor leziuni suplimentare. Loviri şi alte vătămări

Faţă de acestea, prin aplicarea principiului „in dubio pro reo”, văzând imposibilitatea, în pofida probelor ce au fost administrate în acest scop, de a stabili existenţa unor consecinţe mai grave asupra integrităţii corporale a părţii vătămate, altele decât suferinţele fizice inerente unui act de agresiune (acţiunea violentă a inculpatului fiind pe deplin dovedită ), instanţa...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului non reformatio in pejus la soluţionarea laturii civile în procedura rejudecării, conform art. 5221 din Codul de procedură penală, raportat la art. 346 din Codul de procedură penală

- Codul de procedură penală: art. 346, art. 5221 Prin consacrarea acestui efect, este înlăturată teama asumării riscului agravării situaţiei părţii în propria cale de atac. Procedura de rejudecare a cauzei, la solicitarea inculpatului, în procedura prevăzută de art. 5221 C. pr. pen., este asimilată unei căi ordinare de atac exercitată de acesta. (Decizia penală nr. 41/A din...

Citeste mai mult...

Aplicarea principiului “in dubio pro reo”. Achitare Probe, dovezi

Decizia penala nr. 295/27 decembrie 2006. Prin hotarârea citata, Judecatoria Macin a dispus în temeiul art. 180 alin. 2 Cod penal, condamnarea inculpatului B.J la o pedeapsa de 600 lei amenda. Inculpatul a fost obligat sa plateasca parti vatamate N.I. suma de 1000 lei cu titlu de daune morale. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei...

Citeste mai mult...

Aplicabilitatea principiului disponibilităţii în materia cererilor de contopire a pedepselor Contestaţie în anulare

Prin sentinţa penala nr. 574/8 mai 2009 pronunţata în dosarul penal nr. 5/296/271/2009 al Judecătoriei Oradea s-a luat act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul petent RE cu privire la pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplic. prin s.p. nr. 273/19.09.2008 a Judecătoriei Carei, definitivă la 07.10.2008 prin...

Citeste mai mult...

Respectarea principiului contradictorialităţii în procesul civil. Contrarietate (Contradictorialitate) de hotărâri

Prin Sentinta civila nr. 163/20.02.2010, Judecatoria Sighetu Marmatiei a respins actiunea civila înaintata de reclamantii C.si C. V. împotriva pârâtei Comuna Bocicoiu Mare prin Primar. Prima instanta a retinut ca reclamantii au solicitat sa se constate ca succesiunea dupa proprietarii tabulari este vacanta. Chiar daca s-ar accepta ideea ca proprietarii tabulari sunt decedati, cererea nu poate avea...

Citeste mai mult...

Instanţele – în limita principiului disponibilităţii – pot verifica legalitatea şi temeinicia deciziei de sancţionare şi sub aspectul aplicării sancţiunii, ajungând să poată dispune chiar înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicată de angajator salariatu

Prin sentinţa civilă nr. 824/6.05 2009, Tribunalul Braşov a dispus: Respingerea contestaţiei formulate de către contestatorul V.I.C., în contradictoriu cu intimata SC S.R. SRL, împotriva Deciziei de concediere nr. 5/19.02.2009, emisă de intimată. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele: reclamantul a fost angajatul societarii intimate in funcţia de agent de...

Citeste mai mult...

Apel. Respectarea principiului aflării adevărului şi dreptului la un proces echitabil

Neadministrarea de către instanţa de apel a două probe esenţiale pentru aflarea adevărului echivalează cu încălcarea dreptului la apărare de care beneficiază inculpatul. Astfel, inculpatul nu a beneficiat de un proces echitabil, iar pentru a fi corectate aceste deficienţe ale judecăţii în apel, se impune casarea deciziei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de...

Citeste mai mult...

Respectarea principiului dreptului la apărare. Administrarea de probe. Obligaţiile părţilor. Obligaţiile instanţei

C. proc. civ., art. 129 alin. (2), art. 186 alin. (2), art. 188 alin. (1) şi (3) Constatarea de către instanţă că partea se obligă să asigure prezenţa martorului nu are nicio bază legală, normele procedurale civile neprevăzând o astfel de obligaţie în sarcina părţii căreia i-a fost încuviinţată proba. Mai mult, în baza art. 129 alin....

Citeste mai mult...

Reducerea amenzii sub minimul prevăzut de lege. încălcarea principiului legalităţii sancţiunilor contravenţionale. Inadmisibilitate

Conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanţa poate proceda la individualizarea cuantumului amenzii aplicate conform criteriilor de individualizare prevăzute de textul menţionat, însă nu poate aplica o amendă sub minimul legal, deoarece ar fi încălcat principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, neputând fi dispusă o sancţiune în afara limitelor legale. Trib. Bucureşti, s. a IX-a...

Citeste mai mult...

Anulare act administrativ. Aplicarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil

În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cauzei deduse judecăţii. Aceasta este expresia aplicării principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, iar nerespectarea lui şi pronunţarea unei soluţii care nu vizează obiectul cauzei echivalează cu necercetarea fondului. Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 172 din 8 februarie 2011 Prin Sentința nr. 963/24.09.2010, Tribunalul...

Citeste mai mult...

Codul de procedura civila. Încalcarea principiului contradictorialitatii si a principiului dreptului la aparare din perspectiva art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

- Cod procedura civila, art.129 - Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.6 Omisiunea instantei de a acorda recurentei cuvântul asupra aspectului privind prescrierea dreptului material la actiune reprezinta o încalcare atât a principiului contradictorialitatii, cât si a principiului dreptului la aparare. (CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VI-A CIVILA, DECIZIA COMERCIALA NR.1270 R din 13.09.2011) Prin contestatia...

Citeste mai mult...

Procedură civilă. Aplicarea principiului disponibilităţii şi obligaţia instanţei de a respecta limitele investirii. Încălcarea dispoziţiilor art.129 alin.(6) Cod pr.civilă prin schimbarea obiectului cererii formulate de reclamanţi . Procedură civilă şi pe

Prin cererea înregistrata la data de 28.01.2010, reclamantii V.M.S. si V.L.A.V. au chemat în judecata pe pârâtii T.M. si T.D., solicitând sa fie obligati sa desfiinteze servitutea de vedere creata contrar legii si sa se ia masuri pentru împiedicarea scurgerii apelor de pe acoperisul casei pârâtilor pe terenul lor, sub sanctiunea obligarii la daune...

Citeste mai mult...

Citarea părţilor, respectarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii

Reclamanţii C.C., F.S., I.M. şi C.V. au chemat în judecată pe armatorii navei „FOS", PO INC, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale ce li se cuvin la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantum de 67.013 USD, corespunzător perioadei noiembrie 1999-iunie 2002, şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. ...

Citeste mai mult...