Dispoziţiile art. 28 ind. 1 Cod procedură penală, invocate în susţinerea cererii, nu sunt incidente, întrucât acestea referă exclusiv asupra competenţei curţii de apel de a judeca în primă instanţă infracţiunile săvârşite de avocaţi (deci asupra judecării în fond) ori, în speţă, tribunalul a fost instanţa sesizată. Curtea de Apel Iaşi, sentinţa penală nr. 60 din...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Competenţă. Cerere de suspendare provizorie a executării
Prin decizia nr.1035 din 12.11.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost casată sentinţa nr.1468 din 07.11.2001, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Târgovişte. în motivarea soluţiei, s-a arătat că instanţa de fond a admis cererea formulată, pe cale de ordonanţă preşedinţială, de reclamanta-societate comercială şi...
Citeste mai mult...Cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Obligativitatea ascultării inculpatului. Consecinţa neascultării acestuia. Liberare provizorie
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Inadmisibilitate. Casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cererii la aceeaşi instanţă pentru motivul că procurorul a dat o greşită încadrare juridică faptei
Nu poate fi vorba de o trecere în domeniul altei puteri în cazul greşitei încadrări juridice date faptei de procuror, chiar dacă în opinia judecătorului, s-ar impune o altă calificare. Secţia penală, Decizia nr. 487 din 9 septembrie 2008 Prin decizia penală nr. 487/R din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești s-a dispus, în...
Citeste mai mult...Cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Inadmisibilitate. Casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cererii la aceeaşi instanţă pentru motivul că procurorul a dat o greşită încadrare juridică faptei (art.160/2 Liber
Inadmisibilitate. Casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cererii la aceeaşi instanţă pentru motivul că procurorul a dat o greşită încadrare juridică faptei (art.160/2 alin.1 Cod procedură penală). Nu poate fi vorba de o trecere în domeniul altei puteri în cazul greşitei încadrări juridice dată faptei de procuror, chiar dacă în opinia judecătorului, s-ar impune...
Citeste mai mult...Cererea de liberare provizorie sub control judiciar în cazul în care inculpatul arestat preventiv este urmărit ori judecat pentru o infracţiune intenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce depăşeşte 18 ani: inadmisibilă sau netemeinică Li
"În baza art.1608 alin.1 si 3 rap. la art. 160 2 al. 1 C.pr.pen., respinge ca inadmisibila cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de catre inculpatul ..., fiul lui ..., nascut la data de ..., dom.în .... CNP ...., în prezent aflat în Penitenciarul ..... În baza art.192 alin.2 C.pr.pen., obliga inculpatul...
Citeste mai mult...CEREREA DE LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR . ADMISIBILITATEA ÎN PRINCIPIU A CERERII. Cereri
Prin încheierea nr. 30/30 martie 2009 Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de I.A.F., reţinînd că în raport de gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat şi complexitatea activităţii infracţionale la care se presupune că a participat, pentru buna desfăşurare a procesului penal şi lămurirea tuturor aspectelor...
Citeste mai mult...Cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Obligaţia instanţei de judecată de a verifica atât îndeplinirea condiţiilor formale referitoare la admisibilitatea în principiu a cererii, cât şi a condiţiilor de temeinicie. Acordarea beneficiului libe
Art. 136 Cod procedură penală Liberarea provizorie sub control judiciar este un drept subiectiv şi o garanţie constituţionalăa inculpatului arestat preventiv. Prin urmare, nu este o simplă oportunitate sau o vocaţie a inculpatului lăsată la aprecierea discreţionarăa instanţei. Exercitarea acestui drept subiectiv este supusă condiţiilor prevăzute de legea penală. În cauză, în mod corect instanţa...
Citeste mai mult...Cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Inadmisibilitate. Casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cererii la aceeaşi instanţă pentru motivul că procurorul a
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar.Inadmisibilitate.Casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecarea fonduluicererii la aceeaşi instanţă pentru motivul că procurorul a dat ogreşită încadrare juridică faptei (art.160/2 alin.1 Cod procedurăpenală). Nu poate fi vorba de o trecere în domeniul alteiputeri în cazul greşitei încadrări juridice dată faptei de procuror, chiar dacă în opinia judecătorului, s-ar impune o...
Citeste mai mult...CEREREA DE LIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR. CONDIŢII. Liberare provizorie
Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea nr. 178/27 mai 2009 a respins ca nefondat recursul inculpatului , apreciind că şi soluţia de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi soluţia de respingere ca nefondată a cererii sunt legale şi temeinice în raport de dispoz. art. 160/1 Cod procedură penală şi...
Citeste mai mult...Cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Condiţii de admisibilitate
- Cod procedură penală: art. 1602 alin. 1 şi 2 Condiţiile de admisibilitate, în principiu, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu se justifică pertinent atunci când există date că inculpatul va încerca să influenţeze părţile vătămate şi să zădărnicească aflarea adevărului. Ameninţările adresate de acesta părţii vătămate, consemnate în procesele-verbale de redare a convorbirilor...
Citeste mai mult...Cererea de liberare provizorie sub control judiciar în cazul în care inculpatul arestat preventiv este urmărit ori judecat pentru o infracţiune intenţionată pentru care legea
Prin încheierea din 17.09.2009 din dosarul nr.14720/281/2009 al Judecatoriei Ploiesti, s-au hotarât urmatoarele: "În baza art.1608 alin.1 si 3 rap. la art. 160 2 al. 1 C.pr.pen., respinge ca inadmisibila cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de catre inculpatul..., fiul lui..., nascut la data de..., dom.în... CNP..., în prezent aflat în Penitenciarul... În baza art.192...
Citeste mai mult...Cerere liberare sub control judiciar Liberare provizorie
În motivarea cererii, inculpatul a susţinut că este cercetat pentru infracţiuni pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege nu depăşeşte 18 ani închisoare, dar nu este condamnat beneficiind de prezumţia de nevinovăţie şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 Cod procedură penală şi următoarele, nefiind justificată măsura arestării preventive. Arată că are o...
Citeste mai mult...Recurs declarat împotriva încheierii de atribuire provizorie a unui bun. Inadmisibilitate Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 5.04.2007 a Judecătoriei Gherla, s-a admis în parte acţiunea precizată, intentată de reclamanta B.M. împotriva pârâţilor T.V., S.C. C.F. SA Cluj-Napoca şi S.C. V. SRL GHERLA, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul T.V. împotriva reclamantei B.M. şi în consecinţă, s-a constatat că pe terenul în suprafaţă...
Citeste mai mult...Cerere de liberare provizorie sub control judiciar.Netemeinicie. Cereri
În dosarul penal nr.1173/282/2009 inculpatul Z.A.,arestat preventiv pentru săvârşirea mai multor infracţiuni,a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar pentru a i se da o şansă de îndreptare şi pentru a fi împreună cu familia. Cum cererea nu a fost formulată cu respectarea prevederilor art.160 indice 6 alin.(2) cod procedură penală instanţa a...
Citeste mai mult...Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Soluţionarea acesteia în condiţiile nerespectării procedurii prev. de art. 1608 şi 1608a din Codul de procedură penală Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
În speta, cu ocazia examinarii admisibilitatii în principiu a cererii, prima instanta a analizat de fapt îndeplinirea cerintelor prev. de art. 1602 alin. 1 Cod procedura penala, desi aceste aspecte tin de solutionarea fondului cererii si se examineaza dupa admiterea ei în principiu. În raport de dispozitiile art. 1608a alin. 4, art. 1609 din Codul...
Citeste mai mult...Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Respingere. Nemotivare. Liberare provizorie
Respingerea unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să se fundamenteze pe o analiză aprofundată şi clară a condiţiilor impuse de art. 160/2 al.2 Cod procedură penală, considerentele încheierii neputând fi substituite unor argumente specifice luării, menţinerii sau prelungirii măsurii arestării preventive, cereri ce presupun cu totul alte exigenţe, reprezentând instituţii diferite. Secţia penală –...
Citeste mai mult...Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Respingere
Intervalul redus de timp de la momentul statuării definitive asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului la momentul la care este formulată cererea de liberare provizorie duce la concluzia că nu se justifică lăsarea în libertate a acestuia în condiţiile art. 1602C.proc.pen. Secţia penală şi de minori, Încheierea nr. 2 din 16 ianuarie 2013 ...
Citeste mai mult...Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Neascultarea petentului- inculpat de instanţa de fond. Consecinţe juridice. Liberare provizorie
Art. 160 ind. 2 şi urm. Cod procedură penală Neascultarea inculpatului, cu ocazia soluţionării unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, conform art. 160 ind. 8a alin. 1 Cod procedură penală, înainte de a se pune concluzii pe fondul cauzei echivalează cu nepronunţarea instanţei relativ la un drept esenţial pentru inculpat, de natură...
Citeste mai mult...Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Criterii de apreciere, în raport de durata de timp scursa ulterior verificarilor impuse de art.3002 Cod pr.pen. Facultatea instantei de judecata de a aprecia asupra oportunitatii liberarii. Liberare prov
1. În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanta examineaza, în cadrul procedurii reglementate în art. 1608, îndeplinirea conditiilor prevazute în art. 1606 pentru admisibilitatea în principiu a cererii. Conditiile prevazute în art. 1602 alin. (1) si (2) nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia si, ca atare, se examineaza...
Citeste mai mult...