Cauta in aceasta categorie:

Aplicarea legii penale mai favorabile – art. 6 ncp – în cazul recidivei postcondamnatorii, postexecutorii, revocarea liberării condiţionate

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele: Prin sentinţa penală nr. 722 pronunţată la data de 11.02.2014 de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 3116/215/2014, s-a respins contestaţia la executare formulată de Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava Craiova privind aplicarea art. 6 din codul penal faţă de condamnatul S.P., deţinut în Penitenciarul Pelendava...

Citeste mai mult...

Aplicarea dispoziţiilor legale privind sancţionarea recidivei postcondamnatorii în situaţia în care primul termen al recidivei îl constituie o infracţiune pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Posibilitatea de modificarea a

Posibilitatea de modificarea a regimului sancţionator al recidivei aplicat de instanţa care a judecat fondul cauzei pe calea contestaţiei la executare; noţiunea de „incident” ivit în cursul executării. Prin cererea formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Iaşi, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.6254/99/2011, s-a formulat contestaţie la executarea sentinţei penale...

Citeste mai mult...