Cauta in aceasta categorie:

Concedierea salariatului conform prevederilor art. 264 alin. 1 lit. F din codul muncii. Solicitarea salariatului de a se constata că raporturile sale de muncă cu

Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi înregistrată la data de 3.05.2005, reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. E." S.R.L. Frătăuţii Noi, judeţul Suceava, a solicitat să se constate că raporturile cu pârâta au încetat prin demisie şi pârâta să fie obligată la plata despăgubirilor rezultate din înregistrarea tardivă a contractului...

Citeste mai mult...

Răspunderea patrimonială a salariatului. Raportarea prevederilor art. 270 din codul muncii la prevederile legii nr. 22/1969

Prin sentinţa nr. 720 din 4.04.2005 a Tribunalului Botoşani - Secţia civilă, s-a admis acţiunea reclamantei CONSUMCOOP Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii: M.D., N.A.A, N.S. şi G.A., fiind obligată pârâta M.D. să plătească reclamantei suma de 21.198.000 lei (ROL) despăgubiri reprezentând lipsuri în gestiune, iar pârâţii N.A.A, N.S. şi G.A, în solidar...

Citeste mai mult...

Acţiune în despăgubirea salariatului de către angajator în condiţiile prevăzute de art.269 (1) C. Muncii. Condiţii de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ

Acţiune în despăgubirea salariatului de către angajator în condiţiile prevăzute de art.269 (1) C. muncii. Condiţii de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativCurtea de Apel Iaşi, decizia nr.746 din 14 decembrie 2007Prin sentinţa civilă nr.426 din 17.02.2006 Tribunalul Iaşi respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de D.S.P. Jud.Iaşi.Respinge acţiunea astfel cum a fost precizată şi...

Citeste mai mult...

Admiterea acţiunii în obligarea salariatului la contravaloarea prejudiciului produs în legătură cu munca în cazul semnării unui angajament de plată în acest sens

Admiterea acţiunii în obligarea salariatului la contravaloarea prejudiciului produs în legătură cu în cazul semnării unui angajament de plată în acest sens Decizia nr.806/05.12.2006Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, reclamanta R.T.F. Călători Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul B.Gh., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 174,95 lei reprezentând daune, cu cheltuieli de judecată.În...

Citeste mai mult...

Încetare contract de muncă din iniţiativa salariatului. Spor de fidelitate.

Reclamanta BCR SA - Sucursala Judeţeană Dolj a chemat în judecată pârâta V.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5011 lei reprezentând spor de fidelitate aferent perioadei 01.03.2005 - 01.03.2006. Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr.197 din data de 08 febr. 2007, pronunţată în dosarul nr.3176/63/2006(...

Citeste mai mult...

Demisia salariatului. Dreptul angajatorului de a renunţa total sau parţial la dreptul de preaviz.

Demisia salariatului. Dreptul angajatorului de a renunţa total sau parţial la dreptul de preaviz. Codul muncii, art. 55 lit. c şi art. 79 alin. 1 şi alin. 7 În situaţia în care salariatul îşi dă demisia, angajatorul poate renunţa total sau parţial la dreptul de preaviz, deoarece acest drept prevăzut în favoarea sa, iar nu a salariatului,...

Citeste mai mult...

OBLIGAŢIA ANGAJATORULUI DE A PLĂTI SALARIATULUI UN SALARIU, CEL PUŢIN EGAL CU SALARIUL MINIM BRUT GARANTAT ÎN PLATĂ.

Art. 159 alin.3 Codul muncii prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului dar nu poate să-şi desfăşoare activitatea din motive neimputabile...

Citeste mai mult...

Litigiu de muncă. Răspunderea patrimonială a salariatului reglementată de art. 270 din Codul muncii. Inadmisibilitatea emiterii unei decizii de imputare

Conform prevederilor art. 270 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 salariatii raspund patrimonial în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu lor. În lumina acestor prevederi legale angajatorul trebuie sa obtina titlu executoriu împotriva salariatului, pentru recuperarea prejudiciului, fara a putea emite...

Citeste mai mult...

Modificarea unilaterală a contractului de muncă în privinţa salariatului. Forţă majoră. Inadmisibilitate.

Modificarea unilaterală a contractului de muncă în privinţa salariatului. Forţă majoră. Inadmisibilitate. Potrivit dispoziţiilor art. 41 al. 1 din Codul muncii modificarea contractului individual de muncă se poate face numai cu acordul părţilor. Prin excepţie, modificarea unilaterală a contractului de muncă de către unitate poate avea loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul muncii....

Citeste mai mult...

Comisioane acordate salariatului în executarea contractului de muncă. Natura juridică a acestora. Cuantumul comisioanelor acordate constituie atributul exclusiv al angajatorului, în lipsa unor înţelegeri exprese

Comisioane acordate salariatului in executarea contractului de munca. Natura juridica a acestora. Cuantumul comisioanelor acordate constituie atributul exclusiv al angajatorului, in lipsa unor intelegeri exprese intre angajator si salariat.Prin sentinta civila nr 103 din 23.03.2005 Tribunalul Ialomita a admis in parte actiunea formulata de reclamantul PA impotriva paratei SC I SA si s-a dispus obligarea...

Citeste mai mult...

Concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului în condiţiile prevăzute de art. 61 alineatul 1 lit. c din Codul Muncii

Concediere pentru motive care tin de persoana salariatului în conditiile prevazute de art. 61 alineatul 1 lit. c din Codul Muncii. Nerespectarea de catre angajator a dispozitiilor art. 74 din acelasi cod referitoare la forma si continutul deciziei de concediere în sensul neindicarii duratei preavizului. Sanctiunea aplicabila din perspectiva dreptului substantial.Prin decizia nr. 240 16854...

Citeste mai mult...

Revocarea din funcţia de conducere şi trecerea salariatului într-o funcţie de execuţie prin decizia unilaterală a angajatorului, cu schimbarea locului muncii şi diminuarea salariului.

Revocarea din funcţia de conducere şi trecerea salariatului într-o funcţie de execuţie prin decizia unilaterală a angajatorului, cu schimbarea locului muncii şi diminuarea salariului. Inaplicabilitatea în cauză a unor dispoziţii legale considerate lege specială" în raport de Codul muncii.Între intimata A.R.R. şi contestatorul-recurent F.C. s-a încheiat, la data de 11.08.2003, în urma susţinerii de către...

Citeste mai mult...

Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului.

5. Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului. Cuprins pe materii: dreptul munciiIndice alfabetic: concediereaLegislaţie relevantă: Art. 61 Codul Muncii, raportat la art. VIII al.4 din O.U.G. 3 2009. Concedierea salariatului pentru motive care vizează retragerea încrederii de către primul - ministru pentru personalul Departamentului pentru Luptă Antifraudă, motiv neprevăzut de Codul Muncii - Consecinţe. Decizia nr....

Citeste mai mult...

Concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului .

Pentru a putea dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, angajatorul va trebui sa probeze fapte obiective si repetate de natura sa evidentieze carentele profesionale, delimitându-se în acest mod de neîndeplinirea accidentala, ocazionala a obligatiilor de serviciu. Prin sentinta nr. 109 din 04 februarie 2010, pronuntata de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3631 104...

Citeste mai mult...

Conflict de munca. Actiune în despagubiri a angajatorului îndreptata împotriva salariatului.

În temeiul art.270 Codul Muncii, salariatii raspund patrimonial în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu lor.Din analiza prevederilor art.271 Codul Muncii, pentru a exista raspunderea patrimoniala a salariatului fata de angajator este necesar sa fie întrunite cumulativ urmatoarele conditii de fond: calitatea...

Citeste mai mult...

Trecerea salariatului în altă muncă Demisie ulterioară Condiţii

C.A. Braşov, decizia nr. 107 din 21 februarie 1997 Prin contestaţie, s-a solicitat anularea deciziei de trecere a contestatorului din funcţia de pădurar în funcţia de muncitor necalificat, datorită faptului că nu s-a prevăzut în decizie termenul de aplicare a sancţiunii. Nu au fost puse în discuţie temeiurile de fapt pentru care sancţiunea disciplinară a fost...

Citeste mai mult...

Convocarea la cercetarea disciplinară a salariatului trebuie să indice în mod concret obiectul cercetării disciplinare prealabile.

Convocarea salariatului în vederea cercetării disciplinare prealabile fără a se indica obiectul acestei cercetări,face imposibilă exercitarea dreptul la apărare efectivă, astfel că atrage după sine nulitatea tuturor actelor de cercetare disciplinară efectuate după această dată. Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 06.03.2012, contestatoarea M.S....

Citeste mai mult...

Desfacerea contractului de muncă. Concedierea salariatului în timpul concediului de odihnă. Nelegalitatea deciziei.

Prin dispoziţiile art.60 lit h Codul Muncii legiuitorul a instituit interdicţia potrivit căreia concedierea salariatului nu poate fi dispusă pe durata efectuării concediului de odihnă. In aceste condiţii decizia de concediere nu corespunde cerinţelor impuse de lege prin dispoziţiile art.78 CodulMuncii.(dosar 22824/63/2012) Prin sentinţa nr.5292/09.07.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia de Conflicte de...

Citeste mai mult...

Dreptul la preaviz al salariatului disponibilizat. Nemenţionarea duratei preavizului în decizia de concediere

Nemenționarea faptului că decizia de concediere  nu a fost precedată de o durată a preavizului cel puţin egală cu cea de 20 zile lucrătoare prevăzută de Codul muncii, nu atrag nulitatea absolută a măsurii concedierii. Nemenţionarea duratei preavizului în decizia de concediere conduce la nulitatea acestei măsuri doar în ipoteza în care se dovedeşte...

Citeste mai mult...

Nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară salariatului când nu se face menţiunea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, CIM sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salaria

Art.252 alin.2 lit. b din Codul muncii Decizia prin care a fost aplicată sancţiunea disciplinară salariatului este sancţionată cu nulitatea absolută dacă în cuprinsul său nu se face menţiunea prevederilor din statul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă care au fost încălcate de salariat. Menţiunea din...

Citeste mai mult...