Cauta in aceasta categorie:

Contencios administrativ. Tutelă administrativă. Termenul în care putea fi exercitat dreptul Acte ale autorităţilor publice

Decizia nr.257/CA/20.11.2006 Prin sentinţa civilă nr. 1409/E din 10 mai 206, Tribunalul Iaşi, admiţând excepţia tardivităţii introducerii cererii, invocată de pârât şi de intervenientă, a respins acţiunea în contencios-administrativ introdusă de reclamantul Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi intervenienta S.C. „Delta Press Investment” SRL Iaşi. Pentru a se pronunţa...

Citeste mai mult...

Termenul de contestare se calculează fără scăderea zilelor nelucrătoare şi de sărbătoare. Contestaţie la executare

Pentru a hotărî în acest mod, instanţa de fond a reţinut că somaţia şi titlul executoriu au fost comunicate contestatoarei prin poştă cu confirmare de primire la data de 14 decembrie 2010, iar contestaţia a fost depusă la data de 6 ianuarie 2011, respectiv la data de 7 ianuarie 2011. Judecătoria Sibiu a reţinut că...

Citeste mai mult...

Termenul de exercitare a căii de atac a recursului în situaţia plasamentului copilului în regim de urgenţă, pe calea ordonanţei preşedinţiale Minori

Legea nr. 272/2004- art.94 alin.3 şi art.129 Cod procedură civilă – art. 582 alin.1 Obiectul acţiunii – plasamentul copilului, în regim de urgenţă, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în baza dispoziţiilor art. 94 alin.3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Conform art. 129 din menţionata lege, procedura de soluţionare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de...

Citeste mai mult...

Termenul de formulare a contestaţiei, în baza Legii nr. 10/2001, împotriva deciziei sau, după caz, dispoziţiei motivate de respingere a notificării. Termen de decădere Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Legea nr. 10/2001- art. 26 alin.3 Conform art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată în instanţă în termen de 30 de zile de la comunicare. Conform art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după...

Citeste mai mult...

Termenul de formulare a cererii privind repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii. Aplicarea dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. a) din Codul muncii Desfacerea contractului de muncă

În ipoteza în care salariatul nu formulează cererea de repunere în situaţia anterioară, conform art.78 alin.2 din Codul muncii, concomitent cu cea a anulării deciziei de concediere, termenul de prescripţie al dreptului la acţiune este cel prevăzut de art.283 alin.1 lit.a) din Codul muncii. Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 541 din 16 septembrie 2008 Prin cererea...

Citeste mai mult...

Evaluare funcţionar public. Termenul în care poate fi contestat calificativul acordat. Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor

Faptul ca aceasta trebuia sa fie si interpretarea data de instanta de fond rezulta si din posibilitatea prevazuta de art.119 alin.1 din acelasi act normativ potrivit caruia raportul de evaluare poate fi modificat conform deciziei contrasemnatarului. Faptul ca aceasta trebuia sa fie si interpretarea data de instanta de fond rezulta si din posibilitatea prevazuta...

Citeste mai mult...

Cerere de repunere în termenul de declarare a apelului Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Decizia civilă nr. 16/A din 09.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi Reclamanţii N.E., P.M. şi P.G. au declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1934/07.10.2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi comunicată acestora la data de 15 octombrie 2010, peste termenul legal prevăzut de art. 284 alin. (1) Cod procedură civilă. Ulterior invocării excepţiei tardivităţii apelului, acesta...

Citeste mai mult...

RECURS. NEMOTIVAREÎN TERMENUL LEGAL. NULITATE. CALE DE ATAC EXERCITATĂ “OMISSO MEDIO”. INADMISIBILITATE

Recursul este nul dacă nu se motivează în termenul legal. Recursul nu poate fi exercitat "omisso medio", adică trecând peste calea de atac a apelului. Prin sentinţa civilă nr. 14.465/23.09.1998, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea reclamanţilor-creditori Societatea Comercială "B.P.C." S.R.L. şi G.S., dispunând validarea popririi până la concurenţa sumei de 1.291.507 lei, asupra contului...

Citeste mai mult...

Repunere în termenul de acceptare a succesiunii. Motive temeinice. Ascunderea datei decesului Succesiuni, moşteniri

Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni socotite de la deschiderea succesiunii. Instanţa de judecată, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă poate, în catul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea...

Citeste mai mult...

Cerere de repunere în termenul de recurs. Conditiile si termenul în care poate fi formulata cererea. ”Imprejurare mai presus de vointa partii” în acceptiunea art. 103, alin. 1, teza a II-a Cod procedura civila. Procedură civilă şi penală (căi de atac, com

Textul legal invocat, spre deosebire de disp. art. 19 alin. (1) din Decretul 167/1958, are un caracter mult mai restrictiv, deoarece consacra posibilitatea repunerii în termen pentru situatia în care partea a fost împiedicata sa îndeplineasca actul de procedura de o „împrejurare mai presus de vointa ei”, în timp ce art. 19 alin.(1) din Decretul...

Citeste mai mult...

Termenul de motivare a recursului formulat împotriva încheierii de suspendare a cauzei. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

- art. 303 , 306 şi art. 2441 Cod procedură civilă. Potrivit dispoziţiilor art. 2441 C.pr. civ. asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii...

Citeste mai mult...

Termenul de recurs în cauze având la bază legea nr.76/2002 este de 10 zile,conform normelor speciale reglementate de legislaţia raporturilor de muncă. Raporturi de muncă

S-a anulat dispoziţia menţionată. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin acţiunea înregistrată la nr. 2370/91/2007 reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei de imputare nr. 13812 din 01.08.2007. În motivarea cererii a arătat că în septembrie 2006 a fost angajată ca referent social în cadrul Serviciului ,,Centrul Respiro” Măicăneşti, că în decembrie 2006 acest centru...

Citeste mai mult...

Sanctiune disciplinara. Termenul de aplicare a sanctiunii. Prescripţii

4.Sanctiune disciplinara. Termenul de aplicare a sanctiunii. Prin contestaţia înregistrată sub nr 3261/CM/2006, pe rolul Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj,contestatorul V.S: a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu Universitatea Constantin Brâncuşi –Tg Jiu , să se dispună anularea deciziei nr 333/12.12.2006, a tuturor actelor de cercetare disciplinară premergătoare deciziei,...

Citeste mai mult...

Arestarea provizorie în vederea extrădării, termenul de introducere a contestaţiei în anulare – calcul, tardivitate

Prin decizia penală nr. 716/2004 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 48/R/2005 a Curţii de Apel Galaţi, inculpatul C.C. a fost condamnat definitiv la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 3 cu reţinerea de circumstanţe atenuante. Judecata la fond şi în apel s-a făcut cu...

Citeste mai mult...

Arestarea provizorie în vederea extrădării, termenul de introducere a contestaţiei în anulare – calcul, tardivitate Contestaţie în anulare

Judecata la fond şi în apel s-a făcut cu procedură completă şi legal îndeplinită, inculpatul fiind plecat din ţară. Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel prin apărător, inculpatul C.C. a formulat contestaţie considerând că hotărârea atacată este nelegală deoarece procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită la adresa din Italia şi că i...

Citeste mai mult...

Recurs nul pentru nemotivare în termenul legal. Motiv de recurs de ordine publica nefondat. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

- Cod procedura civila, art. 306 alin. 1 si 2 Termenul de recurs este cel prevazut de Legea speciala nr. 85/2006 în vigoare la data pronuntarii hotarârii atacate, chiar daca procesul a început sub imperiul Legii nr. 64/1995 care prevedea un alt termen de recurs. (CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VI-A CIVILA, DECIZIA CIVILA...

Citeste mai mult...

Momentul de la care începe sa curga termenul de emitere a unei dispozitii de imputare. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

- art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999 Potrivit art.85 alin.1 din Legea nr.188/1999, repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice în situatiile prevazute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice a unui ordin sau a unei dispozitii de imputare, în termen de 30 de zile de...

Citeste mai mult...

Termenul de exercitare a cererii de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

La data sesizării instanţei (28.07.2011) dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 fuseseră declarate neconstituţionale prin decizia nr. 1609/9.12.2010, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie, nu mai putea fi aplicat termenul de 15 zile prevăzut de art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea...

Citeste mai mult...

Termenul de formulare a contestaţiei împotriva documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie publică având ca obiect lucrări Acte ale autorităţilor publice

În cazul în care contractul de achiziţie publică are ca obiect lucrări, nu furnizare sau prestare de servicii, termenul de depunere a contestaţiei împotriva documentaţiei de atribuire este de 5 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 256 indice 2 alin. 1 lit. b din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 raportat la art. 55 alin....

Citeste mai mult...

Repunerea in termenul prevazut de art.17 din Legea 550/2002 privind cumpararea spatiilor comerciale. Neformularea unor cereri de repunere in termen in conditiile prev.de art.103 Cod Procedura Civila Repunere în drepturi

Materie : REPUNEREA ÎN TERMENUL PREVAZUT DE ART.17 DIN LEGEA 550/2002 PRIVIND CUMPARAREA SPATIILOR COMERCIALE. NEFORMULAREA UNOR CERERI DE REPUNERE ÎN TERMEN ÎN CONDITIILE PREV.DE ART.103 COD PROCEDURA CIVILA . Dispozitiile art.17 al.1 si 2 din Legea 550/2004 prevad ca dupa expirarea termenului de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a legii, termen...

Citeste mai mult...