Infracţiunea de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 2/1 lit. a, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul Penal.


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 491/2014

Şedinţa publică de la 14 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE …….

Grefier …………

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de dl. procuror ….

* * * * *

Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 369 alin. 1 C. pr. pen.

Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul ….. trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 2/1 lit. a, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul Penal.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în şedinţa publică din 07 aprilie 2014, când părţile prezente au pus concluzii pe fond, care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când s-a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 14 aprilie 2014, dată la care s-a pronunţat hotărârea.

INSTANŢA

Constată că la data de 10.09.2013 s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, sub nr. de dosar 16523/271/2013, rechizitoriul nr. 5755/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor: …… trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, art.211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2/1 lit. a din Codul Penal şi ……, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracțiunea de talhărie, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2/1 lit. a, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul Penal.

În fapt, s-a reţinut că în data de 24.08.2013 în jurul orelor 12.30 în timp ce se deplasa pe str. …… din Oradea, în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpatul ……., inculpatul ….., prin violenţă a deposedat-o pe partea vătămată ….., de un lănţişor din aur cu medalion, cauzându-i leziuni corporale, precum şi un prejudiciu în valoare, aproximativ, de 1.000 lei,  urmând ca ulterior cei doi inculpaţi să-şi împartă produsul infracţiunii. 

În cauză a fost aplicată, la cererea inculpatului …… …….. procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdusă prin Legea nr. 202/2010,  procedură  reglementată de art.320/1 Cod procedură penală, modificat prin O.U.G. nr. 121/2011, iar inculpatul … a solicitat să fie judecat în baza procedurii ordinare, declarând expres că nu este de acord cu cele reţinute în dosarul de urmărire penală, motiv pentru care instanţa a disjuns judecarea cauzei faţă de acesta.

Astfel, inculpatul …. a fost condamnat prin s.p. 81/22.01.2014 a Jud. Oradea.

Cu privire la inculpatul …, s-a format dosarul nr.1514/271/2004, care in urma admiterii declaratiei de abtinere a presedintei completului 3 penal, a fost repartizat aleatoriu pentru solutionare la completul 4 penal.

Inculpatul ……. a fost audiat in fata instantei de judecata la data de 21.01.2014, inainte de disjungerea cauzei fata de el, ocazie cu care nu a recunoscut faptele de care este invinuit.

In consecinta, in fata instantei au fost audiati martorii …. si …. (mama inculpatului). Martora …, nu a putut fi adusa in fata instantei, cu toate ca a fost legal citata in repetate randuri, inclusiv cu mandat de aducere, astfel ca instanta, in baza art. 381 alin. 7 cod pr. penala, a dat citire declaratiei date de aceasta martora in fata organelor de cercetare penala.

De asemenea, la termenul din 10.03.2014, a fost audiata si persoana vatamata, ………

 Examinând probele administrate în cursul cercetarii judecatoresti si in faza de urmărire penală, instanţa reţine următoarea situatie de fapt:

În data de 24.08.2013, în jurul orelor 12.30, inculpatul …., în timp ce se deplasa pe str. ……… din Oradea, în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpatul …, acesta din urma prin violenţă a deposedat-o pe partea vătămată ….., de un lănţişor din aur cu medalion, cauzându-i leziuni corporale, precum şi un prejudiciu în valoare, aproximativ, de 1.000 lei, urmând ca ulterior cei doi inculpaţi să-şi împartă produsul infracţiunii.

Aceasta stare de fapt reiese din declaratiile date de coinculpatul ….in cursul urmaririi penale (fila 39 dos.u.p.), declaratii insusite si in fata instantei de judecata la data de 21.01.2014 (anterior disjungerii cauzei).

Astfel, acesta a aratat ca in data de 24.08.2013, fiind impreuna cu prietena sa, martora …… si cu inculpatul ….., dupa ce au facut unele cumparaturi la magazinul …, au pornit spre centrul orasului (pe str. M. K..), unde inculpatul …….. a identificat victima, “o femeie care avea lant de aur la gat”, si i-a spus acestuia sa-i smulga lantul de la gat, “fiind tot randul meu”. Coinculpatul a mai aratat ca ….. si martora ….. au mers pe o alta strada, urmand a se intalnii la o alta intersectie in scurt timp.

Coinculpatul …….., a recunoscut ca au savarsit mai multe fapte similare in aceea perioada, iar in data de 24.08.2013, “era randul lui”.

Toate aceste declaratii se coroboreaza cu declaratiile date de inculpatul .., in fata organelor de cercetare penala (fila 48 dos. U.p.), ocazie cu care a aratat ca cei doi au cazut de accord sa savarseasca infractiuni pentru a face rost de bani, venindu-le idea (impartasita de amandoi) de a sustrage lanturi de aur de la gatul femeilor. Inculpatul a recunoscut ca au savarsit fapte similare, in Oradea, Baile Felix si Cluj Napoca, iar “azi era randul lui ……….sa savarseasca infractiuni”

Cu privire la fapta pentru care cei doi au fost trimisi in judecata, inculpatul ….. a mai aratat ca “eu i-am spus sa mearga sa-I fure  lantisorul la femeie si l-am asigurat ca eu stau in preajma si ca voi merge cu el la amanet pentru a vinde lantisorul si a ne procura astfel bani”.

Declaratiile date de inculpatul ….. in cursul urmaririi penale se coroboreaza si cu declaratiile date de martorii ……

Astfel, martora …… (fila 55 dos up) a aratat printre altele ca in data de 24.08.2013, „l-am auzit pe …. cand i-a spus lui … ca vor sa fure un lant de la gatul unei femei deoarece nu mai aveau bani….. ……….. au vazut o femeie mai in varstra care avea lant la gat”

In continuare martora a descris cum in urma intelegerii dintre cei doi, ….. a sustras lantul de la persoana vatamata.

De asemenea, martora a mai aratat ca cei doi coinculpati, dupa ce au ajuns la Oradea, s-au mai inteles si au mai furat lanturi de la gatul femeilor.

Declaratiile de mai sus se coroboreaza si cu declaratiile martorului …….. date in cursul urmaririi penale (filele 56-58 dos. up) si in fata instantei (filele 45-47 dos. inst), care a aratat ca, in vara anului trecut, fara a putea preciza data exacta, in timp ce se afla la volanul autoturismului de serviciu (fiind taximetrist) pe str. M. ……..din Oradea, a vazut momentul in care o femeie mai in varstra se lupta cu un tanar, care incerca sa-i smulga lantul de la gat.

Martorul arata ca inainte de agresiune, acel tanar facea parte dintr-un grup de trei persoane (doi baieti si o fata), care la un moment dat s-au despartit iar unul din ei a sarit la femeie.

Relevant cu privire la intelegerea pe care au avut-o cei doi inculpati, este si faptul ca martorul arata ca imediat a sunat la 112, si a luat-o pe doamna agresata in masina, pentru a-l cauta pe agresor. Astfel la scurt timp dupa savarsirea faptei, i-a vazut din nou pe toti trei impreuna, pe strada Sucevei, unde in scurt timp au fost prinsi de organele de politie.

Vazand declaratiile concordante de mai sus, se poate retine fara nici o indoiala faptul ca intre cei doi inculpati a existat o intelegere cu privire la savarsirea faptei pentru care au fost trimisi in judecata, de pe urma careia urma sa beneficieze toti.

Chiar mai mult decat atat, din declaratiile celor doi inculpati si ale martorei …………, reiese ca acestia au savarsit mai multe asemenea fapte, si „faceau cu schimbul”, intr-o zi savarsea unul infractiuni cu sprijinul moral al celuilalt iar in alta zi invers.

In ce priveste declaratia inculpatului ……………., data in fata instantei de judecata, in care acesta nu a mai recunoscut nimic, va fi inlaturata din ansamblul probator. Astfel, intrebat fiind de ce si-a schimbat declaratia in mod radical, inculpatul a aratat ca a fost agresat de politisti, fara sa poata face in vreun fel dovada celor sustinute, aratand ca nu a facut plangere in acest sens. Inculpatul nu a putut da insa nici o explicatie in ce priveste declaratiile date in fata organelor de politie si a procurorului, asistat fiind de un avocat (filele 47-53 dos. up).

Dealtfel, declaratia data de inculpatul …… in fata instantei, nu se coroboreaza cu nici unul din mijloacele de proba administrate in cauza, cu exceptia unei coroborari partiale cu declaratia martorei ….., mama inculpatului (filele 53-54 dos. inst), care pe langa faptul ca este subiectiva, este iesita din contextul faptic, obiectiv, retinut mai sus de instanta, astfel ca ambele declaratii nu sant apte sa conduca la aflarea adevarului.

Potrivit plângerii şi declaraţiei părţii vătămate ……. (fila 28-29 dos. inst), care se coroboreaza cu declaratiile de mai sus, ce au fost avute in vedere de instanta la stabilirea situatiei de fapt, reiese ca la data de 24.08.2013,  în jurul orelor 12.30, în timp ce se deplasa  pe str. ……, la intersecţie cu str. Piaţa Cetate, a fost lovită de un tânăr care i-a smuls lănţişorul de la gât, cu acesta mai aflându-se încă un tânăr şi o persoană de sex feminin, care au fugit toţi în aceiaşi direcţie.

Persoana vatamata a mai aratat ca un barbat a sarit in ajutorul ei (martorul ..), care a luat-o in masina sa, si cei trei au fost prinsi undeva pe strada Sucevei.

Instanta mai retine ca persoana vatamata a condus organele de poliţie, la locul unde a fost comisă fapta, unde a fost efectuata o cercetare la fata locului, consemnata intr-un proces verbal (fila fila 30 dos. up) după care, la examinarea sumară a părţii vătămate, aceasta prezenta o zgârietură la nivelul gâtului, în partea dreaptă de aproximativ  4 cm, insa persoana vatamata nu a dorit să fie consultată de către un medic specialist cu privire la eventualele leziuni corporale, comise asupra sa.

De asemenea, aceasta a aratat organelor de poliţie traseul urmat de autorul tâlhăriei, iar la aproximativ 4 metri,  pe str. „1848„ s-a găsit un lănţişor de culoare galbenă tip zale, fără închizătoare, pe care aceasta  l-a recunoscut ca fiind lănţişorul care îi aparţine şi care i-a fost  sustras de la gât, în data sus menţionată.

Cu toate ca in cursul urmaririi penale, persoana vatamata a aratat ca se va constituii parte civila in proces cu o suma pe care o va preciza, in fata instantei, aceasta a aratat ca nu are pretentii civile fata de inculpatul …….., intrucat si-a recuperat lantisorul de aur.

Situaţia de fapt retinuta mai sus rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti (cu exceptia celor mai sus inlaturate): proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare (fila 22 dos.up),  declaraţiile de recunoaştere ale coinculpaţilor …… declaraţiile părţii vătămate ….. (f.26-27 dos. up si 28-29 dos. inst), proces – verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto (f.30-35 dos. up), proces-verbal de constatare a infracţiunii (fila 28-29 dos. up), declaraţiile martorei …. (f.55 dos. up), declaraţiile martorului …… (f.58 dos. up si filele 45-47 dos. inst), dovadă restituire a lănţişorului (f.59 dos. up).

În drept, fapta inculpatului …, care la data de 24.08.2013, s-a înţeles cu coinculpatul …, să sustragă lanţul de la partea vătămată …., asigurindu-l pe inculpatul …. de faptul că îl va ajuta să valorifice bunul pe care urma să-l sustragă, promisiune făcută înainte de comiterea faptei, fiind prezent in apropierea  locului comiterii faptei, str. ….. din Oradea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracțiunea de talhărie, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2/1 lit. a, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul Penal.

Complicitatea morală se caracterizează prin aceea că efectele sale vizează psihicul autorului, prin întărirea sau întreţinerea intenţiei acestuia de a desfăşura activitatea infracţională. Astfel, complicele cunoaşte activitatea autorului şi prevede rezultatul ei socialmente periculos. Din punct de vedere subiectiv, nu este necesar să intervină o înţelegere prealabilă între autor şi complice, fiind suficient ca acesta din urmă să ştie despre comiterea infracţiunii, şi că prin activitatea lui îl ajută.

Prin urmare, faptul că inculpatul ….. a avut reprezentarea activităţi infracţionale a autorului, respectiv a săvârşirii infracţiunii de tâlhărie este dincolo de orice îndoială, fata de probatoriul administrat, deoarece ştia că obiectul material al infracţiunii îl constituie lanţul din aur pe care partea vătămată îl purta la gât şi care urma să fie sustras de ….. …., în plină zi şi într-un loc public. Mai mult, inculpatul …. a avut inclusiv reprezentarea activităţii autorului … şi după săvârşirea infracţiunii, având în vedere că, aşa cum a declarat, îl va ajuta să valorifice bunul pe care urma să-l sustragă, promisiune făcută înainte de comiterea faptei, 

Prin înţelegerea inculpatului …. cu inculpatul . …., asigurindu-l pe inculpatul …. de faptul că îl va ajuta să valorifice bunul pe care urma să-l sustragă, promisiune făcută înainte de comiterea faptei, fiind prezent in apropierea locului comiterii faptei, este realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de complicitate la tâlhărie. Urmarea imediată o reprezintă producerea unei pagube în patrimoniul părţii vătămate. Între elementul material şi urmarea imediată existând legătură de cauzalitate. Faptul ca autorul infractiunii, a aruncat lantisorul smuls de la persoana vatamata …. la scut timp si in apropierea locului faptei, intrucat era urmarit de martorul …… nu are nici o relevanta, infractiunea de talharie s-a consumat in momentul in care persoana vatamata a fost deposedata prin violenta de lantisor.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului …. …..aţă de fapta săvârşită şi faţă de urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe,întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea faptei.

Avand in vedere ca in cursul procesului penal a intervenit o lege penala noua, care prin prisma limitelor de pedeapsa prevazute pentru infractiunea de talharie, instanta o apreciaza ca este o lege penala mai favorabila, in temeiul art.3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art. 386 C.pr.penala ,va schimba încadrarea juridica a faptei reţinute în sarcina inculpatului …, din infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 211 al 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a  C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.a  C. pen. din 1969, în infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art. 233 C. pen. in vigoare, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.a C. pen. din 1969 si cu aplicarea art. 5 din C. pen. in vigoare, texte legale in baza carora va condamna pe inculpat la o pedeapsa principala de 3 ani inchisoare si 3 (trei) ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 C.penal raportat la art. 12 al 1 din Legea 87/2012.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului ….., instanţa a avut în vedere fapta comisă de acesta mijloacele si modul de comitere al faptei, pericol social ce rezultă din împrejurările concrete ale comiterii faptei, astfel cum au fost reţinute mai sus, gravitatea deosebită a  faptei, care prezintă un  pericol social extrem de ridicat, inculpatul intrând în câmpul infracţional prin săvârşirea unei complicitati la tâlhărie în plină stradă, intr-un loc public, victima fiind o femeie lipsită de apărare, contribuţia efectivă a acestui inculpat în ansamblul activităţii infracţionale, motivul si scopul urmarit, precum si celelalte criterii prevazute la art. 74 alin. 1 cod penal.

Avand in vedere ca prezenta fapta a fost savarsita in termenul de incercare al eliberarii conditionate, in baza art. 61 al 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen în vigoare, instanta va revoca beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul de 354 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicată prin s.p. 51/2012 a Judecătoriei Mediaş si va contopi acest rest de pedeapsa, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză urmand a se aplica inculpatului pedeapsa de 3 ani inchisoare, pe care o va sporii cu 4 luni inchisoare, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa principala de 3 ani si 4 luni inchisoare cu executarea în regim de detenţie si 3 (trei) ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 C.penal raportat la art. 12 al 1 din Legea 87/2012.

Cu privire la revocarea beneficiului liberarii conditionate de mai sus, instanta a constatat ca starea de recidiva poscondamnatorie subzista si potrivit noului cod penal, prin prisma celor doua termene ale recidivei, astfel ca facand aplicarea art. 5 din codul penal, revocarea va fi facuta potrivit codului penal de la 1969, care este mai favorabil inculpatului (fata de dispozitiile art. 43 alin. 1 cod penal in vigoare care prevede cumulul aritmetic in aceasta situatie).

In ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, aplicarea acesteia inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 65 C.pen., cât şi prin prisma Convenţiei E.D.O., a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei C.E.D.O., care, în conformitate cu art. 11 alin.2 şi art.20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România, prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. In consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporţionalităţii, cât şi art. 3 din Protocolul adiţional nr. 1, aşa cum a statuat şi Î.C.C.J., prin decizia nr. 74/2007, pronunţată în interesul legii.

Aşadar, conform art.71 alin.3 C.pen., instanţa reţine că urmarea socialmente periculoasă care s-a produs prin săvârşirea infracţiunii retinute in sarcina inculpatului …….., duc la concluzia existentei unei nedemnitati ce atrage necesitatea interzicerii exercitării drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a si b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care va interzice inculpatului exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Vazand ca inculpatul a fost arestat preventiv, in baza art. 72 al 1 C. pen. instanta va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 24.08.2013 la zi, iar in baza art. 399 al 1 C. procedura penala, va menţine măsurii arestării preventive a inculpatului.

Instanţa va lua act că partea vătămată ….. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, va dispune prelevarea de probe biologice la momentul eliberării din penitenciar.

Fiind in culpa procesuala, in baza art. 274 al 1 C. pr. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului in suma de 1200 lei.

Conform art. 272 cod pr. pen., onorariul aparatoarei din oficiu ….. in suma de 200 lei, va fi virat in contul Baroului Bihor, din fondurile Ministerului Justitiei, conform delegatiei 1295/28.02.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

In temeiul art.3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art. 386 C.pr.penala, schimba încadrarea juridica a faptei reţinute în sarcina inculpatului …, din infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 211 al 1, alin. 2 lit. c si alin. 2/1 lit. a  C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.a  C. pen. din 1969, în infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art. 233 C. pen. in vigoare, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit.a C. pen. din 1969 si cu aplicarea art. 5 din C. pen. in vigoare.

In baza art. 48 C. pen. raportat la art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. din 1969 si cu aplicarea art. 5 din C. pen., condamna pe inculpatul …., fiul lui … S…….., in prezent detinut in Penitenciarul Oradea, CNP …… la o pedeapsa principala de 3 ani inchisoare si 3 (trei) ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 C.penal raportat la art. 12 al 1 din Legea 87/2012.

În baza art. 61 al 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen în vigoare, revoca beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul de 354 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicată prin s.p. 51/2012 a Judecătoriei …… si contopeste acest rest de pedeapsa, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză urmand a se aplica inculpatului pedeapsa de 3 ani inchisoare, pe care o sporeste cu 4 luni inchisoare, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa principala de 3 ani si 4 luni inchisoare cu executarea  în regim de detenţie si 3 (trei) ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 C.penal raportat la art. 12 al 1 din Legea 87/2012..

În baza art. 65 al 1 C. pen. în vigoare – raportat la art. 12 al 1 din Legea 87/2012, pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a, b C. pen. în vigoare ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 72 al 1 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 24.08.2013 la zi.

În baza art. 399 al 1 C. pr. pen. menţine măsurii arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 7 al 1 din Legea 76/08.04.2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ la eliberarea din penitenciar.

Ia act ca partea vătămată … nu s-a constituit parte civilă in cauza.

În baza art. 274 al 1 C. pr. pen., obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului in suma de 1200 lei.

Conform art. 272 cod pr. pen., onorariul aparatoarei din oficiu …., in suma de 200 lei, va fi virat in contul Baroului Bihor, din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea, in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din 14.04.2014.

Preşedinte, Grefier,

…….

Red. Ş………