Intenţia infracţională.Intenţia iniţială


Dosar nr. 202/228/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEŢUL BRĂILA

Cod operator de date cu caracter personal 4903

SENTINŢA PENALĂ Nr. 42

Şedinţa  publică  din  22.10.2014

Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii C.A., S.A. şi S.I.V. , trimişi în judecată prin rechizitoriul nr.XX din XX al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. d din C.pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 din C.pen., cu aplicarea art. 77  lit. a şi art. 38 alin. 1 din C.pen.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei nr. XX din XX, înregistrat pe rolul instanţei la data de 11.03.2014, au fost trimişi în judecată inculpaţii C.A., S.A. şi S.I.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. d din C.pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 din C.pen., cu aplicarea art. 77  lit. a şi art. 38 alin. 1 din C.pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, procurorul a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 17/18.12.2013, în intervalul orar 03,50-04,10, cei trei inculpaţi au lovit-o pe persoana vătămată T.N.C. cu pumnii şi picioarele pentru a obţine bani după care i-au sustras portofelul şi cardurile bancare, iar ulterior au obligat persoana vătămată să se deplaseze, contrar voinţei sale, la Agenţia BRD Ianca unde au încercat să sustragă sume de bani de pe card, operaţiune nereuşită din cauza introducerii greşite a codului PIN.

Pentru a se reţine această situaţie de fapt, în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: declaraţii inculpaţi; plângere persoană vătămată; declaraţii persoană vătămată; declaraţii martori; proces-verbal de cercetare la faţa locului; planşe fotografice; fişă de constatare preliminară A1/512/19.12.2013 SML Brăila; proces-verbal de reconstituire; suport magnetic înregistrări video cameră supraveghere SC XX SRL Ianca şi Agenţia BRD Ianca din data de 18.12.2013; procese-verbale de vizualizare înregistrări video cameră supraveghere SC XX SRL Ianca  şi Agenţia BRD Ianca din data de 18.12.2013; planşe fotografice de pe cameră supraveghere; proces-verbal din data de 05.02.2014; adresă răspuns BRD Brăila nr. 1508/13.02.2014; proces-verbal de măsurare a distanţei din data de 26.02.2014; proces-verbal de completare a procesului-verbal de vizionare a imaginilor înregistrate de pe camerele de supraveghere aparţinând BRD Ianca din data de 18.12.2013 şi planşe fotografice aferente; certificat medico-legal persoană vătămată.

În cursul judecăţii, au fost reaudiaţi cei trei inculpaţi, persoana vătămată, precum şi martorii menţionaţi în rechizitoriu şi rezultaţi din dosar, prezenţi în instanţă.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 20.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de cei trei inculpaţi în cursul urmăririi penale prin Decizia nr. XX a Tribunalului XX, măsură pe care a menţinut-o.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de XX, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 17.12.2013, persoana vătămată T.N.C., împreună cu doi colegi de serviciu, s-au deplasat la barul SC XX SRL) din oraşul Ianca. Aici, cei trei au consumat băuturi alcoolice, după care persoana vătămată a jucat la aparatele electronice. A continuat să joace până în jurul orei 03,50 a zilei de 18.12.2013. În acelaşi bar se aflau şi cei trei inculpaţi C.A., S.A. şi S.I.V., care văzând starea de ebrietate a persoanei vătămate şi faptul că aceasta câştigase diverse sume la aparate, şi-au propus să-i sustragă bani.

Astfel, în jurul orei 03,50, când persoana vătămată a părăsit barul, cei trei inculpaţi s-au deplasat după aceasta (în ordine: S.A., C.A. şi imediat ulterior S.I.V.), ajungând-o din urmă după câteva zeci de metri.

Unul dintre cei trei inculpaţi i-a tras pe cap gluga de la geacă persoanei vătămate, după care toţi trei au început să o lovească pe aceasta cu pumnii şi picioarele, cerându-i bani. De teamă, persoana vătămată a scos portofelul pentru a le arăta celor trei inculpaţi că nu deţine bani, moment în care portofelul i-a fost luat din mână de unul din inculpaţi, fiind verificat în interior şi găsite carduri bancare, după care cei trei inculpaţi au încadrat-o pe persoana vătămată T.N.C., obligând-o să se deplaseze către Agenţia BRD Ianca pentru a scoate bani de pe card, inculpatul S.I.V. ţinând-o pe persoana vătămată de geacă.

Întrucât inculpaţii se temeau că vor fi înregistraţi de camerele de supraveghere amplasate în oraş, au încadrat-o pe persoana vătămată astfel încât aceasta să nu poată fugi, după care s-au deplasat prin zone mai puţin luminate ale străzilor, până pe Calea Brăilei la sediul BRD Ianca, respectiv pe o distanţă de 380 m.

Imediat după ora 04,00, grupul format din inculpaţi şi persoana vătămată, care era în continuare încadrată de cei trei inculpaţi, a ajuns la ATM–ul amplasat la sediul BRD Ianca, după care persoana vătămată a fost în continuare încadrată de către inculpaţii S.I.V., S.A. şi C.A., inculpatul S.I.V. ţinând-o în continuare strâns de geacă pe persoana vătămată. În acest timp, inculpaţii C.A. şi S.A. au rămas în acea zonă, iar ulterior s-au retras către lateralul clădirii.

În tot acest context, persoana vătămată T.N.C. a fost obligată să efectueze operaţiuni de retragere numerar, operaţiuni nereuşite din cauza introducerii greşite a codului PIN, inculpatul S.I.V. exercitând acte de violenţă asupra persoanei vătămate. La un moment dat, în timpul încercărilor de a retrage bani de pe card, persoana vătămată a fost trasă în lateralul clădirii de către ceilalţi doi inculpaţi şi urmată îndeaproape de către primul inculpat (S.I.V.), care constataseră că persoana vătămată nu tastează corect codul PIN. Persoana vătămată a fost agresată lângă acea clădire şi readusă, prin îmbrâncire, la bancomat, fiind supravegheată şi direcţionată de inculpaţi în continuare pentru a scoate bani de pe card. Netastând din nou codul PIN corect persoana vătămată, inculpaţii au tras-o iar în lateralul clădirii (inculpatul S.I.V. fiind cel care a luat cardul din bancomat), unde au mai exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

Imediat după ce a fost trasă din nou în lateralul băncii (la câteva secunde), persoana vătămată, în încercarea de a scăpa de inculpaţi, a fugit pe Calea Brăilei (DN 2 B), fiind însă urmată de către cei trei inculpaţi care au ajuns-o rapid din urmă pe acel drum, prinzând-o şi lovind-o din nou, după care au tras-o pe persoana vătămată pe un gang aflat în apropiere, unde au continuat să exercite acte de violenţă asupra acesteia.

La circa 13 minute după respectiva fugă a persoanei vătămate T.N.C., la bancomat a revenit inculpatul S.A. care a folosit un alt card pe care îl luase tot de la persoana vătămată, tastând de două ori codul PIN în încercarea de a retrage sume de bani, operaţiuni nereuşite din cauza codului PIN incorect, după care a plecat în grabă de la ATM.

Ulterior, persoana vătămată T.N.C. a rămas doar cu inculpatul C.A., iar într-un moment de neatenţie al acestui inculpat, persoana vătămată a reuşit să fugă.

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 512/2013 din 08.01.2014 emis de SML Brăila (fila 54 d.u.p.), persoana vătămată T.N.C. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. 

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: plângere persoană vătămată (f. 40 d.u.p.); declaraţii persoană vătămată (f. 55-58 d.u.p.); proces-verbal de cercetare la faţa locului, semnat şi de persoana vătămată (f. 41-42 d.u.p.); planşă fotografică cu persoana vătămată care indică aspecte cu privire la faptele produse (f. 45-52 d.u.p.); proces-verbal de reconstituire, semnat şi de cei trei inculpaţi (f. 151 d.u.p.); înregistrările video de la 3 camere de supraveghere de la SC Iulstema Impex SRL Ianca (SC km 45 SRL) şi de la 4 camere de supraveghere (camerele 1,2, 5 şi 6) de la Agenţia BRD Ianca, din data de 18.12.2013, conţinute de 2 suporturi magnetice, ataşate dosarului de urmărire penală (d.u.p.) la fila 169, aflate într-un plic; procese-verbale de vizualizare a înregistrărilor video de la camerele de supraveghere SC Iulstema Impex SRL Ianca (SC km 45 SRL) şi Agenţia BRD Ianca, din data de 18.12.2013, precum şi imagini printate din respectivele înregistrări (filele 6-8, 158-162 d.u.p.); planşă fotografică cu cei trei inculpaţi care indică aspecte cu privire la faptele produse (f. 153-157 d.u.p.); adresă răspuns BRD Brăila nr. 3098/20.12.2013, cu lista operaţiunilor efectuate cu cardul (f. 163-165 d.u.p.); raport poliţist (f. 150 d.u.p.).

Totodată, acestea se coroborează şi cu declaraţiile celor trei inculpaţi, date în cursul urmăririi penale (f. 73-75, 80-83, 91-95, 98-101, 109-114, 117-119 d.u.p.), respectiv în faţa instanţei de judecată, cu ocazia soluţionării de către Judecătoria Făurei a propunerii de arestare preventivă, la data de 19.12.2013 (context în care aceştia au prezentat detaliat modalităţile concrete de săvârşire a faptelor, confirmate de aceştia la reconstituire, fiindu-le oferite toate garanţiile procesuale cerute de lege). În consecinţă, acestor declaraţii instanţa le dă eficienţă.

Se constată că începând cu data de 23.12.2013, cu ocazia soluţionării de către Tribunalul Brăila a recursurilor formulate de cei trei inculpaţi împotriva încheierii din data de 19.12.2013 prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestora, cei trei inculpaţi au revenit asupra declaraţiilor de până atunci, în principal în ceea ce priveşte aspecte de natură a atrage răspunderea penală în cauză. Se mai observă că inclusiv persoana vătămată T.N.C., în mod surprinzător, fără o justificare temeinică, a revenit ulterior asupra unor aspecte derulate cu ocazia săvârşirii faptelor de către inculpaţi.

Însă, aceste versiuni ulterioare prezentate atât de cei trei inculpaţi, cât şi de persoana vătămată, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, indicate mai sus de către instanţă în dovedirea faptelor comise, şi din care rezultă, fără putinţă de tăgadă, săvârşirea faptelor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi, elocvente din acest punct de vedere fiind inclusiv înregistrările video menţionate anterior.

În plus, inculpatul C.A., cu ocazia audierii de către instanţă la termenul de judecată din data de 05.06.2014 (f. 81-82 dos. inst.), deşi prin cele efectiv declarate nu a recunoscut, în continuare, săvârşirea faptelor, în acelaşi timp a precizat în mod contradictoriu că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale la poliţie, la parchet şi la instanţa de judecată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă. De asemenea, la acelaşi termen din 05.06.2014, inculpatul S.I.V. a arătat că nu îşi menţine cele declarate la urmărirea penală, însă a menţionat că nu a fost forţat să dea acele declaraţii (f. 77-78 dos. inst.). În acelaşi context se înscrie şi declaraţia de la acelaşi termen de judecată a inculpatului S.A., care deşi a ţinut să precizeze că nu îşi menţine declaraţiile de la urmărirea penală, nu a reuşit să arate vreun motiv justificat şi pertinent pentru aceasta (f. 79-80 dos. inst.).

Toate acestea denotă o atitudine oscilantă şi nesinceră ulterioară din partea inculpaţilor, fără a exista explicaţii pertinente şi sustenabile în acest sens, aşa cum s-a arătat şi mai sus.

ÎN DREPT

Faptele inculpaţilor C.A., S.A. şi S.I.V. care, în noaptea de 17/18.12.2013, au lovit-o pe persoana vătămată T.N.C. cu pumnii şi picioarele pentru a obţine bani, sustrăgându-i portofelul şi cardurile bancare, obligând persoana vătămată să se deplaseze, contrar voinţei sale, la Agenţia BRD Ianca unde au încercat să sustragă sume de bani de pe cardurile acesteia, operaţiune nereuşită din cauza introducerii greşite a codului PIN, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. d din C.pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 din C.pen., cu aplicarea art. 77  lit. a şi art. 38 alin. 1 din C.pen.

În acest sens, instanţa reţine că, prin prisma dispoziţiilor art. 5 C.pen., legea penală nouă (C.pen.) este mai favorabilă inculpaţilor decât legea penală veche (C.pen. din 1969), pentru motivele ce vor fi arătate în prezenta hotărâre, context în care nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., în sensul că faptele săvârşite de către cei trei inculpaţi există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa va dispune condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, se reţine că inculpaţii au avut de la început intenţia infracţională (intenţie iniţială), acţionând după un anumit plan şi cu scopul principal de a face rost de bani, profitând şi de starea de ebrietate a persoanei vătămate. Astfel, inculpaţii au sfidat în mod flagrant valori sociale importante, atitudine care denotă lipsă de responsabilitate socială şi umană. Totodată, faptele au fost comise pe timpul nopţii.

De asemenea, se mai are în vedere impactul social produs de aceste fapte, modalitatea de acţiune a inculpaţilor fiind de natură să creeze o stare de insecuritate în rândul comunităţii; totodată, se mai reţine faptul că sunt necăsătoriţi, vârsta tânără a inculpaţilor, lipsa unei ocupaţii şi a unui loc de muncă stabil, atitudinea de nerecunoaştere ulterioară, concursul de infracţiuni, precum şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a din C.pen.

De asemenea, se constată lipsa antecedentelor penale în cazul inculpaţilor S.A. şi S.I.V..

În cazul inculpatului C.A., conform fişei de cazier judiciar, se reţine în plus că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind sancţionat administrativ o dată şi condamnat în mai multe rânduri pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului, inclusiv tâlhărie, comise în minorat, fiind liberat la data de 22.08.2013.

Mai mult decât atât, în privinţa inculpatului C.A. se are în vedere şi conduita sa pe parcursul prezentului proces, când, urmare a încălcării de către acesta a obligaţiilor impuse în cadrul controlului judiciar, instanţa a dispus la data de 03.10.2014 înlocuirea acestei măsuri cu arestarea preventivă, măsură menţinută de către Tribunalul X la data de 10.10.2014. De asemenea, potrivit informării transmise de către organele de poliţie, inculpatul C.A. nu a fost găsit pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, sustrăgându-se astfel măsurii dispuse.

În tot contextul arătat, instanţa apreciază că nu se impune reţinerea şi a altor circumstanţe agravante sau a unor eventuale circumstanţe atenuante.

Confruntând cele două legi penale (cea veche şi cea nouă) cu faptele specifice prezentei cauze, se constată următoarele:

Pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, legea penală veche prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani (art. 211 alin. 2 lit. b  C.pen. din 1969), iar legea penală nouă prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani (art. 234 alin. 1 lit. d C. pen.).

Pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, legea penală veche prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani (art. 189 alin. 1  C.pen. din 1969), iar legea penală nouă prevede pedeapsa închisorii de la unu la 7 ani (art. 205 alin. 1 C. pen.).

Având în vedere toate aspectele reţinute în prezenta hotărâre, instanţa va condamna pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, respectiv la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Totodată, instanţa va condamna pe inculpaţii S.A. şi S.I.V. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, respectiv la câte o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Aceste cuantumuri sunt suficiente, în opinia instanţei, pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

În aceste condiţii, se constată că pedepsele stabilite de instanţă se situează sub limitele minime prevăzute pentru aceste infracţiuni de legea penală veche, astfel că se evidenţiază în mod clar a fi mai favorabilă celor trei inculpaţi, sub acest aspect, legea penală nouă, aceasta fiind cea aplicată în prezenta cauză, în temeiul art. 5 C.pen., în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., în privinţa inculpatului C.A. se va aplica pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga sporul fix, obligatoriu, de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar în privinţa inculpaţilor S.A. şi S.I.V. se va aplica fiecăruia dintre cei doi inculpaţi pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se va adăuga sporul fix, obligatoriu, de 4 luni închisoare, în final fiecare din cei doi inculpaţi executând câte o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., instanţa va interzice inculpaţilor, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani pentru inculpatul C.A., respectiv de 1 an şi 6 luni pentru inculpaţii S.A. şi S.I.V., după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., instanţa va interzice tuturor celor trei inculpaţi, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., instanţa va menţine măsura arestării preventive a inculpatului C.A., iar în baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen., va deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 18.12.2013 la 12.02.2014.

În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., se va menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpaţii S.A. şi S.I.V. în prezentul dosar prin decizia nr. 10/12.02.2014 a Tribunalului X, măsură menţinută prin încheierea din 20.03.2014 a Judecătoriei X, iar în baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, pentru fiecare din cei doi inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 18.12.2013 la 12.02.2014.

Se va lua act că persoana vătămată T.N.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., va obliga pe fiecare dintre cei trei inculpaţi la plata a câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru toţi cei trei inculpaţi în cursul urmăririi penale (av. I.C.L.), în cuantum total de 600 lei, până la prezentarea apărătorului ales al acestora, va rămâne în sarcina statului şi se  va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Astfel, în ceea ce priveşte onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală pentru cei trei inculpaţi (av. I.C.L. – câte 600 lei pentru fiecare din cei trei inculpaţi), menţionat în delegaţiile de la dosar, instanţa constată activitatea concretă redusă şi parţială desfăşurată de apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, în sensul că avocatul din oficiu a participat doar cu ocazia reţinerii celor trei inculpaţi, la data de 18.12.2013. Pentru aceste motive, având în vedere şi prevederile art. 6 din Protocolul încheiat la data de 26.11.2008 între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (nr. 113928, respectiv nr. 1693), instanţa va acorda doar o treime din valoarea onorariului ce ar fi fost cuvenit dacă prestaţia avocaţială din oficiu ar fi fost finalizată, astfel că va fi acordat ca onorariu cuvenit, în aceste condiţii, apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpaţi, suma totală de 600 lei (câte 200 lei pentru fiecare inculpat), care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.I.V. în faza judecăţii (av. D.A.D.), în cuantum de 150  lei, va rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Astfel, în ceea ce priveşte onorariul avocatului desemnat din oficiu în faza de judecată pentru inculpatul S.I.V. (av. D.A.D. – 300 lei), menţionat în delegaţia de la dosar, instanţa constată activitatea concretă redusă desfăşurată de acest apărător din oficiu, acesta efectuând prestaţii specifice efective în cauză la o singură şedinţă de judecată, respectiv la ultimul termen de judecată din dosar. Pentru aceste motive, având în vedere şi prevederile art. 6 din Protocolul încheiat la data de 26.11.2008 între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (nr. 113928, respectiv nr. 1693), instanţa va acorda doar 50% din valoarea onorariului menţionat pe delegaţie, astfel că va fi acordat ca onorariu cuvenit, în aceste condiţii, apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.I.V.suma de 150 lei, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

În ceea ce priveşte onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.A. în faza de judecată, la termenul din 02.10.2014 (av. D.A.D. – 300 lei), menţionat în delegaţia de la dosar, instanţa constată că, în realitate, apărătorul din oficiu nu a acordat asistenţă juridică inculpatului, nedesfăşurând activităţi specifice efective la acel termen de judecată, motiv pentru care respectivul onorariu nu este cuvenit şi nu va fi deloc acordat, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 6 din Protocolul încheiat la data de 26.11.2008 între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România (nr. 113928, respectiv nr. 1693), avocatul neefectuând niciun fel de prestaţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E :

I. În baza art. 233 C.pen. raportat la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 205 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul C.A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., se aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

 În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului C.A..

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 18.12.2013 la 12.02.2014.

II. În baza art. 233 C.pen. raportat la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpaţii S.A. şi S.I.V. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În baza art. 205 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a C.pen. şi art. 5 C.pen., condamnă pe inculpaţii S.A. şi S.I.V. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 38 alin. 1 C.pen şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., se aplică fiecăruia dintre cei doi inculpaţi pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare, în final fiecare din cei doi inculpaţi executând câte o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., interzice celor doi inculpaţi ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., interzice celor doi inculpaţi ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar luată faţă de cei doi inculpaţi în prezentul dosar prin decizia nr. 10/12.02.2014 a Tribunalului X, măsură menţinută prin încheierea din 20.03.2014 a Judecătoriei X.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen., deduce din pedeapsa aplicată, pentru fiecare din cei doi inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 18.12.2013 la 12.02.2014.

Ia act că persoana vătămată T.N.C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc. pen., obligă pe fiecare dintre cei trei inculpaţi la plata a câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru toţi cei trei inculpaţi în cursul urmăririi penale (av. I.C.L.), în cuantum total de 600 lei, până la prezentarea apărătorului ales al acestora, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.I.V. în faza judecăţii (av. D.A.D.), în cuantum de 150  lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.10.2014.

PREŞEDINTE,GREFIER,