Instanţa urmează a schimba, în ceea ce-l privește pe inculpatul MM încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunile de „lovire sau alte violente” si „furt”, prev. de art. 180 din. 2 C.pen. (doua infracţiuni) si 208 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen., pentru prima infracţiune de lovire si cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen în infracțiunile de „lovire sau alte violenţe” prev. de art. 180 alin.2 C.pen. (o singură infracţiune) cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen. şi „tâlhărie” prev. de art. 211 alin. 1 C.pen, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Încadrarea juridică este dispoziția legală aplicabilă unei fapte concrete săvârșite de un inculpat.
Activitatea infracțională, astfel cum a fost reținută și descrisă în considerentele precedente a îmbrăcat două etape.
Într-o primă etapă, cei trei inculpați l-au lovit pe CP, aplicându-i, fiecare cu câte un par, lovituri în zona capului, dar și peste tot corpul, ultima lovitură din această serie fiind aplicată de inculpatul MM, în capul victimei care, urmare a acestei lovituri, a căzut la pământ. Față de numărul de îngrijiri medicale de care a avut nevoie victima pentru vindecare, respectiv de 16-18 zile, faptele inculpaților MM, MRG și M. Miluţă întrunesc, sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen, cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen. Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a concretizat prin acțiunile fiecăruia dintre inculpați de a aplica cu parul lovituri victimei. În ceea ce privește rezultatul socialmente periculos, acesta s-a concretizat prin producerea părții civile CP a unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale. Legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpaților și rezultatul socialmente periculos este una directă, fără a fi însă exclusivă, pe aceasta suprapunându-se acțiunea ulterioară de lovire exercitată de inculpatul MM, peste zona lombară a părții civile CP. Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu intenție directă, prevăzând și urmărind lovirea și producerea de leziuni părții civile, premeditat și din dorința de răzbunare. Acțiunea concertată a celor trei inculpați atrage incidența circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. a C.pen.
Imediat după căderea la pământ a victimei CP, cât acesta încă mai ea conștient, concubina sa i-a cerut să îi arunce telefonul pentru a suna la poliție.
Acesta este momentul care marchează debutul celei de a doua etape a activității infracționale, desfășurată de această dată doar de inculpatul MM, care, după ce a auzit că partea civilă CP are asupra sa un telefon mobil, a luat rezoluția de a îl sustrage, motiv pentru care, pentru a asigura imobilizarea victimei, i-a mai aplicat acestuia o lovitură cu parul în zona lombară, peste șale, moment în care partea civilă și-a pierdut cunoștința, iar apoi a exercitat acte de violență și asupra părții vătămate BE. Această activitate infracțională a inculpatului MM întrunește, sub aspect obiectiv și subiect elementele constitutive ale infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1 C.pen.
Sub aspectul elementului material din conţinutul laturii obiective, infracţiunea de tâlhărie se realizează prin doua activităţi, dintre care o activitate principală, corespunzătoare furtului şi o activitate secundara, constând in folosirea de ameninţări sau de alte acte de violenţă. Ceea ce este specific infracţiunii complexe de tâlhărie este tocmai legătura de la mijloc la scop care exista între activitatea secundară, în speţa între exercitarea de acte de acte de violenţă, care reprezintă mijlocul si obţinerea bunurilor, care constituie scopul activităţii infracţionale.
În ceea ce priveşte activitatea principala, corespunzătoare furtului, care lezează relaţiile sociale referitoare la posesia si detenţia bunurilor mobile, aceasta se concretizează în cauza de faţă prin luarea, fără consimţământul părţii vătămate CP a unor bunuri mobile (portofel conținând suma de 300 lei și telefon mobil), din posesia acesteia.
In ceea ce priveşte activitatea secundară, aceasta a constat în exercitarea de acte violenţă asupra părţii vătămate CP, respectiv aplicarea, după ce a aflat că partea civilă are telefon mobil asupra sa (pentru că BE i l-a cerut pentru a suna la poliție), a unei lovituri cu parul peste zona lombară a victimei, în scopul anihilării definitive a voinței și rezistenței acestuia, pentru a-și ușura acțiunea de sustragere, urmare a cărei lovituri, victima și-a pierdut cunoștința. De asemenea, în cadrul infracțiunii complexe de tâlhărie comise de către inculpatul MM intră și actele de violență pe care acesta le-a exercitat asupra părții civile BE, întrucât acestea s-au grefat peste acțiunea de sustragere a bunurilor și au fost exercitate pentru ca inculpatul MM le-a comis pentru a își asigura/ușura scăparea. Astfel, partea civilă BE a intervenit după de inculpatul MM a luat rezoluția infracțională de a-l tâlhări pe CP, după ce l-a lovit decisiv pe acesta, cu consecinţa punerii în stare de inconştienţă și după ce i-a sustras bunurile. În acest context, este evident că actele de violență săvârșite de inculpat nu au fost rezultatul unei rezoluții infracționale distincte, ci au fost urmarea actelor de violență și de sustragere comise asupra lui CP. De altfel, infracţiunea complexă de tâlhărie are un conţinut normativ alternativ, furtul putând fi săvârşit fie prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, fie urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii. Săvârşirea actelor de violenţă atât pentru asigurarea bunului sustras, cât şi pentru păstrarea acestuia nu scindează unitatea infracţiunii complexe de tâlhărie.
Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin prejudiciul cauzat părţii vătămate CP, constând în ieşirea din patrimoniul acestuia a valorilor materiale reprezentate de bunurile sustrase (portofel și telefon) si, corelativ, aproprierea acestor bunuri de către inculpat.De asemenea, urmare a acțiunii de lovire din cadrul infracțiunii complexe de tâlhărie s-au produs leziunile atestate de certificatele medico-legale asupra părților civile CP și BE.
Legătura de cauzalitate, între acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective si urmarea imediată, se impune cu evidenţă, reieşind din materialitatea faptelor, fiind directă si exclusiva sub aspectul sustragerii, directă sub aspectul leziunilor suferite de CP și directă și exclusivă cu privire la leziunile suferite de BE.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cp, intenţie calificată prin scop. În aceste sens, inculpatul a avut prefigurarea mentală a rezultatului acţiunii sale, rezultat pe care l-a urmărit. Scopul acţiunii inculpatului a fost acela de a îşi însuşi pe nedrept telefonul părții civile CP.
În mod corect a susţinut apărătorul inculpatului MM că săvârşirea faptei de către inculpatul MM pe ogorul părții civile CP și în prezența inculpaților MRG și M. Miluţă (care nu au calitatea de coinculpați în această infracțiune), precum și a martorului Coviț Ionuț Sebastian atrage încadrarea în forma simplă şi nu calificata a infracţiunii de tâlhărie, astfel cum este prevăzută de art. 211 alin 1,2 lit. c C., respectiv în public. Astfel, prin săvârşirea faptei în loc public, în înţelesul art. 152 lit. a Cpen se înţelege locul care prin natura sau destinaţia lui este întotdeauna accesibil publicului (condiţii care evident nu sunt îndeplinite în speţă), chiar dacă nu este prezentă nici o persoană. În accepţiunea art. 152 lit. b C.pen se înţelege orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane. Or, ogorul părţii civile Coviţ Petrică, fiind o proprietate agricolă privată, nu constituie un loc accesibil publicului, nici în sensul art. 152 lit. b C.pen. Prin loc accesibil publicului în sensul art. 152 lit. b C.pen. se înţelege un loc care, fără a fi întotdeauna accesibil publicului prin natura sau destinaţia sa (cum este de pildă drumul public), este totuşi, la momentul comiterii faptei, accesibil publicului, în sensul că orice persoană poate să intre în acel loc, în mod legal. Or, dat fiind natura ogorului de proprietate privată, nu orice cetăţean are ab initio permisiunea de a intra pe acel ogor, deci nu este accesibil publicului. Faptul că este o proprietate neîngrădită, şi că oricine ar putea să intre, fără a avea însă acest drept, pe terenul respectiv, nu îl transformă pe acesta în „loc public” în accepţiunea art. 152 lit. b C.pen.
În ceea ce priveşte reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 211 alin 2 indice 1 C.pen, respectiv săvârşirea faptei de către o persoană având asupra sa o armă, instanţa reţine că după momentul luării rezoluţiei de a îl deposeda pe partea civilă de telefonul mobil, inculpatul MM i-a aplicat acestuia o lovitură cu parul, iar ulterior deposedării lui Coviţ Petrică de portofel şi de telefon, a exercitat violenţe constând în aplicarea de lovituri cu parul părţii civile BE, pentru a îşi uşura scăparea. Prin „arme” în sensul art. 151 alin. 2 se înţeleg şi orice alte obiecte de natură a fi folosite ca arme şi care a u fost întrebuinţate pentru atac. Or, inculpatul a folosit pentru atac un par (drug de la căruţă), fiind astfel incidentă agravanta prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 indice 1 C.pen.
Întrucât în sarcina inculpatului MM se reține săvârșirea a două infracțiuni , mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța va reține pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real.
