Prin Rechizitoriul din 01.07.2010 al parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş în Dosar nr. 2983/P/2007 al parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor ME şi GG, pentru săvârşirea, de către fiecare dintre aceştia, a infracţiunilor de tâlhărie, prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
S-a reţinut în cuprinsul rechizitoriului, în esenţă, că la data de 11.05.2007, inculpaţii au sustras de la părţile vătămate BA şi SA, prin folosirea de ameninţări, telefoanele mobile.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: reclamaţia părţii vătămate SA (f. 6,12), proces-verbal de constatre a efectuării actelor premergătoare (f. 9), declaraţia părţii vătămate SA (f. 10-11), declaraţia părţii vătămate BA (f. 14-15), reclamaţia părţii vătămate BA (f. 16), copia fişei de cazier judiciar a inculpatului ME (f. 19), declaraţie învinuit ME (f. 21), declaraţie făptuitor ME (f. 22), copia fişei de cazier judiciar a inculpatului GG (f. 25), declaraţia învinuitului GG (f. 27-28), declaraţia făptuitorului GG (f. 29,30), declaraţia martorului BB (f. 32), proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere (f. 35-37), planşa fotografică cuprinzând fotografiile judiciare realizate la data de 30.09.2008 cu ocazia recunoaşterii după fotografie (f. 39–41, 42-45), proces-verbal din data de 22.05.2007 (f. 46).
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul GG a fost audiat la termenul de judecată din data de 02.11.2010, iar inculpatul ME la termenul de judecată din data de 30.11.2010, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei la filele 133, respectiv 149. Au fost audiaţi, în calitate de martori BB şi MV, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei la filele 183 şi 184.
În temeiul art. 323 Cod Procedura Penală au fost audiate părţile vătămate BA Laurenţiu şi SA, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei la filele 150, respectiv 166.
Au fost ataşate la dosarul cauzei copia Deciziei penale nr. 152/A/20.09.2007 a Tribunalului Mureş (f. 74-77), copia Sentinţei penale nr. 611/19.04.2007 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 79-82), copia Sentinţei penale nr. 780/02.06.2005 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 83-86), copia fişei de cazier judiciar a inculpatului GG (f. 87), copia fişei de cazier judiciar a inculpatului ME (f.88).
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:
În data de 11.05.2007 în jurul orelor 19.30, inculpaţii GG şi ME , împreună cu martorul BB se deplasau pe Bdul Pandurilor din localitatea Târgu-Mureş, îndreptându-se spre cartierul Valea Rece. În dreptul staţiei MBO City numitul BB a fost legitimat de o patrulă a poliţiei ce se afla în serviciu în zona respectivă în timp ce inculpaţii GG şi ME au traversat strada, iar inculpatul GG i-a abordat pe părţile vătămate SA şi BA ce se plimbau în zonă împreună cu martorul MV, cerându-le acestora iniţial bani, iar după ce părţile vătămate şi martorul le-au spus că nu au bani asupra lor, iar echipajul de poliţie de peste drum s-a îndepărtat, telefoanele mobile, creându-le acestora impresia că în situaţia în care nu vor răspunde cererii lor, urmează a li se întâmpla ceva rău.
Deoarece învinuiţii au folosit un ton ameninţător, aşa cum reiese din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorului MV şi pentru că inculpaţii se aflau şi în stare de ebrietate (aşa cum reiese din declaraţiile date de inculpaţi în cursul urmăririi penale, declaraţii ce se coroborează cu declaraţiile martorului BB) atât părţile vătămate cât şi martorul MV au înmânat inculpaţilor telefoanele lor mobile. Văzând însă că telefonul mobil al martorului MV nu are credit astfel încât nu poate fi folosit, inculpaţii au înapoiat acestuia telefonul, după care, vorbind fiecare dintre ei la câte un telefon mobil, s-au îndepărtat în direcţia cartierului Valea Rece.
Partea vătămată BA s-a dus după ei şi le-a cerut să înapoieze telefoanele mobile, cerere pe care ambii inculpaţi au ignorat-o continuându-şi atât convorbirile telefonice cât şi drumul către Valea Rece, motiv pentru care partea vătămată BA s-a întors la partea vătămată SA şi la martorul MV şi împreună cu aceştia, observând apariţia în zonă a echipajului de poliţie au relatat acestuia cele întâmplat şi ulterior au mers în Valea Rece pentru a-i găsi pe inculpaţi şi a recupera telefoanele mobile, fără însă a reuşi acest lucru.
Inculpatul GG a luat telefonul mobil de la partea vătămată BA, în timp ce inculpatul ME a luat telefonul mobil aparţinând părţii vătămate SA, astfel cum rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatului GG cu cele ale părţilor vătămate – din cursul urmăririi penale şi conţinutul proceselor verbale de recunoaştere după fotografie
Audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul GG a arătat că cele două părţi vătămate le-au dat, lui şi inculpatului ME , de bună voie telefonale mobile şi că nu i-au ameninţat pe aceştia în nici un fel. Inculpatul GG a mai adăugat în cursul declaraţiilor sale că motivul pentru care a cerut telefonul mobil a fost acela de a efectua o convorbire telefonică – ceea ce a şi făcut după ce a intrat în posesia telefonului mobil, dar că nu a intenţionat să-şi însuşească acel telefon mobil ci să-l înapoieze părţii vătămate. Inculpatul a arătat că nu a putut înapoia telefonul mobil pentru că la momentul la care a încheiat convorbirea telefonică nici una dintre părţile vătămate nu se mai afla în zonă.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul ME a negat că ar fi cerut vreun telefon mobil de la vreo persoana în data de 15.05.2007 în zona benzinăriei MBO City şi că acest lucru ar fi fost făcut de inculpatul GG şi de martorul BB, declaraţia acestuia fiind însă contrazisă atât de declaraţiile coinculpatului GG cât şi declaraţiile părţilor vătămate care, cu ocazia recunoaşterii din albumul fotografic au identificat pe inculpaţii GG şi ME ca fiind persoanele care le-au cerut sub ameninţare telefoanele mobile.
În faţa instanţei, inculpatul ME a revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, recunoscând faptul că a cerut, împreună cu inculpatul GG telefoanele mobile părţilor vătămate, creându-le acestora impresia că li se va întâmpla ceva rău. Inculpatul ME a solicitat a-i fi aplicate prevederile art. 3201 Cod Procedura Penală.
Instanţa va înlătura însă declaraţiile inculpatului GG considerându-le neverosimile pentru următoarele argumente: din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei nu rezultă existenţa unor relaţii preexistente de amiciţie sau prietenie între vreuna dintre părţile vătămate şi vreunul dintre inculpaţi – care să fi determinat pe vreuna dintre părţile vătămate sau pe martor a remite telefonul său mobil de bună voie vreunuia dintre inculpaţi. De altfel, deşi din declaraţiile inculpatului GG şi ale martorului BB rezultă că inculpatul ME ar fi cunoscut –o pe una din părţile vătămate nu este confirmată nici de BA şi nici de SA.
Un alt argument pentru care considerăm apărarea inculpatului GG neverosimilă este acela că în condiţiile în care nimeni nu cunoştea pe nimeni şi nici nu a fost dovedită sau invocată vreo urgenţă de partea inculpaţilor – ambele părţi vătămate precum şi martorul au remis telefoanele mobile.
În fine, aşa cum declaraţiile tuturor persoanelor audiate în cauză, după ce au intrat în posesia telefoanelor mobile, inculpaţii s-au îndepărtat spre Valea Rece, vorbind la telefon deşi una dintre părţile vătămate – respectiv BA, a mers după ei pentru a le cere să le înapoieze telefoanele mobile.
Ca urmare, instanţa constată că din probele administrate rezultă cu certitudine faptul că inculpaţii au intrat în posesia telefoanelor aparţinând părţilor vătămate prin ameninţarea acestora din urmă şi că scopul avut în vedere de inculpaţi la momentul la care au cerut telefoanele mobile a fost însuşirea acestora pe nedrept. Prin urmare, apreciem că teza formulată în apărarea celor doi inculpaţi, potrivit căreia aceştia au intrat în posesia telefoanelor mobile fără ca asupra părţilor vătămate să le fi viciat consimţământul şi numai ulterior ar fi intervenit acţiunea ilicită a inculpaţilor – prin refuzul de restituire nu poate fi primită, aceasta fiind contrazisă de probele administrate în cauză.
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererile formulate de inculpaţii ME şi GG, prin apărători, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestora din infracţiunea de tâlhărie, prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit.a Cod penal în infracţiunea de abuz de încredere prevăzută şi pedepsită de art. 213 Cod Penal.
Instanţa constată că infracţiunea de tâlhărie este determinată de numărul patrimoniilor din care au fost sustrase bunurile însuşite fără drept de către făptuitori, iar nu de numărul subiecţilor pasivi asupra cărora s-au exercitat acţiunile de constrângere, concluzie ce rezultă din faptul că infracţiunea este prevăzută în partea specială a codului penal titlul III intitulat „Infracţiuni contra patrimoniului” ( a se vedea şi Decizia penală nr. 3964/25.09.2001 a C.S.J – Secţia penală).
Constată că din probele administrate rezultă că inculpatul GG a exercitat, împreună cu coinculpatul ME, acţiuni de constrângere asupra ambelor părţi vătămate, însuşindu-şi însă numai telefonul mobil aparţinând părţii vătămate BA, ca urmare acesta este autor al infracţiunii de tâlhărie în dauna acestei părţi vătămate şi coautor la infracţiunea de tâlhărie în dauna părţii vătămate SA.
În drept, fapta inculpatului GG care, la data de 15.05.2007, împreună cu inculpatul ME, într-un loc public – respectiv pe B-dul Pandurilor din Târgu-Mureş, prin ameninţarea părţilor vătămate SA şi BA, şi-a însuşit unul dintre telefoanele mobile – aparţinând părţii vătămate BA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit. a Cod penal.
În drept, fapta inculpatului GG care, la data de 15.05.2007, împreună cu inculpatul ME, într-un loc public – respectiv pe B-dul Pandurilor din Târgu-Mureş, prin ameninţarea părţilor vătămate SA şi BA, inculpatul ME însuşindu-şi telefonul mobil al părţii vătămate SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit. a Cod penal.
În drept, fapta inculpatului ME care, la data de 15.05.2007, împreună cu inculpatul GG, într-un loc public – respectiv pe Bdul Pandurilor din Târgu-Mureş, prin ameninţarea părţilor vătămate SA şi BA, şi-a însuşit unul dintre telefoanele mobile – aparţinând părţii vătămate SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit. c, al.2 ind.1 lit. a Cod.
În drept, fapta inculpatului ME care, la data de 15.05.2007, împreună cu inculpatul ME, într-un loc public – respectiv pe B-dul Pandurilor din Târgu-Mureş, prin ameninţarea părţilor vătămate SA şi BA, inculpatul GG însuşindu-şi telefonul mobil al părţii vătămate BA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit. a Cod penal.
Astfel, faptele inculpaţilor sunt prevăzute de legea penală, au fost săvârşite cu vinovăţie de acesta şi fiecare prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind întrunite toate cele 3 trăsături esenţiale ale infracţiunii, prevăzute de art. 17 Cod Penal. În ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii, instanţa constată că, sub aspectul laturii obiective, faptele inculpaţilor s-au realizat fiecare printr-o acţiune de luare a unor bunuri mobile ce aparţineau celor două părţi vătămate sus menţionate, deci din posesia acestora, fără consimţământul lor, prin constrângerea morală a acestora, urmarea produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului părţilor vătămate, cauzându-le o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acţiune şi urmare rezultă ex re, adică din însăşi materialitatea faptei. De asemenea, este pe deplin dovedit şi scopul special cerut de lege pentru existenţa infracţiunilor – acela al însuşirii bunurilor pe nedrept. Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu intenţie directă: astfel, ei au prevăzut rezultatul faptei lor – prejudiciul material pe care l-ar cauza părţilor vătămate prin sustragere – şi a urmărit producerea acestor rezultate, dorind să-şi însuşească bunurile în cauză.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului GG în conformitate cu prevederile art.72 Cod Penal instanţa va avea în vedere că legea prevede pentru infracţiunile săvârşite pedeapsa închisorii de la 7 la 20 ani.
Instanţa va ţine seama atât de comportamentul anterior al inculpatului (rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului că acesta a suferit o condamnare la pedeapsa de 5 luni închisoare în timpul minorităţii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat), precum şi de faptul că acesta, deşi a dat ample declaraţii atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei nu a recunoscut faptul că a intenţionat să-şi însuşească telefonul mobil şi nici că pentru a intra în posesia acestuia a exercitat o constrângere morală atât asupra celor două părţi vătămate cât şi asupra martorului MV. Instanţa apreciază că comportamentul antisocial al inculpatului este cu atât mai periculos cu cât constrângerile morale exercitate de acesta asupra părţilor vătămate au fost de o natură subtilă – constând atât din faptul că era împreună cu o altă persoană cât şi din limbajul şi tonul folosit atunci când s-au adresat părţilor vătămate.
Pentru aceste considerente va aplica inculpatului GG pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit. a Cod penal, în dauna părţii vătămate BA şi pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit. a Cod penal, în dauna părţii vătămate SA.
Instanţa constată, de asemenea, că cele două infracţiuni au fost săvârşite în condiţiile art. 33 lit. a Cod Penal, motiv pentru care, în temeiul art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal va dispune contopirea celor două pedepse cu închisoarea aplicate şi aplicarea celei mai grele dintre ele, cea de 7 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului ME în conformitate cu prevederile art.72 Cod Penal instanţa va avea în vedere că legea prevede pentru infracţiunile săvârşite pedeapsa închisorii de la 7 la 20 ani.
Instanţa va ţine seama atât de comportamentul anterior al inculpatului (rezultă din fişa de cazier judiciar a inculpatului că acesta a suferit, anterior comiterii faptei pentru care a fost cercetat în prezenta cauză mai multe condamnări la pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea, în timpul minorităţii a mai multor infracţiuni).
Instanţa constată că inculpatul ME deşi nu a recunoscut în faza urmăririi penale comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, acesta a revenit în faţa instanţei recunoscând în totalitate acuzele aduse. Pentru aceste considerente, instanţa va reţine în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi va face aplicarea prevederilor art. 76 alin. 1 lit. b Cod Penal, coborând pedeapsa ce o va aplica sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea pentru care a fost găsit vinovat.
Pentru aceste considerente va aplica inculpatului ME pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit. a Cod penal, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi a art. 76 alin. 1 lit. c Cod Penal – în dauna părţii vătămate SA şi pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art.211 al.2 lit.c, al.2 ind.1 lit. a Cod penal cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal şi a art. 76 alin. 1 lit. c Cod Penal, în dauna părţii vătămate BA.
Instanţa constată, de asemenea, că cele două infracţiuni au fost săvârşite în condiţiile art. 33 lit. a Cod Penal, motiv pentru care, în temeiul art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal va dispune contopirea celor două pedepse cu închisoarea aplicate şi aplicarea celei mai grele dintre ele, cea de 6 ani închisoare.
Instanţa va respinge cererea formulată de inculpatul ME – de aplicare a prevederilor art. 320 ind. 1 Cod Procedura Penală cu consecinţa prevăzută de aliniatul 7 al acestui text legal, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor aliniatelor 1 şi 2 ale art. 320 ind. 1 Cod Procedura Penală, se poate acorda o astfel de valoare juridică declaraţiilor inculpatului numai în situaţia în care manifestarea de voinţă a acestuia intervine înainte de începerea cercetării judecătoreşti, ceea ce nu se poate reţine în prezenta cauză.
În baza art. 71 Cod Penal va interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 şi lit. b Cod Penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
Instanţa nu va interzice drepturile inculpaţilor de a alege, având în vedere dispoziţiile art. 3 din Protocolul 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum au fost interpretate prin hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în data de 6.1o.2oo5 în cauza Hirst contra Regatului Unit, prevederi incidente în baza art. 2o din Constituţia României.
Art. 3 din Protocolul 1 garantează atât dreptul de a vota în cadrul alegerilor legislative, cât şi dreptul de a participa în calitate de candidat în cadrul acestora.
În ce priveşte dreptul de a participa în calitate de alegător, instanţa nu consideră că pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului acestuia este justificată în cauza de faţă de un scop legitim, având în vedere natura infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi, acestea nefiind apte să atragă o nedemnitate a inculpaţilor de a participa la viaţa socială prin exercitarea dreptului de vot în alegerile legislative, iar statul având obligaţia pozitivă de a organiza infrastructura necesară exercitării acestui drept de către deţinuţi.
În ce priveşte cealaltă componentă a dreptului la alegeri libere prevăzut de art. 3 din Protocolul 1, constând în dreptul de a participa în calitate de candidat şi care în cuprinsul art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 Cod Penal este inclus în dreptul de a fi ales în funcţii elective publice, instanţa apreciază că exercitarea acestui drept este incompatibilă nu numai de iure, dar şi de facto cu executarea pedepsei penale în regim penitenciar. Astfel, având în vedere imposibilitatea obiectivă de exercitare, instanţa consideră că pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului dreptului menţionat pe durata executării pedepsei principale este justificată de un scop obiectiv şi legitim şi proporţională într-o societate democratică.
Referitor la celelalte drepturi prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a şi b, instanţa va interzice exerciţiul acestora de drept, în conformitate cu prevederile art. 71 alin. 2 C.p., având în vedere că aceste dispoziţii nu contravin, conform art. 2o din Constituţia României, altor dispoziţii din pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Având în vedere antecedenţa penală a inculpaţilor, instanţa apreciază că reeducarea acestora în spiritul respectării legilor nu se poate obţine decât prin executarea pedepsei rezultante aplicate în penitenciar. Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii au suferit în trecut cel puţin o condamnare definitivă. În loc să dovedească că s-au îndreptat, inculpaţii au perseverat pe calea infracţională, săvârşind infracţiunile din prezentul dosar, dovedind că beneficiul suspendării condiţionate, respectiv cel al liberării condiţionate şi timpul petrecut în penitenciar în baza vechii condamnări nu a fost suficient pentru înţelegerea necesităţii respectării normelor penale şi a celor de convieţuire socială şi că nu se poate reeduca în libertate.
Cu privire la latura civilă, instanţa constată că părţile vătămate SA şi BA s-au constituit, în cursul urmăririi penale, părţi civile pentru sumele de 150 lei, respectiv 200 lei, reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile sustrase.
Instanţa constată că, deşi din probele administrate rezultă cu certitudine că în patrimoniul ambelor părţi vătămate s-a produs câte un prejudiciu. Cu toate acestea, părţile civile nu au înţeles să facă dovada susţinerilor lor cu privire la cuantumul prejudiciului suferit, astfel încât instanţa constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 998 -999 Cod Civil pentru ca acţiunile civile formulate de părţile civile BA şi SA să poată fi considerate întemeiate.
Pentru aceste considerente urmează a respinge acţiunile civile formulate de părţile civile SA şi BA, ca neîntemeiate.
Potrivit art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penală, în caz de condamnare inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cum inculpaţii ME şi GG au fost condamnaţi prin prezenta sentinţă, în baza art. 349 Cod Procedura Penală raportat la art. 189 şi art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penală, instanţa va obliga inculpaţii la plata sumei de 760 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat [10o de lei pentru faza de urmărire penală şi 660 de lei pentru faza de judecată], din care suma de 600 de lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, fiecare câte 380 lei.
