Tâlhăria


Dosar nr. 768/316/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU BUJOR

Jud.  Galaţi

SENTINŢA PENALĂ NR. 333

ŞEDINŢA  PUBLICĂ din 22.09.2010

 

 La ordine fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul  T G trimis în judecată

pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de disp. art. 211 Cod penal.

La apelul nominal au răspuns inculpatul  TG în stare de arest asistat de, avocat din

oficiu G G  şi martorii din lucrări G  G -A , Z  I , F M  şi T G , lipsă fiind  partea vătămată Z. G.

 Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,  după care:

Apărătorul inculpatului depune la dosar o scrisoare medicală prin care se constată

starea de boală a acestuia şi faptul că i-a fost amânată intervenţia chirurgicală pe motiv că nu i s-a

administrat tratamentul adecvat.

S-au audiat martorii din lucrări, sub prestare de jurământ, încheindu-se procese-verbale

separate care s-au ataşat la dosar.

Reprezentantul Parchetului şi apărătorul din oficiu al inculpatului nu mai au cereri de

formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi

acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului rezumă pe scurt faptele reţinute în sarcina inculpatului T G

şi arată că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2

lit. b şi alin. 2 indice 1 lit. c Cod penal.  Vinovăţia inculpatului fiind dovedită fără dubiu, solicită

condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, interzicerea drepturilor prev. de art.

64  alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penalconform art. 71 Cod penal, să se constate că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită ca instanţa să aprecieze şi să cenzureze

acel proces-verbal întocmit de organele de cercetare penală, prin care martora F  M -A , confirma cele

precizate în acel proces-verbal, având în vedere declaraţia din faţa instanţei a acesteia, organele de

cercetare penală înţeleg să procedeze altfel decât în mod legal pentru a obţine probe. Pe latură penală

solicită ca instanţa să reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 72 Cod

penal, art. 74  lit. a Cod penal – privitoare la buna conduită a inculpatului înainte de săvârşirea

infracţiunii, independent de existenţa sau inexistenţa antecedentelor penale. Mai solicită aplicarea disp.

art. 76 Cod penal în sensul aplicării unei pedepse sub minimul prevăzut de lege. Pe latură civilă, solicită

ca instanţa să constate că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, cu plata onorariului avocat

oficiu din fondurile Ministerului de Justiţie.

Inculpatul T  G , având ultimul cuvânt, regretă săvârşirea faptei şi lasă la aprecierea

instanţei.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă:

Constată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, prin Rechizitoriul nr. 308/P/2010 din

data de 13.04.2010, a trimis în judecată, în stare de arest, pe inculpatul T  G , pentru săvârşirea

infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211, al. 1, al. 2, lit. b şi al 2 indice 1, lit. c, C. Pen.

Prin rechizitoriu se reţine că inculpatul T  G  are domiciliul în com. Băneasa, jud. Galaţi şi este

consătean cu partea vătămată Z G , în vârstă de 91 de ani.

În seara 20.03.2010, în jurul orei 19:30, inculpatul a venit cu trenul din mun. Galaţi, în com.

Băneasa. A aşteptat circa 30 minute în gară, apoi s-a hotărât să meargă la domiciliul părţii vătămate

pentru a o deposeda de bani, ştiind că luase pensia şi locuieşte singură, într-o casă mai izolată.

A sărit gardul în curtea acesteia, a mers la uşa de acces în locuinţă şi a strigat spunându-i că a

A sărit gardul în curtea acesteia, a mers la uşa de acces în locuinţă şi a strigat spunându-i că a

venit fiul ei, D , şi cu M , o altă persoană cunoscută de partea vătămată, să-i aducă lemne.

venit fiul ei, D , şi cu M , o altă persoană cunoscută de partea vătămată, să-i aducă lemne.

Partea vătămată l-a primit în casă pe inculpat. Acesta a discutat circa 30 minute cu partea

Partea vătămată l-a primit în casă pe inculpat. Acesta a discutat circa 30 minute cu partea

vătămată, sub falsul pretext că îi aşteaptă pe D  şi M  cu lemnele. Când partea vătămată a întrebat de

vătămată, sub falsul pretext că îi aşteaptă pe D  şi M  cu lemnele. Când partea vătămată a întrebat de

ce durează atât de mult şi a devenit suspicioasă, inculpatul a ieşit afară şi a strigat numele celor doi,

ce durează atât de mult şi a devenit suspicioasă, inculpatul a ieşit afară şi a strigat numele celor doi,

pentru a da impresia părţii vătămate că într-adevăr cei doi trebuie să sosească.

pentru a da impresia părţii vătămate că într-adevăr cei doi trebuie să sosească.

Inculpatul a intrat în locuinţă, a mai discutat puţin cu partea vătămată, apoi i-a tras acesteia

Inculpatul a intrat în locuinţă, a mai discutat puţin cu partea vătămată, apoi i-a tras acesteia

plapuma pe cap, a apăsat-o în zona gâtului şi i-a cerut banii. Partea vătămată i-a răspuns că nu are

plapuma pe cap, a apăsat-o în zona gâtului şi i-a cerut banii. Partea vătămată i-a răspuns că nu are

bani, însă inculpatul a ameninţat-o că dacă nu îi va da banii, va lua cuţitul de bucătăria de pe masă şi o

bani, însă inculpatul a ameninţat-o că dacă nu îi va da banii, va lua cuţitul de bucătăria de pe masă şi o

va omorî.

va omorî.

Temându-se pentru viaţa sa, partea vătămată i-a spus inculpatului că-i va da banii. El a lăsat-o

Temându-se pentru viaţa sa, partea vătămată i-a spus inculpatului că-i va da banii. El a lăsat-o

să se ridice, iar aceasta i-a dat suma de 630 lei, aflată într-un dosar, pe celălalt pat din cameră, banii

să se ridice, iar aceasta i-a dat suma de 630 lei, aflată într-un dosar, pe celălalt pat din cameră, banii

provenind din pensie.

provenind din pensie.

Inculpatul a părăsit locuinţa şi a plecat în mun. Galaţi unde a cheltuit toţi banii.

Partea vătămată l-a cunoscut pe inculpatul T G  în timpul agresiunii, iar în cursul cercetărilor l-a

recunoscut dintr-un grup de cinci persoane.

La data de 22.03.2010, inculpatul a descris amănunţit modul în care a procedat arătându-le

lucrătorilor de poliţie locul prin care a sărit în curte, locul unde a stat de vorbă cu partea vătămată şi de

unde acesta a luat banii.

Mama inculpatului, T A  , a restituit părţii vătămate suma de 630 lei, motiv pentru care acesta

nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

Din examinarea materialului probator administrat atât în faza urmăririi penale, cât şi în

faza de judecată şi în special declaraţiile  inculpatului (filele 17 – 18 D.U.P. şi 76 dosar instanţă),

declaraţiile martorilor (filele 41 – 47 D.U.P şi 120 – 123 dosar instanţă), declaraţiile părţii vătămate

(fila 14 – 16  D.U.P), proces verbal de recunoaştere în grup (filele 25 – 26 D.U.P), planşe fotografice

(filele 27 – 31 şi 34 – 40 D.U.P.), ordonanţa de reţinere (fila 52 D.U.P.), sentinţa penală nr.

358/18.02.2010 a Judecătoriei Galaţi (filele 58 – 62 D.U.P.), se reţine următoarea situaţie de fapt :

În seara 20.03.2010, în jurul orei 19:30, inculpatul T  G a venit cu trenul din mun. Galaţi, în

com. Băneasa. A aşteptat circa 30 minute în gară, apoi s-a hotărât să meargă la domiciliul părţii

vătămate pentru a o deposeda de bani, ştiind că luase pensia şi locuieşte singură, într-o casă mai

izolată.

Inculpatul a părăsit locuinţa şi a plecat din localitatea Băneasa, în localitatea Tg. Bujor, fiind

transportat de martorul G  G A , care a observat că inculpatul avea asupra sa o sumă mai mare de bani.

Din Tg. Bujor, inculpatul a plecat în mun. Galaţi unde a cheltuit toţi banii.

La data de 22.03.2010, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat dintr-un grup de cinci

persoane, cu acest prilej fiind efectuate şi planşe foto.

Fapta inculpatului T  G  de a pătrunde în timp de noapte în locuinţa părţii vătămate Z G , de a

exercita violenţe asupra acesteia, acoperindu-i capul cu o plapumă şi adresându-i concomitent

ameninţări cu moartea, determinând-o astfel să îi dea suma de 630 de lei, întruneşte elementele

constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211, al. 1, al. 2, lit. b şi al 2 indice 1, lit. c, C.

Pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T  G , instanţa va avea în vedere, astfel după cum rezultă

din fişa de cazier judiciar a inculpatului, faptul că acesta a fost condamnat în stare de minorat, prin

sentinţa penală nr. 358/18.02.2010 a Judecătoriei Galaţi la o pedeapsă de 1 an închisoare cu

suspendarea condiţionată a executării acesteia, pe un termen de încercare de doi ani, pentru săvârşirea

aceluiaşi gen de faptă, ceea ce denotă o anumită perseverenţă infracţională şi abilitatea de a comite

fapte caracterizate prin violenţă.

Instanţa va avea în vedere, la individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată pentru

infracţiunea comisă, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv

gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite şi

circumstanţele reale de săvârşire, dar şi gradul de specializare a inculpatului în ceea ce priveşte

săvârşirea infracţiunilor contra patrimoniului prin violenţă, concluzie rezultată din fişa de cazier judiciar a

acestuia.

La stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa apreciază că valorile ocrotite de textul de lege şi

lezate prin fapta comisă sunt protejate independent de cuantumul prejudiciului creat.

Faţă de criteriile reţinute, instanţa va dispune , în temeiul art. 211 al. 1, al. 2 lit. b şi al. 2 indice

1 lit. c C.P., condamnarea inculpatului T  G , la pedeapsa de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de

tâlhărie.

În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, va interzice

inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în

inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în

inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în

autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul

autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul

autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul

autorităţii de stat.

autorităţii de stat.

autorităţii de stat.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tâlhărie în timpul termenului de încercare

de doi ani, stabilit prin sentinţa penală nr. 358/18.02.2010 a Judecătoriei Galaţi, instanţa reţine că

inculpatului îi sunt aplicabile prevederile art. 83 C. Pen., iar în baza acestor dispoziţii, va dispune

revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei pentru pedeapsa închisorii de 1 an, aplicată prin

sentinţa penală nr. 358/18.02.2010 a Judecătoriei Galaţi, aceasta urmând a fi executată în întregime de

inculpat, alături de pedeapsa de 9 ani aplicată prin prezenta, în total 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului,

pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice

sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Inculpatul a fost reţinut potrivit ordonanţei de reţinere din data de 22.03.2010, începând cu data

de 22.03.2010, ora 15:00, până la data de 22.03.2010, ora 22:00, iar prin Încheierea de şedinţă din data

de 22.03.2010, pronunţată în dosarul nr. 644/316/2010 a Judecătoriei Tg. Bujor, s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, începând cu data de 22.03.2010 ora 22,00 până la data

de 19.04.2010 ora 22,00, această măsură fiind verificată şi menţinută pe întreaga derulare a procesului

penal în faţa primei instanţe.

Faţă de această împrejurare, în baza art. 357, al. 2, lit. a C.P.P., raportat la art. 88 al. 1, C.P.,

instanţa va deduce din pedeapsa rezultantă de 10 ani, aplicată prin prezenta hotărâre, perioada reţinerii

din data de 22.03.2010, ora 15:00 la  22.03.2010, ora 22:00 şi măsura arestului preventiv, începând cu

data de 22.03.2010, ora 22:00 şi până la zi.

Dispunând pedeapsa închisorii cu executare, în baza art. 357 Cod de procedura penala, raportat

la art. 350 Cod de procedura penala, instanţa va menţine starea de arest a condamnatului.

Pe latură civilă, partea vătămată a precizat că mama inculpatului, T  A , a restituit la data de

22.03.2010 suma de 630 lei, motiv pentru care acesta nu s-a mai constituit parte civilă în procesul

penal, aspect care este constatat de instanţa de judecată.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 900 de lei,

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 900 de lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

 În temeiul art. 211 al. 1, al. 2 lit. b şi al. 2 indice 1 lit. c C.P., condamnă pe inculpatul T  G , , la

pedeapsa de 9 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice

În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice

În baza art. 83 Cod penal, dispune revocarea suspendării condiţionate a executării

pedepsei pentru pedeapsa închisorii de 1 an, aplicată prin sentinţa penală nr. 358/18.02.2010 a

Judecătoriei Galaţi, aceasta urmând a fi executată în întregime de inculpat, alături de pedeapsa de 9 ani

aplicată prin prezenta, în total 10 ani închisoare.

În baza art. 357, al. 2, lit. a C.P.P., raportat la art. 88 al. 1, C.P., deduce din pedeapsa

rezultantă de 10 ani, aplicată prin prezenta hotărâre, perioada reţinerii din data de 22.03.2010, ora 15:00

la  22.03.2010, ora 22:00 şi măsura arestului preventiv, începând cu data de 22.03.2010, ora 22:00 şi

până la zi.

În baza art. 357 Cod de procedura penala, raportat la art. 350 Cod de procedura penala, va

menţine starea de arest a condamnatului.

Constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului.

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, de la

comunicare pentru inculpatul T  G  şi partea vătămată Z  G.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.09.2010.

 PREŞEDINTE, Grefier

N.N./D.C.

3 ex./01.10.2010

Com. 1 ex.-04.10.2010