Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti din … s-a dispus trimiterea în judecată,în stare de arest preventiv a inculpatului B A, pentru săvârşirea infracţiunii de tîlhărie în formă agravantă,prev. şi ped.de art.211 alin. 1,alin.2 lit.b şi alin.21 lit.a şi c C.p.,cu aplic.art.75 lit.c C.p.,precum şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C C, pentru săvârşirea infracţiunii de tîlhărie în formă agravantă,prev. şi ped.de art.211 alin.1,alin.2 lit.b şi alin.21 lit.a şi c C.p.,cu aplic.art.99 şi urm.c.p.
S-a reţinut că în seara de 12.08.2012 inculpatul major B A împreună cu inculpatul minor C C ,prin înţelegere prealabilă şi de comun acord , au pătruns în curtea locuinţei numitului M G,din comuna N,jud.Dolj şi prin constrîngere,au deposedat-o pe partea vătămată C M ,de un portofel de culoare neagră, în care se afla suma de 5.000 lei ,acte de stare civilă şi un card CEC-Bank.
La data mai sus menţionată partea vătămată C M s-a prezentat la Secţia de Poliţie Rurală şi a sesizat faptul că în cursul aceleiaşi seri, în timp ce se afla în vizită la numitul M G din comuna N, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa acestuia din urmă şi, prin acte de violenţă, i-au sustras un portofel în care avea suma de 5.000 lei şi documente personale, iar ca urmare a sesizării lucrătorii de poliţie s-au deplasat la locuinţa numitului M G, unde, cu ocazia cercetării la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă şi procedând la verificări, au identificat autorii faptei ca fiind inculpaţii B A şi C C.
Probele administrate în cauză au relevat faptul că în seara de 12.08.2012 inculpatul minor C C şi martorul M Ş I s-au deplasat la magazinul aparţinând numitului L G pentru a-şi cumpăra ţigări şi că în timp ce se aflau în această locaţie, au observat-o pe partea vătămată C M, având asupra sa un portofel ce părea a conţine o sumă mare de bani, moment în care au luat hotărârea de o sustrage.
În acest sens, cei doi au urmărit-o pe partea vătămată pe raza comunei, până la locuinţa numitului MG, unde aceasta se afla în vizită şi fiind în această zonă, s-au întâlnit cu inculpatul B A, căruia inculpatul C C i-a propus să sustragă banii părţii vătămate, propunere cu care BA a fost de acord.
În jurul orelor 21.00, observând că numitul M G a părăsit locuinţa, inculpaţii BA şi C Cau realizat că, partea vătămată a rămas singură şi împreună au pătruns în curte, apoi în holul locuinţei, unde, în timp ce inculpatul C C a acoperit cu mâna gura părţii vătămate, inculpatul B Ai-a smuls portofelul aflat în buzunarul pantalonilor, după care au fugit în zona “Rond”, unde au împărţit banii, iar portofelul cu actele de stare civilă şi celelalte documente personale ale părţii vătămate au rămas la inculpatul C care a doua zi le-a remis inculpatului B A
Pe parcursul cercetărilor, organele de poliţie au ridicat de la inculpatul CC si de la inculpatul B A suma de 2400 lei şi portofelul de culoare neagră cu actele de stare civilă pe care le-au predat părţii vătămate pe bază de dovadă.
Prin încheierea nr. 17 din data de 16.08.2012 pronunţată de Judecătoria Băileşti a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B Ape o perioadă de 29 de zile, de la 16.08.2012 până la data de 13.09.2012, inclusiv.
Prin încheierea din 3 septembrie 2012 pronunţată în Camera de Consiliu în baza art. 300 ind. 1 alin. 1 C.p.p. s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului BA şi în baza art. 300 ind. 1 alin. 3 c.p.p. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului dispusă prin încheierea nr. 17 din 16 august 2012 pronunţată de Judecătoria Băileşti.
În şedinţa din 20 septembrie 2012, inculpaţii, în conformitate cu art. 320 ind. 1 alin. 1 C.p.p. au solicitat acord de recunoaştere, au recunoscut în totalitate faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi au solicitat să fie judecaţi numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunosc şi le însuşesc.
În cauză s-a luat declaraţie părţii vătămate C M care a arătat că prejudiciul cauzat de 5000 lei i-a fost acoperit şi că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei Ron reprezentând daune morale.
La termenul din 11 octombrie 2012 s-a luat supliment de declaraţie inculpaţilor care au arătat că nu sunt de acord să despăgubească partea vătămată cu suma solicitată reprezentând daune morale.
În cauză a fost audiat martorul G G, încuviinţat pentru inculpaţi pe latura civilă şi s-a întocmit referat de evaluare pentru inculpatul minor de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, care a fost depus la dosar la data de 12 ..2012.
Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale rezultă că faptele inculpaţilor sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana acestora pentru a permite stabilirea unei pedepse.
În consecinţă instanţa va lua act de acordul de recunoaştere al inculpaţilor şi va constata că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpaţii au săvîrşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi anume tâlhărie în formă agravată prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi alin 2 1 lit. a şi c C pen. cu aplic. art. 75 lit. c C pen de către inculpatul Băcelan Arun şi tâlhărie în formă agravată prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi alin 2 1 lit. a şi c C pen. cu aplic. art. 99 şi următ. C pen. de către inculpatul C C
În seara de 12.08.2012 inculpatul major B A împreună cu inculpatul minor CC,prin înţelegere prealabilă şi de comun acord , au pătruns în curtea locuinţei numitului MG,din comuna N,jud.Dolj şi prin constrîngere,au deposedat-o pe partea vătămată CM ,de un portofel de culoare neagră, în care se afla suma de 5.000 lei ,acte de stare civilă şi un card CEC-Bank.
La individualizarea pedepsei,instanţa va avea în vedere acordul de recunoaştere, pericolul social concret al infracţiunii comise, că prejudiciul a fost recuperat în totalitate, lipsa antecedentelor penale, pentru inculpatul C C starea de minoritate, dar şi împrejurările săvârşirii infracţiunii şi anume, pe timp de noapte, după o prealabilă înţelegere, urmând să facă aplicarea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., art. 74 lit. a C.p. şi art. 76 lit. b C.p.
Se apreciază că scopul pedepsei de prevenţie generală şi specială va fi atins prin condamnarea inculpatului B A pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a teza a – II-a şi lit. b C.p.
În baza art. 88 C.p. se va deduce din pedeapsă durata arestului preventiv de la 16 august 2012 la zi şi în baza art. 350 alin. 1 C.p.p. se va menţine starea de arest.
În ceea ce priveşte pe inculpatul C C instanţa apreciază că scopul pedepsei de prevenţie generală şi specială va fi atins prin condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 110 C.p se va stabili termen de încercare durata de 3 ani.
Se va atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 C.p
În baza art. 71 alin. 1 C.p. se vor interzice inculpatului C C drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.p. (executarea pedepsei accesorii va începe la împlinirea vârstei de 18 ani).
În baza art. 71 alin. 5 C.p. se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale
În conformitate cu art. 1381 şi următ. Cod civil raportat la art. 14 C.p.p. va respinge cererea privind despăgubirile civile formulată de partea civilă C M întrucât nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu moral.
In baza art.191 C.p.p. inculpatul B A va fi obligat la 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300 lei onorariu avocat oficiu.
In baza art.191 C.p.p. inculpatul C C va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare statului.