DOSAR NR. 5220.01/301/2009
TÂLHARIE.FURT CALIFICAT .DISTINCŢIE. CRITERII DE APRECIERE-CIRCUMSTANŢE.
Prin sentinta penala nr.322 din 12.06.2009 pronuntata in dosarul nr. 5220.01/301/2009 Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins , ca neîntemeiată, in baza art. 334 C.p.p., cererea formulată de apărătorul inculpatului D.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
În baza art. 211 al. 1 şi al. 2/1 lit. c C.p. a dispus condamnarea inculpatul D. M. la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 192 al. 1 C.p. a dispus condamnarea aceluiasi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a C.p. a constata că faptele din prezenta cauză se află în concurs real, iar in baza art. 34 lit. b C.p. a contopit pedepsele aplicate pentru faptele din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
În baza art.71 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C.p. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la data 21.03.2009 la zi, menintand in baza art. 350 al. 1 C.p.p. starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată R. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta s-a retinut urmatoare situatie de fapt:
La data de 20 martie 2009, în jurul orei 15,00 – 15,30 inculpatul D. M. împreună cu numiţii M. N. şi L.I. au urcat la etajul 8 al scării 6 din blocul B 33, situat pe str. Cpt. Licăreţ nr. 1, sector 3, Bucureşti şi au început să sune la uşile apartamentelor pretinzând, sub diferite pretexte, bani celor care locuiau în bloc.
Inculpatul D. M. a coborât la etajul 7 unde s-a întâlnit cu martorul B. M. C. căruia, de asemenea, i-a cerut bani pentru că ar fi decedat un şofer al firmei Rosal la care lucra. Martorul B. M. C. a refuzat să-i dea vreo sumă de bani inculpatului şi, văzând că acesta a bătut şi la uşa apartamentului de lângă al său, i-a spus să plece, spunându-i că în caz contrar va anunţa poliţia. În acest timp, numiţii M. N. şi L. I. coborau spre etajul 7. Aceştia împreună cu inculpatul au continuat să coboare la etajele inferioare şi să sune la uşile apartamentelor, iar când au ajuns la etajul 5 au sunat la uşile apartamentelor 241, 242, 243 şi 244.
La apartamentul 244 uşa a fost deschisă de martora M. L. căreia inculpatul D. M. i-a cerut bani, dar martora l-a refuzat, cerându-i să nu o mai deranjeze. La apartamentul 243 uşa a fost deschisă de partea vătămată R. A., o femeie în vârstă de 87 de ani, căreia inculpatul D. M. i-a cerut bani, spunându-i că reprezintă taxa anuală pentru gunoi şi că o vecină i-a dat suma de 48 lei. Partea vătămată i-a spus inculpatului că îi va da o sumă de bani şi să aştepte acolo pe holul blocului, la acel moment inculpatul aflându-se pe holul blocului. Partea vătămată nu i-a zis să intre, ea mergând în bucătărie după bani. În acest circumstanţe, fără a avea acordul părţii vătămate pentru a intra în apartamentul ei, inculpatul a pătruns în acest apartament şi a ajuns în bucătărie de unde a luat, fără acordul părţii vătămate, plicul cu bani al acesteia după care, având asupra sa acest plic inculpatul a părăsit în fugă apartamentul părţii vătămate, continuând să fugă pe scări, în jos.
Partea vătămată a început să ţipe că i-au fost furaţi banii, iar martorul B. M. C., care îşi lăsase deschisă uşa apartamentului său, a auzit ţipetele şi, bănuind că era vorba despre cei trei, a coborât scările după ei. La parter martorul i-a văzut pe cei trei ieşind, i-a ajuns şi, declinându-şi calitatea de procuror, i-a rugat să aştepte până la venirea poliţiei deoarece o vecină acuză că i s-au furat banii. Cei trei au susţinut că îi acuză pe nedrept şi că ei nu au intrat în scara respectivă. Aceştia trei, printre care şi inculpatul, au început să fugă, iar martorul a reuşit să-l prindă pe unul dintre ei, pe cel mai mic de statură, moment în care inculpatul şi celălalt bărbat au sărit asupra lui (a martorului) şi i-au tras de braţe până au reuşit să-l elibereze pe cel pe care el reuşise să-l imobilizeze. Martorul a început să strige la cei din jur să cheme 112 pentru că cei trei furaseră pensia unei bătrâne. După aceea martorul a reuşit să-l prindă pe inculpat cu care s-a luptat corp la corp, timp în care numitul M. N. l-a lovit cu pumnul în faţă pe martor, astfel că inculpatul a reuşit să fugă. Ceilalţi doi, de asemenea, au fugit, iar martorul a mers după M. N. cu care a început să se lupte reuşind să-l imobilizeze. Între timp la faţa locului a ajuns şi martorul D. M. C. care l-a ajutat pe martorul B. M. C la imobilizarea lui M. N..
Inculpatul D. M. în timp ce fugea, a aruncat plicul cu bani, acesta fiind ulterior recuperat de organele de poliţie şi predat părţii vătămate. De asemenea, şi inculpatul a fost imobilizat şi predat organelor de poliţie.
Sub aspectul laturii obiective , în ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie instanţa a constatat că elementul material al infracţiunii este realizat prin acţiunea de luare de către inculpat a unui plic cu bani al părţii vătămate, din bucătăria apartamentului acesteia, fiind imediat urmărit şi imobilizat de martorul B. M. C., motiv pentru care inculpatul a folosit violenţa împotriva acestuia pentru a-şi asigura scăparea. Sub acest aspect instanţa are în vedere declaraţiile martorului B. M. C. potrivit cărora după ce l-a imobilizat pe inculpat s-a luptat corp la corp cu acesta, aspect confirmat de martora M. L. Inculpatul a reuşit să scape şi ca urmare a intervenţiei lui M N care l-a lovit pe martor. Imediat ce a scăpat din imobilizarea martorului inculpatul a fugit. Instanţa a constatat că această “luptă corp la corp” dintre martor şi inculpat a avut loc în contextul în care prealabil martorul le ceruse inculpatului şi celorlalţi doi cu care era să stea până la venirea poliţiei deoarece unei bătrâne i s-au furat banii, dar aceştia au fugit după care martorul a reuşit să-l prindă pe unul din cei doi în favoarea căruia a intervenit şi inculpatul, descleştându-i braţele martorului, astfel încât a asigurat scăparea celui prins. După toate acestea inculpatul a fost şi el prins de martor cu care s-a luptat corp la corp. Având în vedere acestea instanţa a apreciat că această “luptă corp la corp” dintre martor şi inculpat se circumscrie noţiunii de “violenţă” avută în vedere de legiuitor la incriminarea faptei de tâlhărie. De asemenea, instanţa a constatat că această violenţă a fost folosită de inculpat pentru a-şi asigura scăparea după ce sustrăsese părţii vătămate plicul cu bani.
Pentru acest considerente instanţa a reţinut că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul a săvârşit fapta de tâlhărie în varianta furtului urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru a-şi asigura scăparea.
Instanţa nu a reţinut, spre deosebire de rechizitoriu, şi că inculpatul a smuls plicul din mâna părţii vătămate. Pentru a concluziona în acest sens instanţa a avut în vedere că susţinerea părţii vătămate sub acest aspect nu este confirmată de niciun alt mijloc de probă administrat în cauză şi prevăzut de Codul de procedură penală, iar in lipsa acestor probe şi în condiţiile în care inculpatul neagă susţinerea părţii vătămate, având în vedere şi că orice dubiu profită inculpatului, instanţa nu a dat eficienţă juridică concluziilor testului poligraf care nu constituie un mijloc de probă.
In baza probatoriul administrat s-a dovedit că luarea plicului cu bani a fost făcută fără consimţământul părţii vătămate, iar scopul luării a fost acela al însuşirii pe nedrept, între părţi neexistând vreun raport juridic sau de altă natură care să legitimeze sau să justifice în vreun fel luarea plicului cu bani. Urmarea imediată constand în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părţii vătămate, acesta constând în suma de bani aflată în plicul sustras de inculpat, iar probatoriul dovedeşte existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi urmarea produsă.
Latura subiectivă cu care a fost comisă infracţiunea de tâlhărie a constat în intenţie directă aşa cum este ea definită de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale (prejudiciul produs în patrimoniul părţii vătămate) şi urmărind producerea acestuia, inclusiv prin faptul că a folosit violenţa pentru a-şi asigura scăparea după sustragerea banilor.
Pentru aceste considerente a fost respinsa ca neîntemeiată cererea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice.
În ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu instanţa a constatat că plângerea prealabilă a fost formulată de partea vătămată la data de 01.04.2009, în termenul legal prevăzut de art. 284 C.p.p.
Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că elementul material este realizat prin acţiunea inculpatului de pătrundere a inculpatului în apartamentul părţii vătămate, pătrundere sesizată de partea vătămată şi recunoscută de inculpat, care s-a făcut fără drept şi fără consimţământul părţii vătămate. Din probatoriul administrat a rezultat fără niciun fel de dubiu, că indiferent dacă a lăsat sau nu uşa deschisă ,partea vătămată nu i-a permis inculpatului să pătrundă în apartamentul ei. Din aceste considerente instanţa a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile apărătorului inculpatului conform cărora prin lasarea usii deschise a apartamentului partea vătămată ar fi dat consimţământul inculpatului pentru a pătrunde în apartament, respectiv neintrunirea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.
Sub aspectul laturii subiective instanţa a reţinut că infracţiunea de violare de domicliu a fost săvârşită cu intenţie directă, aşa cum este ea definită de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din C.pen., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea acestuia.
Sub aspectul atitudinii inculpatului instanţa a avut în vedere faptul că la momentul constatării infracţiunii flagrante, dar şi în faţa organelor de cercetare penală, a procurorului, dar şi a judecătorului la propunerea de arestare preventivă inculpatul a negat categoric săvârşirea faptelor, schimbadu-si declaraţiile doar după ce s-a dispus măsura arestării preventive. Faţă de acestea instanţa a apreciat atitudinea inculpatului ca fiind una de îngreunare a efectuării cercetărilor şi că schimbarea declaraţiilor nu relevă regretul acestuia pentru săvârşirea faptelor, ci a avut drept scop reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuate, nereţinand circumstanţa atenuată prev. de art. 74 lit. c C.p.p.. De asemenea, instanta nu a retinut nici circumstanţa prev. de art. 74 lit. a C.p.p. avand in vedere circumstanţele concrete ale faptelor , precum si faptul ca nu este obligatorie chiar dacă este dovedită existenţa acesteia.
În ceea ce priveşte executarea pedepsei rezultante aplicată inculpatului, instanţa apreciat că realizarea scopului prevăzut de lege se poate face doar prin executarea acesteia în regim de detenţie.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa penală nr. 322 din 12.06.2009, dosarul nr. 5220.01/301/2009
1
