Tâlhărie. Furt. Lovire sau alte violenţe. Elemente constitutive. Distincţie. Cheltuieli judiciare. Obligarea părţii responsabile civilmente în solidar cu inculpatul.
C. pen., art. 211, art. 208, art. 209, art. 180
C. pr. pen., art. 191 alin. 3
Natura complexă a infracţiunii de tâlhărie presupune, între altele, pe de o parte, sub aspectul elementului material al laturii obiective, o acţiune principală de luare a bunului şi o acţiune adiacentă de violenţă fizică sau morală. Cele două acţiuni trebuie să se afle într-un raport de intercondiţionare, deoarece, în absenţa acestui raport, activitatea subiectului activ nu mai poate fi considerată infracţiunea unică de tâlhărie, ci trebuie disociate şi examinate distinct actele de furt şi cele de violenţă.
Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, aceasta, la rândul ei, prezintă o structură complexă, întrucât cuprinde intenţia cu care se comite activitatea principală şi intenţia cu care se săvârşeşte activitatea secundară. Intenţia, în cazul infracţiunii de tâlhărie este una directă, calificată prin scopul special urmărit de făptuitor : este vorba atât de scopul specific furtului – însuşirea pe nedrept a bunului, cât şi de scopul folosirii violenţei sau a ameninţării – pentru săvârşirea furtului, ori pentru păstrarea bunului, ştergerea urmelor infracţiunii, sau pentru asigurarea scăpării făptuitorului. In cazul în care scopul special nu este realizat în cele două laturi ale sale, actul material al făptuitorului şi elementul subiectiv se divid în componentele sale : furtul şi violenţele.
In consecinţă, în absenţa elementului material şi a celui subiectiv specific infracţiunii de tâlhărie care a fost dedusă judecăţii, aceasta nu poate coexista cu infracţiunea de furt, ci componentele sale – furtul şi violenţele fizice sau psihice – îşi redobândesc caracterul autonom, instanţa fiind datoare să schimbe încadrarea juridică şi apoi să trateze distinct cele două infracţiuni.
In consecinţă, în absenţa elementului material şi a celui subiectiv specific infracţiunii de tâlhărie care a fost dedusă judecăţii, aceasta nu poate coexista cu infracţiunea de furt, ci componentele sale – furtul şi violenţele fizice sau psihice – îşi redobândesc caracterul autonom, instanţa fiind datoare să schimbe încadrarea juridică şi apoi să trateze distinct cele două infracţiuni.
În situaţia în care a fost respinsă acţiunea civilă în procesul penal, părţile responsabile civilmente nu puteau fi ţinute să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în solidar cu inculpaţii, art. 191 alin. 3 C. pr. pen. prevăzând expres că partea responsabilă civilmente este obligată în solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, numai în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei.
Prin sentinţa penală nr. 45/19 iunie 2009 a Judecătoriei Tg. Mureş, instanţa: -în baza dispoziţiilor art. 334 C. pre. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru fiecare dintre inculpaţi din infracţiunea de tâlhărie prev.de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c şi alin.21 lit.a C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm.C. pen. în infracţiunile de:
a) tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit. c şi alin. 21 lit. a C. pen., cu aplicarea art.99 şi urm. C. pen. şi
b) furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i C. pen., cu aplicarea art.99 şi urm. C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen., respingând celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice.
-în baza art. 345 alin.1, 2 C. pre. pen., l-a condamnat pe inculpatul G.A. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., cu reţinerea art. 74 lit. a, c C. pen. şi cu aplicarea art. 76 lit. c C. pen..
-în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 1 an şi 10 luni ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art.110 C. pen., iar în baza art.359 C. pre. pen., a atras atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C. pen..
-în baza art. 345 alin.1, 2 C. pre. pen., l-a condamnat pe inculpatul N.L. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit.a, i C. pen., cu aplicarea art.99 şi urm. C. pen., cu reţinerea art.74 lit.a, c şi cu aplicarea art.76 lit. c C. pen..
-în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 1 an ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art.110 C. pen., ai în baza art. 359 C. pre. pen., a atras atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C. pen..
-în baza art. 345 alin.1, 2 C. pre. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate, prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, i C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., cu reţinerea art.74 lit.a, c şi cu aplicarea art.76 lit.c C. pen..
-în baza art.81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 1 an ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art.110 C. pen., iar în baza art. 359 C. pre. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C. pen..
-în baza art.345 alin.1,3 C. pre. pen., i-a achitat pe inculpaţii G.A. – în temeiul art.11 pct.2 lit.a C. pre. pen. raportat la art.10 lit. d C. pre. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în stare de minoritate, prevăzute de art.211 alin.1, alin.2 lit.c şi alin.21 lit.a C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.; N.L. şi P.A. – în temeiul art.11 pct. 2 lit. a C. pre. pen. raportat la art.10 lit. c C. pre. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în stare de minoritate, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c şi alin.21 lit. a C. pen., cu aplic.art.99 şi urm. C. pen.;
-în baza dispoziţiilor art. 346 alin. 1 C. pre. pen., art.14 şi urm. C. pre. pen. şi art. 998 – 999 Cod civil, a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Sc ”A.P.” SRL.
-în baza dispoziţiilor art. 112 lit. f C. pen. raportat la art.118 alin.1 lit. e C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpaţi a sumei de 17 lei.
-în baza art. 349 C. pre. pen., raportat la art.191 alin.1, 2 C. pre. pen., a obligat inculpaţii (şi pe fiecare dintre ei în solidar cu părţile responsabil civilmente G.A. sen. cu C.R.O., N.A. cu N.H. şi P.Şt. cu K.R., la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că inculpatul N.L. a aflat de la nişte muncitori că în incinta fostei Fabrici de Conserve din Tg. Mureş se află fier vechi, astfel că împreună cu inculpatul P.A. s-au deplasat acasă la inculpatul G.A., căruia i-au propus să sustragă fierul vechi pentru a-l valorifica, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord.
În aceeaşi zi, 19 februarie 2006, cei trei s-au deplasat la fosta fabrică cu un cărucior, printr-o spărtură a zidului au intrat într-o magazie unde au pregătit fier vechi, după care au dislocat mai multe cărămizi, au intrat în a doua magazie din care au sustras două aparate dozator pentru suc, un aparat presso de cafea, un aparat pentru preparare hot-dog şi unul pentru preparare cabanos. Din cauza greutăţii considerabile au demontat componentele din inox de la aparate, pe care le-au sustras împreună cu aparatul expresso din inox, bunuri pe care le-au pus în cărucior, au ieşit din incinta fostei fabrici care în prezent aparţine Sc „A.P.” SRL şi le-au transportat lângă un transformator electric lângă str. Dealului, ascunzându-le în zăpadă.
S-au întors şi au luat restul cantităţii de fier pregătit anterior din prima magazie, transportându-l în acelaşi loc.
A doua zi, în data de 20 februarie 2006, au luat materialele cu acelaşi cărucior şi s-au prezentat la Sc „R.” S.A. Tg. Mureş unde au primit 17 lei pentru 50 Kg fier vechi (0,34 lei/Kg). Materialul de inox nu a fost primit spre valorificare, datorită compoziţiei necorespunzătoare.
În incinta Sc „R.” S.A. au intrat doar inculpaţii G. şi P., în timp ce inculpatul N. îi aştepta pe str. Depozitelor în dreptul unui depozit en-gros, pe motiv că era supărat cu patronul de la Sc „R.” S.A. de mai multă vreme.
La ieşire, cei doi inculpaţi s-au întâlnit cu martorul P.C.G. – conducător auto şi cu atribuţii de paznic al Sc „A.P.” Srl (societatea căreia îi aparţineau bunurile sustrase), care a aflat de la martorul P.I. despre cei trei (paznic şi el la o societate aflată în incinta fostei Fabrici de Conserve) şi a recunoscut aparatele.
Inculpatul P. a fugit, iar inculpatul G. a fost prins de mână de către martor, s-au îmbrâncit, martorul l-a lovit pe inculpat, după care şi inculpatul, pentru a se apăra, a luat o coadă de hârleţ, rezemată de ghereta paznicului şi l-a lovit pe martor peste cap. Martorul s-a urcat în maşină şi a plecat, iar inculpatul G. a luat căruciorul cu fier şi, împreună cu ceilalţi doi, l-au dus sub un pod din apropiere.
A treia zi, în data de 21 februarie 2006, în jurul orelor 16,30, inculpatul G.A. a fost prins şi imobilizat, în timp ce se deplasa spre casă pe str. Ghe. Doja, în dreptul fostei Fabrici de Conserve, de către magazionerul societăţii – acesta fiind însoţit de doi agenţi de la societatea de pază BS „G.” Tg. Mureş, fiind predat ulterior organelor de poliţie care i-au identificat şi pe ceilalţi inculpaţi.
În drept, s-a apreciat că faţă de încadrarea juridică cu care inculpaţii au fost trimişi în judecată – aceea a infracţiunii de tâlhărie în stare de minoritate, prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c şi alin.21 lit.a C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., din situaţia de fapt reţinută, rezultă că activitatea infracţională a inculpaţilor s-a desfăşurat pe parcursul a două zile: în data de 19 februarie 2006 au sustras fierul de la fosta fabrică, iar în data de 20 februarie 2006 a avut loc incidentul, cu ocazia valorificării bunurilor sustrase.
Deşi în opinia parchetului, infracţiunea ar fi fost săvârşită în modalitatea „furtul urmat de întrebuinţarea de violenţe pentru păstrarea bunului furat sau pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea”, prima instanţă a reţinut că infracţiunea complexă de tâlhărie, mai precis elementul material al tâlhăriei, este format din două acţiuni corelate şi anume: acţiunea de furt, fiind principală şi acţiunea de constrângere, fiind o activitate adiacentă.
Cerinţa esenţială referitoare la acţiunea adiacentă din elementul material al infracţiunii de tâlhărie constă în condiţia ca această acţiune să fi servit ca mijloc pentru săvârşirea furtului sau ca mijloc pentru păstrarea bunului furat sau pentru a asigura scăparea făptuitorului.
În cauză, în data de 19 februarie 2006, inculpaţii au săvârşit furtul fără a fi fost necesar şi fără să fi avut intenţia folosirii violenţei sau ameninţării, reuşind să ajungă la consumarea infracţiunii (însuşirea bunurilor, ulterior transportate şi ascunse).
Aşadar, întrebuinţarea violenţelor în data de 20 februarie 2006 în curtea de la Sc „R.” S.A., raportat la furtul din 19 februarie 2006, nu poate fi considerată acţiune adiacentă, pentru că a avut loc la o distanţă mare în timp şi nu s-a produs în desfăşurarea aceleiaşi activităţi infracţionale, adică în timpul săvârşirii furtului sau imediat după consumarea acestuia.
Pentru considerentele reţinute, prima instanţă a pus în discuţie şi a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de toţi cei trei inculpaţii, din infracţiunea de tâlhărie în stare de minoritate prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit. c şi alin.21 lit.a C. pen., cu aplic.art.99 şi urm. C. pen. în infracţiunile de: – tâlhărie prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.c şi alin.21 lit.a C. pen., cu aplic.art.99 şi urm. C. pen. (faptă săvârşită a doua zi, în 20.02.2006, la ieşirea din curtea SC.R. SA) şi – furt calificat prev.de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,i C. pen., cu aplicarea art.99 şi urm.C. pen., (faptă săvârşită în prima zi, 19.02.2006, la fosta Fabrică de Conserve) ambele cu aplicarea art.33 lit.a C. pen., şi a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorii inculpaţilor pentru motivele de mai jos.
Pentru prima infracţiune, instanţa a constatat că fapta inculpaţilor de a fi sustras împreună fier vechi aparţinând Sc „A.P.” S.R.L. din incinta fostei Fabrici de Conserve din Tg. Mureş, în data de 19 februarie 2006, prin efracţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm.C. pen..
Pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, alin. 2 lit.c şi alin.21 lit.a C. pen., instanţa, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C. pre. pen., a dispus achitarea inculpaţilor N. şi P., deoarece ei nu au exercitat violenţe asupra martorului, aşa cum declară ei, declaraţii confirmate de coinculpatul G. şi chiar de martorul P., implicat în incident, care arată expres în faţa instanţei că nu a fost lovit sau agresat de inculpaţii N. şi P., ci doar de inculpatul G.
Inculpatul G. ar fi săvârşit infracţiunea de tâlhărie dacă ar fi întrebuinţat violenţe pentru păstrarea bunurilor furate sau pentru a-şi asigura scăparea.
Or, din situaţia de fapt reţinută, nu rezultă că inculpatul ar fi avut o astfel de intenţie. Pe de o parte, martorul nici nu a încercat să recupereze bunurile aflate alăturat în cărucior, astfel încât inculpatul nu avea motiv să asigure păstrarea lor. Pe de altă parte, martorul P. este cel care l-a prins de mână pe inculpatul G., l-a îmbrâncit şi l-a lovit şi abia după aceea, inculpatul a luat coada de hârleţ rezemată de ghereta paznicului (nu o avea dinainte în mână) şi l-a lovit o singură dată pe martor pentru a se apăra de loviturile sale.
Martorul a urcat în maşină şi a plecat, după care inculpatul G. ajutat de ceilalţi doi au ascuns căruciorul sub un pod.
Aşadar, întrebuinţarea de violenţe de către inculpatul G. nu a servit şi nici nu a fost săvârşită pentru păstrarea bunurilor furate ori pentru scăparea lui, deci ea nu mai constituie o acţiune adiacentă şi în acest fel nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie.
Astfel, pentru inculpatul G. instanţa a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit a C. pre. pen. raportat la art.10 lit. d C. pre. pen. de sub acuza săvârşirii infracţiunii de tâlhărie la data de 20 februarie 2006.
Pentru infracţiunea de furt calificat în stare de minoritate, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa va ţine seama de dispoziţiile art. 72 C. pen., de starea de minoritate a inculpaţilor, de gradul de pericol social al faptei, de prejudiciul relativ scăzut, de gradul de participare al fiecărui inculpat (deşi iniţiativa le-a aparţinut inculpaţilor N. şi P., cel care a avut o contribuţie majoră în activitatea infracţională este inculpatul G., acesta din urmă fiind cunoscut cu antecedente penale).
Inculpaţii provin din familii cu probleme financiare, în care se consumă alcool, trăiesc într-un anturaj în care sunt influenţaţi în săvârşirea de fapte antisociale, aşa cum reiese din referatele de evaluare, dar au manifestat o atitudine sinceră, de recunoaştere şi de regretare a faptelor. În acest sens, în baza art. 52 C. pen., instanţa a apreciat că pedepsele de 10 luni închisoare aplicată inculpatului G. şi câte 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor N. şi P. sunt de natură să ducă la reeducarea acestora.
Scopul pedepselor poate fi atins şi fără executarea lor, dispunându-se suspendarea condiţionată dar, pentru considerentele de mai sus, termenele de încercare în baza art.110 C. pen. au fost stabilite în cuantumuri diferite, respectiv 1,10 ani pentru inculpatul G. şi câte un an pentru ceilalţi doi, atrăgându-se atenţia inculpaţilor asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepselor.
În latura civilă a cauzei s-a reţinut că, în cursul urmăririi penale, S.C. „A.P.” S.R.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 Euro, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase. În cauză nu s-a produs nicio dovadă a acestor pretenţii (deşi partea civilă a fost citată cu menţiune, iar martorul P.a declarat că nici el, nici administratorul firmei – dl. C.Al.– nu emit pretenţii civile (renunţare de care, însă, instanţa nu poate lua act), motive pentru care acţiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în motivarea apelului arătându-se că, în mod greşit prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în condiţiile în care, din probele cauzei a reieşit faptul că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de tâlhărie reţinută în rechizitoriu.
Prin decizia penală nr. 166/A/24 aprilie 2009, Tribunalul Mureş: -în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. Pen., a admis apelul procurorului, a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi, în rejudecare:
a) în baza art. 334 C. pr. Pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatul G.A. din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. c şi alin. 21 lit. a C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen..
b) potrivit art. 11 pct. 2 lit. b C. pre. pen. raportat la art. 10 lit. f C. pre. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpatul G.A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen..
c) a respins restul cererilor vizând schimbarea încadrării juridice.
d) a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
-a făcut aplicarea art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.
În motivarea acestei decizii, tribunalul a constatat că, sub aspectul stării de fapt care a fost reţinută de prima instanţă – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe – hotărârea instanţei de fond nu comportă niciun fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, relativ la reţinerea vinovăţiei inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. c C. pen.. Aşa cum s-a reţinut, acţiunea inculpaţilor s-a derulat pe parcursul a două zile, în data de 19 februarie 2006 realizându-se elementul material al infracţiunii de furt calificat, iar pretinsa faptă de tâlhărie în data de 20 februarie 2006.
Pentru prima infracţiune, instanţa a constatat că fapta inculpaţilor de a fi sustras împreună fier vechi aparţinând S.C „A.P.” S.R.L. din incinta fostei Fabrici de Conserve din Tg. Mureş, în data de 19 februarie 2006, prin efracţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în stare de minoritate prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, i C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
Pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, alin. 2 lit.c şi alin.21 lit.a C. pen., instanţa, în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. c C. pre. pen., a dispus achitarea inculpaţilor N. şi P., deoarece ei nu au exercitat violenţe asupra martorului, aşa cum declară ei, declaraţiile lor fiind confirmate de coinculpatul G. şi chiar de martorul P. implicat în incident, martor care a arătat expres în faţa primei instanţe că nu a fost lovit sau agresat de inculpaţii N. şi P., ci doar de inculpatul G..
În mod corect, deşi prima instanţă a apreciat că inculpatul G. ar fi săvârşit infracţiunea de tâlhărie dacă ar fi întrebuinţat violenţe pentru păstrarea bunurilor furate sau pentru a-şi asigura scăparea, or, din situaţia de fapt reţinută, nu rezultă că inculpatul ar fi avut o astfel de intenţie, cu toate acestea, prima instanţă a reţinut totuşi faţă de acesta infracţiunea de tâlhărie.
Instanţa de apel, însuşindu-şi considerentele primei instanţe, a apreciat că fapta acestuia de a aplica violenţe martorului P.C.G. deşi există, a fost comisă cu vinovăţie de către inculpatul G., ea nu se circumscrie prevederilor art. 211 C. pen., în condiţiile în care întrebuinţarea de violenţe de către inculpatul G. nu a servit şi nici nu a fost săvârşită pentru păstrarea bunurilor furate ori pentru scăparea lui, deci ea nu mai constituie o acţiune adiacentă şi în acest fel nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie. Cel mult, aceasta poate fi apreciată drept o infracţiune distinctă de lovire sau alte violenţe, sens în care instanţa de apel, conform prevederilor art. 334 C. pre. pen. a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a fapte din infracţiunea de tâlhărie, în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. 1 C. pen., cu art. 99 şi urm. C. pen..
Astfel, dând eficienţă prevederilor art. 180 alin. 3 C. pen., instanţa de apel a dispus citarea celui vătămat – în speţă a martorului P.C.G. –acesta declarând însă că nu posedă act medico-legal doveditor al leziunilor suferite cu ocazia agresiunii respective şi nici nu înţelege să solicite tragerea la răspundere penală a agresorului, neformulând plângere penală prealabilă împotriva acestuia, nici la momentul imediat ulterior celui al lovirii sale şi nici în prezent.
Pe cale de consecinţă, constatându-se neîndeplinită cerinţa prevăzută de art. 180 alin. 3 C. pen., soluţia care se impune faţă de acest inculpat este aceea prevăzută de art. 11 pct. 2 lit b C. pre. pen. raportat la art.10 lit. f C. pre. pen., de încetare a procesului penal.
Cu privire la ceilalţi doi inculpaţi, soluţia primei instanţe de achitare a lor, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c C. pre. pen., este corectă, din probele cauzei, mai precis din însăşi declaraţia celui agresat, nereieşind faptul că şi cei doi inculpaţi – N.L. şi P.A. – ar fi comis acte de violenţă asupra sa, ci doar inculpatul G.A. împotriva căruia nu a înţeles să formuleze însă plângere.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, a considerat că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpaţii nu se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie; aceştia, pe parcursul desfăşurării procesului penal, au şi negat modalitatea în care se reţine că s-ar fi angajat în câmpul infracţional, declaraţia lor fiind întărită de cea a persoanei vătămate ascultată inclusiv în apel. Referitor la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina fiecărui inculpat, facem precizarea că o schimbare a temeiului achitării de către instanţa de apel, nu ar fi justificată, întrucât li s-ar crea o situaţie mai favorabilă şi aceasta este necorespunzătoare apelului declarat de parchet în defavoarea lor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş. În motivarea căii de atac promovate, recurentul consideră că atât decizia penală nr. 166/A/24 aprilie 2009 a Tribunalului Mureş, cât şi sentinţa penală nr. 845/19 iunie 2008 a Judecătoriei Tg.-Mureş a Judecătoriei Tg.-Mureş sunt netemeinice, întrucât instanţele de fond, în mod nejustificat, nu au ajuns la o soluţie de condamnare a inculpaţilor G.A., N.L. şi P.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., în condiţiile în care probele administrate în cauză demonstrează fără echivoc îndeplinirea condiţiilor condamnării celor trei pentru comiterea infracţiunii deduse judecăţii.
Recursul promovat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva deciziei penale nr. 166/A/24 aprilie 2009 a Tribunalului Mureş este fondat, iar aspectele expuse în continuare au determinat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 pct. 17 şi 171 C. pr. Pen. (ultimul reactivat prin decizia nr. 783/12 mai 2009 a Curţii Constituţionale) şi: în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării parţiale a deciziei penale nr. 166/A/24 aprilie 2009 a Tribunalului Mureş şi desfiinţării în parte a sentinţei penale nr. 845/19 iunie 2008 a Judecătoriei Tg.-Mureş şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:
1. În fapt, potrivit materialului probator al dosarului, activitatea dedusă judecăţii şi încadrată de procuror în conţinutul infracţiunii de tâlhărie s-a desfăşurat în două etape : – prima care a avut loc în data de 19 februarie 2006 când inculpaţii P.A., N.L. şi G.A., după o înţelegere prealabilă, au pătruns prin efracţie într-o magazie din incinta fostei fabrici de conserve din Tg.-Mureş, de unde au luat fier vechi. Imediat după acest moment, au dislocat mai multe cărămizi din zidul primei magazii, au pătruns în acest fel în a doua magazie, au dat tencuiala jos, au creat un orificiu suficient ca să intre în încăperea următoare de unde au sustras două aparate dozator pentru suc, un aparat presso de cafea, un aparat pentru prepararea hot dog şi un aparat pentru prepararea cabanosului. Din cauza greutăţii lucrurilor, inculpaţii au demontat componentele din inox de la aparate, pe care le-au luat împreună cu aparatul expresso din inox, au pus bunurile într-un cărucior, au ieşit din incinta fostei fabrici care în prezent aparţine SC „A.P.” SRL şi le-au transportat lângă un transformator electric lângă str. Dealului, ascunzându-le în zăpadă. S-au întors şi au luat restul cantităţii de fier pregătit anterior din prima magazie, transportându-l în acelaşi loc.
-a doua etapă a avut loc în data de 20 februarie 2006, când cei trei inculpaţi au luat materialele sustrase cu o zi înainte şi cu acelaşi cărucior le-au transportat în vederea valorificării lor la fier vechi, la SC „R.” SA Tg. Mureş unde au primit 17 lei pentru 50 Kg fier vechi (0,34 lei/Kg). Materialul de inox nu a fost primit spre valorificare, datorită compoziţiei lui necorespunzătoare.
În interiorul SC „R.” SA au intrat doar inculpaţii G. şi P., în timp ce inculpatul N. îi aştepta pe str. Depozitelor în dreptul unui depozit en-gros, pe motiv că, de mai multă vreme, era certat cu patronul societăţii. La ieşire, cei doi inculpaţi s-au întâlnit cu martorul P.C.G. –conducător auto şi cu atribuţii de paznic al SC „A.P.” SRL , care aflase de la martorul P.I. despre cei trei şi a recunoscut aparatele.
Inculpatul P. a fugit, iar inculpatul G. a fost prins de mână de către martor, cei doi s-au îmbrâncit, martorul l-a lovit pe inculpat, după care şi inculpatul, pentru a se apăra, a luat o coadă de hârleţ, rezemată de ghereta paznicului şi l-a lovit pe martor peste cap. Martorul s-a urcat în maşină şi a plecat, iar inculpatul G. a luat căruciorul cu fier şi, împreună cu ceilalţi doi, l-au dus sub un pod din apropiere.
În drept, pentru început, instanţa a amintit natura complexă a infracţiunii de tâlhărie, ceea ce presupune, între altele, pe de o parte, sub aspectul elementului material al laturii obiective, o acţiune principală de luare a bunului şi o acţiune adiacentă de violenţă fizică sau morală. Cele două acţiuni trebuie să se afle într-un raport de intercondiţionare, deoarece, în absenţa acestui raport, activitatea subiectului activ nu mai poate fi considerată infracţiunea unică de tâlhărie, ci trebuie disociate şi examinate distinct actele de furt şi cele de violenţă.
Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, aceasta, la rândul ei, prezintă o structură complexă, întrucât cuprinde intenţia cu care se comite activitatea principală şi intenţia cu care se săvârşeşte activitatea secundară. Intenţia, în cazul infracţiunii de tâlhărie este una directă, calificată prin scopul special urmărit de făptuitor : este vorba atât de scopul specific furtului –însuşirea pe nedrept a bunului, cât şi de scopul folosirii violenţei sau a ameninţării –pentru săvârşirea furtului, ori pentru păstrarea bunului, ştergerea urmelor infracţiunii, sau pentru asigurarea scăpării făptuitorului. In cazul în care scopul special nu este realizat în cele două laturi ale sale, actul material al făptuitorului şi elementul subiectiv se divid în componentele sale : furtul şi violenţele.
In prezenta cauză, procurorul susţine că activitatea inculpaţilor, desfăşurată în cele două etape constituie elementele infracţiunii de tâlhărie, deoarece violenţele din 20 februarie 2006 ale inculpatului G.A. împotriva martorului P.C.G. au fost exercitate în scopul păstrării bunurilor furate cu o zi înainte.
Contrar acestei teze, instanţa a constatat, din coroborarea declaraţiilor inculpatului G.A. şi a depoziţiilor martorului P.C.G., că actele de violenţă din ziua următoare furtului au fost aplicate de inculpat martorului nu pentru ca primul să asigure păstrarea bunurilor furate, să înlăture urmele infracţiunii sau să asigure scăparea lui ori a coinculpaţilor, ci ca ripostă la acţiunile, de asemenea agresive, ale martorului care, reproşându-i sustragerea bunurilor, l-a îmbrâncit şi l-a lovit pe inculpat.
In considerarea celor expuse, instanţa a constatat că, în speţă, lipseşte atât relaţia de intercondiţionare dintre furtul din 19 februarie şi violenţele din 20 februarie 2006, cât şi scopul utilizării violenţelor din 20 februarie pentru păstrarea bunurilor luate cu o zi înainte, pentru ştergerea urmelor infracţiunii sau pentru ca inculpatul G. sa asigure scăparea lui ori a celorlalţi doi participanţi. In acest fel, actele deduse judecăţii nu constituie o infracţiune unică de tâlhărie, ci doua fapte distincte: de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, i C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm.C. pen. şi de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
Pentru infracţiunea de furt calificat, în mod corect, prima instanţă a dispus condamnarea celor trei inculpaţi, iar încadrarea juridică dată faptei, durata pedepselor aplicate şi modalitatea de individualizare a executării pedepselor sunt juste şi nu comportă nicio observaţie.
In ceea ce priveşte infracţiunea de lovire sau alte violenţe, persoana vătămată P.C.G. a declarat expres iniţial în faţa Tribunalului Mureş, apoi în faţa Curţii de Apel Tg.-Mureş că nu înţelege să formuleze plângere prealabilă împotriva celor trei inculpaţi, astfel că, nefiind îndeplinită o condiţie de procedibilitate, legal a procedat instanţa de apel când a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G., iar în recurs instanţa nu a mai analizat pe fond posibila participare şi contribuţie a inculpaţilor N.L. şi P.A., urmând ca, în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f C. pr. Pen., să dispună încetarea procesului penal şi faţă de ultimii doi pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
2. Constatând că pretenţiile alegate de partea vătămată nu au fost dovedite, prima instanţă a respins acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în proces. În aceste condiţii, părţile responsabile civilmente nu puteau fi ţinute să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în solidar cu inculpaţii, art. 191 alin. 3 C. pr. Pen. prevăzând expres că partea responsabilă civilmente este obligată în solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, numai în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei.
Cu toate acestea, judecătoria le-a obligat şi pe părţile responsabile civilmente în solidar cu fiecare inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză. În acelaşi timp, instanţa de prim grad nu a identificat şi nu a defalcat cheltuielile judiciare avansate pentru faza prealabilă judecăţii şi pentru judecata în primă instanţă şi a omis să acorde onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpaţi în cursul urmăririi penale.
Toate acestea pot fi remediate în recurs, în rejudecare, când, potrivit art. 191 alin. 1 şi 2 C. pr. Pen., inculpaţii au fost obligaţi să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad, în cuantum de 540 lei inculpatul N.L. şi câte 590 lei fiecare dintre inculpaţii G.A. şi P.A., din care 300 (împărţite le trei) pentru faza de urmărire penală şi câte 50 de lei pentru fiecare termen de judecată (împărţiţi la trei) acoperă costul suportului tehnic şi de hârtie pe care s-au efectuat actele procesuale şi procedurale necesare soluţionării cauzei, iar sumele de 100 lei, 150 lei, 150 lei şi 450 lei reprezintă onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, care se vor vira din fondurile Ministerului Justiţiei.
