TÂLHĂRIE
Tâlhărie săvârşită de o persoană având asupra sa o armă, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia.
Achitare.
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra patrimoniului. Tâlhăria.
Indice alfabetic: Drept penal.
tâlhărie săvârşită de o persoană având asupra sa o armă, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia .
achitare
Cod penal: art.211 al.1, al.2, lit.b şi al.21 lit.b şi c
Cod pr.penală: art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a
Cum îndoiala asupra vinovăţiei nu a fost înlăturată nici după administrarea de probe noi, instanţa constată că prezumţia de nevinovăţie subzistă şi întrucât orice îndoială profită inculpatului conform principiului „in dubio pro reo” în cauză sunt incidente dispoziţiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală.
Tribunalul Brăila: sentinţa penală nr.393/26.10.2006
Prin sentinţa penală nr.393/26.10.2006 a Tribunalului Brăila a fost achitat inculpatul S.F. conform dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.21 lit.b şi c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila nr.149/P/20.10.2005 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în modalitatea prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin .21 lit.b şi c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal reţinându-se în esenţă următoarele:
In noaptea de 6.11.2004 în jurul orelor 2000, inculpatul S.F. a pătruns înarmat cu un cuţit în curtea părţii vătămate A.A. şi a sustras din coteţ doi curcani. In timp ce se deplasa cu păsările către gardul din spatele curţii, inculpatul a fost observat de martorul R.C., care l-a alertat pe partea vătămată.
Partea vătămată a fugit după inculpat, iar acesta surprins fiind, a abandonat curcanii şi pentru a-şi asigura scăparea a folosit cuţitul, tăindu-l la un deget pe A.A. care, pentru a se apăra, a luat o lopată şi i-a aplicat mai multe lovituri inculpatului, cauzându-i leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale.
Cu toate acestea inculpatul a reuşit să scape în urma altercaţiei pierzându-şi în curtea părţii vătămate cuţitul, căciula şi pulovărul.
După ce şi-a recuperat curcanii unul din şanţul de la stradă şi unul de pe gardul unei vecine, partea vătămată a sesizat organele de poliţie care au procedat în aceeaşi seară, la ridicarea bunurilor inculpatului (cuţit, pulover şi căciulă) din curtea părţii vătămate.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A. A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 Cod penal, reţinându-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art.44 alin.2 Cod penal privind legitima apărare.
Ca temei al trimiterii în judecată au servit următoarele probe strânse în cursul urmăririi penale: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul verbal de preţuire, declaraţiile martorilor A.I., A.I., R.I. şi R.C., procesul verbal de confruntare dintre inculpat şi partea vătămată, procesul verbal de ridicare a obiectelor inculpatului abanonate în curtea părţii vătămate şi planşa fotografică cu aceste bunuri.
După verificarea acestor probe, inclusiv cu privire la legalitatea obţinerii lor, cu respectarea principiilor prevăzute de art.289 şi 290 Cod procedură penală, şi după administrarea din oficiu a altor probe necesare aflării adevărului (audierea martorilor rezultaţi din dezbateri – T.G., M.M., B.L., M. I., S.V. şi S. M., martori care deşi au fost audiaţi în cursul urmăririi penale nu au fost indicaţi în citativul rechizitoriului şi nici ca temei al trimiterii în judecată, efectuarea unei expertize grafoscopice cu privire la declaraţiile olografe ale martorului R.C., relaţii de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră cu privire la data ieşirii din ţară a acestuia, relaţii de la Serviciul de Medicină Legală Judeţean Brăila referitoare la certificatul medico-legal privind pe inculpatul S.F., relaţii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila) instanţa a reţinut, că probele administrate în cursul urmăririi penale nu exprimă adevărul, necoroborându-se între ele şi chiar excluzându-se reciproc.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art.202 Cod procedură penală organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului, aceste îndatoriri urmând a fi îndeplinite chiar dacă învinuitul sau inculpatul recunoaşte fapta.
Or, pe tot cursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut fapta, susţinând constant că în noaptea de 6.11.2004 în timp ce se întorcea către casă de la barul din sat unde a avut un conflict, a fost lovit, pe drum, cu o furcă sau o lopată în zona capului de către partea vătămată, loc în care şi-a pierdut bunurile – corpuri delicte.
Instanţa tinde să dea credibilitate susţinerilor inculpatului atât timp cât organele de urmărire penală nu au depus nici un efort în verificarea acestora, ba mai mult, în noaptea de 6.11.2004 s-au prevalat de mijloace de probă obţinute în afara cadrului procedural şi procesual în acest sens putându-se enumera:
1. procesul verbal (fila 40 din dosar de urmărire penală) întocmit la data de 6.11.2004 de un lucrător de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Salcia Tudor, jud.Brăila prin care se atestă ridicarea din curtea părţii vătămate a unei căciuli din blană de oaie de culoare maro şi a unui cuţit de circa 20 cm cu mâner din lemn – bunuri aparţinând lui S.F., în vederea continuării cercetărilor, deşi nu există vreo dovadă a declanşării cercetărilor în discuţie, acestea fiind declanşate abia a doua zi la plângerea penală a părţii vătămate (filele 3 şi 8 din dosarul de urmărire penală).
– deşi din conţinutul procesului verbal rezultă că de faţă, la ridicarea mijloacelor de probă – corpuri delicte s-a aflat şi martorul R.I., acestea fiind descoperite la circa 20 de metri „în interior de la stradă”, ceea ce presupunea prezenţa fizică a martorului în locul respectiv, martorul a declarat în faţa instanţei (fila 214 dosar fond) că nu au intrat în curtea părţii vătămate decât aceasta şi poliţistul, că uliţa şi curtea nu erau iluminate şi în absenţa oricărei surse de lumină, nu este clar cum au putut fi descoperite bunurile respective în noaptea de 6.11.2004, bunuri care nici măcar nu i-au fost arătate, el stând de vorbă cu A. I. şi nora acesteia A. M.
2. deşi prin actul de sesizare se reţine, în baza acestui proces verbal (care deşi datat 6.11.2004 nu a fost întocmit la acea dată conform declaraţiei aceluiaşi martor) şi a planşei foto (fila 43 dosar urmărire penală), că bunurile (cuţit, căciulă şi pulover) au fost ridicate de lucrătorul de poliţie în noaptea de 6.11.2004, din procesul verbal (fila 41 dosar urmărire penală) întocmit la data de 1.03.2005 rezultă că la această dată (1.03.2005) a fost ridicat din curtea părţii vătămate un pulover din lână de culoare gri despre care partea vătămată a afirmat că aparţine lui S.F. fiind pierdut de acesta în noaptea de 6.11.2004 în curtea sa, în urma incidentului dintre cei doi.
3. cum la dosar nu a fost depusă decât o planşă foto alb-negru, instanţa a solicitat în condiţiile art.330 Cod procedură penală prezentarea mijloacelor de probă – corpuri delicte pentru a fi vizualizate iar briceagul să fie supus unei expertize biocriminalistice prin care să se ateste sau nu existenţa urmelor de sânge aparţinând părţii vătămate.
– deşi aceste mijloace de probă au fost solicitate organului de urmărire penală la data de 13.07.2006 acestea nu au putut fi vizualizate în totalitate în şedinţa publică decât la data de 23.10.2006, când s-a constatat în mod direct că pulovărul din lână este de culoare maro-bej, briceagul, deşi asemănător cu cel din planşa foto este nou, nefolosit, iar căciula din blană de oaie, de culoare maro nu prezintă urme de sânge şi nici alte semne de distrugere.
Or, în situaţia dată, în lipsa unui act medical care să ateste la mâna dreaptă – degetul mijlociu a părţii vătămate – vreo plagă tăiată precum şi în lipsa corpului vulnerant care dacă ar fi fost supus unei expertize biocriminalistice ar fi confirmat ori nu existenţa urmelor de sânge aparţinând părţii vătămate, nu se poate reţine acţiunea violenţă a inculpatului, lipsa acestor mijloace de probă profitându-i, partea vătămată putând oricând să se fi lovit la muncile din gospodărie în cursul zilei de 6.11.2004 sau anterior, ori chiar în momentele în care l-a agresionat pe inculpat.
Mai mult, dacă căciula prezentată instanţei ar fi fost cea purtată de inculpat în noaptea de 6.11.2004, având în vedere leziunile suportate de acesta urmare loviturilor aplicate de partea vătămată cu lopata în zona capului (conform certificatului medico-legal nr.1188/8.11.2004 şi a relaţiilor furnizate de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Brăila – filele 48 dosar urmărire penală şi 130 dosar fond) aceasta ar fi trebuit să prezinte urme de sânge, martorii S. V. şi B. L. confirmând că l-au văzut pe inculpat în acea noapte plin de sânge.
Că în noaptea respectivă în jurul orelor 2245 inculpatul s-a aflat într-o stare critică, fiind solicitată ambulanţa, o confirmă relaţiile furnizate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila (fila 121 dosar fond) care a fost solicitat de acelaşi lucrător de poliţie care a întocmit procesul verbal de la fila 40 dosar urmărire penală, de la un post telefonic public, fără ca organele de cercetare să facă vreo menţiune în acest sens în dosarul cauzei.
4. Este elocventă depoziţia martorului M.M. (fila 37 dosar fond) care a învederat instanţei împrejurările în care a scris declaraţia de la fila 36 din dosarul de urmărire penală, după dictarea poliţistului care l-a rugat să declare că în noaptea de 6.11.2004 în jurul orelor 2000 l-a văzut pe partea vătămată speriat şi murdar de sânge.
– că acesta era rănit la mâna dreaptă
– că rana era produsă de inculpat prin lovirea cu un cuţit
– că partea vătămată l-ar fi surprins pe inculpat în curtea sa încercând să fure doi curcani şi că încercând să-l prindă, inculpatul l-ar fi lovit cu cuţitul, partea vătămată reacţionând, lovindu-l la rândul său cu o lopată
– că, după ce a anunţat organele de poliţie (deplasându-se cu o maşină împreună cu partea vătămată şi fratele acestuia, martorul A.I.) s-au întors la locul incidentului unde au găsit curcanii – unul în spatele grădinii şi unul în şanţul de la stradă pe unde ar fi sărit gardul S.F., toate acestea pentru „a-l înfunda pe S. F.”, spunându-i că a fost la procuratură şi că în dosar nu este nimic concret.
In raport de restul probatoriului, declaraţia martorului dată în cursul cercetării judecătoreşti apare ca reală, cu atât mai mult cu cât ar fi putut să-şi menţină declaraţia dată în faţa organului de cercetare penală, astfel cum a făcut în prima parte a audierii în faţa instanţei el însuşi aflându-se în conflict cu inculpatul, în chiar noaptea de 6.11.2004 în barul din sat, fapt confirmat şi de martorii A. I., T.G. şi M. I.
5. Că ancheta a fost orientată în sensul celor scrise la fila 36 din dosar urmărire penală la rugămintea poliţistului de către martorul M.M., o reflectă declaraţiile martorilor A.I., A. M., A.I. şi R.C. (fratele, soţia, mama respectiv vărul părţii vătămate) date în cursul urmăririi penale şi cea a martorului M.I. dată în faţa instanţei prin care s-a tins în principal la reţinerea stării de legitimă apărare în favoarea părţii vătămate, singurul martor care a afirmat că ar fi înţeles de la familia A. că l-ar fi prins pe inculpat cu curca în braţe în uliţă şi nu în curte (fila 36 dosar instanţă) fiind R.I., care a relatat cele auzite de la membrii familiei A., nevăzând incidentul dintre părţi şi nici când inculpatul ar fi sărit gardul astfel cum afirmă constant partea vătămată.
– dacă susţinerile martorului A.I. privind împrejurările în care ar fi fost anunţate organele de poliţie în noaptea de 6.11.2004 şi cum aceasta au descoperit şi ridicat corpurile delicte ar fi reale – acestea pliindu-se pe declaraţiile părţii vătămate – atunci martorul R.I., singurul martor străin de familia părţii vătămate, l-ar fi indicat ca prezent la locul incidentului, dar martorul a arătat fără echivoc că de faţă, la sosirea poliţistului din Gulianca, nu se afla fratele lui A.A.
6. Potrivit dispoziţiilor art.891 Cod procedură penală orice declaraţie dată în faza de urmărire penală trebuie consemnată într-un formular înregistrat şi înseriat în prealabil ca formular cu regim special, iar după completare se introduce în dosarul cauzei.
Numai în aceste condiţii înscrisurile – declaraţii pot servi ca mijloace de probă conform dispoziţiilor art.89 Cod procedură penală.
Cum în cursul cercetării judecătoreşti instanţa s-a aflat în imposibilitatea audierii martorului R.C. (persoană care, potrivit rechizitoriului l-ar fi alarmat pe partea vătămată cu privire la prezenţa inculpatului în curte) acesta părăsind România la data de 31.08.2005, dată după care nu mai figurează în evidenţele cu intrări – ieşiri din România (conform dovezii de la fila 128 din dosar fond), instanţa ar fi trebuit să dea eficienţă dispoziţiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală, să dispună citirea depoziţiei dată de acesta, în cursul urmăririi penale în condiţiile art.891 Cod procedură penală (filele 32-33 dosar urmărire penală) şi să ţină seama de ea la judecarea cauzei.
Instanţa a înlăturat însă valoarea probantă a acestui înscris şi implicit a declaraţiei martorului întrucât conţinutul înscrisului nu este însuşit de către martor, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 97559/19.04.2006 întocmit de Inspectoratul de Poliţie Brăila – Serviciul criminalistic (filele 135-144 dosar fond) stabilind fără echivoc că semnăturile aplicate pe acest înscris (filele 32-33) prezintă caracteristici generale şi individuale de deosebire de semnătură reală a martorului, chiar dacă prezenţa sa lângă poarta locuinţei părţii vătămate a fost confirmată de martorul R. I., fapt ce nu atestă prezenţa sa în curte la momentul incidentului, atât timp cât martora A.M. (fila 83 din dosar fond), susţine că R.C. ar fi apărut concomitent cu martorul R. I., după ce inculpatul ar fi sărit gardul.
Or, acest din urmă martor a afirmat că nu l-a văzut pe inculpat în noaptea respectivă, fapt ce conduce la concluzia că R.C. nu a asistat la incident, apărând ulterior „din casă de la televizor sau din altă parte” (conform declaraţiei martorei A. M. – fila 83 verso din dosar de fond).
7. Se apreciază că orice infractor când intenţionează să sustragă păsări dintr-o cotineaţă nu pătrunde într-o curte, chiar neiluminată, în care s-ar afla 4 persoane (conform declaraţiei dată în cursul urmăririi penale de martora A.I. – fila 16 verso) respectiv 3 persoane (conform declaraţiei martorei A. M.(fila 28 verso dosar urmărire penală), fiecare dintre aceste persoane desfăşurând activităţi gospodăreşti.
– dar chiar aşa fiind, în raport de susţinerile părţii vătămate cum că şi-a recuperat curcanii – unul de pe gardul unei vecine şi unul din şanţul de la stradă, se presupune că inculpatul a sărit gardul cu ambii curcani pentru ca aceştia să ajungă în stradă, inculpatul neputând să iasă pe poartă care, potrivit declaraţiei martorei A.M. este o poartă mare, rulantă, masivă, care nu se poate deschide cu mâna (fila 83 dosar fond);
– susţinerile părţii vătămate nu au fost însă confirmate de cele două martore care în cursul urmăririi penale au declarat că cei doi curcani s-au aflat tot timpul altercaţiei în curte, la o distanţă de 80 m de cotineaţă, fiind recuperaţi de martora A. I. care a lăsat unul la cotineaţă şi unul l-a luat în braţe „părându-i-se mai ameţit”, deplasându-se cu el la poartă unde i-a povestit cele întâmplate lui R. I.
– dar, în cursul cercetării judecătoreşti martorele, sub prestare de jurământ, au manifestat o poziţie diferită, A.M. venind cu amănunte privind locul recuperării curcanilor, respectiv că una dintre păsări ar fi smuls-o chiar partea vătămată de la subsuoara stângă a inculpatului, cealaltă găsind-o în curte lângă gard, în timp ce A. I., contrar celor declarate la urmărirea penală, a afirmat că în noaptea de 6.11.2004, deşi s-a aflat în acelaşi loc cu nora sa, nu l-a văzut deloc pe inculpat şi că, deşi de la fiul său a înţeles că în discuţie erau doi curcani, ea nu a văzut decât unul, cel dat de către partea vătămată şi pe care l-a ţinut în braţe în timp ce discuta cu martorul R.I.
– partea vătămată a susţinut (fila 3 dosar urmărire penală) că l-a lovit pe inculpat cu lopata ce o avea în mână (folosită la adunatul boabelor de porumb pe care intenţiona să le acopere cu o folie), şi că, în timp ce inculpatul a sărit gardul, el a ieşit pe poartă în uliţă, unde i-a mai aplicat o lovitură cu lopata, împrejurări care, dacă ar fi fost reale, ar fi fost relatate de cele două martore, dar în timp ce A.I. a declarat în faţa judecătorului că nu l-a văzut deloc pe inculpat şi că deci nu a văzut în curte vreo altercaţie în care să fi fost implicat fiul său, martora A.M. aflată în acelaşi perimetru a declarat că a văzut părţile îmbrâncindu-se, soţul său neavând nimic în mână şi că pe unde ar fi sărit gardul inculpatul, există o poartă mare rulantă care nu se poate deschide cu mâna, cu alte cuvinte că poarta neputând să fie uşor manevrată, soţul său nu ar fi ieşit în stradă un de să-l lovească pe inculpat.
Analizând toate probele administrate în cursul procesului penal instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada că inculpatul a pătruns în noaptea de 6.11.2004 orele 2000 în curtea părţii vătămate de un de să fi sustras 2 curcani şi, ca să-şi asigure scăparea, fiind descoperit de partea vătămată, l-a atacat cu un cuţit tăindu-l la degetul mijlociu de la mâna dreaptă, declaraţiile părţii vătămate necoroborându-se, în sensul art.75 Cod procedură penală cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.
Cu toate diligenţele depuse, instanţa nu s-a aflat în posesia unor probe certe, sigure de vinovăţie, care să inspire siguranţă în valorificarea lor, cele administrate necoroborându-se între ele şi, astfel cum s-a reţinut mai sus, chiar excluzându-se reciproc.
Cum îndoiala asupra vinovăţiei nu a fost înlăturată nici după administrarea de probe noi, cu toate că fişa de cazier a inculpatului reflectă o bogată activitate infracţională, instanţa, constatând că prezumţia de nevinovăţie subzistă şi întrucât orice îndoială profită inculpatului, conform principiului „in dubio pro reo”, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului S. F. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi alin.21 lit.b şi c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal , fapta neexistând.
