Tâlhărie. Violare de domiciliu. Tentativă de omor. Diferenţiere.
Este greşit să se considere că orice vătămare corporală produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă de omor, fără a se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta şi de modul derulării acţiunii.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 170/F/1 iunie 2011, nepublicată)
Prin rechizitoriul nr. 550/P/2011 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului CRV pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin.2 Cod penal, tentativă la infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. „b” şi alin. 2/1 lit. „b” şi „c” Cod penal şi respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 176 alin.1 lit. „d” şi art. 175 lit. „d” Cod penal.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul reţine în sarcina inculpatului următoarele:
Inculpatul este locuitor al comunei Urmeniş, fiind consătean cu părţile vătămate, care au locuinţa în apropierea casei sale şi care sunt persoane în vârstă ( 88 şi respectiv 78 ani), numita CA fiind imobilizată la pat.
La data de 22 septembrie 2010, inculpatul a fost la lucru la numitul GV din localitate, pe care l-a ajutat la cazanul pentru ţuică. Ca urmare, inculpatul a consumat alcool, ajungând, în cele din urmă, în stare de ebrietate. În cursul nopţii, în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa, trecând pe lângă imobilul părţilor vătămate, inculpatul a luat hotărârea de a pătrunde în casa acestora pentru a le sustrage banii, cunoscând situaţia celor două persoane precum şi problemele de sănătate ale acestora.
În realizarea scopului său inculpatul s-a înarmat cu o piatră ovală, cu dimensiunile de 10×18 cm, luată din drum, după care, a pătruns, fără drept, în curtea imobilului şi apoi în locuinţa părţilor vătămate, poarta şi respectiv uşa casei fiind închise dar neîncuiate. Intrând în dormitorul părţilor, inculpatul l-a tras din pat pe CV şi a început să-l lovească cu pumnii, solicitându-i să îi spună unde păstrează banii. În timp ce era lovită, partea vătămată a aprins lumina în cameră astfel încât numita CA, care se afla în patul său, fără a avea posibilitatea de a se mişca, a sesizat ce se întâmplă în locuinţă, motiv pentru care aceasta i-a cerut inculpatului să nu îi mai lovească soţul, chemând-o totodată în ajutor pe fiica sa, GL, care se afla la etajul casei.
La intervenţia verbală a părţii vătămate CA, inculpatul a încetat să îl mai lovească pe bărbat şi s-a îndreptat înspre patul acesteia, lovind-o pe cea în cauză, de mai multe ori, cu piatra, în zona feţei. După ce i-a aplicat celei în cauză câteva lovituri, inculpatul a lăsat-o pe aceasta şi s-a reîntors la CV pe care a continuat să îl lovească pentru a obţine informaţiile referitoare la bani.
Alertată de zgomotele produse ca şi de strigătele mamei sale şi de faptul că cei doi câini ai gospodăriei lătrau insistent, chiar dacă nu a realizat ce se întâmplă, fiica părţilor vătămate, martora GL, a coborât la parterul imobilului şi văzând lumina aprinsă în dormitorul părinţilor a intrat în camera acestora. În momentul în care a pătruns în încăpere martora l-a văzut pe inculpat lovindu-i tatăl, motiv pentru care l-a tras pe inculpat de lângă partea vătămată, cel în cauză dezechilibrându-se şi căzând. Ca urmare, martora a ieşit din cameră, a luat o bâtă din curte şi a revenit în imobil, lovindu-l pe inculpat cu aceasta peste spate. În aceste condiţii inculpatul s-a ridicat şi s-a îndreptat înspre martoră, ameninţând că o va lovi, motiv pentru care aceasta s-a retras înspre patul în care se afla mama sa, partea vătămată CA. Sesizând că aceasta prezenta leziuni la nivelul feţei, fiind plină de sânge, martora s-a speriat şi i-a cerut inculpatului să o lase să aducă apă să o spele pe mama sa, după care, în lipsa oricărei opoziţii din partea inculpatului, a părăsit încăperea. Cu toate acestea, ieşind din cameră, martora s-a deplasat la vecinul său MA căruia i-a cerut ajutorul. Revenind ulterior la locuinţa sa, martora a constatat că inculpatul fugise de la faţa locului.
În scurtă vreme, alertate de fiica victimelor prin intermediul martorului GA organele de poliţie locale l-au depistat pe inculpat în spatele curţii locuinţei mamei sale CV şi l-au condus pe acesta la sediul postului de poliţie.
S-a procedat apoi la solicitarea unui echipaj SMURD care s-a deplasat la faţa locului, a acordat primele îngrijiri victimelor agresiunii după care au transportat-o pe partea vătămată CA la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială, unde a fost internată în perioada 23.09 – 1.10.2010, cu diagnosticul; traumatism cranio-facial prin heteroagresiune; fractură cominutivă, piramidală nazală operată, fractură perete anterior sinus maxilar stâng; plăgi contuze faciale multiple operate; plăgi transfixiante, buză superioară stângă şi dreaptă operată.
Ulterior, partea vătămată a fost reinternată, în cadrul aceleaşi clinici, în perioada 6-11.10.2010 cu diagnosticul „hematom infraorbital posttraumatic”.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 3219/23.09.2010, emis de I.M.L. Târgu Mureş, rezultă că victima CA prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la data de 22/23.09.2010 prin mecanismul de lovire directă, repetată cu corp dur, contondent , fiind exclus mecanismul de lovire de suprafeţe dure, în condiţiile unei precipitări; că leziunile au necesitat un număr de 22 – 24 zile de îngrijiri medicale şi că, în urma leziunilor traumatice viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, direct şi imediat.
În cursul urmării penale procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la această victimă. Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 3936/23.11.2010 întocmit de acelaşi institut s-au menţinut concluziile primului act medico-legal cu precizarea că leziunile provocate părţii vătămate au necesitat 26 – 28 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cele mai grave dintre acestea fiind localizate la nivelul extremităţii cefalice, acestea determinând şi numărul de zile de îngrijiri medicale, restul leziunilor, de la nivelul trunchiului şi membrelor fiind minore, acestea necesitând pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Totodată specialiştii au conchis că, în urma leziunilor traumatice suferite viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie direct şi imediat.
Ca urmare, procurorul a tras concluzia că viaţa victimei a fost pusă în primejdie în mod indirect, apreciind că lovirea repetată a victimei în faţă, cu un corp dur, apt de a produce decesul, constituie un act ce denotă intenţia de a suprima viaţa victimei.
Pe de altă parte, prin raportul de constatare medico-legală nr. 2560/II/a/23.09.2010 emis de Serviciul Medico Legal Judeţean Bistriţa Năsăud s-a stabilit că victima CV prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la 22/23.09.2010, prin lovire cu corp dur, acestea necesitând un număr de 11 – 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile neîntrunind caracteristicele medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii celui în cauză.
Audiat fiind inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
După sesizarea instanţei de judecată, anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit disp. art. 320/1 Cod procedură penală, declarând că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei.
Având în vedere disp. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, referitoare la situaţiile în care procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu este aplicabilă şi ţinând seama de nevoia resimţită de instanţă de a administra anumite probe în vederea stabilirii unei corecte stări de fapt şi a unei încadrări juste, în cauză s-a procedat la prorogarea momentului pronunţării asupra cererii inculpatului ulterior administrării probaţiunii.
În urma administrării probelor încuviinţate tribunalul a reţinut starea de fapt anterior descrisă – concordantă, de altfel, cu cea reţinută în actul de acuzare – dar care reclamă schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii.
În concret instanţa va reţine săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin.2 Cod penal, însă, în baza disp. art. 334 Cod procedură penală, va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului, din cele două tentative la infracţiunea de tâlhărie şi la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav într-o unică tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 211 alin.1, alin. 2 lit. „b” şi alin. 2/1 lit. „b” şi „c” Cod penal, apreciindu-se că, în sarcina inculpatului nu se poate reţine intenţia – nici măcar indirectă – de a ucide.
În speţă, inculpatul a luat hotărârea de a deposeda, prin violenţă, pe cele două victime, de sumele de bani pe care le păstrau acestea în locuinţă, profitând şi de starea de neputinţă a acestora, toate acţiunile sale fiind subsumate acestui scop. Ca urmare, cel în cauză a pătruns, pe timp de noapte, în locuinţa părţilor vătămate, după ce s-a înarmat cu un pietroi, s-a deplasat la patul în care se afla CV şi a început să îl lovească cu pumnii în timp ce îl chestiona asupra locului unde păstra banii. La intervenţia verbală a părţii vătămate CA inculpatul s-a deplasat la patul acesteia şi a început să o lovească cu piatra în faţă pentru a o determina să tacă după care, fără intervenţia vreunui factor perturbator, inculpatul s-a deplasat din nou, în locul în care se afla CV, pe care a continuat să îl lovească cu mâinile, pentru a obţine informaţii legate de locul unde erau păstraţi banii. Abia în acest moment a intervenit fiica părţilor vătămate, care a întrerupt activitatea infracţională a inculpatului.
Pentru a reţine săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor parchetul a tras concluzia că, în raport de statuările actelor medico-legale, viaţa victimei CA a fost pusă în primejdie în mod indirect.
Pe de altă parte, s-a apreciat că lovirea repetată, în faţă, a victimei, cu un corp dur, apt de a produce decesul, constituie un act ce denotă intenţia de a suprima viaţa victimei.
Aceste aserţiuni sunt însă infirmate atât de actele de specialitate obţinute în cauză cât şi de elementele de ordin obiectiv ale speţei care sunt însă în măsură să releve elementele de factură subiectivă.
Astfel, din actele medico-legale întocmite în cauză (raportul de constatare şi raportul de expertiză), relevate în cuprinsul hotărârii, rezultă că, în urma leziunilor traumatice suferite, viaţa victimei CA nu a fost pusă în primejdie direct şi imediat.
În vederea înlăturării oricăror dubii, în cursul judecăţii s-a solicitat specialiştilor în medicină legală să se pronunţe dacă leziunile produse victimei au pus, în mod indirect, în primejdie, viaţa acesteia.
Prin adresa nr. 3936/6.04.2011 emisă de I.M.L. Târgu Mureş, s-a precizat că, în urma leziunilor traumatice suferite, viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie nici direct şi imediat şi nici în mod indirect sau întârziat.
Totodată, în procesul de decelare a intenţiei infracţionale este important a se analiza cu atenţie elementele obiective ale faptei deduse judecăţii, pentru a se putea conchide corect în privinţa elementului subiectiv. Esenţial este a se observa, în această analiză, atât obiectul vulnerant utilizat de făptuitor , zona anatomică sau organele vizate prin agresiune, cât şi numărul loviturilor aplicate şi intensitatea acestora.
În speţă însă, analiza tuturor acestor factori nu relevă existenţa unei intenţii criminale la inculpat.
Este real că obiectul folosit de inculpat – piatră de mari dimensiuni – cât şi zona vizată de agresiunea exercitată de cel în cauză pot dobândi semnificaţia reţinută de acuzare în stabilirea laturii subiective însă aceasta, doar dacă se coroborează cu o anumită intensitate a loviturilor aplicate.
În concret, inculpatul a aplicat lovituri de intensitate redusă victimei CA, fapt reflectat şi de leziunile produse ca şi de numărul modic de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare ( 26-28 zile).
În practica judiciară în materie s-a arătat constant că, sunt relevante pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor, împrejurările în care aceasta a fost comisă, obiectul vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată şi consecinţele cauzate, durata îngrijirilor medicale, împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în pericol viaţa victimei fiind mai puţin semnificative, (C.S.J. s.p. decizia nr. 3691/1991).
În egală măsură însă, instanţele au apreciat că este greşit să se considere că orice vătămare corporală produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă de omor, fără a se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta şi de modul derulării acţiunii.
În fine, sub aceleaşi aspecte, instanţa supremă a statuat că, pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, instanţa trebuie să ia în considerare locul unde s-a aplicat lovitura, intensitatea şi urmările acesteia, precum şi obiectul vulnerant folosit (C.S.J. s.p. dec. Nr. 2295/1995).
Din aceste perspective, analiza modului de derulare a evenimentelor relevă cu pregnanţă faptul că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată CA doar pentru a o determina să tacă, după care a plecat de lângă ea. Nu este de omis nici faptul că, dacă ar fi nutrit intenţia de a provoca decesul victimei inculpatul ar fi obţinut rezultatul dorit deoarece victima era în imposibilitate de a se apăra, fiind imobilizată la pat. În consecinţă, cea în cauză nu a avut nicio reacţie de apărare care să fi determinat vreo diminuare a intensităţii loviturilor aplicate de agresor.
Pe de altă parte, la momentul la care inculpatul a încetat agresiunea, nicio altă persoană nu intervenise în sprijinul victimei deoarece soţul acesteia era căzut într-o altă parte a camerei, iar fiica părţilor vătămate nu coborâse încă de la etajul locuinţei.
Aşa fiind, intenţia directă de săvârşire a infracţiunii de omor este exclusă.
Mai mult decât atât, în cauză nu poate fi reţinută nici intenţia indirectă pentru că aceasta ar fi presupus, în condiţiile concret date, ca leziunile produse victimei să îi fi pus acesteia viaţa în primejdie fapt exclus de actele medico legale.
În fine, în analiza încadrării juridice dată faptelor autorului se impune a se observa accepţiunea dată de legiuitor tentativei.
Potrivit disp. art. 20 alin.1 Cod penal, tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Doctrina judiciară în materie a relevat că textul normativ indicat reglementează cele două variante principale ale tentativei şi anume, tentativa neterminată, cea care presupune punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, executare ce a fost întreruptă din cauze independente de voinţa autorului, respectiv tentativa terminată, cea care presupune executarea integrală a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare ce nu a fost întreruptă dar care nu şi-a produs efectul.
În speţa dată, ipoteza tentativei neterminate este exclusă deoarece, din materialitatea faptelor descrise, rezultă că agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei nu a fost întreruptă din cauze independente de voinţa autorului.
Rămâne, aşadar, în discuţie ipoteza tentativei terminate, ceea ce presupune ca acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii să se fi realizat în întregime dar ca aceasta să nu-şi fi produs efectul fie din voinţa făptuitorului (de exemplu acordarea ajutorului necesar pentru salvarea vieţii victimei), fie dintr-o cauză exterioară, independentă de voinţa celui în cauză ( exemplu intervenţia medicală promptă).
Ca urmare a faptului că viaţa victimei CA nu a fost pusă niciun moment în primejdie, nu ne aflăm însă nici în faţa acestei ultime ipoteze cuprinsă în alin. 1 al art. 20 Cod penal.
Aşa fiind, tribunalul apreciază că toate acţiunile inculpatului s-au subordonat intenţiei sale de a deposeda, prin violenţă, pe cele două părţi vătămate, de sumele de bani ce le deţineau, faptele sale întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de tâlhărie, cu încadrarea juridică precizată anterior.
În consecinţă, se va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa. În cauză se va face aplicarea disp. art. 320/1 Cod procedură penală, deoarece, anterior începerii cercetărilor judecătoreşti, inculpatul a recunoscut faptele, cercetarea judecătorească efectuată fiind dictată de necesitatea stabilirii unei corecte încadrări juridice a faptelor deduse judecăţii, nefiind, deci, imputabilă inculpatului.
Pe de altă parte, instanţa nu va da curs solicitării de a reţine, în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal.
Astfel, este de observat că lipsa antecedentelor penale nu este un temei obligatoriu pentru reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. „a” Cod penal, că inculpatul nu a depus nici un efort în înlăturarea rezultatului infracţiunii iar conduita lui ulterioară săvârşirii faptelor, constând în recunoaşterea acestora, a fost determinată de faptul că a fost identificat în momentul desfăşurării evenimentelor şi a fost reţinut de organele de poliţie la puţin timp după aceea, astfel încât nu se justifică nici reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de lit. „ b” şi „c” din acelaşi text legal.
În concluzie, tribunal va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.2 Cod penal şi la 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. „b” şi alin. 2/1 lit. „b” şi „c” Cod penal.
Chiar dacă, prin aplicarea disp. art. 320/1 Cod procedură penală există posibilitatea legală de a aplica pedepse sensibil mai mici, instanţa a apreciat că o reducere mai consistentă a pedepselor nu ar fi fost în concordanţă cu gravitatea faptelor comise iar pedepsele nu ar mai realiza scopul de prevenţie generală şi specială.
De altfel, la stabilirea pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere şi disp. art. 72 Cod penal, referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, precum şi concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune de pe lângă tribunalul Bistriţa Năsăud.
Se va constata că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. „a” Cod penal, iar în baza disp. art. 34 lit. „b” Cod penal, pedepsele aplicate se vor contopi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
În baza disp. art. 350 Cod procedură penală, se va menţine starea de arest a inculpatului iar în temeiul disp. art. 88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 23 septembrie 2010, la zi.
În cauză se va face aplicarea disp. art. 71 şi 64 lit. „a” şi „b” Cod penal, apreciindu-se că, în raport de gravitatea faptelor comise, se impune restrângerea tuturor drepturilor electorale ale inculpatului.
În baza disp., art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Ca urmare a săvârşirii faptelor, victima CA a fost internată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în perioada 23.09 – 1.10.2010 şi apoi 6 -11.10.2010, cheltuielile ocazionate cu spitalizarea victimei ridicându-se la suma de 5.756,21 lei, potrivit constituirii de parte civilă ( f. 60 dos. urmărire penală).
Pe de altă parte, victima CV a emis pretenţii civile în cauză în sumă de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, însă soţia acestuia nu s-a constituit parte civilă.
Audiat fiind, la termenul de judecată din 16 februarie 2011, inculpatul s-a declarat de acord cu plata despăgubirilor civile pretinse.
În consecinţă, în baza disp. art. 14 Cod procedură penală, rap. la art. 998 Cod civil, se va dispune obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, astfel cum au fost acestea precizate anterior, constatându-se totodată că partea vătămată CA nu s-a constituit parte civilă în cauză.
