Ucidere din culpă – art. 178 al. 2 Cod penal şi părăsirea locului accidentului – art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 rep.
Sentinţa penală nr. 127/2009 din 13 aprilie 2009
Inculpatul DML a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 178 al. 2 Cod penal şi art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 rep.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că a condus pe timp de noapte un autovehicul şi a lovit-o mortal pe victima DM, părăsind locul accidentului.
Instanţa, din probele administrate în cauză, respectiv expertiză tehnico-judiciară şi martorii audiaţi, a reţinut culpa exclusivă a victimei în producerea accidentului de circulaţie, de altfel expertul tehnic, în raportul de expertiză, concluzionează în sensul că vina este exclusivă a victimei.
Instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 al. 2 Cod penal şi condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 rep.