Prin sentinţa penală nr.931/29.09.2005 a Judecătoriei Tecuci a fost condamnată inculpata B.T la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.271 alin.1 Cod penal şi la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.239 alin.3, 4 Cod penal.
Conform art.33 – 34 Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare sporită la 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art.81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 5.000.000 lei ROL (500 RON) către partea civilă T. V, despăgubiri civile.
S-a constatat că părţile vătămate P. Ş şi A.D nu s-au constituit părţi civile.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 120 RON, cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-a apreciat că inculpata B. T, la data de 30.09.2004, s-a împotrivit la punerea în executare a hotărârii civile, împingând şi lovind cu palma în piept pe executorul judecătoresc P. Ş, ceea ce constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, prev. de art. 271 alin.1 Cod penal iar in aceleaşi împrejurări a
a lovit cu un par pe căpitanul de jandarmi A. D, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ceea ce constituie infracţiunea de ultraj, prev. de art.239 alin.3 şi 4 Cod penal.
Prin decizia penală nr.292/06.06.2006 a Tribunalului Galaţi s-a admis apelul declarat de inculpată, a fost desfiinţată în parte sentinţa judecătoriei şi în rejudecare a fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatei la plata sumei de 5.000.000 lei ROL către partea civilă T. V, cu titlu de despăgubiri civile, fiind respinse ca inadmisibile aceste pretenţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că în mod corect a stabilit prima instanţă vinovăţia inculpatei pe baza analizei probelor administrate în cauză şi că pedepsele ce au fost aplicate acesteia au fost corect individualizate avându-se în vedere atât împrejurările comiterii faptelor cât şi persoana inculpatei.
Pe latură civilă a constatat, în schimb, că cererea părţii civile T. V de obligare a inculpatei la plata sumei de 50.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli cu mai multe executări este inadmisibilă, aceasta nesuferind nici un prejudiciu în urma săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii de către inculpată.
Singurele părţi vătămate au fost P. Ş, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.271 alin.1 Cod penal, şi A. D, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.239 alin.3, 4 Cod penal care însă nu s-au constituit părţi civile.
Eventualele cheltuieli de executare puteau fi recuperate de T. V doar pe latură civilă, pretenţiile sale neavând vreo legătură de cauzalitate cu infracţiunile comise de inculpata B. T.
Sub acest ultim aspect s-a apreciat ca fiind fondat apelul inculpatei B. T şi, în baza disp. art.379 alin.1 pct. 2 lit.a Cod procedură penală, s-a admis apelul declarat de inculpată şi s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata fără însă a depune în scris motivele pentru care a promovat această cale de atac cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38510 alin.2 Cod procedură penală.
Analizând hotărârile atacate doar prin prisma cazurilor de casare care, potrivit art.3859 alin.3 Cod procedură penală, se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul declarat de inculpată este fondat întrucât în cauză este incident cazul de recurs prevăzut de art.3859 pct.20 Cod procedură penală.
Se are în vedere faptul că de la data comiterii faptelor de către inculpată şi până în prezent textele de lege ce incriminează activitatea infracţională a inculpatei au suferit modificări, legea penală nouă fiind mai favorabilă.
Astfel, în cazul infracţiunilor de „nerespectare a hotărârilor judecătoreşti” prevăzută de art.271 alin.1 Cod penal, teza a II – a (dacă fapta a fost săvârşită prin acte de violenţă) prin Legea nr. 278/04.07.2006 au fost reduse limitele de pedeapsă de la închisoarea între 1 şi 7 la închisoare intre 1 şi 5 ani.
Prin aceeaşi lege a fost modificat conţinutul art.239 Cod penal ce reglementează infracţiunea de „ultraj” astfel că fapta inculpatei se încadrează în prevederile art. 239 alin.2 Cod penal ce stabilesc ca sancţiune închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Cum prevederile art.239 alin.3 şi 4 Cod penal în reglementarea în vigoare la data comiterii faptei stabileau o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 10 ani este evident că dispoziţiile legii penale noi sunt mai favorabile şi devin incidente în cauză, conform art.13 Cod penal.
Faţă de cele mai sus arătate, a fost admis recursul inculpatei B. T, s-a casat în parte decizia tribunalului şi sentinţa judecătoriei iar în rejudecare s-a completat încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art.271 alin.1 Cod penal cu dispoziţiile art. 13 Cod penal şi s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de „ultraj” din aceea prev. de art.239 alin.3 şi 4 Cod penal în aceea prev. de art. 239 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.13 Cod penal, menţinându-se pedepsele aplicate pentru fiecare dintre aceste infracţiuni precum şi celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
