Penal-condamnare ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice


 

 

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr. ../P/2009 din 15.04.2009, înregistrat pe rolul acestei instanţe  sub nr. …/200/2009 din 17.04.2009,  s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

– inculpatul ŞI, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. a şi b, Cod penal şi infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182, alin.1 şi 2, Cod penal, cu aplicarea  art. 37, alin.1,  lit. a şi b, Cod penal, cu aplicarea  art. 33, lit.a, Cod penal;

 – inculpatul ŞE, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. b, Cod penal;

– inculpatul ŞC, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. b, Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanţei se reţine că cei trei inculpaţi în noaptea de 25.12.2008, în timp ce se aflau în incinta Discotecii Eclipse din localitatea comuna …..,judeţul Buzău, în intervalul oprar 22.00 – 22.30, au provocat şi au participat la un scandal public, ce a avut o amploare deosebită, pe parcursul căruia au distrus mai multe bunuri, au adresat injurii, cuvinte jignitoare şi de ameninţare mai multor persoane, iar inculpatul ŞI i-a aplicat o lovitură cu un scaun confecţionat din material lemnos, părţii vătămate TŞ, administratorul discotecii, în zona capului producându-i leziuni ce au necesitat 75-80 de zile îngrijiri medicale şi cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii.

Audiată în cauză partea vătămată TŞ a declarat că îşi menţine pretenţiile formulate, la urmărire penală, împotriva inculpaţilor.

Audiat în cauză, inculpatul ŞI nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care este trimis în judecată şi a precizat că ei sunt victima unei agresiuni că în timp ce se aflau în discotecă au fost atacaţi de un grup de 20-30 persoane care i-au lovit cu sticle şi scrumiere, iar în timp ce încercau să iasă afară, fratele său ŞC a fost lovit şi a căzut la pământ şi ei l-au scos pe braţe până la maşină.

Inculpatul ŞE nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care este trimis în judecată şi a precizat că a fost în discotecă cu fraţii săi şi soţiile lor, unde au consumat sucuri şi cafele, pentru că ei nu consumă alcool şi în timp ce dansau pe ringul de dans au fost ameninţaţi de o persoană să plece, că altfel îi sparge în cuţite. S-a deplasat la masa fraţilor săi şi în timp ce le spunea de ameninţarea respectivă, au fost atacaţi de un grup de 20-30 persoane. În drum spre uşă primul a fost lovit fratele său I, după care a fost lovit şi C, care a căzut la pământ şi ei l-au scos pe braţe până la maşină.

Inculpatul ŞC nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care este trimis în judecată şi a precizat că a fost în discotecă cu fraţii săi şi soţiile lor şa la masa lor a venit un grup de persoane, care le-a cerut să părăsească discoteca. Şi-a luat soţia şi aplecat către uşă, iar cineva a dat cu spray şi a fost lovit în cap, a căzut jos inconştient şi s-a trezit la spital.

În cauză au fost audiaţi martorii din acte: DA, EMG, MI, MA, MRI, MG, TS, BD, TA, EL, NAC, CC, OL, ICL, PF şi la propunerea inculpaţilor martorii CE, ŞM, SA şi MC.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpaţilor date în cauză, declaraţiile martorilor date în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească , procesul verbal de constatare a infracţiunii, procesele verbale de recunoaştere, înscrisurile medicale şi caracterizarea inculpaţilor prezentată în cuprinsul actului de sesizare, instanţa  reţine următoarele:

În seara  zilei de 25.12.2008, în jurul orelor 20,30, inculpaţii  ŞI, ŞE  şi ŞC însoţiţi  de CE, MC şi ŞM, s-au deplasat  pe raza  satului …, com …, jud.  Buzău  cu autoturismul proprietatea inculpatului ŞE, condus de martorul HC, la  un local  public  unde  fusese  organizată  discoteca „Eclipse”.

Toate  persoanele  mai  sus  menţionate  au  intrat  în  localul public  aşezându-se  la  doua  mese apropiate, ocazie  cu  care  au comandat  diferite  băuturi răcoritoare şi cafea, de asemenea au dansat  lângă mese şi  pe  ringul de  dans şi au dat dedicaţii muzicale.

În  jurul orei  21, 30  între  inculpatul ŞE  şi un alt  client,  martorul EMG a  avut  loc  o  discuţie  contradictorie  ca  urmare a  faptului  că  primul  menţionat  ar fi  avut  un comportament  indecent faţă de  nepoata  celui  de al  doilea  menţionat, martora  BD, discuţie  care a degenerata  în acte de  violenţă  în sensul că  cei  trei  fraţi Ş au răsturnat  mesele  la  care se aşezaseră  şi  au  început  să  arunce cu sticle,  scrumiere  şi  alte  obiecte contondente  încercând  să-i  lovească  pe  bodyguarzii care  încercau să  aplaneze  conflictul, pe martorul  EMG  şi  alte  rude sau prieteni  ai acestuia  care  se  apropiaseră  pentru a  observa  ce se  întâmplă.

Conflictul declanşat de inculpaţi şi comportamentul exagerat de agresiv al acestora a creat  panică  iar  cele  aproximativ 100 de  persoane  prezente  au  început  să  ţipe  să se  îmbulzească către  uşa  de acces pentru a  părăsi localul. În aceste împrejurări mai multe persoane au fost lovite cu obiectele care erau aruncate în toate direcţiile în sală, martorul  Micu Iulian a fost lovit în faţă de o sticlă aruncată de inculpatul ŞE, lovitură care i-a produs o tăietură şi implicit sângerare.

Pentru aplanarea  conflictului a  încercat să  intervină şi administratorul  discotecii, partea vătămată TŞ, ocazie  cu  care a  fost  lovit în zona craniană  de  inculpatul ŞI cu  un  scaun  confecţionat  din  material  lemnos.

În  urma  loviturii primite  partea vătămată TŞ  a căzut  la  podea, pierzându-şi  cunoştinţa, fiind  ulterior  transportat la  Spitalul de  Urgenţe Buzău unde a rămas  internat.  Partea  vătămata a fost  examinata  de  medicii  legişti  concluzionându-se  că  lovitura  primită  în  zona craniana  i-a  fost  pusă  în  primejdie  viaţa, iar  pentru  vindecare îi  sunt  necesare  70- 75  zile  de  îngrijiri medicale.

La  un  moment  dat  grupul fraţilor Şerban a  părăsit  localul public  iar conflictul a  continuat  pe  stradă.  Cei  trei inculpaţi în drumul lor spre ieşirea din discotecă, au  spart  geamurile  de  la uşa  de acces în clădire  şi  au alegat  pe  stradă  după  cei  doi bodyguarzi şi un  client  cu  intenţia  de  a-i agresa, dar  nu  au  putut  sa-i  prindă. După  aceea  s-au  urcat  cu toţii  în autoturismul cu  care  au  venit,  condus  tot  de HC  şi  au  părăsit  localitatea nu direct spre municipiul Buzău ci cu ocolire prin localitatea Merei.

Situaţia de fapt astfel reţinută s-a stabilit prin coroborarea în parte a declaraţiilor inculpaţilor (numai cu privire la participare la discotecă) cu  toate celelalte probe administrate în cauză respectiv declaraţiile martorilor DA, EMG, MI, MA, MRI, MG, TS, BD, TA, EL, NAC, CC, OL, ICL, PF, din care rezultă cu certitudine modalitatea de izbucnire a conflictului, faptul că acesta a fost generat de atitudinea necuviincioasă a inculpatului ŞE faţă de martora minoră BD şi de manifestarea ulterioară a inculpaţilor şi faptul că partea vătămată a fost lovit în cap de către inculpatul ŞI.

Instanţa nu a reţinut în sistemul probator declaraţiile martorilor PF şi SA deoarece acestea nu sunt concludente şi utile cauzei, martorii relatând aspecte  de care au luat cunoştinţă din povestirile inculpaţilor, în timpul detenţiei preventive în arestul IPJ Buzău.

Instanţa a înlăturat din sistemul probator şi declaraţiile martorelor CE, ŞM şi MC ca nesincere, deoarece aceste declaraţii nu se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

I.În drept, fapta inculpatului ŞI, care împreună cu fraţii săi, ceilalţi doi inculpaţi, au provocat şi au participat la un scandal public, ce a avut o amploare deosebită, pe parcursul căruia au distrus mai multe bunuri şi au creat o stare de panică generală într-un local public întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. a şi b, Cod penal şi fapta aceluiaşi inculpat de a aplica o lovitură, cu un scaun confecţionat din material lemnos, părţii vătămate TŞ, administratorul discotecii, în zona capului, producându-i leziuni ce au necesitat 75-80 de zile îngrijiri medicale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii  acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182, alin.1 şi 2, Cod penal, cu aplicarea  art. 37, alin.1,  lit. a şi b, Cod penal, cu aplicarea  art. 33, lit.a, Cod penal;

Starea de recidivă post-condamnatorie, în care se găseşte inculpatul ŞI prevăzută de art. 37, lit. a, Cod penal, este atrasă de condamnarea anterioară a inculpatului la o pedeapsă de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. ../06.02.2003 pronunţată de Judecătoria  Buzău, pedeapsă executată în perioada 22.10.2002 – 16.08.2006, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă neexecutat de 431 zile, iar  restul de pedeapsă neputând fi considerat ca executat deoarece inculpatul a mai săvârşit o altă faptă penală în acest interval.

Starea de recidivă post-executorie prevăzută de art. 37, lit. b, Cod penal este atrasă de condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. ../07.12.1999 a Judecătoriei Buzău, la o pedeapsă de 1 an închisoare, pedeapsă executată în perioada 24.04.1999-23.04.2000.

Faţă de situaţiile de fapt şi de drept reţinute, instanţa, reţinând vinovăţia inculpatului ŞI îl va condamna pe acesta, în baza art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. a şi b, Cod penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi în baza art. 182, alin.1 şi 2, Cod penal, cu aplicarea  art. 37, alin.1,  lit. a şi b, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, săvârşită în dauna părţii vătămate TŞ, ambele infracţiuni săvârşite în data de 25.12.2008.

La dozarea pedepselor instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72, Cod penal  şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările săvârşirii faptei, gradul de pericol social sporit al faptelor generat de urmările acestora, dar şi persoana inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi care are un trecut infracţional bogat.

În baza art. 33, lit. a, Cod penal constată că cele două infracţiuni pentru care a fost judecat în prezentul dosar sunt concurente între ele dar şi cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. ../17.03.2009 a Judecătoriei Urziceni, definitivă la data de 03.11.2009 prin Decizia penală  nr. …/A/14.10.2009 a Tribunalului Ialomiţa şi respectiv cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. …/05.06.2008 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală  nr. ../26.01.2009  a Curţii de Apel Ploieşti.

Faţă de această constatare, instanţa, în baza art. 36, alin.1, cu aplicarea art. 34, alin.1, lit.b, Cod penal va contopi pedepsele menţionate mai sus cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 357, alin. 2, lit. a, raportat la art. 36, alin. 3 şi art. 88, Cod penal, instanţa va computa  din pedeapsa aplicată  perioada în care inculpatul a fost reţinut preventiv din data de 20.02.2007 şi 26.12.2008, a arestului preventiv din perioada 03.05.2007 – 18.07.2008 şi respectiv 27.12.2008 şi până în prezent.

Instanţa va menţine liberarea condiţionată pentru restul de 431 zile de pedeapsă neexecutată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. ../2003 a Judecătoriei Buzău, menţinere dispusă prin Sentinţa penală nr. …/17.03.2009 a Judecătoriei Urziceni şi Sentinţa penală nr. …/05.06.2008 a Judecătoriei Buzău.

În baza art. 71, Cod penal şi a dispoziţiilor Deciziei CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord instanţa va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei ca pedeapsă accesorie,  doar drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit.a, teza a II-a (dreptul de a fi ales), şi lit. b, Cod penal.

În baza art. 71, Cod penal şi a dispoziţiilor Deciziei CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord instanţa va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei ca pedeapsă accesorie,  doar drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit.a, teza a II-a (dreptul de a fi ales), şi lit. b, Cod penal.

În baza art. 71, Cod penal şi a dispoziţiilor Deciziei CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord instanţa va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei ca pedeapsă accesorie,  doar drepturile prevăzute de art. 64, alin.1, lit.a, teza a II-a (dreptul de a fi ales), şi lit. b, Cod penal.

Instanţa, constatând că inculpatul este arestat preventiv, în prezenta cauză, şi în raport de sancţiunea aplicată şi modalitatea executării dispuse, în baza art. 350, alin.1, Cod penal va menţine măsura arestării preventive  a inculpatului.

Instanţa, constatând că inculpatul este arestat preventiv, în prezenta cauză, şi în raport de sancţiunea aplicată şi modalitatea executării dispuse, în baza art. 350, alin.1, Cod penal va menţine măsura arestării preventive  a inculpatului.

Instanţa, constatând că inculpatul este arestat preventiv, în prezenta cauză, şi în raport de sancţiunea aplicată şi modalitatea executării dispuse, în baza art. 350, alin.1, Cod penal va menţine măsura arestării preventive  a inculpatului.

Constatând că au fost emise mandate de executare a pedepselor, instanţa în raport de soluţia adoptată în latură penală privind concursul infracţiunilor,  va

Constatând că au fost emise mandate de executare a pedepselor, instanţa în raport de soluţia adoptată în latură penală privind concursul infracţiunilor,  va

anula mandatele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. ../17.03.2009 a Judecătoriei Urziceni şi Sentinţei penale nr. ../05.06.2008 a Judecătoriei Buzău şi va dispune emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentinţe penale.

II.În drept, fapta inculpatului ŞE, care împreună cu fraţii săi, ceilalţi doi inculpaţi, au provocat şi au participat la un scandal public, ce a avut o amploare deosebită, pe parcursul căruia au distrus mai multe bunuri şi au creat o stare de panică generală într-un local public întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. b, Cod penal.

Starea de recidivă post-executorie prevăzută de art. 37, lit. b, Cod penal, în care se găseşte inculpatul ŞE este atrasă de ultima condamnare a inculpatului prin Sentinţa penală nr. …/22.02.2000 a Tribunalului Buzău, la pedepsele de 4 ani şi respectiv 5 ani închisoare, pedepse executate în perioada 19.11.1998 – 03.06.2003.

Faţă de situaţiile de fapt şi de drept reţinute, instanţa, reţinând vinovăţia inculpatului ŞE îl va condamna pe acesta, în baza art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. b, Cod penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, săvârşită în data de 25.12.2008.

La dozarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72, Cod penal  şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările săvârşirii faptei, gradul de pericol social sporit al faptei generat de amploarea acesteia, dar şi persoana inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptei şi care are un trecut infracţional bogat.

La dozarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72, Cod penal  şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, împrejurările săvârşirii faptei, gradul de pericol social sporit al faptei generat de amploarea acesteia, dar şi persoana inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptei şi care are un trecut infracţional bogat.

În baza art. 33, lit. a, Cod penal constată că  infracţiunea pentru care a fost judecat în prezentul dosar este  concurente şi cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. …/17.03.2009 a Judecătoriei Urziceni, definitivă la data de 03.11.2009 prin Decizia penală  nr. …/A/14.10.2009 a Tribunalului Ialomiţa şi cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. …/05.06.2008 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală  nr. …/23.03.2009  a Curţii de Apel Ploieşti.

Faţă de această constatare, instanţa, în baza art. 36, alin.1, cu aplicarea art. 34, alin.1, lit.b, Cod penal va contopi pedepsele menţionate mai sus cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 357, alin. 2, lit. a, raportat la art. 36, alin. 3 şi art. 88, Cod penal, instanţa va computa  din pedeapsa aplicată  perioada în care inculpatul a fost reţinut preventiv din data de 26.12.2008, a arestului preventiv din perioada 03.05.2007 – 18.07.2008 şi respectiv 27.12.2008 şi până în prezent.

anula mandatele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. …/17.03.2009 a Judecătoriei Urziceni şi Sentinţei penale nr. …/05.06.2008 a Judecătoriei Buzău şi va dispune emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentinţe penale.

III.În drept, fapta inculpatului ŞC, care împreună cu fraţii săi, ceilalţi doi inculpaţi, au provocat şi au participat la un scandal public, ce a avut o amploare deosebită, pe parcursul căruia au distrus mai multe bunuri şi au creat o stare de panică generală într-un local public întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. b, Cod penal.

Starea de recidivă post-executorie prevăzută de art. 37, lit. b, Cod penal, în care se găseşte inculpatul ŞC este atrasă de ultima condamnare a inculpatului prin Sentinţa penală nr. …/17.04.1996 a Judecătoriei Făurei, la pedepsele de 3 ani, 2 ani  şi respectiv 4 ani închisoare, pedepse executate în perioada 05.07.1995 – 12.03.1998, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 748 zile.

Faţă de situaţiile de fapt şi de drept reţinute, instanţa, reţinând vinovăţia inculpatului ŞC îl va condamna pe acesta, în baza art. 321, alin.1, Cod penal, cu aplicarea art. 75, lit. a şi art. 37, alin.1,  lit. b, Cod penal la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, săvârşită în data de 25.12.2008.

În latură civilă, la urmărirea penală  SC TEO FAN SRL …prin reprezentantul său legal TŞ, s-a constituit parte civilă  cu suma de 340 lei reprezentând contravaloarea bunurilor distruse din discotecă.

Partea vătămată TŞ s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei despăgubiri civile pentru daune materiale reprezentând cheltuieli medicale  separate de cheltuielile de spitalizare solicitate de Spitalul Judeţean Buzău, 7000 lei pierderile suferite de societatea a cărui administrator era pe perioada cât nu a funcţionat şi 50.000 lei daune morale.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău s-a constituit parte civilă cu suma de 1.127,24 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea în spital a părţii vătămate TŞ în perioada 26.12.2008- 13.01.2009, conform decontului aflat la filele 5-6.

Având în vedere faptul că  reprezentantul legal al SC TEO FAN SRL …a declarat la urmărirea penală, în data de 16.03.2009 (fila 69), că îşi retrage plângerea formulată pentru infracţiunea de distrugere, prin rechizitoriu la pct. 5 s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de distrugere, urmare retragerii plângerii prealabile. În aceste condiţii, instanţa, în baza art. 346, alin. 4, Cod procedură penală nu  va soluţiona acţiunea civilă formulată de SC TEO FAN SRL …, prin reprezentantul său legal TŞ.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean Buzău, instanţa constată că aceasta este întemeiată şi  în  baza art. 14, alin. 3, lit. b, Cod procedură penala  cu referire la art. 998, Cod civil va obliga inculpatul ŞI la 1.127,24 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale către partea  civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, reţinând că există legătură de cauzalitate între fapta acestuia de vătămare corporală gravă şi prejudiciul părţii civile.

Din probele administrate în cauză (înscrisurile aflate la filele 40-47) rezultă că partea vătămată TŞ a urmat şi urmează continuu tratamente medicamentoase că ulterior a suferit şi alte internări în Secţia de Neurologie a Spitalului Săpoca (19.05.2009 – 28.05.2009), că a efectuat manopere medicale de înaltă precizie şi foarte costisitoare  (RMN) în datele de 05.01.2009 şi 28.01.2009 şi că urmare faptei a rămas cu hemiplegie dreaptă (pareza părţii drepte a corpului). În aceste condiţii instanţa apreciază că acţiunea civilă formulată este întemeiată în parte  cu privire la cheltuielile medicale şi daunele morale şi o va admite, în baza art. 14, alin. 3, lit. b şi alin. 5, Cod procedură penală,  cu referire la art. 998, Cod civil şi  va obliga inculpatul ŞI la 60.000 lei despăgubiri civile, din care  10.000 lei reprezentând daune materiale şi 50.000 lei daune morale către partea  civilă TŞ.

Instanţa nu a reţinut ca un prejudiciu cert şi probat suma de 7000 lei reprezentând pierderile suferite de societatea a cărui administrator era partea vătămată TŞ, pentru perioada în care a societatea nu a funcţionat 01.01.2009 – 30.06.2009, deoarece din bilanţul contabil  al societăţii aflat la filele 113-116 din dosarul de fond, rezultă că societatea în perioada în care a funcţionat, anterior producerii faptei şi suspendării activităţii, la 01.01.2009, înregistra pierderi şi nu profituri.

Faţă de culpa infracţională a inculpaţilor, instanţa, în baza art. 191, Cod procedură penală, îi va obliga pe aceştia  la câte 2000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu desemnat de instanţă inculpaţilor  conform delegaţiilor nr. 757, 758 şi 759 din 22.04.2009 (filele 7-9).