Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Pericol social.
Cod penal, art.321 alin.1, art.181
Împrejurarea că, în egală măsură, de provocarea
scandalului şi tulburarea liniştii publice se face
vinovată şi o altă persoană, care greşit a fost
scoasă de sub urmărire penală şi sancţionată cu
amendă administrativă, nu trebuie să împieteze
asupra pronunţării unei hotărâri legale şi
temeinice în cauza dedusă judecăţii, chiar dacă
poate fi invocat principiul „ubi iadem ratio ibi
idem jus”, din moment ce modalitatea în care a
fost comisă fapta, denotă că aceasta prezintă
gradul de pericol social al infracţiunii prev.de
art.321 alin.1 din Codul penal.
(dec. pen. nr.141/R/5 aprilie 2005)
Prin sentinţa penală nr.279 din 7 octombrie 2004, pronunţată de
Judecătoria Topoloveni, s-a dispus în temeiul disp.art.10 lit.b1 din Codul de
procedură penală, achitarea inculpatului M.A. pentru săvârşirea infr.prev.de
art.321 alin.1 din Codul penal, iar în baza art.181 alin.3 rap. La art.91 lit.c)
din Codul penal, s-a aplicat acestuia sancţiunea administrativă a amenzii de
10.000.000 lei.
Prin aceeaşi sentinţă, în conformitate cu disp.art.10 lit.h) din
Codul de procedură penală, s-a încetat procesul penal pornit împotriva
inculpatului M.A. pentru săvârşirea infr.prev.de art.181 alin.1 din Codul
penal.
Instanţa de fond a reţinut că, la data de 15 august 2003, inculpatul
M.A. împreună cu numitul D.Ş. (scos de sub urmărire penală de către
procuror prin aplicarea unei amenzi administrative de 10.000.000 lei, în
temeiul disp.art.181 din Codul penal), ambii aflaţi în stare de ebrietate au
mers la barul SC „Toporino” aflat în satul Ţigăneşti din Topoloveni,
jud.Argeş, unde au provocat scandal. Astfel, D.Ş. a răsturnat masa la care
se aflau partea vătămată N.M. şi martorul G.D., iar inculpatul M.A., după
ce a eşuat în încercările de a o lovi pe partea vătămată cu biciul şi cu o sticlă
de bere, a spart apoi sticla şi a lovit-o la mâna stângă, provocându-i leziuni
ce au necesitat pentru vindecare, 25 zile de îngrijiri medicale.
Ca urmare a împăcării părţilor, instanţa a încetat procesul penal
pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare
corporală, prev.şi ped.de art.181 din Codul penal, iar în legătură cu
infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, a
reţinut că fapta nu prezintă gradul concret de pericol social al unei infracţiuni,
astfel că, în temeiul disp.art.10 lit.b1 Cod procedură penală rap.la art.181 din
Codul penal, a dispus achitarea inculpatului şi sancţionarea acestuia cu
amendă administrativă în sumă de 10.000.000 lei.
Tribunalul Argeş, prin decizia penală nr.32 din 27 ianuarie 2005, a
respins ca nefondat apelul declarat de procuror.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a declarat recurs,
susţinând că, în modalitatea în care s-a săvârşit fapta, aceasta prezintă gradul
concret de pericol social al infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi
tulburarea liniştii publice, astfel că nu se impunea achitarea ci, dimpotrivă,
condamnarea inculpatului M.A. pentru comiterea acestei infracţiuni.
Recursul este fondat.
Din examinarea probelor administrate în cauză se constată că,
printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor prevăzute de art.181 din Codul
penal, cele două instanţe au dispus achitarea inculpatului M.A. pentru
săvârşirea infr.prev.de art.321 alin.1 din Codul penal.
Astfel, în ceea ce priveşte starea de fapt, necontestată de intimatul-
inculpat M.A., aceasta a fost corect reţinută de cele două instanţe, şi constă
în aceea că, la data de 15 august 2003, pe fondul consumului de alcool,
intimatul-inculpat, împreună cu numitul D.Ş., au provocat scandal în barul
SC „Toporino”, aflat în satul Ţigăneşti, vătămând integritatea corporală a
părţii vătămate N.M. căreia i-a cauzat leziuni ce au necesitat pentru
vindecare 25 zile îngrijiri medicale, dar, în acelaşi timp, prin amploarea
scandalului a tulburat liniştea publică.
Referirea făcută de cele două instanţe la disp.art.181 din Codul
penal privind inexistenţa pericolului social al unei infracţiuni, nu-şi găseşte
corespondent în probele administrate în cauză din care rezultă contrariul, în
sensul că, prin modul în care au procedat, inculpatul şi susnumitul au tulburat
liniştea publică.
Într-adevăr, în conformitate cu disp.art.181 din Codul penal, nu
constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea
minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret,
fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al
unei infracţiuni.
Revenind la speţă, se constată că, deşi cele două instanţe au
invocat disp.art.181 din Codul penal, nu au motivat lipsa în concret a
gradului de pericol social al infr.prev.de art.321 alin.1 din Codul penal, ci s-au
preocupat, exclusiv, în a aplica un tratament egal inculpatului M.A. cu cel pe
care l-a primit numitul D.Ş., prin rechizitoriul nr.627/P/2003, întocmit de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, prin care a fost sesizată
instanţa. Rezultă din probele administrate în cauză că, în egală măsură de
provocarea scandalului în barul respectiv, se face vinovat şi numitul D.Ş. care,
greşit a fost scos de sub urmărirea penală, aplicându-i-se sancţiunea
administrativă a amenzii de 10.000.000 lei. Acest fapt însă, nu trebuie să
împieteze asupra pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice în cauza dedusă
judecăţii, chiar dacă poate fi invocat principiul „ubi iadem ratio ibi idem jus”.
Modalitatea în care s-a produs scandalul, denotă că fapta de
tulburare a liniştii publice prezintă gradul concret de pericol social al unei
infracţiuni, ca trăsătură esenţială a acesteia, aşa cum dispun prevederile
art.181 din Codul penal, aducându-se atingere uneia dintre valorile arătate în
art.1 din Codul penal, iar pentru sancţionare este necesară aplicarea unei
pedepse.
În consecinţă, s-a admis recursul declarat de procuror şi, în conformitate cu
disp.art.38515 pct.2 lit.d) din Codul de procedură penală, s-au casat în parte
sentinţa şi în totalitate decizia, admiţându-se şi apelul parchetului, s-a înlăturat
achitarea inculpatului M.A. şi s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa
de un an închisoare în condiţiile art.81 din Codul penal.