Dosar nr. 1390/828/2008
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 143
Şedinţa publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREŞEDINTE G N
Judecător M D
Grefier P T
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş este reprezentat prin procuror M F.
S-a luat în examinare, spre soluţionare, apelurile declarate de inculpatul T I şi partea responsabilă civilmente SC SA, împotriva sentinţei penale nr.52 din data de 06 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul penal nr.1390/828/2008, intimaţi fiind partea vătămată C V, domiciliată în L, sat L, jud A şi partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN ARGEŞ.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns apelantul inculpat personal şi asistat de avocat O C cu împuternicire avocaţială aflată la dosar , intimata parte vătămată personal şi asistată de avocat D C cu împuternicire avocaţială aflată la dosar , lipsă fiind apelantul parte responsabilă civilmente şi intimatul parte civilă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art 304 C.p.p.
Apărătorul apelantului inculpat depune la dosar un cupon de pensie din partea acestuia.
Apărătorul intimatei parte vătămată depune la dosar chitanţa de onorariu.
S-a procedat la audierea inculpatului, declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.
Apărătorul apelantului inculpat arată că primul aspect priveşte daunele morale. Precizează că în cazul lezării integrităţii fizice, doar atunci când se săvârşeşc infracţiuni cu intenţie autorul îşi asumă toată răspunderea plăţii pentru suferinţele fizice şi morale. Arată că obligarea inculpatului la plata a 2500 lei despăgubiri morale este nelegală şi solicită înlăturarea acesteia.
În al doilea rând solicită dozarea pedepsei, arătând că s-au reţinut circumstanţele atenuante, aplicarea art 74 lit a, c C.p. , însă suma de 1500 lei reprezentând amenda aplicată inculpatului este foarte mare. Arată că a depus un cupon de pensie al inculpatului şi că se poate deduce lesne că amenda aplicată înseamnă o răspundere materială enormă pentru acesta care realizează venituri de 500 lei. Solicită aplicarea unei amende orientate spre minimul general prevăzut de lege. Cu privire la apelul asigurătorului, solicită respingerea acestuia, arătând că acesta are obligaţia să răspundă în solidar şi precizează că soluţia cu privire la societatea de asigurări este legală şi temeinică.
Apărătorul intimatei parte vătămată solicită respingerea apelurilor ca nefondate .Solicită cheltuieli de judecată conform chitanţei depuse şi arată că apelul este o formă de a trage de timp cu privire la plata acelor despăgubiri. Adaugă faptul că au trecut 2 ani de la accidentul rutier şi că instanţa de fond a stabilit gradul de vinovăţie al participanţilor , jumătate aparţinând apelantului inculpat şi jumătate conducătorului vehiculului cu tracţiune animalieră care nu a avut montate semne reflectorizante. Cu privire la critica adusă amenzii aplicate inculpatului , arată că partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare a avut nevoie de 80 de zile de îngrijiri medico-legale
şi solicită respingerea acestui motiv de apel , precizând că instanţa a avut în vedere toate circumstanţele reale personale şi că aplicarea condamnării trebuie să fie un prilej de îndreptare. Cu privire la acordarea daunelor morale, precizează
că în urma acestui eveniment partea vătămată a plătit o vecină timp de 6 luni pentru a se ocupa de treburile casnice şi că inculpatul nu a plătit un leu pentru suferinţa acestei persoane. Solicită respingerea apelului, iar cu privire la apelul părţii responsabile civilmente arată că aceste este nefondat şi solicită respingerea acestuia. Arată că motivarea ulterioară este o trecere în revistă a unor texte de lege care nu exonerează partea responsabilă civilmente . Precizează că art 8 al Lg 136/1995 prevede că drepturile persoanelor păgubite se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia şi precizează că nu a fost depăşit plafonul .
Arată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, solicită respingerea apelurilor şi cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a apelurilor ca nefondate, arătând că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei şi că a fost aplicată inculpatului pedeapsa amenzii, în condiţiile în care legea prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, iar pentru asemenea infracţiuni ale căror victime au necesitat un număr mare de îngrijiri medico-legale au aplicat pedeapsa cu închisoare cu aplicarea art 81 C.p. Cu privire la daunele morale, arată că este justificată aplicarea lor prin numărul mare de zile de îngrijiri medico-legale şi precizează că s-a avut în vedere şi intensitatea suferinţei şi suferinţa posttraumatică.
Cu privire la apelul părţii responsabile civilmente pune concluzii de respingere a acestuia ca nefondat, arătând că după
emiterea deciziei ÎCCJ dispoziţiile art 57 din Lg 136/1995 au fost modificate şi arată că în mod corect s-a dispus obligarea în solidar a inculpatului cu asigurătorul .
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanţei modul de soluţionare a cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor penale de faţă, deliberând, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.52 din 6 iulie 2009, Judecătoria Topoloveni a hotărât următoarele:” Condamnă pe inculpatul T I, la pedeapsa amenzii penale de 1500 lei pentru săvârşirea infr. prev. şi ped. de art. 184 alin.2 şi 4 Cod penal cu aplic. art. 74 lit. a), c) Cod penal şi art. 76 lit. e) Cod penal coroborat cu art. 63 alin.3 tz. a II – a Cod penal.Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 63 ind. 1 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii penale. În temeiul disp.art. 14 Cod proc. pen. şi art. 346 Cod proc. pen. rap. la art. 998 – 999 Cod civil coroborat
cu art. 1003 Cod civil şi art. 49 – 57 din Legea 136/1995 şi art. 313 din Legea 95/2006 admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Judeţean Argeş şi C V,
în contradictoriu cu inculpatul T I şi asigurătorul de răspundere civilă SC SA. Obligă inculpatul în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă,
să plătească părţii civile suma de 4170,47 lei din care 2500 lei reprezintă daune morale şi 1670,47 lei cu titlu de daune materiale. Obligă inculpatul în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă SC SA, să plătească părţii civile Spitalul Judeţean Argeş suma de 601,79 lei cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul disp.art. 191 Cod proc. pen. obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. În temeiul disp.art. 193 alin.2 Cod proc. pen. obligă inculpatul să plătească părţii civile Ciocănea Vasilica suma de 450 lei reprezentând cheltuieli de judecată.”
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 03.09.2007, organele de poliţie au fost sesizate în legătură cu faptul că pe DN7, pe raza comunei Leordeni, a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat un autoturism Dacia 1310 şi o căruţă ce se deplasa în acelaşi sens de mers. În urma acestui accident a rezultat vătămarea corporală din culpă a părţii vătămate C V, persoană care se deplasa în căruţă şi care a suferit, în urma accidentului de circulaţie multiple leziuni traumatice şi fracturi, ce au necesitat pentru vindecare un număr de cca.80 de zile îngrijiri medicale.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 03.09.2007, în jurul orelor 20,30, inculpatul T I conducea pe raza comunei Leordeni, pe DN7, un autoturism Dacia 1310 . Inculpatul circula din direcţia Găeşti spre Topoloveni şi la un moment dat a intrat în coliziune cu o căruţă încărcată cu nutreţ, ce se deplasa pe aceeaşi bandă şi în acelaşi sens de mers şi în care se aflau 5 persoane. În urma impactului a rezultat deteriorarea autoturismului condus de inculpat şi vătămarea corporală din culpă a numitei C V, persoană ce se afla în căruţă şi care a fost proiectată din atelaj împreună şi cu alţi ocupanţi ai acestui vehicul.
Audiat în cauză, inculpatul T I a precizat că în momentele premergătoare accidentului a observat în ultimul moment o căruţă încărcată cu furaje, deşi se instalase întunericul iar strada nu era iluminată, motiv pentru care nu a mai putut efectua nicio manevră de evitare şi a intrat în impact frontal cu aceasta. Inculpatul a susţinut că se deplasa cu o viteză de cca.45 Km/h şi nu a acţionat frâna de serviciu, întrucât nu a observat căruţa în condiţiile anterior menţionate.
Pentru clarificarea împrejurărilor de fapt, în cursul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, în care s-a concluzionat că inculpatul a condus autoturismul Dacia cu o viteză de 73,6 km/h, peste limita de 50 km/h stabilită de lege pentru acel sector de drum, viteză care a fost atât peste limita legală cât şi neadaptată condiţiilor reale de circulaţie. Sub un alt aspect, expertul a concluzionat că evenimentul rutier s-a produs la cca 30 min. după ce soarele a apus, când se instalase faza de amurg, vizibilitatea scăzând faţă de cea normală, cu atât mai mult cu cât în vehiculul cu tracţiune animală,
condus de căruţaşul C I, se transportau furaje, aspecte care influenţau vizibilitatea acestui vehicul în trafic.
Astfel, s-a apreciat că starea de pericol ce a condus la producerea accidentului a fost creată atât de conducătorul auto care nu a adaptat viteza
la condiţiile de vizibilitate cât şi de căruţaşul C I care a circulat pe un drum naţional, intens circulat, cu un vehicul cu tracţiune animală ce nu era echipat corespunzător, constituind un obstacol imprevizibil.
Prin adresa nr.57/31.01.2008 Centrul Meteorologic Regional Munteania-Serviciul Piteşti (fila 63) a comunicat că la data de 03.09.2007 soarele a apus la 19,52 iar în intervalul orar 20,15-20,30 se instalase faza de amurg, iar vizibilitatea a fost de 7 km.
Urmare a acestor date, în cauză s-a efectuat o completare a raportului de expertiză pentru a se preciza aspecte privind existenţa sau inexistenţa culpei conducătorului vehiculului cu tracţiune animală.
Astfel, prin suplimentul raportului de expertiză tehnică, (fila 61) expertul a menţionat aceleaşi concluzii privind dinamica producerii accidentului, precizând că prin nerespectarea nomelor legale de folosire a drumurilor publice, căruţaşul Ciocănea Ilie a contribuit la producerea accidentului, ca obstacol imprevizibil.
Aceste aspecte sunt evidenţiate şi în planşele foto şi procesele-verbale de cercetare la faţa locului care evidenţiază că evenimentul rutier s-a produs după lăsarea serii, în condiţii de vizibilitate redusă, drumul nefiind iluminat public (planşe foto filele 75-78) şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului (filele 6-11 dosar de urmărire penală.).
De altfel, iniţial, în declaraţia sa, partea vătămată C V arată că accidentul s-a produs în jurul orei 20,15, când împreună cu alte 5 persoane se deplasau pe drumul naţional într-un vehicul cu tracţiune animală condus de fiul său, C I, fără ca acesta să fie echipat cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente vizibile sau echipamente de acest gen.
Sub acelaşi aspect, în cursul urmăririi penale (declaraţie fila 19) martorul C I a relatat că evenimentul rutier s-a produs în jurul orelor 20,30 şi “afară se înserase, era vizibilitate şi nu era întuneric definitiv”, precizând acelaşi aspect privind existenta dispozitivelor de iluminare ale vehiculului pe oblonul căruţei ce era acoperit total cu furaje şi lipsa elementelor fluorescent-reflectorizante.
Aceleaşi împrejurări sunt evidenţiate şi de martorii M E, M G, care, audiaţi în cursul urmăririi penale au precizat că “accidentul rutier s-a produs în jurul orelor 20,30 afară era lumină, începuse să se întunece, dar vizibilitate era”, iar urmare a impactului frontal cu autovehiculul condus de inculpat, victima a fost proiectată pe carosabil. Mai mult, martorul M I (declaraţie fila 22) în declaraţia olograf dată în cursul urmăririi penale a precizat că ” eu personal aveam o brichetă cu lumină pe care o foloseam când venea maşina din spate” (declaraţie olograf fila 26 dosar urmărire penală).
În cursul cercetării judecătoreşti, atât partea civilă cât şi martorii au relatat alte împrejurări privind producerea evenimentului rutier în jurul orelor 19,50, când afară era lumină, precizând partea civilă că începuse să se “amurgească”.
Aceste aspecte precizate cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătoreşti sunt însă vădit contradictorii cu cele relatate în cursul urmăririi penale şi înscrisurile depuse la dosar.
În acest sens, fotografiile judiciare efectuate la faţa locului (filele 71-74) evidenţiază că evenimentul rutier s-a produs după lăsarea serii, aspect ce se coroborează cu declaraţia inculpatului, depoziţiile martorilor date iniţial în cursul urmăririi penale şi relaţiile comunicate de Serviciul Meteorologie Piteşti.
Astfel, situaţia de fapt expusă în conţinutul actului de sesizare în care se reţine culpa exclusivă a conducătorului auto, nu poate fi reţinută de instanţă, în raport de împrejurările producerii evenimentului rutier.
Din conţinutul raportului de expertiză medico-legală nr.1047/A6 eliberat de SML Argeş rezultă că la data de 03.09.2007, partea vătămată C V a prezentat în data de 03.09.2007 fractură epifiză distala radius bilateral, TCC minor, fractură EDR stg. imobilizată şi contuzii, leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, posibil în condiţiile unui accident rutier,necesitând pentru vindecare cca 80 de zile îngrijiri medicale.
Din conţinutul materialului probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine că aceste leziuni au fost consecinţa proiectării victimei pe carosabil, în urma impactului dintre autovehiculul condus de inculpat şi vehiculul cu tracţiune animală condus de C I, vehicul în care se afla şi partea vătămată.
Probele administrate în cauză evidenţiază însă că evenimentul rutier a fost consecinţa încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice atât de conducătorul auto T I, cât şi de căruţaşul C I, legătura de cauzalitate dintre consecinţele produse constând în producerea vătămărilor corporale părţii civile şi conduita culpabilă a celor doi participanţi la trafic, fiind certă, urmând a se reţine culpa comună a acestora, în aceeaşi măsură, în producerea evenimentului rutier pentru următoarele considerente:
Din conţinutul raportului de expertiză tehnică auto rezultă că în momentul premergător impactului, conducătorul auto T I circula cu o viteză de circa 73,6 km/h, pe un sector de drum-DN7, pe raza comunei Leordeni – pe care limita de viteză era 50 km/h, încălcând astfel dispoziţiile art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002 cât şi dispoziţiile art.48 din acelaşi act normativ ce prevăd obligaţia conducătorului auto de a adapta viteza în funcţie de condiţiile de drum – vizibilitate redusă după lăsarea serii – fapt ce a avut drept consecinţe imposibilitatea evitării atelajului ce se deplasa pe acel sector de drum.
Probatoriul administrat în cauză a evidenţiat însă că accidentul de circulaţie s-a produs pe un drum naţional, astfel încât nu trebuie ignorate obligaţiile conducătorului vehiculului cu tracţiune animală, care, în calitate de participant la trafic trebuie să respecte, în egală măsură, normele rutiere expres prevăzute de dispoziţiile legii speciale în materie.
Conform art.71 alin.3 din OUG nr.195/2002, pentru a circula pe drumurile publice pe care accesul le este permis, vehiculele cu tracţiune animală vor fi echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, în conformitate cu prevederile regulamentului.
Art.165 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 reglementează normele privind circulaţia vehiculelor cu tracţiune animală, prevăzând obligaţia conducătorului acestui vehicul ca “de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă la partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasată pe partea lateral stângă.
Prin urmare, coroborând menţiunile existente în relaţiile comunicate de serviciul meteo privind instalarea amurgului cu declaraţia inculpatului, planşele foto şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului precum şi depoziţiile martorilor audiaţi ce au precizat iniţial că se instalase întunericul, se reţine că accidentul rutier s-a produs în condiţii “de vizibilitate redusă” în accepţiunea în care este definit acest termen în contextul dispoziţiilor legale anterior precizate.
Este cert astfel că în antecedenţa cauzală a acestui accident se situează şi culpa conducătorului atelajului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau privind echiparea corespunzătoare a vehiculului şi a persoanelor pe care le transporta, dar şi obligaţia ce-i incumba conform art.165 alin.1 pct.i) în situaţia în care transporta furaje, încărcătură ce depăşea în lungime şi în lăţime vehiculul.
Coroborând toate aceste elemente de fapt şi de drept, este cert că prin nerespectarea obligaţiilor ce le reveneau, cei doi participanţi la trafic, prin conduita adoptată, au determinat producerea evenimentului rutier ce a avut drept consecinţe vătămarea corporală a părţii vătămate C V, reţinându-se astfel culpa comună a acestora, instanţa de fond urmând a se pronunţa asupra laturii penale în limitele învestirii, fără a se reţine argumentele invocate de procuror, privind culpa exclusivă a conducătorului auto.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.72 c.p.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen inculpatul care a criticat-o pentru netemeinicie, în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră, iar daunele morale acordate părţii civile nu se cuveneau acordate.
Sentinţa a fost apelată, în termen şi de către asigurător care a criticat-o pentru nelegalitate în sensul că, fără niciun temei legal a fost obligat în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Examinând sentinţa, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, potrivit art.371 alin.2 c.proc.pen., Tribunalul apreciază că apelurile sunt nefondate, din următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, stabilind vinovăţia inculpatului sub forma culpei.
De asemenea, tot în mod corect instanţa a reţinut şi culpa concurentă a părţii vătămate în producerea accidentului.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a reţinut în favoarea apelantului inculpat circumstanţele atenuante prev. de art.74 lit.”a” şi “c” c.p., cu consecinţa prev. de art.76 lit.”e” c.p.
În acest context, instanţa a făcut o apreciere corespunzătoare asupra cuantumului amenzii penale aplicate, oprindu-se la o sumă aptă să realizeze scopul preventiv şi educativ al pedepsei prev. de art.52 c.p.
Sub aspectul daunelor morale, Tribunalul apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod justificat existenţa unui prejudiciu moral cauzat părţii vătămate prin fapta apelantului inculpat, prejudiciu ce se impune a fi acoperit.
Culpa comună reţinută nu înlătură obligaţia inculpatului de a repara prejudiciul cauzat prin fapta sa.
Pe de altă parte, întinderea prejudiciului mortal a fost stabilită în mod corespunzător, suma acordată fiind deopotrivă echitabilă şi proporţională cu culpa apelantului inculpat în producerea evenimentului rutier.
Referitor la critica adusă sentinţei de către asigurător, Tribunalul consideră că aceasta este nefondată.
În cadrul procesului penal, la soluţionarea laturii civile sunt aplicabile dispoziţiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală, întrucât faptul generator de daună este întotdeauna un delict. Unul din principiile acestui tip de răspundere este cel al solidarităţii debitorilor, enunţat de art.1003 c.civ. În acest context, existenţa unui contract de asigurare nu exonerează societăţile de asigurare de acoperirea daunei provocate de asiguraţii lor, în solidar cu aceştia, mai cu seamă că implicarea acestor societăţi în procesul penal este întemeiată pe dispoziţiile art.14 c.proc.pen. care fac trimitere la dispoziţiile art. 998 şi urm. c.civ.
Coexistenţa răspunderii contractuale bazate pe contractul de asigurare, cu cea delictuală izvorâtă din infracţiune se constituie într-o garanţie pentru creditorul obligaţiei de despăgubire, putând fi socotită drept o aplicaţie a principiului solidarităţii debitorilor despre care am făcut vorbire. Partea civilă se poate îndrepta împotriva asigurătorului, în limitele obligaţiei acestuia izvorând din contractul de asigurare, iar în subsidiar, împotriva inculpatului în temeiul răspunderii civile delictuale. Prin urmare, subsidiaritatea nu exclude solidaritatea, ba chiar o presupune, împrejurare ce se constituie într-o formă de garanţie pentru creditor că îşi va putea recupera prejudiciul.
Aşa fiind, în baza art.379 pct.1 lit.”b” c.proc.pen. urmează să fie respinse apelurile ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.2 şi art.193 c.proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul T I şi partea responsabilă civilmente SC SA, împotriva sentinţei penale nr.52 din data de 06 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Topoloveni în dosarul penal nr.1390/828/2008, intimaţi fiind partea vătămată C V, şi partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN ARGEŞ,.
Obligă pe apelanţi la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat şi la câte 400 lei cheltuieli judiciare către intimata parte civilă C V.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru apelanta parte responsabilă civilmente şi pentru intimatul parte civilă şi cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru apelantul inculpat T I şi pentru intimata parte vătămată C V.
Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2009, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Preşedinte, Judecător, Grefier,
8
