Acţiune în recunoaşterea vechimii pentru cadrele militare. Competenţa materială şi teritorială
Decizia nr.469/04.07.2006
Prin sentinţa civilă nr. 545/01.03.2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a dispus declinarea în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul R.A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că obiectul pricinii constă în obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la recunoaşterea vechimii ce i se cuvine în urma desfăşurării activităţii în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii specifice pentru cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale, conform H.G. nr. 1294/2001.
Conform dispoziţiilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, judecarea cererii privind reconstituirea vechimii în muncă este de competenţa judecătoriei.
Având în vedere că sediul pârâtului este în Bucureşti, sector 5 şi faţă de dispoziţiile articolului 5 Cod procedură civilă competenţa de soluţionare a cererii prezente revine Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, împrejurare faţă de care în temeiul art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul arătând că articolul 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 a avut în vedere alte unităţi de cât cele ale statului.
În speţă, în raport cu articolul 8 Cod procedură civilă cu care „cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice .. se pot face la instanţele din capitala ţării” şi cu articolul 12 Cod procedură civilă care dispune că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, competenţa de soluţionare a cauzei în funcţie de obiectul cererii, revine Tribunalului Iaşi.
Examinând cerere de recurs, Curtea a reţinut următoarele:
În speţă, obiectul litigiului îl constituie obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la recunoaşterea vechimii ce i se cuvine în urma desfăşurării activităţii în condiţii speciale şi alte condiţii specifice cadrelor militare conform H.G. nr. 1294/2001 şi la obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de pensionare cu observarea articolului 2 alineatele 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind noul cuantum şi noua clasificare a locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite.
Prin urmare, obiectul litigiului se circumscrie categoriei de litigii de asigurări sociale conform articolului 155 din Legea nr. 19/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000 cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sectorul reclamanta, iar celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Competenţa teritorială organizată de dispoziţiile legale citate este exclusivă şi imperativă, litigiile de natura celor reglementate de text neputând fi soluţionate decât de instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamanta (art. 156 teza I din Legea nr. 19/2000) sau pârâtul (art. 156 teza a II-a din aceeaşi lege).
Cum în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, instanţa de la sediul pârâtului este corespunzător sediului Ministerului Apărării Naţionale, Tribunalul Bucureşti.
În consecinţă, nu este vorba nici despre o competenţă teritorială alternativă aşa cum a invocat recurentul ca fiind cea reglementată de art. 8 Cod procedură civilă, întemeiată pe calitatea pârâtului a cărei alegere între mai multe instanţe deopotrivă competente să revină reclamantului (conform art. 12 Cod procedură civilă) şi nici despre competenţa teritorială exclusivă calificată de instanţa de fond ca aparţinând Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, stabileşte drept competenţă judecătoria de la sediul pârâtului.
În cauză este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă dată de obiectul pricinii, subsumat categoriei de litigii de asigurări sociale conform dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 lege specială atât în raport cu dispoziţiile generale ale Codului de procedură civilă invocate de reclamant cât şi cu dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 greşit reţinute de instanţă ca incidente în cauză.
Faţă de cele expuse, instanţa de recurs reţinând că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 8 Cod procedură civilă deoarece nu calitatea pârâtului atrage competenţa stabilită de legea specială ci obiectul pricinii, şi nici dispoziţiile Decretului nr. 92/1976, a constatat că este întemeiat în temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă şi în temeiul art. 312 Cod procedură civilă l-a admis, a casat hotărârea recurată şi, stabilind competenţa de soluţionare a Tribunalului Municipiului Bucureşti, a dispus trimiterea dosarului acestei instanţe.
