Viol. Act sexual cu un minor. Elemente constitutive. Achitare


Drept Penal: Viol. Act sexual cu un minor. Elemente constitutive. Achitare

Dosar nr  4310/121/2006

Prin sentinta penală nr. 352/ 05.07.2007 a  Tr i b u n a l u l ui  Galati

definitivă prin decizia penala 4031/5.12.2008 a ICCJ s-a dispus

În baza art.334 Cod procedură penală , schimbă încadrarea juridică dată

faptelor reţinute prin rechizitoriul nr. 1603/P/2006 din  data de 13.11.2006 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi , în sarcina inculpaţilor A V D şi D V , din

infracţiunea  de viol-prevăzută de art.197 alin.1,2 lit.a şi alin. 3 Cod penal-pentru

inculpatul A V D,  şi de art.197 alin.1,2 lit.a Cod penal-pentru inculpatul D V, în

infracţiunea de act sexual  cu un minor prev. de art.198 alin.1 Cod penal, câte o

infracţiune pentru fiecare inculpat.

Condamnă pe inculpatul A V D la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare şi la o

pedeapsă complementară constând în interzicerea  drepturilor prevăzute de art.64

lit.a şi b Cod penal pe o durată de 1(un) an , pedeapsă ce se va executa după

executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea  infracţiunii de act sexual cu un

minor, prevăzută de art.198 alin.1 Cod penal cu aplicarea  art.74 alin. 1 lit.a şi c Cod

penal în referire la art.76 alin.1 lit. c Cod penal ( faptă din 24/25.06.2006).

În baza art.81 Cod penal , dispune suspendarea condiţionată a executării

pedepsei aplicată inculpatului A V- D, pe durata unui termen de încercare de 4

(patru) ani, stabilit conform art.82 Cod penal.

Conform art.359 Cod procedură penală , atrage atenţia  inculpatului asupra

dispoziţiilor art.83 Cod penal.

Pe durata  suspendării condiţionate a executării pedepsei  închisorii aplicate

inculpatului A V D prin prezenta hotărâre, în baza art.71 alin.5 Cod penal se

suspendă şi executarea pedepselor accesorii, care, potrivit art.71 alin.2 Cod penal,

intervin de drept, respectiv cele prevăzute de art.64 lit.a)-c) Cod penal.

În baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A V D

durata reţinerii acestuia, respectiv  24 ore , de la 27.06.2006 ora 12.30 până la

28.06.2006, ora 12.30.

În baza art.11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. e Cod

procedură penală, achită pe inculpatul D V, pentru săvârşirea infracţiunii de act

sexual cu un minor, prevăzută de art.198 alin.1 Cod penal

( faptă din 24/25.06.2006).

Constată că inculpatul  a fost reţinut 24 ore,  pe data de 27.06.2006.

Respinge, ca fiind nefondate, pretenţiile civile formulate de partea vătămată G

M.

În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală , obligă pe inculpatul A V-D la

plata către stat a sumei de 400  de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de

stat

În motivarea hotărarii s-au retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1603/P/2006 din data de 13.11.2006, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor : A V D şi  D V ,

primul inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1,2 lit.

a şi alin. 3 C. pen. şi cel de-al doilea inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de viol

prev. de art. 197 alin. 1,2 lit.a c. pen.

Inculpaţii  A V D şi D V,sunt veri primari şi locuiesc  în municipiul Galaţi.

Cei doi obişnuiesc  să meargă  în vizită la bunici , în comuna Cuca, judeţ

Galaţi.

Tot în comuna Cuca,judeţ Galaţi, locuieşte şi partea vătămată  G M, în vârstă

de 14 ani care  este vecină cu bunicii celor doi inculpaţi.

În aceste condiţii s-au cunoscut inculpaţii  şi partea vătămată.

În cursul anului 2005, inculpatul A V D a fost prieten apropiat cu  partea

vătămată, astfel că  acesta cunoştea faptul că partea vătămată este elevă la şcoala

generală  din comuna Cuca, judeţ Galaţi şi că are vârsta de 14 ani

În seara de 24.06.2006, în jurul orei 22.30, inculpatul D V a mers la discoteca 

din comuna Cuca  cu taxiul condu s de martorul E T.

Aici, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul A V D.

După ce au consumat  băuturi alcoolice, la propunerea inculpatului A  V D,  cei

doi inculpaţi  s-au hotărât să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată G M , care

se afla şi ea la discotecă.

În acest scop, inculpatul  D V i-a cerut martorului  E T să-i împrumute maşina.

Pentru că martorul a refuzat, inculpatul i-a cerut  să-i transporte cu taxiul  pe

el, pe  inculpatul A V D şi pe partea vătămată în apropierea pădurii situată la

marginea  comunei Cuca, martorul fiind de acord,.

De menţionat că , cei doi inculpaţi  nu i-au spus martorului ce intenţionau să

facă în pădure,

Inculpatul A V D a mers la discotecă şi i-a spus părţii vătămate să iasă afară 

motivând că are să-i comunice ceva.

După ce partea vătămată a ieşit  din discotecă, inculpatul A  V D  a condus-o

la  taxiul în care se aflau martorul E T  şi inculpatul D V, spunându-i că urmau să se

plimbe  împreună prin comună.

Deşi pe tot parcursul traseului până la ieşirea  din comuna Cuca , partea

vătămată i-a cerut  inculpatului A V D, care stătea lângă ea  pe bancheta din spate a

maşinii, să o lase să coboare , acesta a refuzat.

Când au ajuns la pădure inculpatul A V D  i-a spus martorului E T  că partea

vătămată G M  este nerăbdătoare să întreţină cu el relaţii sexuale  şi i-a ceruit să

stingă luminile de la maşină.

În timp ce martorul şi inculpatul D V au rămas lângă  autoturism, inculpatul A V

D a luat-o de braţ  pe partea  vătămată  şi amândoi au mers în pădure.

Inculpatul i-a cerut părţii vătămate să întreţină relaţii sexuale cu el.

Aceasta a refuzat  şi a încercat să fugă dar inculpatul a apucat-o de braţ , a

muşcat-o în zona spatelui , după care a trântit-o la pământ.

În continuare a dezbrăcat-o de pantaloni şi de chiloţi şi , în acest mod , a

întreţinut cu ea relaţii sexuale normale, anale şi orale.

În tot acest timp, pentru că partea vătămată se zbătea încercând să scape de

inculpat, acesta a muşcat-o şi a tras-o de păr.

După consumarea raporturilor sexuale , cei doi s-au îmbrăcat. La scurt timp,

de ei s-a apropiat inculpatul D V.

Inculpatul A V D i-a spus părţii vătămate G M  că urmează să întreţină relaţii

sexuale  şi cu vărul său, coinculpatul D V, amenţând-o cu bătaia în caz contrar.

Inculpatul A V D a mers  la maşină unde se afla martorul E T , inculpatul D V

şi partea vătămată rămânând în pădure.

Deşi partea vătămată l-a rugat pe inculpat  să o lase să plece , acesta a

refuzat  spunându-i că în  cazul în care nu va  întreţine şi cu el relaţii sexuale  o va

spune coinculpatului A V D . Fiindu-i teamă de acesta din urmă , partea vătămată a

rămas în pădure. Inculpatul D V  a dezbrăcat-o de haine  şi a întreţinut cu ea relaţii

sexuale normale.

În timp ce se aflau în pădure , martorul E T  a mers la cei  doi spunându-le  că

trebuie să plece  pentru că  fusese sunat de fratele  inculpatului  D V.

Inculpaţii şi partea vătămată s-au  întors în comuna Cuca  cu taxiul condus  de

martorul E T. Când au ajuns în centrul comunei , partea vătămată a coborât şi a mers

acasă. Aici le-a povestit  mamei şi fratelui său că în noaptea  respectivă fusese

violată de  cei doi inculpaţi.

A doua zi,  împreună cu mama sa G A, partea vătămată  G M s-a deplasat la

Postul de poliţie Cuca  unde a sesizat comiterea faptei.

În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi nemijlocit  : inculpaţii A V D şi  D

V, partea vătămată G M şi martorii G C- fratele părţii vătămate, G A – mama părţii

vătămate, E T – şoferul taximetrului, D N şi I C- prietenele părţii vătămate şi M V-

consătean de-al părţii vătămate.

Martora V G M nu a putut fi audiată întrucât a plecat în Italia, motiv pentru care

au fost aplicate dispoziţiile art. 327 alin. 3 C. proc. pen., dându-se citire declaraţiei

dată de aceasta în faza urmăririi penale(fila 46 ) .

Analizând probele administrate în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în

faza cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Partea vătămată G M în vârstă de 14 ani locuieşte în comuna Cuca. Deşi era

doar în clasa a VII- a, aceasta, în anul 2006, încă din primăvară, s-a împrietenit cu

inculpatul A V D în vârstă de 19 ani.

Inculpaţii A V D şi D V sunt veri primari. Aceştia nu locuiesc în comuna Cuca ,

ci în municipiul Galaţi.

Din declaraţiile părţii vătămate, rezultă că inculpatul A V D mergea în comuna

Cuca doar la sfârşit de săptămână.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv ale martorelor D N şi I C,

dar şi din declaraţia fratelui părţii vătămate, rezultă că deja se auzise în sat că partea

vătămată întreţinuse relaţii intime cu inculpatul A dar şi cu alţi băieţi din sat. Faptul că

inculpatul nu a fost discret şi a făcut cunoscută relaţia lor sexuală a ajuns şi la

cunoştinţa părţii vătămate şi a deranjat-o.

Pe data de 24.06.2006, inculpatul D V, fratele său şi cu taximetristul E T au

mers la discotecă în comuna Cuca. Aici inculpatul s-a întâlnit cu vărul său , respectiv

cu inculpatul A V. Acesta din urmă mai întreţinuse anterior relaţii sexuale cu partea

vătămată, aspect confirmat şi de către aceasta, cu menţiunea că susţinerea  în

sensul că şi atunci a fost violată nu se probează.

În seara faptei, în timp ce se aflau în discotecă, inculpatul A i-a propus

inculpatului D să întreţină relaţii intime cu partea vătămată. Întrucât D a fost de acord,

A a mers la prietena sa, respectiv la partea vătămată şi i-a cerut să iasă din 

discotecă. În faţa discotecii se aflau şi martorele I C şi D N. Pentru puţin timp,

inculpatul A V a intrat în discotecă pentru a-l lua şi pe vărul său. În acest timp partea

vătămată a rămas afară cu martorele precizate mai sus. Când inculpaţii au ieşit din

discotecă, au luat-o pe partea vătămată şi împreună s-au deplasat către taxiul

condus de martorul E T. Iniţial inculpatul D a dorit să-i fie împrumutată maşina de

către taximetrist pentru a se deplasa într-un alt loc, însă martorul a refuzat. Din

aceste considerente, inculpaţii şi partea vătămată au fost transportaţi de către E T.

Până la maşină partea vătămată s-a deplasat singură, fără să fie forţată în vreun fel

de către inculpaţi. Mai mult, inculpatul A V, prietenul său, o îmbrăţişase, respectiv o

ţinea pe după talie.

În taximetru acesta s-a aşezat pe bancheta din spate alături de partea

vătămată Inculpatul D V s-a aşezat pe bancheta din dreapta – faţă. Aceştia i-au cerut

şoferului să se deplaseze spre înainte, urmând să-i spună acestuia unde anume

doreau să oprească. Pe drum , inculpaţii s-au întâlnit cu nişte prietei de-ai lor, din

comună , şi au oprit autoturismul . Ambii inculpaţi au coborât din taxi şi au discutat cu

aceştia, timp în care partea vătămată a rămas în maşină cu şoferul. Aceştia doi au

început să discute şi partea vătămată i-a spus acestuia că este din Cuca şi nu din

municipiul Galaţi. Din declaraţia acestui martor, rezultă că martora ar fi putut oricând

să plece în acele momente şi că a ceasta nu era nici timorată, nici îngrijorată şi nu

exista nici un indiciu că ar fi fost forţată să facă ceva ce nu şi-ar fi dorit.

Când au ajuns în marginea pădurii din comuna Cuca, inculpatul A i.-a cerut

şoferului să oprească maşina spunându-i că are cu el o fată dornică să facă sex.

Partea vătămată a ţinut să precizeze că nu este „ chiar aşa de dornică”.

Cei doi tineri au plecat împreună în pădure, inculpatul conducând-o pe partea

vătămată de braţ.

Aceştia au întreţinut relaţii sexuale pe cale vaginală, anală şi orală.

La un moment dat cei doi au revEt împreună la taximetru şi inculpatul D şi-a

manifestat şi el dorinţa de a merge cu partea vătămată în pădure pentru a întreţine

relaţii sexuale.

La îndemnul inculpatului A V partea vătămată a plecat şi cu inculpatul D  V.

Aceasta nu s-a opus şi nu a protestat în nici un fel . Când au ajuns în pădure , cei doi

au iniţiat un raport sexual normal , care însă a durat doar 5 minute, întrucât deja

sunase la telefonul mobil fratele inculpatului D V şi taximetristul începuse să-i strige.

Când taximetristul a ajuns în pădure , în apropierea celor doi, aceştia stăteau pe

pământ iar partea vătămată şi-a acoperit bustul cu tricoul inculpatului.

La întoarcere, inculpatul D a stat el pe bancheta din spate a taxiului, lângă

partea vătămată. Pe drum acesta a  aprins becul pentru a verifica ţinuta şi înfăţişarea

părţii vătămate. 

La solicitarea acesteia, inculpaţii au lăsat-o pe partea vătămată în centrul

comunei , în apropierea discotecii.

La discotecă, partea vătămată l-a căutat pe fratele său însă, nu l-a găsit.

S-a întâlnit cu martorul V A M care a condus-o pe aceasta până aproape de

casă. Văzând-o pe mama sa în poartă şi auzind-o pe aceasta strigând,  martorul s-a

despărţit de partea vătămată înainte ca aceasta să ajungă aproape de casă.

Întrucât întârziase destul de mult, trecând două ore de la momentul când

fratele său se întorsese de la discotecă, mama părţii vătămate a început să o certe

pe aceasta şi a întrebat-o unde a fost. 

Iniţial partea vătămată a refuzat să spună, motiv pentru care mama sa a lovit-o

cu palmele peste faţă(declaraţie, fila39 up). În acel moment partea vătămată a

început să plângă şi să spună că a fost amEnţată cu moartea şi cu bătaia dacă va

spune ceea ce i s-a întâmplat. La insistenţele mamei sale, partea vătămată, în

prezenţa fratelui său, a precizat că a fost dusă în pădure de către inculpaţi şi violată.

Ulterior au fost sesizate organele de poliţie, şi abia a doua zi mama părţii

vătămate a aflat, în timpul declaraţiei dată de fiica sa, în faţa organelor de cercetare

penală,  că aceasta  mai întreţinuse relaţii sexuale şi anterior.

Deşi partea vătămată a afirmat că relaţiile sexuale din noaptea de 24.06.2006

au avut loc împotriva voinţei sale, instanţa nu poate reţine aceste susţineri din

considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.

De la început se cuvine a fi făcută precizarea că probarea infracţiunilor de viol

prezintă anumite aspecte particulare, datorate specificului modului de desfăşurare a

unei astfel de infracţiunii. Întrucât, de regulă, nu există martori oculari la astfel de

infracţiuni, trebuie coroborate acuzaţiile aduse de partea vătămată sau apărările

inculpatului cu alte probe administrate în cauză, în general fiind relevante constatările

ştiinţifice ale medicilor legişti.

În cauza de faţă, din certificatul medico – legal nr. 650/2006 întocmit de către

Serviciul de medicină legală din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei” Galaţi

, rezultă că partea vătămată prezenta următoarele semne de violenţă :

-pe regiunea cervicală anterioară , prelaringian partea stg. Prezenta o

echimoză neregulată, violacee roşietică verticală de 2/1 cm

-pe faţa internăm a braţului stg. În 1/3 medie prezintă două echimoze

violacei roşietice de 0,4/0,4 cm fiecare.

-Pe sânul drept infero –lateral prezenta o echimoză roşietică violacee

de 2/2 cm pe fond uşor tumefiat

-Pe genunchiul drept prezenta o echimoză roşietică violacee de 1/1

cm

-Pe genunchiul stâng prezenta o zonă excoriată roşietică  de 3/3 cm

-Pe faţa posterioară hemitorace drept, în regiunea interscapulo –

vertebrală şi subcapulară  prezenta 5 echimoze roşietice violacei

dispuse una sub alta, toate cu forme rotunde , ovalare sau arcuate.

S-a constatat că în secreţiile recoltate din vagin şi anus s-au pus în evidenţă

spermatozoizi.

Analizând cele consemnate în certificatul medico – legal, se poate observa cu

uşurinţă că urmele de violenţă prezentate de partea vătămată nu sunt specifice unui

viol, întrucât locul în care au fost făcute acestea nu relevă utilizarea violenţei pentru

înfrângerea rezistenţei părţii vătămate la consumarea raportului sexual. Se ştie că

pentru înfrângerea rezistenţei părţii vătămate, urmele de violenţă trebuiau să fie

dispuse pe interiorul coapselor, de la genunchi spre abdomen, la nivelul gleznelor şi

al încheieturilor mâinilor, precum şi pe faţă.

Or, în cauza de faţă, partea vătămată avea semne de violenţă pe gât

(sucţiune- sărut)- acest semn putând fi interpretat cu uşurinţă ca fiind rezultatul

pasiunii cu care s-a desfăşurat actul sexual, muşcături pe spate , toate  cam în

acelaşi loc şi  excoriaţii în genunchi, cauzate de poziţia părţii vătămate din timpul

actului sexual dar şi starea psiho – fizică a părţilor din timpul actului sexual.

Fiind întrebată de către instanţă de ce nu a fugit în timpul actului sexual, fiind

evidentă cel puţin una dintre poziţiile părţilor din timpul actului, partea vătămată a

precizat că s-a temut pentru că era în pădure şi era întuneric.

Date fiind semnele de violenţă de pe corpul părţii vătămate, instanţa constată

că în mod cert, actele sexuale nu au fost realizate ca urmare a exercitării de violenţe

fizice asupra părţii vătămate, semnele de violenţă fiind cauzate , în aprecierea

instanţei, de starea psiho –fizică în care se aflau părţile şi de duritatea planului pe

care a avut loc actul sexual.

De altfel, deşi partea vătămată a precizat că ar fi fost dezbrăcată de către

fiecare inculpat, pe rând, de haine şi că aceştia au dezbrăcat-o împotriva voinţei sale,

aşa cum rezultă din probele existente la dosar, inclusiv din planşele foto, hainele

părţii vătămate erau intacte şi nu purtau urme de violenţe. Mama părţii vătămate a

precizat că hainele erau doar murdare şi erau şifonate, urmare firească , în opinia

instanţei, a locului în care s-a desfăşurat fapta.

În ceea ce priveşte pretinsele acte de amEnţare cu moartea şi cu violenţe,

acte exercitate de către inculpatul A V – D, instanţa constată următoarele:

Deşi partea vătămată a afirmat că a fost luată cu forţa din discoteca şi dusă în

taxi (declaraţii file 11,32 şi 34 u.p), aceste susţineri ale părţii vătămate nu se

coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză , fiind chiar contrazise de către

declaraţiile martorelor D N , I C şi V G M, precum şi de declaraţiile inculpaţilor şi ale

martorului E T. Martorii au văzut-o pe partea vătămată când a ieşit din discotecă,

aceasta fiind într-o stare bună de spirit, fiind chiar bucuroasă. Aceasta a fost

îmbrăţişată de către A V – D. Luată pe după gât şi în nici un caz bruscată.

Susţinerea părţii vătămate în sensul că i-ar fi cerut numitei I C să-l cheme pe

fratele său din discotecă nu este confirmată de către martoră, aceasta declarând că

nu i s-a cerut acest lucru.

Mai mult, niciun martor nu a declarat că partea vătămată ar fi fost timorată,

înfricoşată sau că ar fi fost luată cu forţa.

În ceea ce priveşte drumul parcurs cu taxiul, instanţa reţine că şoferul a

declarat că partea vătămată era chiar bucuroasă, vioaie, a discutat cu el când au

rămas doar ei doi, inculpaţii fiind coborâţi din maşină, pentru a  vorbi cu prietEi lor şi

nu a văzut vreun semn de temere  sau de îngrijorare în conduita părţii vătămate. Mai

mult, partea vătămată , la menţiunea inculpatului A V că este dornică de sex,  a

replicat faţă de toţi cei trei bărbaţi că nu este „ chiar atât de dornică”.

Partea vătămată nu a cerut ajutor, nu a ţipat, nu a fugit, nu a atras atenţia

nimănui prin conduita sa, deşi putea face acest lucru, trecând pe lângă un alt grup de

consătE.

Date fiind manifestările exterioare ale părţii vătămate, aşa cum au fost

precizate mai sus, conduita sa şi lipsa urmelor de violenţă de pe corpul său, specifice

unui viol, instanţa constată că partea vătămată a consimţit la întreţinerea de relaţii

intime cu inculpatul A V.

Nu există niciun martor care să o fi văzut pe partea vătămată înainte de faptă

sau după faptă şi să fi declarat că aceasta era afectată în vreun fel, era speriată,

plângea, sau ca avea astfel de stări. Dimpotrivă, martorul  V A M care a văzut-o chiar

în curtea discotecii imediat după  faptă, a declarat că partea vătămată era bine

dispusă, nu era murdară, nu prezenta semne ca ar fi plâns anterior şi nu avea ţinuta

sau coafura neîngrijită. Astfel fiind, declaraţiile părţii vătămate nu se coroborează cu

nicio altă probă administrată în cauză, rămânând singulare.

Este adevărat că a două zi după faptă, după ce partea vătămată a fost la

organele de poliţie şi a reclamat fapta, inculpatul A V a afirmat că îi este frică pentru

că a făcut o prostie, însă această declaraţie nu trebuie interpretată ca fiind o

recunoaştere a săvârşirii  unui viol , ci ca o recunoaştere a întreţinerii de relaţii intime

cu o minoră, faptă prevăzută şi pedepsită de legea penală.

Instanţa apreciază că, în realitate , partea vătămată şi-a dat consimţământul

să întreţină acte sexuale cu prietenul său, A V – D, fără ca acesta să exercite

violenţe sau amEnţări asupra sa. Au întreţinut relaţii intime pe cale vaginală, anală şi

orală. Este de precizat că şi cu o lună în urmă întreţinuse cu acelaşi inculpat relaţii

sexuale pe cale orală şi vaginală. Ulterior a consimţit să întreţină relaţii intime şi cu

inculpatul D V . Susţinerile sale în sensul că i-ar fi fost frică de inculpatul A V  D şi că

de aceea a întreţinut relaţii sexuale şi cu D V apar ca nefondate, de vreme ce, aşa

cum am precizat mai sus, inculpatul A V nu a agresat-o în nici un fel. De altfel,

inculpatul D a declarat că s-au sărutat, s-au mângâiat, înainte de actul sexual propriu

– zis iar martorul E T a declarat că , atunci când el s-a apropiat de cei doi, în pădure,

aceştia stăteau pe pământ iar partea vătămată şi-a acoperit bustul cu un tricou de-al

inculpatului. În nici un caz aceasta nu plângea, nu era speriată, nu tremura.

Ulterior a fost dusă în sat , chiar la discotecă.

Negăsindu-l pe fratele său la discotecă şi întrucât se făcuse destul de târziu,

respectiv ora 4.00, dându-şi seama că , probabil, va fi aşteptată de mama sa şi

întrebată unde şi-a petrecut timpul, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat, ştiind că are

pe corp semnele făcute de iubitul său, partea vătămată, iniţial nu i-a spus nimic

mamei sale, însă, după ce aceasta a lovit-o cu palmele peste faţă, a afirmat că ar fi

fost violată de către cei doi inculpaţi.

Faţă de această situaţie de fapt reţinută, instanţa apreciază că încadrarea

juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. , respectiv

infracţiunea de act sexual cu un minor  pentru ambii inculpaţi şi nu viol aşa cum s-a

reţinut prin actul de sesizare.

Pentru că inculpatul D V nu cunoştea care era vârsta părţii vătămate la

momentul săvârşirii faptei, acesta afirmând că partea vătămată are peste 16 ani,

neputându-se proba ca acesta ar fi cunoscut vârsta exactă a părţii vătămate, instanţa

va dispune achitarea acestui inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. e C. proc. pen.

Instanţa nu poate reţine că inculpatul nu a întreţinut relaţii sexuale cu partea

vătămată , întrucât declaraţia părţii vătămate în sensul că au întreţinut relaţii sexuale

se coroborează cu cea a martorului E T, care afirmă că i-a văzut pe aceştia

dezbrăcaţi, stând pe pământ şi cu declaraţiile inculpatului A V , din care rezultă că

inculpatul D a afirmat că vrea să întreţină astfel de relaţii cu partea vătămată.

În niciun caz nu s-ar fi putut reţine în sarcina inculpaţilor alin. 2 lit. a a

articolului 197 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de două sau mai multe

persoane împreună, cei doi inculpaţi au întreţinut relaţii intime nu concomitent , ci

succesiv.  Astfel, din probe rezultă că în timp ce inculpatul A V întreţinea relaţii intime

cu partea vătămată, inculpatul  D V stătea în taxi cu şoferul şi, în timp ce  inculpatul D

V întreţinea relaţii intime cu partea vătămată, inculpatul  A V stătea în taxi cu şoferul.

Astfel fiind, nu se poate reţine că fapta a fost săvârşită împreună.

În drept, fapta inculpatului A V de a întreţine relaţii sexuale pe cale vaginală,

anală şi orală, cu partea vătămată G M, în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta

acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor,

prev. de art. 198 alin. 1 C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată inculpatului A V D,

instanţa, ţinând seama de dispoziţiile art. 72 C. pen. privitoare la criteriile generale de

individualizare a pedepsei , ţinând seama de împrejurările concrete de săvârşire a

faptei, aşa cum au fost descrise pe larg mai sus, având în vedere că părţile mai

întreţinuseră astfel de relaţii şi anterior, văzând şi circumstanţele personale ale

inculpatului, acesta fiind la primul impact cu legea penală, a avut o bună conduită

înainte de săvârşirea faptei, aşa cum a rezultat din caracterizările depuse la dosar şi

eliberate de Asociaţia de proprietari dar şi de locatarii din blocul în care locuieşte

inculpatul, ţinând seama şi de atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul

procesului penal , îi va aplica acestuia o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de

lege, urmare reţinerii şi circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a şi c C.

pen. 

De asemenea, va aplica inculpatului şi pedeapsa complementară prev. de art.

64 lit. a şi b C. pen.

Întrucât inculpatul este la primul impact cu legea penală , fiind îndeplinite şi

condiţiile prevăzute de art. 81-82 C. pen., instanţa va dispune suspendarea

condiţionată a executării pedepsei , apreciind că scopul acesteia poate fi atins şi fără

executarea sa.

În baza art. 359 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor

art. 83 C. pen.

Va aplica disp. art. 71 alin. 5 C. pen.

Întrucât inculpaţii au fost reţinuţi pe o durată de 24 de ore, în baza art. 88 C.

pen., va deduce din pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată inculpatului A V D durata

reţinerii şi va constata că inculpatul D V a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, în

ziua de 27.06.2006.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că partea vătămată

G M s-a constituit parte civilă în procesul penal pentru suma de 120.000.000 de lei cu

titlu de daune morale. 

Având în vedere că partea vătămată a consimţit la actele sexuale pe care le-a

întreţinut cu cei doi inculpaţi, dat fiind faptul că aceasta mai întreţinuse relaţii sexuale

şi înainte de faptă cu inculpatul A V şi, din declaraţiile martorilor, rezultă că mai

întreţinuse relaţii sexuale şi cu alţi băieţi din sat, instanţa apreciază că acesteia nu i-a

fost cauzat nici un prejudiciu moral şi nici de imagine, astfel că va respinge ca fiind

nefondate pretenţiile civile formulate de aceasta, nefiind îndeplinite condiţiile

răspunderii civile delictuale.

În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., îl va obliga pe inculpatul care va fi

condamnat, la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Impotriva sentintei penale au declarat apel si recurs atat inculpatii, cat si

parchetul, caile de atac fiind respinse ca nefondate.