CIVIL.Hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare


Pe rol fiind verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect „pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, formulată de reclamantul R. I.-L.,.

Cauza se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, potrivit prevederilor art.200 alin.4 cod procedură civilă.

Grefierul de şedinţă a făcut referatul cauzei în sensul că la data de 21.12.2015, prin rezoluţia judecătorului, reclamantului i-au fost comunicate în scris lipsurile cererii de chemare  în judecată şi i s-a solicitat să facă completările dispuse, respectiv să depună  în copie în câte 2 exemplare certificate conform cu originalul, certificatul de moştenitor nr., actul de proprietate pentru suprafaţa de 10.000 mp. teren din tarlaua 68, parcela 379, încheieri şi documentaţia de carte funciară pentru cele 3 suprafeţe de câte 4500 mp. şi pentru suprafaţa de 10.000 mp., documentaţia prevăzută de Legea nr., certificat  de atestare fiscală pe numele pârâţilor şi  dovada de achitare a taxei judiciare de timbru  în valoare de 1667 lei,  şi că termenul de 10 zile stabilit de alin.2 al art.200 a expirat la data de 11.01.2016, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare depusă la fila 26 dosar, după care :

Instanţa constată că  la data de 28.12.2015 reclamantul a primit comunicarea prin care i se  făceau cunoscute lipsurile  cererii de  chemare în judecată, că acesta  nu s-a conformat, în sensul că nu a regularizat cererea de chemare în judecată şi reţine cererea spre soluţionare în conformitate cu prevederile art. 200 alin.4 cod proc. civilă.

 

 

JUDECATA

1.Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de 18.12.2015 reclamantul R. I.-L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M. I., M.I., M.S. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 10.000 mp teren extravilan, categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 68, parcela 379; cota indiviză de ¼ din suprafaţa de 18.100 mp din care : suprafaţa de 4600 mp teren arabil extravilan situat  în tarlaua 15, parcela 86,; suprafaţa de 4500 mp teren arabil extravilan , categoria de folosinţă arabil situat în tarlaua 72, parcela 394 şi suprafaţa de 4500 mp teren extravilan, categoria de folosinţă arabil , situat în tarlaua 77, parcela 413; 4500 mp teren extravilan, categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 68, parcela 379 amplasat pe raza comunei Glodeanu Sărat, satul Glodeanu Sărat, judeţul Buzău.

2.Motivarea în fapt şi în drept a acţiunii.

În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că la data 28.01.2015 a încheiat cu pârâţii un înscris sub semnătură privată, denumit promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, prin care a cumpărat de la M. I., M. I., M. S., suprafaţa de  suprafaţa de 10.000 mp teren extravilan, categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 68, parcela 379, cu vecinii: la nord- C. F., la est-drum, la sud-M. E., la vest-drum; cota indiviză de ¼ din suprafaţa de 18.100 mp din care : suprafaţa de 4600 mp teren arabil extravilan situat  în tarlaua 15, parcela 86,între vecinii: la nord- R. I., la est-drum, la sud – B.A., la vest-drum; suprafaţa de 4500 mp teren arabil extravilan , categoria de folosinţă arabil situat în tarlaua 72, parcela 394, între vecinii: la nord – G. E., la est-drum, la sud-D. D., la vest-drum;  suprafaţa de 4500 mp teren extravilan, categoria de folosinţă arabil , situat în tarlaua 77, parcela 413, între vecinii; la nord- M. M., la est-drum ,la sud-M. R., la vest-drum; 4500 mp teren extravilan, categoria de folosinţă arabil, situat în tarlaua 68, parcela 379, , între vecinii: la noord-M. G., la est-drum, la sud-M. R., la vest-drum, că terenul este înscris în certificatul de moştenitor nr., că s-a plătit preţul de 11.800 lei şi  că, deşi  s-au înţeles ca în termen de  30 de zile să se prezinte la notar pentru încheierea în formă autentică a actului de  vânzare  cumpărare,pârâţii nu s-au conformat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.1669 din Noul Cod civil.

 3.Înscrisuri depuse în sprijinul acţiunii.

În susţinerea acţiunii s-au depus la dosarul cauzei, în copie, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare sub semnătură privată datată 28.01.2015,şi promisiunea bilaterară autentificată sub nr., certificatul de atestare fiscală nr. şi nr., încheiere şi extras de carte funciară , titlul de proprietate nr.,  cărţile de identitate- filele 11-20 dosar.

4.Regularizarea cererii de chemare în judecată.

4.1.Prin rezoluţia judecătorului din data de 21.12.2015, în conformitate cu prevederile art.200 alin.3 cod proc.civilă, au fost constatate lipsurile cererii de chemare în judecată, respectiv că nu au fost depuse la dosarul cauzei în câte 2 exemplare ,certificate conform cu originalul, certificatul de moştenitor nr., actul de proprietate pentru suprafaţa de 10.000 mp. teren din tarlaua 68, parcela 379, încheieri şi documentaţia de carte funciară pentru cele 3 suprafeţe de câte 4500 mp. şi pentru suprafaţa de 10.000 mp., documentaţia prevăzută de Legea nr.217/2014, certificat de atestare fiscală pe numele pârâţilor, şi s-a solicitat reclamantului R. I.-L., sub sancţiunea anulării cererii, să facă completările dispuse, respectiv să depună la dosarul cauzei şi dovada achitării taxei judiciare de  timbru în cuantum de 1667 lei, comunicarea fiind recepţionată de aceasta la data de 28.12.2015, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare ataşată la fila 26 dosar.

4.2.Potrivit textului de lege mai sus arătat reclamantul avea obligaţia, ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să transmită instanţei toate înscrisurile la care am făcut mai sus referire, însă aceasta nu s-a conformat.

4.3.În conformitate cu prevederile art.200 alin.4 cod proc.civilă, dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de 10 zile, care este un termen de decădere, instanţa, prin încheiere, dată în camera de consiliu, dispune anularea cererii.

4.4.Aşa fiind, constatându-se incidenţa în cauză a prevederilor legale mai sus arătate, instanţa va anula cererea de chemare în judecată.

5.Calea de atac.

Încheierea instanţei este supusă, pentru reclamant, căii de atac a reexaminării în termen de 15 zile de la data comunicării, aşa cum prevede art.200 alin.5 şi 6 cod proc.civilă.

Cererea de reexaminare se va depune la Judecătoria Pogoanele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul prevederilor art.200 alin.4 cod proc.civilă, anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R.I.-L..

Cu drept de cerere în reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

Cererea se depune la Judecătoria Pogoanele.

Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică,astăzi 18 ianuarie 2016.