In situaţia în care comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar refuză nejustificat punerea în posesie asupra unei suprafeţe de teren stabilită prin hotărâre judecătorească, este admisibilă acţiunea în administratiu privind punerea în posesie.
(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 75/1994)
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 365/1993, reclamanţii F.D., G.F.S.M., S.D. şi M.D.V. solicită obligarea Comisiei de Fond Funciar de pe lângă Consiliul Local al oraşului Segarcea, judeţul Dolj, de a-i pune în posesie asupra suprafeţei totale de 10 ha teren, conform sentinţei civile nr. 2.056/1992 a Judecătoriei Băileşti, pe vechile amplasamente.
Prin sentinţa civilă nr. 793/3.11.1993 a T.M.B. – secţia contencios administrativ s-a admis, în parte, acţiunea, s-a dispus obligarea pârâtei de a-i pune în posesie pe reclamanţi şi să întocmească procese-verbale, avându-se în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs comisia locală de fond funciar şi reclamanţii, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de comisia locală de fond funciar a fost respins, ca neîntemeiat, prin decizia nr. 68/17.03.1994 a Curţii de Apel Bucureşti -secţia contencios administrativ.
Totodată, prin această decizie s-a admis recursul reclamanţilor în legătură cu terenul plantat cu viţă de vie, în suprafaţă de 3,75 ha, ce s-a dispus a fi avut în vedere prin echivalent, recomandându-se ca punerea în posesie să se facă pe vechiul amplasament.
Totodată, s-a mai reţinut că expertiza este deficitară sub acest aspect, motiv pentru care s-a casat sentinţa, cu trimitere spre rejudecare.
în fond, după casare, s-a dispus completarea raportului de expertiză şi cu terenul plantat cu viţă de vie.
Prin sentinţa civilă nr. 2.056/8.05.1992 a Judecătoriei Băileşti, judeţul Dolj, rămasă definitivă, li s-a reconstituit reclamanţilor “un drept de proprietate” pentru suprafaţa de 10 ha pe raza localităţii Segarcea, judeţul Dolj, fără a se specifica, ce fel de teren este, intravilan sau extravilan, agricol sau nu, plantat cu vie sau pomi, etc., iar pentru clarificarea acestui aspect reclamantul nu a înţeles să formuleze o contestaţie, potrivit art. 399 şi următorii din Codul de procedură civilă, pentru a se lămuri exact întinderea şi înţelesul dispozitivului acestei sentinţe – deci, pentru a se şti cu exactitate pentru ce fel de teren şi categoria de folosinţă a acestuia s-a reconstituit dreptul de proprietate -contestaţie pe care, de altfel, o poate face şi după pronunţarea acestei sentinţe.
Prin expertiză s-a încercat o astfel de clarificare, care este echivocă, cum, de altfel, a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ, prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, întrucât autorul reclamanţilor a avut circa 17 ha teren compus din suprafeţe cu categorii de folosinţă diferită – intravilan, extravilan, agricol, vie, livadă etc. – şi nu se poate cunoaşte şi nici lăsa la libera apreciere a expertului aspectul privind categoria (categoriile) de folosinţă a terenului de 10 ha, hotărât de Judecătoria Băileşti, în sentinţa civilă nr. 2.056/1992.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat de experta Ş.L.G. reiese că terenul ce constituie vechiul amplasament, cultivat cu vie, este în prezent liber.
Aşa fiind, tribunalul va admite acţiunea, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, iar, conform art. 4 lit. h şi 36 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991, va obliga Comisia Locală de Fond Funciar de pe lângă Consiliul Local al oraşului Segarcea, judeţul Dolj, să pună în posesie pe reclamanţi asupra suprafeţei totale de 10 ha, conform sentinţei civile nr. 2.056/8.05.1992 a Judecătoriei Băileşti, judeţul Dolj, pe vechiul amplasament.
