Cercetarea prealabilă – prevăzută de art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970 – este o condiţie de valabilitate pentru aplicarea oricăreia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, inclusiv pentru luarea măsurii de desfacere a contractului de muncă în temeiul art. 130 lit. i din Codul muncii, lipsa acestei cercetări atrăgând nulitatea absolută a actului de sancţionare.
Această cercetare prealabilă presupune nu doar analiza faptei care este considerată abatere, ci şi ascultarea celui învinuit, precum şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2.064/11.12.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 13.869 din 15.10.1997, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis contestaţia formulată de reclamanta V.F. împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 92/28.03.1997, emisă de pârâtul Spitalul C.U., a dispus anularea deciziei menţionate, a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia avută anterior desfacerii contractului de muncă şi a obligat pe pârât Ia plata despăgubirilor constând în echivalentul salariului neîncasat de reclamantă pe perioada 1.04.1997 până la data reintegrării efective în muncă; a obligat pe pârât la plata sumei de 5.000.000 lei, reprezentând daune morale către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că nu au fost administrate probe concludente, care să susţină vinovăţia reclamantei şi că, de altfel, nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, în sensul că înainte de desfacerea contractului de muncă nu s-a efectuat o cercetare prealabilă a faptelor şi reclamantei nu i s-a cerut o notă explicativă.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Spitalul C.U., iar prin decizia civilă nr. 1.652 din 11.06.1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, cererea de apel a fost admisă şi sentinţa a fost schimbată, în parte, în sensul că a fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000.000 lei, reprezentând daune morale, cu păstrarea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate nu a rezultat că s-a efectuat cercetarea prealabilă a faptei, astfel că măsura desfacerii contractului de muncă este nulă, iar instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970.
împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul Spitalul C.U., solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă, deoarece, în mod greşit, a stabilit instanţa de apel că nu s-a efectuat o cercetare prealabilă a faptei imputate reclamantei, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că aceasta a fost chemată şi ascultată în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 27.03.1997, că fapta sa a fost dezbătută în cadrul compartimentului de muncă unde lucrează reclamanta şi, de altfel, chiar ea a recunoscut, în plângerea adresată instanţei, că i s-a adus la cunoştinţă, pe data de 27.03.1997, faptul că urmează să i se desfacă contractul de muncă şi faptele pentru care această măsură se impune a fi luată.
Toate acestea demonstrează, în contradictoriu cu cea ce a reţinut instanţa de apel, că cercetarea a fost efectuată, astfel că, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 13 din Legea nr. 1/1970, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, având în vedere situaţia de fapt menţionată.
Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel nu este rezultatul unei greşeli grave în aprecierea probelor, aşa cum a susţinut recurentul, ci reprezintă o analiză corectă şi obiectivă a ansamblului probelor administrate în cauză. Astfel, în plângerea adresată instanţei, reclamanta a recunoscut faptul că a fost chemată în Consiliul de Administraţie, însă pentru a i se aduce la cunoştinţă măsura desfacerii contractului de muncă şi nu pentru a se apăra. Sub acest aspect, reclamanta a precizat clar că nici măcar nu a fost invitată să se apere, susţinându-şi nevinovăţia. De asemenea, martorul Z.C. a declarat, în mod neechivoc, faptul că, deşi a fost prezentă la şedinţa Consiliului de Administraţie, şi a dorit să ia cuvântul, contestatoarea nu a fost ascultată.
Faţă de cele menţionate, menţiunea din decizia de desfacere a contractului de muncă, prin care se subliniază faptul că reclamanta a fost chemată şi ascultată în Consiliul de Administraţie, este pur formală, neavând nici un suport probator.
în concluzie, probele administrate în cauză au fost apreciate corect, iar hotărârea nu se întemeiază pe nici o greşeală de fapt, şi, cu atât mai puţin pe o “greşeală gravă de fapt”, cum prevede expres art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă.
Având în vedere situaţia de fapt menţionată şi constatând că nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 13 din Legea nr. 1/1970, instanţa a dat o aplicare corectă a dispoziţiilor legale menţionate, astfel că, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 sau 11 Cod procedură civilă, pentru casarea hotărârii, recursul va fi respins, ca nefondat.
