Codul de procedură civilă prevede în mod expres şi limitativ care sunt cauzele în care se poate formula o cale extraordinară de atac, respectiv contestaţie în anulare (art. 317 şi art. 318) sau revizuire (art. 322). Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii, al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor. Recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs nu este admisibil, deoarece legea nu permite recursul la recurs, pentru că s-ar încălca astfel principiul autorităţii de lucru judecat şi securitatea raporturilor juridice.
C.A. Braşov, s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 771/R din 18 noiembrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 760 din 25 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Făgăraş, s-a respins plângerea contravenientului D.E. împotriva procesului-verbal din 3 martie 2008, întocmit de Poliţia municipiului Făgăraş, prin care a fost sancţionat cu amendă în sumă de 1.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 1 coroborat cu art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.E. Prin decizia civilă nr. 748/R din 25 septembrie 2008, Tribunalul Braşov, Secţia comercială şi de administrativ, a respins recursul declarat de acesta şi a menţinut hotărârea pronunţată de Judecătoria Făgăraş. S-a constatat că prin procesul-verbal de contravenţie seria din 3 martie 2008, întocmit de Poliţia municipiului Făgăraş, s-a aplicat petentului sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei, reţinându-se în fapt că, la data de 27 februarie 2008, ora 11, petentul a intrat într-o şedinţă organizată de SC S.B, SA şi a proferat injurii, a adresat expresii jignitoare şi vulgare, ameninţând cu actc de violenţă persoanele aflate în şedinţă. Fapta petentului constituie contravenţia prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. în susţinerea stării de fapt reţinute în procesul-verbal sunt declaraţiile numiţilor P.B., H.G. şi D.N. date cu ocazia întocmirii procesului-verbal la data de 3 martie 2008, respectiv data incidentului, 27 februarie 2008. Tribunalul a constatat că în mod corect a reţinut că, deşi contravenientul a contestat procesul-verbal mai sus indicat, nu a produs nicio probă pentru a combate starea de fapt. Astfel, prin chiar plângerea contravenţională formulată, petentul recunoaşte situaţia conflictuală în care se găseşte cu reprezentanţii societăţii, ocazie cu care le aduce acestora injurii.
Nemulţumit de decizia tribunalului, D.E. a formulat recurs împotriva acesteia. Instanţa a invocat din oficiu cxcepţia inadmisibilităţii recursului, pc carc a pus-o în discuţia părţilor. Deliberând cu prioritate asupra acestei cxcepţii, curtea a constatat că reclamantul a bcneficiat de două grade de jurisdicţie. El a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie, plângere soluţionată prin sentinţa Judecătoriei Făgăraş. A declarat recurs împotriva sentinţei, care i-a fost soluţionat irevocabil prin decizia Tribunalului Braşov.
împotriva unei hotărâri irevocabile nu se mai poate declara o nouă cale de atac ordinară. Nu se poate face recurs la recurs. prevede în mod expres şi limitativ care sunt cauzele în care se poate formula o cale extraordinară de atac, respectiv contestaţie în anulare (art. 317 şi art. 318) sau revizuire (art. 322). Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii, al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Braşov este irevocabilă. Rccursul declarat împotriva unei astfel de hotărâri (pronunţată în recurs) nu este admisibil. Legea nu permite recursul la recurs, s-ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat şi securitatea raporturilor juridice.
Pentru aceste considerente, curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca inadmisibil recursul declarat.