Modalitatea comunicării actelor administrative atacate. Termenul de introducere a plângerii prealabile şi a acţiunii în contencios administrativ ( art. 5 din Legea nr. 29/1990). Excepţia de tardivitate.
Prin sentinţa civilă nr. 365/C din 26 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia Comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 82/2005, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi s-a admis acţiunea formulată de S.C.”S.C.” S.A. în contradictoriu cu pârâţii C.J. BRAŞOV şi S.C.”A.C.” S.A.
În consecinţă, s-a dispus:
– modificarea deciziei nr. 71 din 10 iunie 1994 a Consiliului Judeţean Braşov emisă pentru S.C.”A.C.” S.A., în sensul că suprafaţa de teren de 818 mp aferentă căminului din … va fi trecută la rubrica 3 – cotă indiviză, în loc de rubrica 2 – cotă exclusivă, ca drept de proprietate;
– modificarea certificatului de atestate a dreptului de proprietate asupra terenului seria BV nr. 0015 din 21 iunie 1994 emis de Consiliul Judeţean Braşov pentru S.C.”A.C.” S.A., cu privire la decizia de înfiinţare, la suprafaţa de teren în proprietate exclusivă şi la suprafaţa de teren în cotă indiviză, în sensul că atribuirea s-a făcut prin deciziile nr. 393/1990 şi nr. 188/1993, suprafaţa de teren în proprietate exclusivă este de 25.736,3 mp, iar cota – parte indiviză este de 966 m.p.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.C.”A.C.” S.A., care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10, precum şi dispoziţiile art. 304/1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esenţă, că soluţia de respingere a excepţiilor – tardivităţii formulării acţiunii, lipsei calităţii procesuale active şi a interesului reclamantei pentru promovarea acţiunii, precum şi inadmisibilităţii acţiunii – este greşită.
Prin încheierea din 19.04.2005 nu a fost motivată soluţia de respingere a excepţiei de tardivitate în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale incidente în cauză. Faţă de prevederile art. 1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 acţiunea introductivă a fost tardiv formulată, întrucât decizia nr. 71/10.06.1994 fiind comunicată reclamantei la data de 23.09.2004, aceasta era obligată să formuleze recursul graţios până la data de 24 octombrie 2004. Reclamaţia administrativă fiind tardiv formulată şi cererea de chemare în judecată a fost formulată cu mare întârziere. Nu au incidenţă prevederile art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990, întrucât întreruperea sau suspendarea termenului de prescripţie nu a operat şi nici nu s-a făcut vreo cerere de repunere în termen.
Soluţia de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a interesului reclamantei pentru promovarea acţiunii nu a fost motivată.
Reclamanta nu are calitate procesuală, deoarece nu a făcut dovada drepturilor dobândite în temeiul Legii nr. 15/1990 în care a fost vătămată.
Instanţa de fond a reţinut eronat că reclamanta a formulat o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză. În realitate a fost formulată o acţiune în anulare a două acte juridice, dar s-a obţinut constatarea unui drept de proprietate indiviză asupra suprafeţei de 818 mp.
Reclamanta nu a dovedit scopul sau folosul material urmărit prin anularea actului administrativ. Interesul său nu este născut şi actual ci eventual şi incert, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei.
Prima instanţă a respins excepţia de fond a inadmisibilităţii acţiunii fără să analizeze motivele invocate în susţinerea excepţiei. În temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, acţiunea promovată de reclamantă trebuia respinsă pentru fine de neprimire, întrucât, în realitate, s-a solicitat modificarea actului şi nu anularea, respectiv s-a cerut ca dreptul de proprietate exclusivă asupra suprafeţei de 818 mp să devină un drept de proprietate indiviză asupra terenului Reclamanta a solicitat anularea menţiunilor privind actul de înfiinţare al S.C.” A.C.” S.A., menţiuni care nu produc efecte juridice şi care nu pot face obiectul unei acţiuni în anulare.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a apreciat greşit că reclamanta deţine un drept de proprietate asupra spaţiului situat la parterul căminului de nefamilişti situat în …
Actele juridice, a căror anulare se cere, au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale.
Deciziile nr. 393/1990 şi nr. 1887/14.X.1993 ale Consiliului Judeţean Braşov nu pot constitui titlu de proprietate al reclamantei asupra spaţiului despre care se face referire în acţiune. Nu s-a făcut vreo menţiune cu privire la transmiterea dreptului de proprietate de la S.C.”A.C.” S.A la S.C.” S.C.” S.A.
Protocolul încheiat la data de 5.10.1993 nu are forţă juridică de a modifica decizia nr. 393/27.12.1990 a Prefecturii Judeţului Braşov, iar procesul – verbal din 13.05.1994 nu poate produce efecte juridice, în sensul că nu poate constitui titlu în baza căruia reclamanta ar fi devenit proprietara spaţiului în litigiu.
Includerea căminului în capitalul social al reclamantei se putea face numai printr-o decizie a delegaţiei permanente a Consiliului Judeţean Braşov, astfel că celelalte constatări nu au puterea de a constitui un drept de proprietate în favoarea S.C.”S.C.” S.A.
Recurenta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata reclamantă, prin întâmpinarea depusă, a cerut respingerea recursului, învederând că sunt nefondate criticile formulate de recurenta. În raport de faptul că pârâtul Consiliul Judeţean Braşov a răspuns reclamaţiei administrative la data de 30 noiembrie 2004, acţiunea a fost înregistrată în termenul de 30 zile prevăzut de art. 5 alin. 3 din Legea nr. 29/1990.
A fost dovedit interesul legitim pentru anularea actelor administrative atacate, cu întreg probatoriul administrat în cauză. Imobilul a fost cuprins în valoarea capitalului său social de la înfiinţare, conform deciziilor nr. 393/1990 şi 188/1993, iar dreptul de proprietate asupra construcţiei a fost dobândit în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990. Recurenta nu a avut un drept de proprietate sau administrare asupra parterului căminului nr. 5 din … , str. Aurora nr. 7. Obiectul acţiunii vizează ilegalitatea parţială a actelor administrative de constituire a dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului, respectiv faptul că s-a acordat recurentei nelegal un drept de proprietate exclusiv în loc de un drept de proprietate indiviz cu Statul Român. Dreptul de proprietate asupra parterului căminului nr. 5 a fost dovedit cu actele de executare a dispoziţiei administrative de înfiinţare a societăţilor comerciale, în baza Legii nr. 15/1990, care produc efecte juridice în acest sens.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, instanţa a constatat următoarele :
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere instanţei judecătoreşti anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa, pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente, care era obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 zile de la aceasta.
Acţiunea în contencios administrativ formulată de intimata reclamantă are ca obiect anularea parţială a deciziei nr. 71 din 10 iunie 1994 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seric BV nr. 0015 din 21 iunie 1994 emise în favoarea recurentei pârâte.
Ca urmare, nu se pune problema unei comunicări directe şi în sens formal a acestor acte administrative către intimata reclamantă.
În înţelesul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, comunicarea s-a realizat în momentul în care intimata reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actelor.
Depunerea deciziei nr. 71/10.06.1994 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria BV nr. 0015/21.06.1994 în dosarul nr. 13326/2003 al Judecătoriei Braşov ( filele 111 – 113), la data de 23.08.2004, echivalează cu o comunicare.
De altfel, prin încheierea din 19 aprilie 2005, prima instanţă a respins excepţia de tardivitate raportându-se la data de 23.09.2004, iar intimata reclamantă nu a contestat că la această dată avea cunoştinţă de actele atacate.
Raportat la data de 23 septembrie 2004, intimata reclamantă trebuia să facă plângere prealabilă la autoritatea emitentă a actelor mai sus menţionate până la 23 octombrie 2004.
Or, intimata reclamantă a efectuat procedura prealabilă numai la data de 30 noiembrie 2004.
Termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990, invocat de intimata reclamantă, nu este aplicabil în speţă, întrucât fiind un termen limită de decădere se ia în considerare numai ipoteza în care termenele de 30 zile au fost depăşite dar – dat fiind natura lor de termene de prescripţie – a intervenit o cauză de întrerupere ori suspendare a cursului prescripţiei sau s-a procedat la repunerea în termen, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
În cauză, nu s-a pus problema suspendării, întreruperii sau a repunerii în termen, deoarece intimata reclamantă nu a invocat vreun motiv care să justifice aplicarea acestor instituţii juridice.
Având în vedere că intimata reclamantă a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 – atât cu privire la termenul de introducere a plângerii prealabile, cât şi cu privire la cel de introducere a acţiunii din 28 decembrie 2004, neputând beneficia de o nouă procedură de atacare a aceloraşi acte administrative, soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei de tardivitate este nelegală.
Deoarece aspectul tardivităţii primează, potrivit art. 137 Cod procedură civilă, acţiunea trebuia respinsă ca tardivă.
Criticele formulate de recurenta pârâtă cu privire la respingerea celorlalte excepţii invocate şi la fondul litigiului nu se impune a mai fi examinate.
Faţă de considerentele arătate, în baza art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, sentinţa atacată a fost modificată în tot, în sensul admiterii excepţiei de tardivitate şi respingerii acţiunii.
