SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Materie : REORGANIZARE JUDICIARA SI FALIMENT. DESCHIDEREA PROCEDURII. OBLIGAREA CREDITORULUI CARE A FORMULAT CEREREA INTRODUCTIVA LA PLATA UNEI CAUTIUNI. SANCTIUNEA NEACHITARII CAUTIUNII.
Din prevederile art.38 alin.4 ale Legii nr.64/1995 republicata rezulta ca stabilirea unei cautiuni în sarcina creditorului care a formulat cererea introductiva pentru deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului precum si a cuantumului acesteia, constituie o facultate a judecatorului sindic, iar legea nu stabileste o modalitate concreta de stabilire a cautiunii impunând dosar o limita maxima de 10% din valoarea creantelor pretinse.
Legea nu prevede modalitatea de cenzurare a dispozitiilor judecatorului sindic în aceasta materie si mai mult, nu se prevede vreo cale de atacare a încheierii de fixare a cautiunii ci din interpretarea dispozitiilor art.38 alin.4 se trage concluzia ca depunerea cautiunii, atunci când a fost dispusa de judecatorul sindic, este o conditie imperativa pentru continuarea procedurii prev.de Legea nr.64/1995 republicata.
Prin încheierea din 11 mai 2006, Tribunalul Bihor – judecatorul sindic a încuviintat cererea de stabilire a cautiunii si a fixat cautiunea în sarcina creditoarei în cuantum de 10% din valoarea creantei, care va fi achitata în termen de 15 zile de la comunicare, suma urmând a fi consemnata la CEC pe numele intimatei creditoare, la dispozitia instantei.
Prin sentinta nr.414/F din 22 iunie 2006, Tribunalul Bihor – judecatorul sindic a admis contestatia formulata de debitoarea S.C.F.SA O. în contradictoriu cu creditoarea S.C.G.C.SRL A. si a respins cererea introductiva formulata de creditoarea susmentionata, privind deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment a debitoarei S.C.F.SA O.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, judecatorul sindic a retinut ca la termenul de judecata din 11 mai 2006, a fost încuviintata cererea de stabilire a cautiunii formulata de contestatoare, fixându-se în sarcina creditoarei o cautiune de 10 % din valoarea creantei, urmând a fi achitata în termen de 15 zile de la comunicare.
S-a retinut ca, desi creditoarea a fost citata cu un exemplar din încheierea de stabilire a cautiunii, aceasta nu s-a conformat exigentelor instantei.
În conformitate cu prevederile art.38 alin.4 din Legea nr.64/1995 modificata si completata prin Legea nr.149/2004, “la cererea debitorului, judecatorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, în termen de 15 zile, la banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. (…) Daca nu este consemnata în termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa”.
Împotriva încheierii din sedinta publica din 11 mai 2006, a formulat recurs, creditoarea S.C.G.C.SRL A., considerând ca eronat judecatorul sindic a dispus aplicarea dispozitiilor art.38 alin.4 din Legea nr.64/1995 republicata, aceasta hotarâre dezavantajând în mod vadit creditorul prin cuantumul imens maximal stabilit, avantajând în mod clar debitorul.
A mentionat ca, cautiunea trebuia stabilita, conform aceluiasi art.38 alin.4, la un cuantum care sa acopere cheltuielile de judecata, nu un cuantum care împiedica, prin valoarea stabilita, dreptul la o judecata corecta si dreptul la justitie.
În fapt, a solicitat sa se dispuna anularea acestei cautiuni de 10% din valoarea creditului, sau cel mult diminuarea ei la un cuantum care sa acopere cheltuielile de judecata privindu-l pe debitor, cum prevede art.38 alin.4
De asemenea, recurenta S.C.G.C.SRL A. a declarat, în termen legal, recurs împotriva sentintei civile nr.414/F/22.06.2006, solicitând admiterea recursului si casarea hotarârii atacate, cu trimiterea spre rejudecare la aceeasi instanta pentru continuarea procedurii, cu respingerea contestatiei debitoarei.
În motivare, recurenta a aratat ca, desi împotriva încheierii din 11.05.2006, prin care s-a fixat cautiunea de 10% din valoarea creditului a declarat recurs, judecatorul sindic a pronuntat sentinta nr.414/F/2006, fara sa astepte solutionarea acelui recurs, sau, daca aprecia ca cererea respectiva este de competenta lui, fara sa se pronunte cu privire la aceasta cerere, în acest fel i-a încalcat dreptul la aparare fara sa ia în discutie o cerere esentiala formulata în cauza.
Daca se apreciaza ca încheierea din 11.05.2006 a judecatorului sindic nu putea fi atacata separat cu recurs, în conditiile art.12 din Legea nr.64/1995 declara recurs si împotriva acestei încheieri odata cu fondul.
A precizat ca, atunci când s-a dispus stabilirea cautiunii de 10% din valoarea creantei, nu s-au respectat dispozitiile art.38 alin.3 din Legea nr.64/1995, care prevede ca ” daca în termen de 5 zile de la primirea copiei debitorul contesta ca ar fi în stare de insolventa, în conditiile stabilite la art.36, judecatorul sindic va tine, în termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati debitorul si creditorii care au introdus cererea”.
Întrucât judecatorul sindic nu a dispus convocarea partilor în 10 zile la o sedinta comuna în care sa fie citat debitorul si creditorul, trebuia legal, prin acceptare tacita, sa se aplice automat dispozitiile art.38 alin.5, care prevede : “daca judecatorul sindic stabileste ca debitorul este în stare de insolventa, îi va respinge contestatia si va deschide procedura printr-o sentinta”.
A mentionat si ca hotarârea judecatoreasca dezavantajeaza în mod vadit creditorul prin cuantumul imens maximal stabilit, avantajând în mod clar debitorul. Cautiunea trebuia stabilita, conform art.38 alin.4 la un cuantum care sa acopere cheltuielile de judecata, nu un cuantum care împiedica prin valoarea stabilita dreptul la o judecata corecta si dreptul la justitie.
A solicitat sa se dispuna anularea acestei cautiuni de 10% din valoarea creditului sau cel mult diminuarea ei la un cuantum care sa acopere cheltuielile de judecata privindu-l pe debitor, cum prevede art.38 alin.4.
A invocat si ca în acest dosar se judeca în fapt raporturi obligationale civile în baza art.36 alin.1 lit.a si ca debitorul nu a respectat nici unul din articolele prevazute în contractul de vânzare – cumparare încheiat între cele doua parti, cât si restul obligatiilor asumate prin corespondenta anexata cererii de creanta. Creditorul a efectuat cheltuieli pentru perfectarea contractelor de aprovizionare de la debitor si de livrare catre S.C.B.SA S., pentru efectuarea analizelor de laborator a marfii, împreuna cu delegatul S.C.B.SA S., în vederea aprecierii marfii, înainte de încarcarea în vagoane (conform art.2 din contract), pentru deplasarile creditorului la locurile indicate de debitor de pe raza judetelor Timis, Arad, Bihor, Satu Mare în vederea identificarii si analizarii stocurilor de marfa aferente contractului, cât si daunele pricinuite de debitor creditorului prin nerespectarea nici uneia din clauzele contractuale.
În sentinta nr.414/F/2006, tribunalul a retinut în mod eronat ca, facturile proforma nr.1/10.08.2005 si nr.5/26.08.2005 au fost emise în temeiul contractului. Aceste facturi proforma au fost emise de alti furnizori si au fost prezentate instantei pentru a proba modalitatea legala de achitare a unor avansuri si capacitatea creditoarei de a executa obligatiile contractuale.
Contestatia debitoarei a fost gresit admisa, câta vreme obligatiile acesteia rezultau cu certitudine din contractul de vânzare – cumparare, iar din toata corespondenta cu aceasta, depusa la dosar, rezulta ca debitoarea nu si-a executat obligatiile de livrare conform contractului. Astfel, în contract se stipuleaza la art.1 ca “vânzatorul se obliga sa vânda si cumparatorul se obliga sa cumpere bunuri în sortimentele, cantitatile, preturile si valorile mai jos convenite”, iar la art.7 ca “vânzatorul se obliga sa respecte graficul de livrare convenit”.
În modalitatea în care a procedat tribunalul, a apreciat ca sunt încurajati debitorii rai platnici, fara a se tine seama de necesitatea asigurarii respectarii disciplinei contractuale si a executarii întocmai a obligatiilor asumate prin contracte, desi acele contracte constituie legea partilor, conform art.969 Cod civil.
Intimata S.C.F.SA O. a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului declarat împotriva încheierii de sedinta din 11 mai 2006 si ca nefondat a recursului declarat împotriva sentintei.
În ceea ce priveste recursul declarat împotriva încheierii din sedinta publica din 11.05.2006, prin care judecatorul sindic a stabilit cuantumul cautiunii în sarcina creditoarei S.C.G.C.SRL , s-a constatat ca, Legea nr.64/1995 republicata nu prevede vreo cale de atac a încheierii de fixare a cautiunii.
Cum potrivit art.147 din legea reorganizarii judiciare si a falimentului, dispozitiile acestei legi se completeaza în masura compatibilitatii lor cu cele ale Codului de procedura civila, se trage concluzia ca, aceasta încheiere premergatoare. Nefiind una prin care sa se fi întrerupt sau suspendat cursul judecatii, poate fi atacata cu recurs numai odata cu fondul cauzei.
În consecinta, recursul declarat de recurenta împotriva acestei încheieri a fost respins ca inadmisibil.
Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, precum si sub toate aspectele în baza dispozitiilor art.304/1 Cod procedura civila, instanta a apreciat recursul declarat împotriva sentintei nr.414/F/22.06.2006 a Tribunalului Bihor ca fiind nefondat.
Potrivit art.38 alin.4 din Legea nr.64/1995 republicata, “la cererea debitorului, judecatorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, în termen de 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi admisa. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea poate fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitor. Daca nu este consemnata în termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa.
Din aceasta dispozitie legala enuntata mai sus, rezulta ca stabilirea unei cautiuni în sarcina creditorului care formuleaza cererea introductiva pentru deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, precum si a cuantumului acesteia, constituie o facultate a judecatorului sindic, iar legea nu stabileste o modalitate concreta de stabilire a cautiunii, impunând doar o limita maxima de 10% din valoarea creantelor pretinse.
În speta, recurenta nu a aratat care ar fi fost motivele de nelegalitate ale fixarii cautiunii, în conditiile în care legea nu prevede modalitatea de cenzurare a dispozitiilor judecatorului sindic în aceasta materie si mai mult, în lege nu se prevede vreo cale de atacare a încheierii de fixare a cautiunii, ci din interpretarea dispozitiilor art.38 alin.4 se trage concluzia ca, depunerea cautiunii, atunci când a fost dispusa de judecatorul sindic, este o conditie imperativa pentru continuarea procedurii prevazute de Legea nr.64/1995 republicata.
Referitor la critica recurentei cum ca, judecatorul sindic nu a respectat dispozitiile art.38 alin.3 din Legea nr.64/1995, care impun convocarea partilor în 10 zile la o sedinta comuna în care sa fi citat debitorul si creditorul, instanta a apreciat ca acest termen este unul de recomandare pentru judecatorul sindic, iar sustinerea cum ca trebuia legal prin acceptare tacita sa se aplice automat dispozitiile art.38 alin.5 (care prevad ca “daca judecatorul sindic stabileste ca debitorul este în stare de insolventa, îi va respinge contestatia si va deschide procedura printr-o sentinta”), este eronata.
În situatia stabilirii unei cautiuni, se impune conform art.38 alin.4 din lege, achitarea acestei garantii sub sanctiunea respingerii cererii introductive, fara ca judecatorul sindic sa procedeze la solutionarea pe fond a contestatiei debitoarei împotriva cererii de deschidere a procedurii prevazuta de Legea nr.64/1995 republicata, formulata de creditoare.
Fata de cele de mai sus, solutia judecatorul sindic fiind legala si temeinica, în baza dispozitiilor art.312 Cod procedura civila, raportat la art.38 alin.4 din Legea nr.64/1995 republicata, recursul declarat de recurenta S.C.G.C.SRL A. a fost respins ca nefondat.
Sursa primara
Sentinta nr.414/F/22.06.2006 a Tribunalului Bihor ;
Dosar 45/F/2006;
Decizia nr.347/C/12.10.2006 a Curtii de Apel Oradea – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal;
Dosar 2407/35/C/2006;
Temei de drept
– art.38 alin.4 din Legea 64/1995 republicata.
