Contravenţie.Caz fortuit

Contravenţie.Caz fortuit

Prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Conform dispoziţiilor sus-menţionate  „ Caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită.”

În speţă,  ne aflăm în prezenţa unui caz fortuit, având în vedere că petentul în perioada 18.06.-30.06.2010 a fost internat în spital, aşa cum rezultă din Biletul de ieşire depus la fila 5 dosar.

În speţă,  ne aflăm în prezenţa unui caz fortuit, având în vedere că petentul în perioada 18.06.-30.06.2010 a fost internat în spital, aşa cum rezultă din Biletul de ieşire depus la fila 5 dosar.

Acest caz desemnează situaţia, starea, împrejurarea în care acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput şi nici urmărit şi care se datorează unei energii a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută.

Specific pentru cazul fortuit este faptul că acţiunea sau inacţiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos datorită intervenţiei unei forţe a cărei apariţie nu a putut fi prevăzută şi care produce în fapt acel rezultat.

Imposibilitatea de prevedere a intervenţiei forţei străine care a determinat producerea rezultatului socialmente periculos este generală şi obiectivă şi ţine de limitele generale omeneşti ale posibilităţii de prevedere.

Între sursele împrejurărilor fortuite se numără şi starea maladivă a unei persoane, împrejurare ce poate fi concomitentă cu acţiunea sau inacţiunea celui acuzat de săvârşirea faptei contravenţionale.

Între sursele împrejurărilor fortuite se numără şi starea maladivă a unei persoane, împrejurare ce poate fi concomitentă cu acţiunea sau inacţiunea celui acuzat de săvârşirea faptei contravenţionale.

În acest caz, fapta contravenţionala săvârşită în caz fortuit nu este contravenţie, întrucât îi lipseşte trăsătura esenţială a vinovăţiei, condiţii în care soluţia primei instanţe apare ca legală.

În acest caz, fapta contravenţionala săvârşită în caz fortuit nu este contravenţie, întrucât îi lipseşte trăsătura esenţială a vinovăţiei, condiţii în care soluţia primei instanţe apare ca legală.

Prin urmare, recursul a fost calificat ca nefondat, iar faţă de dispoziţiile art.312 alin.1) Cod procedură civilă, acesta a fost respins.

Prin urmare, recursul a fost calificat ca nefondat, iar faţă de dispoziţiile art.312 alin.1) Cod procedură civilă, acesta a fost respins.

DECIZIE Nr. 273/R din  17 septembrie 2011- SECTIA COMERCIALĂ SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

Prin sentinţa nr.10250/8.11.2010 Judecătoria Rm.Vâlcea a admis plângerea contravenţională formulată de petentul T D M împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.xxxx din 21.06.2010 întocmit de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului  Vâlcea, în sensul anulării procesului-verbal de contravenţie seria.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut în considerente că petentul TD M în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea a formulat plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor

Motivând plângerea petentul a arătat că prin adresa nr. zzzz/16.06.2010 a fost invitat să se prezinte la sediul D.G.F.P. Vâlcea la data de 21 iunie 2010 cu o serie de înscrisuri contabile, şi, deşi, a contactat telefonic pe d-nul HV şi i-a adus la cunoştinţă faptul că se află internat în spital şi nu se poate prezenta, a fost sancţionat contravenţional prin procesul-verbal  comunicat prin adresa nr. zzzz/24.06.2010.

Petentul a menţionat că, anterior, în data de 07.06.2010, doi inspectori din cadrul D.G.F.P. Vâlcea s-au prezentat la sediul societăţii al cărei administrator este şi i-au înmânat o „invitaţie”, neînregistrată şi nedatată, conform căreia trebuia să se prezinte la data de 14 iunie 2010 la sediul intimatei cu o serie de înscrisuri contabile.

De asemenea, petentul a precizat că prin cererea înregistrată sub nr. 32917/10.06.2010 a solicitat intimatei amânarea controlului cu 15 zile din motive personale, având probleme de sănătate şi urmând să se interneze în spital, dar prin adresa nr. yyyy/16.06.2010 a fost înştiinţat că cererea sa nu a fost aprobată de conducătorul organului de control şi că a fost amendat potrivit procesului-verbal de contravenţie contestat de asemenea la Judecătoria Rm. Vâlcea.

Pentru considerentele că procesul-verbal nu cuprinde descrierea exactă a locului şi a datei unde a fost încheiat, descrierea faptei săvârşite cu indicarea datei, locului şi orei la care a fost săvârşită şi nu se arată împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei, precum şi că nu a fost semnat de un martor, petentul a apreciat că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 1 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Petentul a mai arătat că procesul-verbal de contravenţie este lovit de nulitate, întrucât nu sunt respectate prevederile imperative ale art. 17 din O.G. nr. 2/2001 în sensul că nu sunt cuprinse menţiunile cu privire la fapta săvârşită şi data comiterii acesteia, iar lipsa acestora duce la nulitatea actului, nulitate ce poate fi constată şi din oficiu.

Referitor la sancţiunea contravenţională aplicată petentul a precizat că la aplicarea acesteia nu s-a ţinut cont de criteriile prevăzute de art. 23 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, fiind privit ca un „infractor”, deşi a manifestat diligenţă şi bună credinţă şi nu a încercat nici un moment să se sustragă de la efectuarea controlului, şi consideră că sancţiunea aplicată este mult prea mare faţă de gravitatea faptei săvârşite, de gradul de pericol social al acesteia şi de conduita sa în calitate de contravenient.

În acest sens petentul a menţionat că, potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, agentul constatator avea posibilitatea să aplice sancţiunea cu „Avertisment”, având în vedere că este la prima abatere şi că avertismentul poate fi aplicat şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

În final petentul a mai arătat că, întrucât pentru aceeaşi faptă şi încălcarea aceloraşi prevederi, respectiv art. 219 alin. 1 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, a fost sancţionat contravenţional de două ori prin procesele verbale nr. 0054031 şi nr. 0054033, a fost încălcat principiul „non bis in idem” potrivit căruia pentru aceeaşi faptă nu se poate aplica decât o singură sancţiune, şi, mai mult sancţiunea aplicată a doua oară este mult mai mare.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Analizând actele aflate la dosar, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria A/2007 nr. 0054033 întocmit de intimată la data de 21 iunie 2010 petentul, în calitate de administrator al S.C. TT SRL, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 7.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 219 alin. 1 lit. c) raportat la art. 219 alin. 2 lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie instanţa a reţinut că petentul, în calitate de administrator al S.C. TT S.R.L., nu a prezentat documentele financiar contabile până la data de 21 iunie 2010, orele 11:30, documente solicitate de organul de inspecţie fiscală prin invitaţia nr. 87728/16.06.2010 transmisă şi primită de petent în data de 17 iunie 2010 cu confirmarea de primire nr. 69338.

Procesul-verbal de contravenţie nu a fost semnat de petent, menţionându-se în cuprinsul acestuia că nu a fost prezent în momentul întocmirii procesului-verbal de contravenţie, dar nici de un martor motivat de faptul că „nu au fost identificaţi martori dispuşi să semneze”.

Procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat petentului potrivit adresei nr. zzzz/23.06.2010, în cuprinsul căreia s-a repetat invitaţia adresată petentului de a prezenta documentele solicitate în data de 28.06.2010, ora 9, la sediul organului de inspecţie fiscală.

Verificând conţinutul procesului-verbal de contravenţie instanţa a reţinut că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 şi nu există nici un motiv de nulitate a acestuia.

S-a menţionat că prin procesul-verbal de contravenţie seria A/2007 nr. 0054031 întocmit de intimată la data de 15 iunie 2010 petentul a fost sancţionat contravenţional pentru aceeaşi faptă cu amendă contravenţională în cuantum de 6000 lei, şi că procesul-verbal de contravenţie a fost contestat de petent în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea.

Din înscrisul aflat la fila 5 dosar „bilet de ieşire din spital” instanţa a constatat că petentul a fost internat în perioada 18.06.2010 – 30.06.2010 la Spitalul Judeţean Argeş – Piteşti, Secţia Boli Contagioase Adulţi.

Faţă de cele reţinute, instanţa a invocat prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 conform cărora „constituie contravenţie fapta care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi a fost săvârşită cu vinovăţie.”

Totodată, s-au invocat şi dispoziţiile art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită.

Având în vedere că, potrivit biletului de ieşire din spital depus de petent la fila 5, rezultă că în perioada 18.06.2010 – 30.06.2010 s-a aflat internat în Spitalul Judeţean Argeş – Piteşti, fapt ce nu i-a permis depunerea documentelor solicitate la data de 24 iunie 2010, instanţa a apreciat că această împrejurare poate fi asimilată unui caz de forţă majoră, de natură să înlăture răspunderea contravenţională a petentului.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa a concluzionat ca întemeiată plângerea petentului, astfel că a fost admisă.

Împotriva sentinţei s-a formular recurs.

În recursul formulat, instanţa de recurs a reţinut următoarele: