Drept procesual civil
Art. 274 C.proc.civ.
7. Posibilitatea instanţei de a reduce justificat onorariul de avocat.
Prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părţii căzute în pretenţii, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de se valorifica pretenţiile alegate.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ.,
dec. nr. 366/R/22 octombrie 2008, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2356/2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 5 iunie 2008 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta D. G. împotriva pârâtului R. M.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 564,68 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi suma de 463 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariul avocaţial fiind redus de la suma de 700 lei la suma de 400 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
Recursul este fondat în parte.
Prin autorizaţia seria AU nr. 0349901 din 29 mai 2007 se atestă faptul că urmare a incidentului din 29 mai 2007, orele 9,00, autoturismul proprietate a reclamantei recurente poate intra în reparaţie cu avarii la oglinda faţă dreapta.
Avarierea oglinzii faţă dreapta a fost atestată şi prin depoziţia martorului ocular B. S., prezentă la incidentul în care au fost implicate părţile, care textual a relatat că în afara fisurării parbrizului „s-a spart şi oglinda montată pe portiera pe care pârâtul a atins-o cu şoldul”.
Coroborarea celor 2 mijloace de probă, în condiţiile în care pârâtul nu a făcut dovada contrară celor rezultate din înscrisul intitulat „autorizaţie” eliberat de organul de poliţie şi din depoziţia martorei mai sus amintite, duce la concluzia că în urma incidentului dintre părţi, pârâtul a avariat şi oglinda faţă dreapta de la autoturismul proprietate a reclamantei recurente, ceea ce impune instituirea în sarcina acestuia a obligaţiei de a repara prejudiciul cauzat.
Instanţa de fond în mod greşit a ignorat aceste mijloace de probă, deşi ele existau la dosar şi nu au fost răsturnate prin alte mijloace de probă produse de pârât.
Cu toate că instanţa de fond nu a acordat contravaloarea oglinzii avariate, totuşi, contrar statuării sale, în cuantumul prejudiciului suferit de reclamantă a inclus şi valoarea manoperei aferente oglinzii avariate. Astfel, s-a acordat contravaloarea parbrizului de 280 lei, a chederului de 40 lei, a parasolarului de 40 lei, adică în total suma de 360 lei.
Pentru a ajunge la suma totală acordată de 564,68 lei, instanţa de fond a adăugat la suma de 360 lei mai sus menţionată şi contravaloarea întregii facturi de 204, 68 lei, factură ce include şi manopera pentru oglinda retrovizoare dreapta faţă.
Din cuprinsul bonului fiscal din data de 26 septembrie 2007 depus la dosar rezultă că valoarea unei oglinzi faţă dreapta a fost de 65 lei.
Întrucât prejudiciul cauzat unei persoane trebuie reparat în întregime, iar reclamanta recurentă a dovedit la fondul cauzei nu numai cu martori, ci şi prin înscris producerea de avarii la oglinda dreapta faţă a autoturismului său, în baza dispoziţiilor art. 998, 999 C.civ. se impunea obligarea pârâtului şi la plata contravalorii oglinzii în cuantumul dovedit de 65 lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată la fondul cauzei, se constată că deşi reclamanta a justificat cu acte efectuarea de cheltuieli anterioare promovării acţiunii, însă strâns legate de incidentul dintre părţi, în vederea evitării unui litigiu, totuşi instanţa de fond nu le-a acordat, deşi a reţinut culpa procesuală a pârâtului.
Conform art. 274 C.proc.civ. cel căzut în pretenţii suportă cheltuielile de judecată pe care partea adversă dovedeşte că le-a făcut.
În cauză s-a probat că anterior promovării acţiunii, reclamanta l-a notificat pe pârât în vederea soluţionării diferendului pe cale amiabilă, suportând contravaloarea taxei de timbru de 4 lei aferentă notificării şi a onorariului executorului judecătoresc de 29,75 lei.
În acelaşi timp, în cursul procesului reclamanta recurentă a efectuat cheltuieli aferente copiilor xerox depuse la dosar (8 foi), sens în care a prezentat documentul justificativ – bonul fiscal nr. 0100434167 din 22 mai 2008, care atestă plata sumei de 2,4 lei pentru 8 copii xerox (este vorba de cele 4 acte depuse la dosar, xeroxate în 2 exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru pârât, acte comunicate pârâtului în şedinţa de judecată din 22 mai 2008).
Ca atare, suma de 36,15 lei (taxă notificare de 4 lei + onorariu executor de 2,75 + contravaloarea copiilor xerox de 2,4 lei) se impunea a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului.
Ceea ce trebuia acordat proporţional cu valoarea pretenţiilor admise era taxa judiciară de timbru (acordată greşit de instanţă în totalitate, deşi pretenţiile nu s-au admis în întregime), însă în recursul reclamantei acest aspect nu poate fi discutat fără a se agrava situaţia acesteia în propria cale de atac, ceea ce este inadmisibil.
Soluţia reducerii cuantumul onorariului de avocat la suma de 400 lei este pe deplin justificată.
Posibilitatea reducerii onorariului de avocat există atunci când se constată că acesta este mai mic sau mai mare decât valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Valoarea totală a pretenţiilor reclamantei recurente s-a ridicat la suma totală de 629,68, iar onorariul de avocat s-a stabilit la suma de 700 lei, conform chitanţei justificative existente la dosar.
Aşa cum a reţinut şi Curtea europeană (în cauza Costin contra România (Hotărârea din 26 mai 2005, în cauza Johanna Huber contra România, Hotărârea din 21 februarie 2008), cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare şi efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.
Este real faptul că nimeni nu este obligat să se apere singur, chiar dacă are cunoştinţe juridice, dreptul la apărare fiind un drept recunoscut tuturor, inclusiv avocaţilor în cauze proprii.
Însă prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părţii căzute în pretenţii, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de se valorifica pretenţiile alegate.
La aprecierea cuantumului onorariului instanţa trebuie să ţină seama, aşa cum corect a procedat, nu numai de valoarea pretenţiilor, ci şi de complexitatea cauzei (prezenta cauză fiind una de complexitate relativ redusă), precum şi de munca depusă de avocat.
Fără a se contesta activitatea reprezentantului reclamantei, din dovezile existente la dosarul de fond, se constată că munca apărătorului ales al reclamantei a constat în redactarea acţiunii introductive şi sesizarea instanţei de judecată cu tot ceea ce implică aceasta (plată taxă de timbru, cumpărare timbre poştale, depunere acţiune la registratura instanţei) şi asistarea reclamantei la fiecare din cele 3 termene de judecată.
Nu s-a dovedit faptul că munca avocatului ales a constat şi în redactarea notificării şi a concluziilor scrise depuse la dosar, aşa cum s-a susţinut de recurentă.
Simpla comparaţie între semnătura reprezentantului reclamantei recurente aplicată pe acţiunea introductivă şi pe cererea de recurs cu semnătura aplicată pe notificare, pe lista cuprinzând martorii propuşi spre audiere, pe actele care atestă plata materialelor şi manoperei (rubrica semnătura de primire), pe cererea formulată personal de reclamantă de amânare a pronunţării hotărârii, pe concluziile scrise, pe nota de cheltuieli şi pe cererea de depunere a chitanţei care atestă plata onorariului de avocat denotă fără putinţă de tăgadă şi prin simpla observare cu ochiul liber că, la fondul cauzei, reprezentantul reclamantei a redactat şi semnat dosar acţiunea introductivă, celelalte acte mai sus enumerate purtând semnătura executată personal de reclamantă, ceea ce denotă că acestea (exceptând desigur actele justificative ale prejudiciului) au fost întocmite personal de reclamantă şi nu de reprezentant.
În aceste condiţii, raportat la munca efectivă dovedită ca fiind desfăşurată personal de apărătorul reclamantei, la cuantumul pretenţiilor, în mod judicios s-a apreciat că numai suma de 400 lei poate fi considerată ca fiind o cheltuială rezonabilă.
În temeiul considerentelor exprimate şi a textelor legale invocate, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 312 C.proc.civ., tribunalul va admite în parte recursul declarat, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei, pe lângă suma de 564,68 lei stabilită la fondul cauzei şi suma de 65 lei reprezentând contravaloarea oglinzii retrovizoare dreapta faţă.
În recurs nu se poate acorda suma de 47,5 lei reprezentând reactualizarea contravalorii oglinzii pe perioada septembrie 2007-septembrie 2008, respectiv până la zi aşa cum s-a solicitat cu ocazia cuvântului la fond, întrucât, pe de o parte, o asemenea cerere nu s-a formulat la fondul cauzei deşi acţiunea s-a promovat în cursul lunii ianuarie 2008, astfel că ea reprezintă o solicitare nouă, inadmisibilă a fi formulată pentru prima dată în calea de atac, iar, pe de altă parte, o asemenea pretenţie nu s-a formulat prin motivele de recurs, ci doar la data de 22 octombrie 2008.
În baza art. 274 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a pârâtului, instanţa îl va obliga la plata în favoarea reclamantei a sumei de 36,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând taxă de timbru notificare (4 lei), onorariu executor aferent notificării (29,75 lei), contravaloarea copii xerox (2,4 lei), pe lângă cheltuielile de 463 lei deja acordate.
Vor fi menţinute dispoziţiile hotărârii de obligare a pârâtului la plata contravalorii prejudiciului de 564,68 lei şi a cheltuielilor de judecată de 463 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi 400 lei onorariu de avocat.
În temeiul culpei procesuale şi făcând aplicarea art. 274 C.proc.civ., tribunalul va obliga intimatul la plata în favoarea recurentei a sumei de 210 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru de 8,5 lei, timbru judiciar de 1,5 lei şi 200 lei onorariu de avocat.
Nu se poate acorda taxa de timbru aferentă pretenţiei neacordate de 47,5 lei.
În ceea ce priveşte onorariul aferent căii de atac, raportat la valoarea pretenţiei din recurs, la complexitatea redusă a cauzei, la timpul scurt în care cauza a fost soluţionată, dar şi la faptul că recurenta personal a declarat în faţa instanţei de recurs că nu are de ce să nu pună partea adversă la cheltuieli, tribunalul apreciază că suma de 200 lei reprezintă o cheltuială rezonabilă, ce corespunde valorii obiectului litigiului şi muncii depuse de apărător, dat fiind faptul că scopul apărării este satisfacerea dreptului pretins şi nu pedepsirea celui căzut în pretenţii.
1
