Cazul fortuit. Imprevizibilitatea absoluta a imprejurarii care a determinat producerea rezultatului. Conduita culpabila a inculpatului.


Pentru a retine existenta „cazului fortuit” conform art.47 Cod penal, trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurarii care a dat nastere rezultatului neasteptat sa aiba caracter obiectiv, respectiv aparitia acelei împrejurari sa nu poata fi prevazuta de nicio persoana.

În cauza, pe lânga caracterul notoriu al problemelor prezentate de drumurile nationale, implicit si DJ 228, pe directia Ovidiu – Medgidia, inculpatul si martorii au aratat ca „soseaua era plina de gropi, inculpatul încercând sa încadreze gropile între roti” la o viteza a autoturismului de peste 100 km/h. În aceste conditii, neadaptând viteza de deplasare a autoturismului la caracteristicile drumului, încalcând prevederile art.124 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, posesor al permisului corespunzator de conducere auto, inculpatul a prevazut rezultatul faptei sale – intrarea pe contrasens si impactul cu autovehiculele ce circulau regulamentar din sens contrar, dar a socotit fara temei ca nu se va produce, fiind raspunzatorul exclusiv al accidentului.

Pentru tragerea la raspundere penala a inculpatului, într-adevar, fapta prevazuta de legea penala savârsita cu vinovatie de acesta trebuie sa prezinte si pericolul social concret al infractiunii.

Pentru tragerea la raspundere penala a inculpatului, într-adevar, fapta prevazuta de legea penala savârsita cu vinovatie de acesta trebuie sa prezinte si pericolul social concret al infractiunii.

În consecinta, sunt întrunite toate conditiile pentru angajarea raspunderii penale a inculpatului.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevazute de art.72 Cod penal printre care si pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului cu viteza neadaptata conditiilor de drum, lezarea relatiilor sociale referitoare la siguranta circulatiei pe drumurile publice, respectiv securitatea fizica a participantilor la traficul rutier si integritatea bunurilor materiale, pedeapsa sa asigure preventia generala, reeducarea inculpatului, evitarea temporara a pericolului pentru siguranta circulatiei rutiere.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevazute de art.72 Cod penal printre care si pericolul social concret sporit în cauza al faptei, dat de conducerea pe drumurile publice a autoturismului cu viteza neadaptata conditiilor de drum, lezarea relatiilor sociale referitoare la siguranta circulatiei pe drumurile publice, respectiv securitatea fizica a participantilor la traficul rutier si integritatea bunurilor materiale, pedeapsa sa asigure preventia generala, reeducarea inculpatului, evitarea temporara a pericolului pentru siguranta circulatiei rutiere.

Prin sentinta penala nr.957/22.05.2009 pronuntata în dosarul penal cu nr. unic 1934/256/2007, Judecatoria Medgidia a hotarât:

„În baza art.184 alin.2 si 4 cod penal cu aplicarea art. 74 cod penal raportat la art.76 lit.e cod penal:

Condamna pe inculpatul L.S., cetatean român, studii superioare, necasatorit, inginer cu loc de munca, fara antecedente penale, la o pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, fapta din 20.01.2006.

În baza art. 81 cod pen. suspenda conditionat executarea pedepsei aplicate inculpatului L.S., pe durata termenului de încercare de 2 ani si 3 luni, calculat conform disp. art.82 cod penal.

În baza art.71 cod penal, interzice inculpatului L.S. drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II a si b cod penal pe durata executarii pedepsei.

În baza art.71 alin.5 cod penal, suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.

În baza art.359 cod procedura penala atrage atentia inculpatului L.S. asupra disp. art.83 si art.84 cod penal, privind revocarea suspendarii conditionate în cazul savârsirii unei noi infractiuni în cursul termenului de încercare.

Ia act ca partea civila Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta nu s-a constituit parte civila.

Admite, în parte, actiunea civila formulata de partea vatamata A.I.

În baza art.14-art.15 si art.346 cod procedura penala raportat la art. 998-999 cod civil, art. 50 si urm. din Legea nr. 136/199:

Obliga pe inculpatul L.S. în solidar cu asiguratorul de raspundere civila SC C.A. SA Sibiu prin Sucursala Constanta, cu sediul în Constanta, sa plateasca partii civile A.I. suma de 6.000 lei, cu titlul de despagubiri materiale, suma de 1.200 EURO în echivalent în lei la cursul BNR al zilei de la data platii efective, cu titlul de despagubiri materiale, si suma de 7.000 EURO în echivalent în lei la cursul BNR al zilei de la data platii efective,  cu titlul de despagubiri morale.

În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002;

Dispune prelungirea dreptului inculpatului L.S. de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o durata de 30 de zile.

În baza art.193 cod procedura penala, obliga inculpatul L.S. sa plateasca partii civile A.I. suma de 750 lei – contravaloarea onorariului aparator.

În baza art. 191 cod procedura penala, obliga pe inculpatul L.S. la plata cheltuielilor judiciare catre stat de 800 lei.”

Pentru pronuntarea hotarârii, Judecatoria a stabilit situatia de fapt urmatoare:

La data de 20.01.2006, în jurul orelor 1300-1400, inculpatul L.S. se deplasa cu autoturismul marca Seat pe DJ 228, pe directia Ovidiu – Medgidia, cu o viteza de 121 km./h.

În acelasi timp, pe sens opus circula partea vatamata A.I. cu autoturismul marca Dacia cu o viteza de 69 km./h.

Partea carosabila era acoperita de asfalt, uscat, vizibilitate specifica pe timp de zi.

Pe directia de deplasare a inculpatului, se aflau mai multe gropi în carosabil.

Astfel, inculpatul a initiat un proces de ocolire a gropilor, intrând pe sensul opus de mers.

Partea vatamata A.I. a sesizat schimbarea directiei de deplasare a autoturismului condus de inculpat astfel ca a initiat un proces de frânare, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpat pe contrasens.

În urma impactului, partea vatamata A.I. a suferit leziuni care au necesitat 180 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a respectat disp. legale în vigoare la momentul accidentului, art.124 din reg. de aplic. OUG 195/2002, înainte de rep. – Vehiculele se conduc pe partea dreapta a drumului public, în directia de mers, cu exceptia celor trase sau împinse cu mâna, care circula pe partea stânga.

Situatia de fapt s-a dovedit cu mijloacele de proba urmatoare: procesul verbal nr.325014 din 20.01.2006 de constatare a accidentului si cercetare la fata locului, însotit de plansa fotografica aferenta; raportul de constatare medico-legala nr.57/AC/2006, emis de S.M.L. Constanta, din care rezulta ca partea vatamata A.I. a prezentat la data de 20.01.2006 mai multe leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu si de corpuri dure, pentru care a necesitat 120 zile de îngrijiri medicale; raportul de expertiza medico-legala nr.430/AC/2007 emis de S.M.L. Constanta, în urma traumatismului produs la data de 20.01.2006, potrivit caruia partea vatamata A.I. a necesitat circa 6 luni (180 zile) de îngrijiri medicale de la data producerii accidentului, fractura produsa la data de 12.08.2007 neavând legatura de cauzalitate cu traumatismul din 20.01.2006, ea survenind pe acelasi os, dar sub fractura initiala, care era consolidata si pentru care necesita îngrijiri medicale în continuare; declaratiile partii vatamate A.I.; declaratiile inculpatului L.S.; declaratiile martorilor S.M.D. si B.E.; efectuat raportul de expertiza tehnica întocmit de expert O.P.

Prin decizia penala nr.527 din 15.12.2009, Tribunalul Constanta a decis:

„În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedura penala, admite apelurile declarate apelantul inculpat intimat L.S. si apelantul intimat asigurator de raspundere civila S.C. C.A. S.A. Sibiu împotriva sentintei penale nr.957/22.05.2009 pronuntata de Judecatoria Medgidia în dosarul penal nr.1934/256/2007.

Desfiinteaza, în parte, sentinta penala apelata si, rejudecând, reduce cuantumul despagubirilor morale acordate apelantului intimat parte civila A.I., de la suma de 7000 euro la suma de 5000 euro echivalent în lei la data platii.

În baza art.346 rap.la art.14 Cod procedura penala, cu aplicarea art.998-999 cod civil si art.50 si urmatoarele din Legea nr.136/1995, republicata, obliga pe apelantul inculpat intimat L.S., alaturi de apelantul asigurator de raspundere civila S.C. C.A. S.A. Sibiu, la plata sumelor de 6000 lei si 1200 euro echivalent în lei la data platii, cu titlu de daune materiale, si 5000 euro echivalent în lei la data platii, cu titlu de daune morale, catre apelantul intimat parte civila A.I..

Înlatura din sentinta penala apelata dispozitiile contrare deciziei de fata si mentine celelalte dispozitii.

În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedura penala, respinge apelurile declarate de  Parchetul de pe lânga Judecatoria Medgidia si apelantul intimat parte civila A.I. împotriva aceleiasi sentinte penale, ca nefondate.

În baza art.111 alin.6 din O.U.G. nr.195/2002, republicata, dispune prelungirea dreptului de circulatie a apelantului inculpat L.S. pe o durata de 30 de zile, cu începere de la data de 23.12.2009 pâna la data de 21.01.2010 inclusiv.

Masura se comunica sefului Politiei Rutiere Constanta.

În baza art.192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate în apelurile declarate de apelantul inculpat intimat L.S., apelantul intimat asigurator de raspundere civila S.C. C.A. S.A. Sibiu si Parchetul de pe lânga Judecatoria Medgidia ramân în sarcina statului.

În baza art.192 alin.2 Cod procedura penala, obliga pe apelantul intimat parte civila A.I. la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.”

Instanta de apel a apreciat ca întinderea cuantumului sumei reprezentând daune morale este una excesiva, justificându-se acordarea de despagubiri morale într-un cuantum mai redus, respectiv 5.000 EURO în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data platii efective, din perspectiva vatamarilor produse si duratei tratamentului medical-natura leziunilor suferite de partea vatamata (politraumatism prin accident rutier, TCF acut deschis, fractura diafiza femur stg. Operata. Contuzie toracica), durata îngrijirilor medicale necesitate de 180 zile, zilele de spitalizare respectiv 16 astfel încât pe aceasta cale sa nu se ajunga la o îmbogatire fara justa cauza în dauna debitorului;totodata, apelul asiguratorului de raspundere civila S.C. C.A. S.A. Sibiu este întemeiat numai în parte referitor la modalitatea de angajare a raspunderii societatii de asigurare, aceasta raspunzând alaturi de inculpat pentru sumele datorate cu titlu de despagubiri morale si materiale, în afara unui raport juridic întemeiat pe solidaritatea pasiva.

Împotriva hotarârii, în termenul legal, au declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, inculpatul L.S., partea civila A.I. si asiguratorul de raspundere civila S.C. C.A. S.A.

Recursul Parchetului a vizat redozarea pedepsei în sensul majorarii acesteia, în mod corespunzator gradului de pericol social al faptei, evidentiat prin modul de producere al accidentului- viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat fiind excesiva si neadaptata starii carosabilului si urmarile cauzate- distrugerea în totalitate a celor doua autovehicule si vatamarea corporala a pasagerilor aflati în interior, leziunile cauzate partii civile A.I. necesitând pentru vindecare un numar de 180 de zile de îngrijiri medicale, iar retinerea unor circumstante atenuante în favoarea inculpatului nu este motivata în drept si în fapt.

Recurentul parte civila A.I. a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu aceeasi motivare sustinuta si prin apelul Ministerului Public, iar pe latura civila majorarea cuantumului daunelor morale, apreciate ca disproportionate în raport cu gravitatea vatamarilor produse si intensitatea suferintelor cauzate, soldate cu infirmitate permanenta.

În sustinerea recursului, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art.10 lit.e Cod de procedura penala, considerând ca accidentul s-a datorat cazului fortuit, deoarece locul impactului nu era semnalizat si nu a putut efectua o alta manevra de evitare a obstacolului.

Recurenta asigurator S.C. C.A. S.A. a motivat ca are o raspundere subsidiara celei a inculpatului, iar cuantumul despagubirilor civile este prea mare fata de dovezile facute pentru daunele materiale, respectiv suferintele partii civile pentru cele morale.

Examinând hotarârile prin prisma criticilor formulate de catre cei 4 recurenti si  din oficiu în limitele art.3856 Cod procedura penala, Curtea constata urmatoarele:

Conform art.345 Cod procedura penala, instanta pronunta condamnarea când constata existenta faptei, ca aceasta constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat;dar potrivit art.52, art.66 Cod procedura penala, vinovatia inculpatului trebuie stabilita dincolo de orice îndoiala în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art.21 din Constitutie.

Neformulându-se critici cu privire la respectarea garantiilor procesuale, a regulilor de procedura aplicabile în fazele anterioare ale cauzei, si, verificând din oficiu în limitele competentelor legale aceste aspecte, s-a constatat ca toate partile, atât inculpatul L.S., asiguratorul S.C. C.A. S.A. cât si partea civila A.I. au dispus de timpul si înlesnirile necesare pregatirii apararii, au beneficiat de asistenta juridica calificata si au avut efectiv posibilitatea administrarii pe parcursul procesului, în sedinte publice, atât a probelor acuzarii – martori, înscrisuri, examinari medico-legale cât si a probelor apararii-audieri, martori, înscrisuri privind circumstantele personale.

Sub aspectul actiunii penale, pe baza probelor administrate în conditii de legalitate – procesul verbal nr.325014 din 20.01.2006 de constatare a accidentului si cercetare la fata locului, însotit de plansa fotografica aferenta, raportul de constatare medico-legala nr.57/AC/2006, emis de S.M.L. Constanta, raportul de expertiza medico-legala nr.430/AC/2007 emis de S.M.L. Constanta, declaratiile partii vatamate A.I., declaratiile martorilor S.M.D. si B.E., raportul de expertiza tehnica întocmit de expert O.P., declaratiile inculpatului L.S., rezulta ca prima instanta a stabilit în mod corect situatia de fapt, încadrarea juridica corespunzatoare prin aceea ca, la data de 20.01.2006, a condus autoturismul  marca Seat pe directia Ovidiu – Medgidia, cu o viteza de 121 km/h, viteza superioara celei admise de dispozitiile legale si, astfel, a patruns pe contrasens intrând în impact cu autoturismul condus de partea vatamata A.I. care, în urma accidentului,  a suferit leziuni ce au necesitat aprox. 180 zile de îngrijiri medicale, fapta care întruneste elementele constitutive ale infractiunii de „vatamare corporala din culpa” prev. de art.184 alin.2 si 4 cod penal.

Pentru a retine existenta „cazului fortuit” conform art.47 cod penal, trebuie ca imposibilitatea de a prevedea ivirea împrejurarii care a dat nastere rezultatului neasteptat sa aiba caracter obiectiv, respectiv aparitia acelei împrejurari sa nu poata fi prevazuta de nicio persoana.

În cauza, pe lânga caracterul notoriu al problemelor prezentate de drumurile nationale, implicit si DJ 228, pe directia Ovidiu – Medgidia, inculpatul si martorii S.M.D., B.E. au aratat ca „soseaua era plina de gropi, inculpatul încercând sa încadreze gropile între roti” la o viteza a autoturismului de peste 100 km/h. În aceste conditii, neadaptând viteza de deplasare a autoturismului la caracteristicile drumului, încalcând prevederile art.124 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, posesor al permisului corespunzator de conducere auto, inculpatul a prevazut rezultatul faptei sale-intrarea pe contrasens si impactul cu autovehiculele ce circulau regulamentar din sens contrar, dar a socotit fara temei ca nu se va produce, fiind raspunzatorul exclusiv al accidentului; concluziile expertului tehnic auto C.G.I. referitoare la viteza autoturismul  marca Seat de numai „60 km/h” indicata de vitezometru ulterior accidentului sunt contrazise chiar prin declaratiile inculpatului care a precizat ca viteza nu putea fi mai mica de 90 km/h coroborate cu ale martorului S.M.D. Ori, când inculpatul afirma explicit ca „stiam ca sunt gropi pe sosea”, ca drumul era plini de gropi, impactul cu autoturismul de pe contrasens nu poate fi atribuit unei împrejurari imprevizibile si cu atât mai putin partii civile care conducea regulamentar, nefiind aplicabile disp. art.47 cod penal referitor la cazul fortuit.

În consecinta, sunt întrunite toate conditiile pentru angajarea raspunderii penale a inculpatului asa încât recursul acestuia este nefondat.

Cum, instantele (de fond, repectiv de apel) nu au indicat, iar de la pronuntarea hotarârilor nu au aparut împrejurari care sa constituie circumstante atenuante, nu se justifica aplicarea dispozitiilor art.74-art.76 cod penal.

Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepsei fiind întemeiate, în baza art.38515 pct.2 lit.”d” Cod procedura penala, recursurile formulate de procuror si partea civila A.I. vor fi admise si, casând hotarârile atacate, se va înlatura aplicarea art.74-art.76 Cod penal cu consecinta majorarii cuantumul pedepsei, mentinând dispozitiile referitoare la modalitatea de executare cu aplicarea art.81 Cod penal; pe cale de consecinta, se va majora termenul de încercare fixat prin adaugarea la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei aplicata prin prezenta.

Totodata, recursul formulat de catre partea civila este admisibil si cu privire la daunele morale.

Potrivit dispozitiilor art.14-art.346 cod procedura penala, art.998 cod civil, nasterea atât a dreptului persoanei vatamate de a cere repararea prejudiciului cât si, corelativ, a obligatiei autorului faptei ilicite (infractiunii) de a-l repara presupune în mod necesar existenta unui prejudiciu.

Alaturata actiunii penale, actiunea civila are ca scop repararea prejudiciilor generate prin infractiune partii vatamate constituita parte civila.

Partea vatamata constituita parte civila A.I. a suferit mai multe daune fizice, morale si pentru care trebuie sa fie despagubita.

În cauza, s-a dovedit ca partea civila este îndreptatit la daune materiale în suma de 6000 lei si 1200 € (cheltuieli spitalizare, cheltuieli cu recuperarea ulterior spitalizarii, alimentatie, medicamentatie, transport spital, consultatii medicale, reexaminari), firma de asigurare S.C. ”C.A.” S.A. nereusind sa demonstreze netemeinicia probelor –martori, înscrisuri administrate de partea civila în dovedirea actiunii.

Însa, suma de 5000 € cu titlu de daune morale (stabilita de catre instanta de apel) este insuficienta sa compenseze durerea suferita din cauza leziunilor produse prin accident, disconfortul fizic si psihic avut de catre partea vatamata atât pe perioada vindecarii cât ulterior în timpul procedurilor de recuperare.

Raportat la natura leziunilor suferite (politraumatism, TCF acut deschis, fractura diafiza femur stg. Operata, contuzie toracica), zilele de îngrijiri medicale necesitate de 180 zile, zilele de spitalizare respectiv 16, se justifica majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 7.000 EURO sau echivalentul în lei de la data platii efective pentru a asigura o reparatie echitabila a suferintelor produse partii civile prin accident.

Se vor mentine celelalte disp. ale sentintei în masura în care nu contravin prezentei.

În ceea ce priveste angajarea raspunderii asiguratorului S.C. ”C.A.” S.A., în conditiile în care la dosarul cauzei se regaseste dovada încheierii contractului de asigurare si manifestarea de vointa a partii vatamate cu privire la angajarea raspunderii asiguratorului, iar modificarile aduse Legii nr.136/1995 prin Legea nr.172/2004 si O.U.G. nr.61/2005, aprobata prin Legea nr.113/2006, nu au avut ca scop înlaturarea raspunderii societatilor de asigurare în procesul penal, cu privire la sumele ce reprezinta dezdaunari si cheltuieli de judecata rezultate din accidente de circulatie, în mod corect judecatoria a dispus obligarea firmei de asigurare la plata obligatiilor civile alaturi de inculpat.

Prin decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata în interesul legii nr.1/2005, pozitia acestor societati a fost asimilata asiguratorului de raspundere civila, cu excluderea calitatii de parte responsabila civilmente, însa acest fapt nu conduce la concluzia ca citarea acestor societati în procesul penal s-ar face doar pentru asigurarea opozabilitatii hotarârii, fara a fi posibila angajarea raspunderii civile, alaturi de raspunderea inculpatului, într-o modalitate specifica obligatiilor „in solidum”, în absenta unui text de lege care sa prevada solidaritatea pasiva.

Dimpotriva, art.54 alin.2 din Legea nr.136/1995 prevede în mod expres posibilitatea exercitarii drepturilor persoanelor pagubite împotriva asiguratorului de raspundere civila, iar referirea la o serie de institutii specifice procesului civil, asa cum este si interventia, nu înlatura posibilitatea angajarii raspunderii asiguratorului în procesul penal, atâta vreme cât repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile, conform art.14 alin.3 cod de procedura penala.

Mai mult, fara a exclude raspunderea inculpatului, ci alaturata acestuia, în scopul protejarii victimelor, raspunderea asiguratorului în procesul penal rezulta din existenta celorlalte acte normative care stabilesc un plafon al raspunderii, vointa legiuitorului fiind neechivoca.

Posibilitatea angajarii raspunderii asiguratorului concomitente celei a inculpatului rezulta si din antrenarea raspunderii sale dincolo de limita plafonului legal, ca si din continutul dispozitiilor art.55 alin.3 si art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, care statueaza asupra posibilitatii de angajare a raspunderii asiguratului cu privire la sume acordate cu titlu de daune si cheltuieli de judecata în caz de vatamari corporale, deces, avariere ori distrugere de bunuri, care, de regula, sunt specifice unui proces penal.

În ceea ce priveste semnificatia prevederilor art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, scopul acestora este numai acela de a stabili destinatia sumelor acordate cu titlu de daune, iar nu de a degreva pe asigurat sau asigurator de raspunderea ce le revine potrivit legii, întrucât despagubirile se cuvin persoanelor vatamate, îndreptatite la acoperirea prejudiciului, care sunt puse la adapost de concursul altor creditori, în conditiile art.55 alin.2 din lege.

Deci, celelalte 2 recursuri declarate de inculpat si asiguratorul S.C. ”C.A.” S.A. fiind nefondate (asa cum am aratat anterior),  în baza art.38515 pct.1 lit.”b” cod procedura penala, se vor respinge.

Conform art.192 alin.(2) Cod procedura penala, vor fi obligati recurentul inculpat si recurenta S.C. ”C.A.” S.A la plata sumei de 300 lei fiecare cheltuieli judiciare catre stat.