Rectificare carte funciară. Hotărâre de admitere a unui recurs în anulare. Respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. Temei pentru promovarea unei cereri în rectificarea cărţii funciare.
C. pr. civ. – art. 311
Legea nr. 7/1996 – art. 34
Este admisibilă cererea de rectificare a cărţii funciare, întemeiată pe dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, dacă titlul care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate (o hotărâre judecătorească) a fost ulterior desfiinţat prin admiterea unui recurs în anulare declarat împotriva hotărârii judecătoreşti ce a reprezentat temeiul înscrierilor de carte funciară.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 2702 din 7 decembrie 2006, F.Ş.
Prin sentinţa civilă nr. 449 din 9 februarie 2006 pronunţată de Judecătoria Reşiţa a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Alianţa Sindicală „S.” Caraş-Severin şi Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa împotriva pârâtelor S.C. „U.” S.A. Reşiţa şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin.
În consecinţă, instanţa a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC „U.” SA Reşiţa din C.F. 1738 Reşiţa Română şi revenirea la situaţia anterioară pronunţării sentinţei civile nr. 2165 din 22 mai 2005 a Judecătoriei Reşiţa în C.F. 1738, C.F. 2235, 1220 Reşiţa Română.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că dreptul de proprietate al pârâtei S.C. „U.” S.A. Reşiţa asupra imobilului „Casa de Cultură” a fost înscris în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătoreşti care a fost casată prin decizia civilă nr. 1986 din 15 martie 2005 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Apelul declarat de pârâta S.C. „U.” S.A. Reşiţa împotriva sentinţei a fost respins prin decizia civilă nr. 186 din 4 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, instanţa însuşindu-şi considerentele primei instanţe.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta S.C. „U.” S.A. Reşiţa, care a criticat-o pentru nelegalitate şi a solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Caraş-Severin ca instanţă competentă, iar în subsidiar, modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.
În motivare a invocat nulitatea sentinţei, aceasta nefiind motivată în condiţiile art. 261 pct. 5 C. pr .civ.
A mai invocat nulitatea deciziei pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, nulitate rezultând din faptul că nu judecătoria ci tribunalul era instanţa competentă în soluţionarea în primă instanţă a cererii de chemare în judecată, dată fiind valoarea de peste 20 miliarde ROL a obiectului pricinii şi având în vedere caracterul accesoriu al acţiunii în rectificarea cărţii funciare.
A mai invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, având în vedere dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicată, şi art. 100 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară, reclamantele neavând calitatea de persoane interesate în sensul sus-arătatelor prevederi.
A mai invocat prematuritatea acţiunii, câtă vreme cererea în rectificare are caracter accesoriu faţă de cea principală; or, în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre irevocabilă asupra acţiunii de fond, acţiunea în revendicare promovată de reclamantă fiind în curs de soluţionare.
A mai invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în conformitate cu dispoziţiile art.38 din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, a invocat greşita reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei, câtă vreme niciuna dintre situaţiile aici reglementate nu se regăseşte în cauză.
În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. pr. civ.
Examinând recursul Curtea l-a respins ca nefiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
nu pot fi reţinute ca temeiuri de casare a deciziei susţinerile vizând nemotivarea de către prima instanţă a sentinţei pronunţate.
Astfel, în primul rând, obiect al cererii de recurs îl constituie, potrivit dispoziţiilor art. 299 C. pr. civ., hotărârile date în apel (când legea nu pune la dispoziţia părţii această cale de atac, deci situaţia de faţă) şi nu cele date în primă instanţă.
În al doilea rând, din examinarea considerentelor sentinţei rezultă că, deşi sumar motivată, aceasta cuprinde atât argumentele de fapt, cât şi pe cele de drept care au format convingerea judecătorului.
Cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7 invocate de recurentă, dispoziţii ce ar putea fi incidente în raport cu decizia tribunalului, se reţine că acestea nu pot fi reţinute ca temei de modificare a hotărârii atacate; chiar sumar, fondul pricinii a fost evocat în cuprinsul considerentelor, iar excepţiile invocate în faţa instanţei de apel au fost reiterate şi pe calea recursului, instanţa urmând a se pronunţa asupra lor în condiţiile art. 137 alin. 1 C. pr. civ.
O primă excepţie este cea a necompetenţei materiale a judecătoriei în soluţionarea cererii reclamantelor; necompetenţa materială ar decurge din caracterul subsidiar al cererii de rectificare a cărţii funciare în raport cu acţiunea principală. Cum acţiunea principală este, în speţă, o acţiune în revendicare a unui imobil cu o valoare de peste 26 miliarde ROL, competenţa ar reveni tribunalului ca instanţă de fond.
Este adevărat că recurenta a formulat o acţiune în revendicare cu privire la imobilul în litigiu, acţiune înregistrată sub nr. 3682/2005.
Se observă, însă, că reclamantele au invocat, ca temei al cererii în rectificare nu o transmitere a dreptului de la posesorul neproprietar la proprietarul neposesor, ci decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care, admiţându-se recursul în anulare, a fost casată hotărârea judecătorească în baza căreia recurenta şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Or, prin pronunţarea deciziei nr. 1986 din 15 martie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat problema valabilităţii titlului recurentei şi s-a desesizat irevocabil de această cauză. În consecinţă, prezenta acţiune în rectificare (prin care reclamantele tind să dea efect şi din punct de vedere al evidenţelor de carte funciară sus-menţionatei decizii) are un caracter de sine-stătător, este una principală astfel că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 17 C. pr. civ.
Cum cererea reclamantelor nu se încadrează în vreuna dintre cele enumerate de dispoziţiile art. 2 C. pr. civ., în mod corect a făcut prima instanţă aplicarea dispoziţiilor art. 1 C. pr. civ. şi a reţinut-o spre soluţionare şi tot în mod corect tribunalul s-a pronunţat asupra ei ca instanţă de apel, excepţia pârâtei-recurente fiind, astfel, neîntemeiată.
A mai invocat recurenta lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor, excepţia fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 100 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor.
Este adevărat că, potrivit acestor dispoziţii, rectificarea înscrierii de carte funciară poate fi cerută de orice persoană interesată şi că prin persoană interesată se înţelege acea persoană care a avut sau are un drept înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat de noua înscriere.
Instanţa de recurs apreciază, însă, că, pentru determinarea sferei persoanelor interesate în sensul dispoziţiei sus-menţionate este necesar a se avea în vedere, în cauza de faţă, premisa care a stat la baza cererii de rectificare: pronunţarea unei decizii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra unui recurs în anulare, decizie prin care titlul pârâtei (sentinţa judecătorească) a fost desfiinţat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 311 C. pr. civ., hotărârea casată nu are nici o putere, actele de executare sau asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri fiind desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.
În consecinţă, cum titlul pârâtei a fost desfiinţat, orice persoană interesată poate solicita înlăturarea din evidenţele de carte funciară a efectelor acestui titlu (înscrierea dreptului). În această situaţie, sfera persoanelor care pot cere rectificarea cărţii funciare excede celei stabilite de dispoziţiile art. 100 din Regulament: interesată este persoana care tinde la producerea de efecte de către o dispoziţie legală, respectiv art. 311 C. pr. civ., mai sus enunţat.
Acest interes nu mai este determinat de existenţa sau inexistenţa unui drept al petentului în cartea funciară, ci el poate consta chiar şi într-o situaţie de fapt căreia legea îi dă consecinţe juridice.
În cauza de faţă interesul concret al reclamantelor este ca o eventuală acţiune în revendicarea imobilului pe care îl ocupă să fie promovată de o persoană care poate invoca un titlu valabil şi nu de către pârâta recurentă al cărei titlu (ce a fost înscris în cartea funciară) a fost desfiinţat.
În consecinţă, nici excepţia lipsei calităţii procesuale active nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
În susţinerea excepţiei prematurităţii acţiunii (o altă excepţie invocată de recurentă), pârâta s-a referit la dispoziţiile art. 351 din Legea nr. 7/1996 republicată şi la caracterul accesoriu al prezentei acţiuni în raport cu acţiunea în revendicare, afirmativ principală.
Potrivit considerentelor mai sus-expuse, este neîntemeiată susţinerea recurentei cu privire la caracterul cererii promovate de reclamante. S-a arătat că, în cauză, acţiunea în rectificare are caracter principal; cum ea a fost promovată ulterior pronunţării deciziei nr. 1986 din 15 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia prematurităţii va fi respinsă ca neîntemeiată.
În fine, a mai invocat recurenta prescripţia dreptului la acţiune, întemeindu-şi susţinerile pe dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată.
Dincolo de faptul că recurenta invocă simultan atât excepţia prematurităţii acţiunii, cât şi pe cea a prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa va reţine că şi această ultimă excepţie este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicată, prevede un termen de trei ani în care acţiunea în rectificare întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii poate fi promovată de persoana interesată.
Acest text se referă, însă, la terţii care au dobândit cu bună-credinţă un drept real de la dobânditorul nemijlocit al dreptului.
Or, în cauza de faţă, reclamantele nu au solicitat rectificarea cărţii funciare în contradictoriu cu vreun terţ dobânditor, ci în contradictoriu cu pârâta care a dobândit dreptul în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabil casate.
În această situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, dispoziţii care prevăd expres că, în speţa dedusă judecăţii, acţiunea în rectificare este imprescriptibilă.
În acest context, sunt nerelevante susţinerile vizând data la care dreptul pârâtei a fost înscris în cartea funciară şi cele referitoare la menţionarea (în cuprinsul sentinţei civile nr. 440/2006) sentinţei civile nr. 2165 din 22 mai 2005 în loc de nr. 2165 din 22 mai 2001 (o evidentă eroare materială).
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
după cum s-a arătat mai sus, dreptul de proprietate al pârâtei recurente asupra imobilului în litigiu a fost înscris în baza sentinţei civile nr. 2165 din 22. mai 2001. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1986 din 15 martie 2005, sentinţa a fost casată, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. 1 C. pr. civ. „nu are nici o putere”, casarea extinzându-şi consecinţele asupra tuturor efectelor pe care legea le recunoaşte hotărârii judecătoreşti (inclusiv asupra celei de a fi titlu valabil şi apt de a fi înscris în cartea funciară).
În consecinţă, în mod corect au reţinut instanţele incidenţa dispoziţiilor art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei), înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului nemaiavând ca temei un titlu valabil.
1
