Prin sentinţa penală nr. 25/29.01.2008 pronunţată de Judecătoria Tg. Bujor au fost condamnaţi inculpaţii T.D., E. P. şi Z. M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e, g Cod penal la câte o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
S-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie prev. de art. 71 Cod penal, constând în a interzicerea drepturilor prev. de disp. art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe durata executării pedepselor.
În baza disp. art. 14 Cod pr. penală în ref. la art. 998 şi 1003 Cod civil au fost obligaţi în solidar inculpaţii T.D. şi E. P. să plătească părţii civile G. I. suma de 77 lei daune materiale.
În baza disp. art. 189 şi 191 Cod pr. penală a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 31.05/1.06.2006, în jurul orei 1,00, cei trei inculpaţi au sustras mai multe bunuri din două autocisterne, care erau parcate la Popasul H.C.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul Z. M., care a criticat-o pe motive de nelegalitate şi de netemeinicie, susţinând că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată.
Prin Decizia penală nr.472/A/18.11.2008, Tribunalul Galaţi a admis apelul declarat de inculpatul Z. M., a desfiinţat în parte hotărârea apelată şi, în rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. b1 Cod procedură penală şi cu aplicarea disp. art. 181 Cod penal l-a achitat pe inculpatul Z. M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e, g Cod penal, întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În temeiul disp. art. 91 lit. c Cod penal raportat la art. 181 alin. 3 Cod penal a aplicat inculpatului Z. M. sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 500 lei (RON).
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil participarea inculpatului Z. M., alături de ceilalţi doi inculpaţi, la furtul de bunuri din autocisternele conduse de părţile vătămate G.I. şi C.A.
S-a reţinut însă că inculpatul Z. M. a avut o contribuie mult mai redusă decât ceilalţi doi inculpaţi la săvârşirea faptelor şi că el nu a beneficiat de banii şi de bunurile furate, împrejurări care, în opinia instanţei de apel, justifică aplicarea dispoziţiilor art.181 din Codul penal.
Împotriva Deciziei penale nr.471/A/18.11.2008 a Tribunalului Galaţi au declarat recurs inculpatul Z. M. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Parchetul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art.181 din Codul penal în ce-l priveşte pe inculpatul Z. M., deoarece acesta a participat efectiv, alături de ceilalţi doi inculpaţi, la săvârşirea faptei de furt, faptă care, în raport cu modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă, cu scopul urmărit şi cu urmările produse, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Inculpatul Z. M., prin apărător, a invocat, prin motivele de recurs, nulitatea hotărârii primei instanţe, determinată de faptul că a fost lipsit de o apărare efectivă.
În subsidiar, inculpatul a criticat cele două hotărâri ca nelegale, susţinând că el nu a participat la săvârşirea faptelor, astfel că s-ar fi impus pronunţarea în privinţa sa a unei soluţii de achitare, în temeiul art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.c din Codul de procedură penală.
Prin decizia penală nr.645/R/21.10.2009, Curtea de Apel Galaţi a admis ambele recursuri, a casat decizia penală nr.472/A/18.11.2008 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 598/316/2007 şi în parte sentinţa penală nr. 25/29.01.2008 a Judecătoriei Tg.Bujor, pronunţată în dosarul nr. 598/316/2007, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z. M. şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite, la Judecătoria Tg.Bujor.
A menţinut actele îndeplinite până la termenul de judecată din 16.01.2008.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele :
La judecata în primă instanţă, a fost desemnat un apărător din oficiu pentru a asigura asistenţa juridică inculpaţilor Z.M., T. D. şi E. P., în persoana dlui avocat M. A.M.
La termenul de judecată din data de 16.01.2008, instanţa, luând act de lipsa apărătorului desemnat din oficiu, a dispus ca acesta să fie înlocuit de dl avocat N.C., fără delegaţie de substituire.
În continuare, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri, fără a acorda noului apărător desemnat din oficiu timp pentru studierea dosarului şi pentru pregătirea apărării.
După ce procurorul de şedinţă a prezentat acuzaţiile şi a solicitat condamnarea inculpaţilor, apărătorul desemnat din oficiu a achiesat la concluziile procurorului, dar a solicitat un termen de 7 zile pentru a depune concluzii scrise, concluzii care nu au fost însă depuse până la data de 29.01.2009, când prima instanţă a pronunţat hotărârea recurată.
În aceste condiţii, Curtea reţine că la judecata în primă instanţă inculpatul recurent Z. M. nu a beneficiat de o apărare efectivă, ci de una pur formală, fiind încălcat flagrant dreptul la apărare, garantat de art.24 din Constituţie, de art.6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului, precum şi de art.6 din Codul de procedură penală.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art.197 alin.2 din Codul de procedură penală, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute numai normele relative la asistenţa învinuitului sau inculpatului de către apărător, atunci când sunt obligatorii potrivit legii – în timp ce toate celelalte norme privind exercitarea dreptului la apărare sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative, care poate fi invocată numai în condiţiile prevăzute de art.197 alin.1 şi 4 din Codul de procedură penală.
Întrucât, în speţă, inculpatul recurent Z. M. nu a invocat în apel încălcarea de către prima instanţă a dreptului la apărare, s-ar putea considera că această nulitate a fost acoperită, astfel că ea nu ar mai putea fi invocată direct în recurs.
Având însă în vedere că, prin încălcarea flagrantă a normelor care garantează exercitarea dreptului la apărare, s-a adus inculpatului Z. M. o vătămare a intereselor procesuale care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii primei instanţe, Curtea a considerat că, pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei, se impune luarea în considerare din oficiu a acestei încălcări, conform prevederilor art.197 alin.4 teza ultimă din Codul de procedură penală.
Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art.38515 pct.2 lit.c în referire la art.3859 alin.1 pct.6 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Galaţi a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de inculpatul Z.M., a casat în parte hotărârile recurate, numai cu privire la inculpatul Z. M. şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare în aceste limite, la prima instanţă.
