2. Imobil preluat de stat printr-un act de cedare forţată.
Efectul principiului relativităţii înscrierii în cartea funciară cu privire la anularea încheierilor de carte funciară.
Prin Decizia civilă nr.9/A/25 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr.1107/A/2006, a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii formulată de apelanta SC”TGN”SA.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SN TGN”SA Mediaş, împotriva Sentinţei civile nr.227/14 martie 2006 a Judecătoriei Tg.Secuiesc, pe care a păstrat-o.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, potrivit art.2, lit.c din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi alte imobile donate statului, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Raportat la prevederile legii mai sus menţionate, pentru imobilele donate statului sau altor persoane juridice pentru ca cererea de restituire în natură sau acordarea unor despăgubiri să intre sub incidenţa prevederii Legii nr.10/2001, legea instituie condiţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de constatare a nulităţii actului în baza căruia bunurile au fost preluate.
Prin imobile Preluate în mod abuziv se înţelege imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr.410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr.478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art.813 Cod civil, în acest din urmă caz, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Această procedură este anterioară cererii prin care se solicită restituirea imobilului sau acordarea despăgubirii, care nu poate fi rezolvată până când actul de donaţie nu este declarat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamanta nu a făcut altceva decât, prin prezenta acţiune s-a conformat cerinţelor textului legal mai sus enunţat.
Petitele acţiunii se interferează cu dispoziţiile legii speciale, întrucât ele vizează numai constatarea preluării abuzive a imobilului din litigiu şi constatarea nulităţii absolute a donaţiei făcute în favoarea statului şi nu restituirea acestuia în natură reclamantei sau prin acordarea de despăgubiri, chestiune ce urmează a fi rezolvată potrivit dispoziţiilor legii speciale.
Pentru cele expuse mai sus, critica pârâtei sub acest aspect este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art.800 Cod civil, nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament.
Renunţarea la proprietate în favoarea statului nu are caracterul unui act de donaţie în înţelesul art.800 şi art.813 Cod civil. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în actele de renunţare nu se arată persoana în favoarea căreia se face renunţarea şi nici nu este însoţită vreo declaraţie de acceptare a vreunei liberalităţi.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond în mod corect a stabilit că preluarea prin declaraţie de renunţare la dreptul de proprietate este o preluare fără titlul valabil, deci este abuzivă.
Cu privire la pct. II din apelul declarat:
Potrivit art.130, alin. ltim Cod procedură civilă.- „În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
Obiectul speţei deduse judecăţii vizează legalitatea actului de donaţie u privire la imobilul înscris în CF şi anularea încheierilor de întabulare nr.251/06.03.1958 şi nr.529/06.06.1958.În aceste limite a fost sesizată instanţa de fond şi s-a pronunţat prin sentinţa atacată. Faţă de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, instanţa din oficiu nu poate extinde obiectul sesizării şi nici introduce terţe persoane.
În ceea ce priveşte reînscrierea reclamantei în cartea funciară, ca proprietară a imobilului, observaţia pârâtei este corectă. Într-adevăr, instanţa de fond în acest sens a fost sesizată, dar nu s-a pronunţat.
Însă, această chestiune nu poate fi rezolvată în apelul pârâtei, fiindcă i s-ar crea o situaţie mai grea în propria cale de atac (art.296 Cod procedură civilă).
De altfel, situaţia tabulară a imobilului se va rezolva în raport de soluţionarea cererii în baza Legii nr.10/2001, pin restituirea în natură sau prin acordarea de despăgubiri.
În fine, ultimul motiv de apel vizează anularea încheierilor de întabulare cu care a fost sesizată instanţa de fond.
Stabilind nulitatea actului de preluare a imobilului de către stat, aceeaşi soartă juridică vor avea şi încheierile de întabulare, potrivit principiului că ceea ce este nul, şi efectele sale sunt nule.
Pentru aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta SNTGN „T”SA.
În susţinerea recursului se învederează că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au greşit calificând renunţarea reclamantei la dreptul său de proprietate, ca fiind o donaţie, între cele două instituţii neexistând identitate.
Se precizează, de asemenea, că pentru soluţionarea cererii formulate de reclamantă în baza Legii nr.10/2001, nu este necesar a se constata prin hotărâre judecătorească nulitatea donaţiei şi că această procedură nu condiţionează procedura urmată pe baza Legii nr.10/2001.
În drept, sunt invocate dispoziţiile art.304, pct.9 Cod procedură civilă.
Criteriile formulate de recurentă nu sunt fondate.
Este adevărat că tribunalul a numit actul de cedare al terenului către stat ca fiind o donaţie. Chiar dacă „cedarea” proprietăţii nu este identică cu donaţia, din punctul de vedere al efectelor produse în patrimoniul reclamantei, deosebirea nu prezintă relevanţă juridică, atât în situaţia cedării forţate, cât şi în cazul donaţiei abuzive practicate de statul socialist, persoanele transmiţătoare fiind lipsite de dreptul lor real de proprietate, fără a exista o cauză legală. Or, actul juridic lipsit de unul dintre elementele sale esenţiale, cum este cauza, este sancţionat cu nulitatea lui. Prin urmare, titlul statului asupra terenului intrat în patrimoniul său printr-o cesiune abuzivă este ilegal, iar anularea lui de către instanţă este legală.
În ceea ce priveşte critica purtând asupra utilităţii sau inutilităţii unei hotărâri privind nulitatea titlului statului pentru terenul în cauză în procedura prevăzută de Legea nr.1072001, instanţa reţine că nici aceasta nu este fondată. Potrivit acţiunii introductive de instanţă, reclamanta a justificat un interes legal şi actual în promovarea cererii sale, iar consideraţiile recurentei generate de procedura Legii nr.10/2001 nu pot atrage reţinerea unei lipse de interes a reclamantei în acţiunea de faţă.
Prin urmare, acţiunea reclamantei în anularea titlului statului pe calea dreptului comun este admisibilă, astfel cum s-a reţinut în considerentele hotărârilor pronunţare la fond şi în apel.
La judecarea recursului, instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii petitului purtând asupra anulării încheierilor de CF nr.251/1938 şi nr.529/1958 faţă de actuala situaţie de carte funciară şi nechemarea în judecată a persoanelor ce figurează cu drepturi reale în C.F.
Excepţia este fondată.
Înscrierile în cartea funciară trebuie să respecte – între altele – şi principiul relativităţii, potrivit căruia înscrierea unui drept în C.F. se poate face numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii, este înscris sau, după caz, urmează să fie înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea va fi făcută. Acest principiu stabileşte, aşadar, contra cui se pot face înscrierile în cartea funciară, respectiv împotriva aceluia care la înregistrarea cererii sale era înscris ca titular al dreptului. Regula este valabilă şi în cazul radierii unui drept, potrivit principiului simetriei formale.
În speţa de faţă, încheierile de C.F. a căror anulare s-a cerut de către reclamantă, poartă asupra unor drepturi ce ţin de istoria cărţii funciare nr.377 şi respectiv nr.547 Tg.Secuiesc.
Astfel, de la momentul 1958, când au fost operate în C.F. cele două încheieri, imobilul în cauză a suferit numeroase operaţiuni juridice: – dezmembrări, schimbări ram de cultură, transmitere drepturi reale rezultate către alţi subiecţi de drept. Aşa cum rezultă din copia parţială a CF 547 depusă la fond, fostul nr. op 3739 a fost dezmembrat de 4 ori, ajungându-se în prezent la nr. op 739/2/2/9/1 … – până la /10. Ori, anularea încheierii iniţiale nu poate fi admisă fără a aduce atingere următoarelor operaţiuni juridice desfăşurate asupra imobilului cu nr. op iniţial 3739, având în vedere că la aceste operaţiuni juridice subsecvente au participat subiecţi de drept nechemate în proces şi în favoarea cărora s-au constituit aceste drepturi reale de proprietate. Altfel spus, drepturile ulterioare nu pot fi vătămate prin anularea încheierii purtând asupra trecerii la stat a nr. top 3739, pe de o parte pentru că acest număr top nu mai există în prezent, iar pe de altă parte, pentru că anularea unei încheieri de CF trebuie făcută împotriva celui care în prezent figurează în CF cu un drept real. Iar aceştia subiecţi de drept ce au beneficiat de terenurile dezmembrate din topul iniţial 3739, nu au fost chemaţi în proces şi nici nu s-a cerut anularea operaţiunilor de CF vizând aceste dezmembrări şi operaţiuni. În concret, anulările înscrierilor în CF nu pot opera decât pornind de la ultima înscriere către cea vizată, fără a se putea trece peste vreuna dintre ele. Altfel spus, nu se poate anula încheierea de sub B3, atâta timp cât ultima înscriere este B100, ci este necesară anularea pas cu pas a înscrierilor de sub B100, B99, B98… până se ajunge la B3. Acesta este principiul relativităţii înscrierilor în CF, care apără şi securitatea statică a circuitului civil, adică drepturile titularilor de carte funciară, înscrise în cartea funciară,, care nu se pot pierde, în principiu, decât în temeiul unui act juridic prin care aceştia au dispus de ele în folosul altuia.
În consecinţă şi faţă de cele ce preced, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii petitului purtând asupra anulării încheierilor de carte funciară şi, modificând în parte decizia atacată, a admis în parte apelul pârâtei în considerarea aceleiaşi excepţii şi a schimbat în parte sentinţa judecătoriei, în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei, cu privire la constatarea nulităţii actului de preluare a terenului de către stat şi a cheltuielilor de judecată, şi respingerea petitelor de anulare a încheierilor de CF nr.251/1958 şi nr.529/06.06.1958, păstrându-se celelalte dispoziţii ale deciziei şi respectiv sentinţei.
Instanţa a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
(Decizia civilă nr. 170/R/07.05.2007 – R.P.)
