Drepturi reale. Pretenţii decurgând din lucrări efectuate la un imobil. Cerere de notare în cartea funciară a procesului având ca obiect aceste pretenţii. Admisibilitate


Drepturi reale. Pretenţii decurgând din lucrări efectuate la un imobil. Cerere de notare în cartea funciară a procesului având ca obiect aceste pretenţii. Admisibilitate

Legea nr. 7/1996, art. 26 alin. 4 lit. c

Este admisibilă cererea de notare în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară a unui proces ce vizează recuperarea contravalorii lucrărilor efectuate la acest imobil.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 1054 din 18 octombrie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 6620 din 13 decembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 12294/55/2006 a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta S.C. „B.” S.A. împotriva încheierii de carte funciară nr. 26508/CF/2006 din 16.08.2006 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că prin încheierea atacată a fost respinsă cererea prin care reclamanta a solicitat notarea acţiunii civile nr. 10322/55/2006 înregistrată la Judecătoria Arad (având ca obiect restituire sumă bani) în cartea funciară.

Prin această acţiune, reclamanta din prezenta cerere a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata unei sume de bani reprezentând rest de preţ neachitat pentru executarea construcţiei staţie de carburanţi înscrisă cartea funciară. Proprietari tabulari ai acestui imobil sunt pârâţii C.A. şi C.C., iar acţiunea în plata restului de preţ nu are vreo legătură cu imobilul în sensul art. 36 alin. 4 lit. c din Legea 7/1996.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 178 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad apelul a fost admis, iar sentinţa schimbată în tot.

În consecinţă, cererea reclamantei a fost admisă încheierea contestată-anulată, instanţa dispunând notarea în cartea funciară a acţiunii civile din dosar nr. 10322/55/2006 al Judecătoriei Arad.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că proprietarii tabulari ai imobilului înscris în cartea funciară sunt asociaţi la societatea pentru care reclamanta a edificat staţia de carburanţi fără ca societatea să-i achite integral contravaloarea lucrărilor.

În consecinţă, cererea de notare este întemeiată faţă de dispoziţiile art. 21 alin. 2 lit. e din Legea 7/1996 modificată.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.

În motivare au invocat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 republicată şi nici cauze de nulitate a încheierii de carte funciară, aceasta îndeplinind condiţiile de formă şi fond cerute de lege.

Au mai invocat confuzia dintre patrimoniul asociaţilor şi cel al societăţii săvârşită de instanţa de apel şi faptul că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În drept au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C.proc.civ.

Pe cale de întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului.

Examinând decizia prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. 2 C.proc.civ. faţă de dispoziţiile art. 299 şi următoarele C.pr.civ., instanţa o va menţine ca fiind legală cu completarea motivării, pentru următoarele considerente:

Nu s-a contestat în cauză că staţia distribuire carburanţi a fost construită de reclamantă pentru societatea al cărei asociat este pârâtul C.A. şi nici faptul că după recepţionarea lucrării efectuate în baza contractului încheiat între societatea comercială pârâtă şi reclamantă, construcţia a fost intabulată pe numele persoanelor fizice pârâte.

Cererea de chemare în judecată a cărei notare în cartea funciară se cere a fi dispusă a fost formulată în contradictoriu atât cu beneficiarul lucrării cât şi cu persoanele ce şi-au întabulat dreptul de proprietate asupra lucrării.

La data formulării cererii de notare a procesului (02.08.2006), Legea nr. 7/1996 fusese republicată (Monitorul Oficial din 3 martie 2006) în baza art. II al Titlului XII din Legea nr. 247/2005.

În această formă, legea permite notarea acţiunilor în justiţie în legătură cu imobilele din cartea funciară (art. 26 alin. 4 lit. c). Se constată astfel că, dacă acţiunea în justiţie are legătură cu imobilul înscris în cartea funciară, legea permite notarea ei fără a face vreo distincţie după obiectul pretenţiilor (drept real sau de creanţă) sau după proprietarul tabular al imobilului.

Or, în cauza de faţă, reclamanta invocă (prin cererea de chemare în judecată a cărei notare s-a cerut) un drept de creanţă ce rezultă din efectuarea de lucrări la imobilul înscris în cartea funciară.

În consecinţă, sunt neîntemeiate criticile recurenţilor vizând inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 26 alin. 4 lit. c din Legea nr. 7/1996 precum şi susţinerile vizând legalitatea încheierii atacate sub aspectul cerinţelor de fond cerute de lege.

Tot pentru considerentele mai sus arătate, văzând şi considerentele deciziei recurate, criticile vizând confuzia săvârşită de instanţa de apel între patrimoniul societăţii şi cel al asociaţilor sunt neîntemeiate ca motive de recurs, câtă vreme această distincţie nu-şi găseşte aplicabilitatea faţă de dispoziţiile art. 26 mai sus arătate.

Este adevărat că decizia apelată este lapidar motivată, însă instanţa a reţinut în mod corect că, date fiind raporturile juridice dintre părţi, cererea de notare este admisibilă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 2 lit. e din Legea nr. 7/1996.

Având în vedere că aceste dispoziţii se regăsesc şi în legea republicată (art.19 alin. 1 lit. e), văzând şi argumentele mai sus arătate, nici susţinerile vizând nemotivarea deciziei nu vor fi reţinute ca temeiuri de modificare a hotărârii criticate.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 304 C.proc.civ., instanţa a respins recursul declarat de pârâţii C.A., C.C. şi S.C. „C.O.” S.R.L.