Ordonanţă de plată. Proba caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei. Lipsa posibilităţii instanţei de a analiza fondul raportului juridic dintre părţi. În contextul dispoziţiilor ce reglementează procedura ordonanţei de plată, lipsa însuşirii facturilor nu este acoperită de comenzile efectuate de debitoare, acestea fiind insuficiente pentru a confirma poziţia de recunoaştere a certitudinii creanţei din partea acesteia. Pe cale procedurii speciale a ordonanţei de plată, se soluţionează neînţelegerile dintre creditor şi debitor legate de executarea de către debitor a obligației asumate, fără însă a se intra în cercetarea fondului raporturilor juridice dintre părţi.
Sentinţa civilă nr. 4199/07.06.2016 a Judecătoriei Galați
Prin sentinţa civilă nr. 4199 pronunţată la data de 07.06.2016 în dosarul Judecătoriei Galaţi instanţa a respins cererea formulată de creditoarea SC D SA, contradictoriu cu debitoarea SC P.T. SRL avnd ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată a sumei de 11.984,18 lei reprezentând contravaloare servicii hoteliere şi a sumei de 12.003,67 lei reprezentând penalităţi pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiilor contractuale conform facturilor nr. …..
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în desfăşurarea relaţiilor comerciale născute în urma încheierii contractului nr. 26/16.01.2015 prestatoarea s.c. D s.a. s-a angajat să asigure, în intervalul cuprins între 16.01.2015-31.01.2015, prestaţii hoteliere şi alte servicii specifice în beneficiul s.c. P.T. s.r.l., în cadrul unităţilor proprii, către turişti individuali sau grupuri de turişti sosiţi prin intermediul acestuia din urmă.
Astfel, instanţa a observat că potrivit dispoziţiilor art. 1.270 alin. 1 C.civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, acestea fiind ţinute să îşi îndeplinească obligaţiile asumate. Conform prevederilor art. 1516 alin. 1 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei. În cadrul obligaţiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului. În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligaţie de a da, cum este obligaţia de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligaţia sa dovedească existenţa acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumţie de vinovăţie, iar dacă acesta nu dovedeşte îndeplinirea obligaţiei, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Potrivit dispoziţiilor art. 1013 C.proc.civ procedura ordonanţei de plată poate fi demarată pentru realizarea creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract civil constatat într-un înscris sau determinate potrivit unui înscris însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege. Reglementarea permite debitorului să conteste creanţa, revenind instanţei sarcina de a aprecia temeinicia apărărilor formulate, în baza înscrisurilor şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. Creanţa îndeplineşte condiţiile de certitudine, potrivit art. 662 alin. 2 coroborat cu art. 1013 alin. 1 C.proc.civ., atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi raportul civil constatat ad probationem printr-un înscris.
Instanţa a reţinut că, reclamanta a invocat, iniţial, în susţinerea pretenţiilor sale un contract comercial, nr. 26/16.01.2015, negotium–ul intervenit între aceasta şi societatea debitoare fiind constatat prin act scris), ulterior precizând că înţelege să îşi întemeieze pretenţiile numai pe facturile emise în perioada 11.11.2015-28.11.2015, în condiţiile în care potrivit art. 277 C.proc.civ., obligaţiile născute din raporturile între profesionişti se probează printre alte mijloace de probă, cu facturi acceptate, înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, fiind apt a face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic, fiind prezumat a fi fost făcut la data consemnată în cuprinsul său, ce poate fi combătută cu orice mijloc de probă.
De asemenea, s-a reţinut că a fost invocată existenţa titlurilor de creanţă reprezentate de 8 facturi emise în perioada 11.11.2015-28.11.2015 ce nu poartă însă dovada însuşirii, în orice mod şi, pe cale de consecinţă, a acceptului pentru plata serviciilor prestate, apărarea invocată prin cererea de chemare în judecată privind incidenţa dispoziţiilor art. 4.1 din contract fiind caducă, pe de o parte întrucât respectiva convenţiei nu mai produce efecte, nefiind făcută dovada prelungirii termenului, iar pe de altă parte deoarece chiar creditoarea a renunţat la întemeierea pretenţiilor pe acest act.
Astfel, în contextul dispoziţiilor ce reglementează procedura ordonanţei de plată, instanţa a opinat că lipsa însuşirii facturilor nu este acoperită de comenzile efectuate de debitoare, acestea fiind insuficiente pentru a confirma poziţia de recunoaştere a certitudinii creanţei din partea acesteia.
În urma analizei înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța a apreciat că obligația pentru care creditoarea solicită somarea debitoarei nu are caracter cert, cerință obligatorie potrivit art. 1013 C.proc.civ., aspectul neexecutării obligației de plată, analizat în cadrul raporturilor dintre părți, neputându-se realiza pe calea procedurii simplificate și derogatorii a ordonanţei de plată, din interpretarea textului legal invocat, rezultând că, sub aspect probatoriu, în cadrul procedurii ordonanţei de plată nu poate fi administrată decât proba cu înscrisuri, judecătorul solicitând numai lămuriri sau explicaţii, în situaţia insuficienţei materialului probator, fără ca prin aceasta să se deschidă calea administrării unor altor categorii de dovezi.
Totodată, instanţa a subliniat faptul că, pe cale procedurii speciale a ordonanţei de plată, se soluţionează neînţelegerile dintre creditor şi debitor legate de executarea de către debitor a obligației asumate, fără însă a se intra în cercetarea fondului raporturilor juridice dintre părţi.
Pentru aceste considerente, cererea a fost respinsă.
