Cerere de chemare în garanţie .
Prin Încheierea din data de 9 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 8710/288/2015, a fost respinsă, în principiu, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului Rm. Vâlcea, reţinând, în esenţă, faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 72 Cod procedură civilă. A reţinut prima instanţă şi că, potrivit acestui text de lege, terţa persoană chemată în garanţie ar putea fi acţionată în judecată ulterior printr-o acţiune în despăgubiri de oricare dintre părţile din dosarul iniţial. De asemenea, a reţinut că, în speţă, ar însemna că pârâtul chemat în judecată, în măsura în care ar cădea în pretenţii, ar putea, printr-o acţiune ulterioară, să se îndrepte împotriva chematului în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea pentru a recupera suma la care ar putea fi obligat. În final, instanţa de fond a statuat că, în cauza de faţă, nu s-a dovedit că ar exista o astfel de posibilitate.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal prevăzut, la data de 11 februarie 2016, a declarat apel pârâtul Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului Rm. Vâlcea, apel întemeiat pe dispoziţiile art. 74 alin. 2 coroborat cu art. 64 alin. 4 Cod procedură civilă.
Prin apelul formulat, a solicitat modificarea acestei încheieri, în sensul admiterii în principiu a cererii de chemare în garanţie.
În motivare, apelantul-pârât a arătat că soluţia instanţei de fond este nelegală, deoarece atât motivaţia în fapt a cererii de chemare în garanţie, cât şi temeiul juridic aplicabil unei astfel de cereri justifică admisibilitatea în principiu a cererii. De asemenea, a arătat că a înţeles să formuleze cererea de chemare în garanţie având în vedere calitatea sa de pârât, pentru ca, în situaţia în care ar fi căzut în pretenţii, să fie obligată persoana vinovată de producerea în fapt a prejudiciului, dacă se va dovedi că există, la repararea acestuia, fără a mai fi necesară demararea unui alt proces.
Totodată, a menţionat că, astfel cum a reţinut şi D.N.A. Piteşti, cei doi inspectori, care au însoţit permanent reprezentanţii reclamantei pentru a preda cu titlu gratuit pârâtei materialele a căror contravaloare se solicită, au fost trimişi de către numitul S F D, în calitatea acestuia de inspector general al I.S.J. Vâlcea.
De asemenea, a menţionat că ceea ce interesează într-o cerere de chemare în garanţie este existenţa unui raport obligaţional între pârât şi chematul în garanţie.
A mai precizat şi că nu se va crea niciodată un raport direct între chematul în garanţie şi reclamant, ci vor exista două raporturi distincte, unul între reclamant şi pârât, de tip contractual, şi altul între pârât şi chematul în garanţie, de tip delictual.
În plus, a făcut trimitere la paginile 4, 5, 6 şi urm. din Ordonanţa nr. 90/P/2013 din 8 octombrie 2013 emisă de D.N.A. Piteşti.
A insistat să fie avut în vedere faptul că numitul S F D a recunoscut că el a fost cel care, în calitate de inspector şcolar general, a dispus inspectorilor şcolari O I şi P O să-i însoţească pe reprezentanţii reclamantei la unităţile şcolare pentru livrarea materialelor cu titlu gratuit, decizie pe care a luat-o fără consultarea responsabililor din cadrul Primăriei Rm. Vâlcea, dat fiind faptul că a mai existat o situaţie similară.
Apelantul-pârât a solicitat să fie avută în vedere inclusiv declaraţia martorului P O.
În concluzie, apelantul-pârât a menţionat că nu a intenţionat să achiziţioneze şi nu a achiziţionat cu titlu de marfă materialele în discuţie, documentele invocate de reclamantă fiind semnate la o lună după livrare, fiind antedatate. A mai insistat şi cu privire la faptul că nici comanda şi nici factura nu sunt înregistrate în evidenţele şcolii.
Apelantul-pârât a insistat cu privire la faptul că nu au fost încheiate contracte, nu s-au înaintat comenzi din partea şcolii anterior livrării, nu s-au realizat acte adiţionale sau recepţii şi nu s-au realizat acte de plată, deoarece au existat suspiciuni faţă de buna-credinţă a reclamantei.
În final, a arătat că singurul document recunoscut ca fiind semnat în condiţii normale şi în deplină cunoştinţă de cauză este avizul de însoţire a mărfii nr. 28 din 25.09.2012, care nu are completate rubricile referitoare la preţ, respectiv valoare, lucru care a întărit, la momentul semnării, afirmaţiile făcute de delegatul firmei, că materialele sunt gratuite pentru şcoală.
Apelantul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Faţă de apelul formulat, la data de 19 aprilie 2016, intimatul-chemat în garanţie Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia.
În motivare, intimatul-chemat în garanţie a menţionat că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că pârâtul nu a dovedit că în cauza de faţă există posibilitatea ca, în măsura în care ar cădea în pretenţii, ar putea, printr-o acţiune ulterioară, să se îndrepte împotriva Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea pentru a recupera suma la care ar putea fi obligat.
Totodată, a arătat că nu s-a făcut dovada identităţii între chemata în garanţie şi raportul juridic litigios din prezenta cauză. De asemenea, a arătat că chematul în garanţie nu a participat la raporturi juridice privind achiziţia materialelor în cauză şi nu a emis vreo decizie/dispoziţie de încheiere a tranzacţiei dintre cele două părţi aflate în litigiu.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 Cod procedură civilă.
Examinând încheierea apelată, în raport de motivele invocate, de textele legale incidente, având în vedere actele şi lucrările dosarului, Tribunalul constată că apelul declarat este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în garanţie pârâtul Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului Rm. Vâlcea a solicitat ca în situaţia în care ar fi căzut în pretenţii, să fie obligată persoana vinovată de producerea în fapt a prejudiciului, dacă se va dovedi că există, la repararea acestuia, fără a mai fi necesară demararea unui alt proces.
Tribunalul reţine că cererea de chemare în garanţie este o cerere conexă, cu reglementare specială .
Reglementând această modalitate de chemare în judecată a unui terţ într-un proces început, codul de procedură civilă permite părţii care ar cădea în pretenţii să aibă asigurată plata acestor pretenţii (sau a altor despăgubiri în strânsă legătură cu „pierderea” suferită, în urma soluţionării acţiunii principale).
Raportul părţii cu persoana chemată în garanţie este de aşa natură încât interesul cererii de chemare în garanţie este tocmai posibilitatea („în cazul când”) ca partea să cadă în pretenţii. Raportul de garanţie sau de regres devine activ tocmai datorită intentării acţiunii principale. Până în acest moment acest raport există doar ca să „garanteze” tocmai riscul pe care îl pune în discuţie acţiunea principală.
Cererea de chemare în garanţie pune în discuţie existenţa acestui raport ale cărui condiţii sunt prevăzute în multe cazuri de lege
Astfel, o dată primită a fi judecată împreună cu acţiunea principală, cererea de chemare în garanţie formulată de pârât urmează automat soluţia din acţiunea principală: respingerea acţiunii principale duce la respingerea cererii de chemare în garanţie, ca lipsită de interes; respingerea acţiunii principale poate fi rezultatul tocmai al apărărilor persoanei obligate la garanţie. Admiterea acţiunii principale duce la admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea chematului în garanţie fie la plata despăgubirilor – aceleaşi la care a fost obligat pârâtul.
Când pârâtul formulează o cerere de chemare în garanţie, care pune în discuţie un raport care nu îndeplineşte condiţiile arătate, o astfel de cerere care pune în discuţie raporturi străine de raportul juridic principal, l-ar pune pe reclamant în situaţia de a aştepta dezlegarea pricinii sale până la lămurirea acestui raport.
În cauză, pârâtul solicită chemarea în garanţie a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea în virtutea unei eventuale răspunderi civile ce ar izvorî dintr-o faptă penală ce ipotetic s-ar putea contura şi evident cerceta de organele de urmărire penală.
Or, instanţa civilă nu se poate substitui organelor de cercetare penală pentru a analiza elementele constitutive ale infracţiunii generatoare de prejudiciu, aşa încât o cerere de chemare în garanţie fundamentată pe prezumţia unor fapte penale pentru care nici nu s-a început urmărirea penală este inadmisibilă.
Reţine Tribunalul că instanţa de fond a respins în mod corect cererea de chemare în garanţie, ca inadmisibilă, întrucât raporturile dintre cauzele celor două cereri sunt fundamentate distinct şi terţa persoană chemată în garanţie ar putea fi acţionată în judecată ulterior, printr-o acţiune în despăgubiri, de oricare dintre părţile din dosar.
Date fiind considerentele expuse, Tribunalul, în acord cu disp. art. 64 şi în raport de disp.art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat, ca neîntemeiat.
