Codul de procedură fiscală, reglementează în capitolul VI din Titlul VIII măsurile asiguratorii, printre care sechestrul asiguratoriu (art. 125 alin 2), necesitatea înscrierii acestuia în cartea funciară (alin 7), opozabilitatea faţă de terţi ( alin 8).
Opozabilitatea faţă de terţi a sechestrului şi nulitatea actelor de dispoziţie efectuate după înscrierea lui au drept scop asigurarea executării creanţei bugetare şi lipsirea de efecte a actelor prin care debitorul bugetar şi-ar crea sau mări o stare de insolvabilitate.
Opozabilitatea faţă de terţi a sechestrului şi nulitatea actelor de dispoziţie efectuate după înscrierea lui au drept scop asigurarea executării creanţei bugetare şi lipsirea de efecte a actelor prin care debitorul bugetar şi-ar crea sau mări o stare de insolvabilitate.
Creditorul bugetar nu poate invoca în favoarea sa aceste dispoziţii în speţă deoarece vânzarea locuinţei către reclamantă s-a făcut în temeiul unui act normativ, obligaţia de a vinde fiind impusă anterior datei înscrierii sechestrului, de către instanţa de judecată în sarcina debitorului bugetar , care nu avea posibilitatea de a se sustrage de la executarea obligaţiei de a vinde şi de a ignora puterea de lucru judecat a sentinţei civile 24021/13.11.2001.
Creditorul bugetar nu poate invoca în favoarea sa aceste dispoziţii în speţă deoarece vânzarea locuinţei către reclamantă s-a făcut în temeiul unui act normativ, obligaţia de a vinde fiind impusă anterior datei înscrierii sechestrului, de către instanţa de judecată în sarcina debitorului bugetar , care nu avea posibilitatea de a se sustrage de la executarea obligaţiei de a vinde şi de a ignora puterea de lucru judecat a sentinţei civile 24021/13.11.2001.
Prin acţiunea înregistrată la data de 17.03.2006 reclamanta C.M a chemat în judecată pârâtele SC COREMI SA reprezentată de lichidatorul judiciar SC RECO REORGANIZARE SRL, Administraţia Finanţelor Publice (A.F.P.) a Mun. Craiova şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, solicitând instanţei să dispună radierea sechestrului asigurator instituit de AFP Craiova asupra camerei (garsonierei) nr. 45, situată în Craiova, strada Henri Coanda, nr. 85, Cămin 4B, judeţul Dolj, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 24021/13.11.2001, definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Craiova a obligat-o pe pârâta SC COREMI SA, să-i vândă acesteia locuinţa.
Existenta dreptului său de proprietate a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 4273/26.04.2005 a Judecătoriei Craiova şi a plătit preţul de 10.500.000 lei, suma fiind consemnată la CEC pe numele şi la dispoziţia fostului proprietar.
Ministerul Finanţelor Publice a înfiinţat sechestru asigurător asupra camerei nr. 45, pentru executarea datoriei bugetare a debitoarei SC COERMI SA., deşi camera este proprietatea reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr.10072/02.07.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta C.M, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în luna iulie 2003 a fost notat în cartea funciară nr. 30180 a localităţii Craiova, sechestrul instituit de AFP Craiova asupra camerei nr.45 ce constituie locuinţa reclamantului.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin s.c. nr. 4273/26.04.2005 a Judecătoriei Craiova, deci ulterior sechestrării imobilului , astfel că l-a dobândit cu sarcini. Cum, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, acesta era sechestrat legal, instanţa a constatat că nu s-au schimbat împrejurările , înscrierea în C.F. a sechestrului corespunzând realităţii , motiv pentru care , nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.36 din Legea 7/1996, prima instanţă a respins cererea.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apel, faţă de modificările aduse prin OMF 266/2007, s-a dispus citarea în calitate de intimat a Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.
Prin decizia civilă 213 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că s-a radiat sechestrul înscris în Cartea Funciară asupra camerei 45 din Căminul 4B, situat în str.Henri Coandă, nr.85.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut că vânzarea locuinţei către reclamantă s-a făcut în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, anterioară datei la care s-a înfiinţat sechestrul şi a unui act normativ, astfel că dispoziţiile art. 37 din OG nr. 61/2002 (art. 125 din OG nr. 92/2003) care sancţionează cu nulitatea înstrăinările ulterioare luării măsurii asiguratorii, nu sunt aplicabile.
In condiţiile în care vânzarea s-a făcut silit de către instanţă, cunoscându-se instituirea sechestrului, nulitatea absolută nu mai operează, iar opozabilitatea fată de terţi rămâne fără efect juridic, ceea ce presupune că reclamantei, ca dobânditor de bună credinţă, în temeiul unei obligaţii legale constatată prin hotărâre judecătorească, nu i se poate opune existenţa unei măsuri asiguratorii asupra imobilului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor – Administraţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Dolj, motivând că măsura luată se întemeiază pe dispoz. art. 136 din codul de procedură fiscală, care dă dreptul organelor de executare fiscală să pornească executarea silită atunci când debitorul nu plăteşte datoria către bugetul de stat.
S-a susţinut că AFPM Craiova a instituit sechestru la 31.11.2001 şi nu a putut trece la evaluarea şi valorificarea acestuia pentru că unitatea debitoare a intrat în faliment.
S-a criticat decizia arătându-se că nu au fost respectate cerinţele art. 150 alin 6 c.proc.fiscală şi, întrucât obligaţia fiscală nu a fost stinsă prin plată, sechestrul nu poate fi radiat iar creditorul bugetar poate urmări bunul în mâinile oricui s-ar afla.
S-a arătat, de asemenea, că nu au fost respectate prev. art. 34 şi 36 din legea 7/1996.
Recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Din modul în care instanţele de fond au analizat acţiunea şi s-au pronunţat asupra ei rezultă că s-au pus în discuţie prevederile art. 35 şi 36 din legea 7/1996, care reglementează acţiunea pentru rectificarea cărţii funciare. O astfel de calificare a acţiunii nu a fost criticată în recurs, dimpotrivă, recurenta şi-a întemeiat o part din critici pe aceste prevederi , susţinând că au fost greşit aplicate, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de textul legal.
Potrivit art. 35 din legea 7/1996, se poate cere rectificarea cărţii funciare în cazul în care cuprinsul acesteia nu mai corespunde cu situaţia reală a imobilului. Hotărârea pronunţată în apel a constatat, practic, faptul că înscrierea din cartea funciară nu mai corespunde situaţiei actuale a imobilului, fiind în acest sens respectate prev. art. 36 punctul d) din legea 7/1996.
Instanţa trebuie să se pronunţe dacă se poate menţine înscrisă în cartea funciară măsura sechestrului asiguratoriu luată la cererea creditoarei administraţia financiară, pentru datoria bugetară a fostului proprietar al imobilului sau dacă, dimpotrivă, actualul proprietar are dreptul să ceară radierea acestei înscrieri.
Reclamanta invocă faptul că între adevăratul proprietar al imobilului şi creditorul care a solicitat înscrierea sechestrului nu există un raport obligaţional.
La data când sechestrul a fost înscris în cartea funciară, iulie 2003, Judecătoria Craiova pronunţase sentinţa civilă nr. 24021/13.11.2001 prin care SC COREMI SA a fost obligată să vândă reclamantei locuinţa în litigiu , în executarea unei obligaţii legale, prevăzută de legea 85/1992.
Între vânzător şi cumpărător nu s-a încheiat un act de vânzare cumpărare care să exprime voinţa concordantă a părţilor de a vinde şi, respectiv, cumpăra, ci s-a executat o obligaţie stabilită prin lege în sarcina unităţii deţinătoare a locuinţei. Existenţa dreptului de proprietate al cumpărătoarei a fost constatată prin hotărâre judecătorească pronunţată în anul 2005, adică după notarea sechestrului în cartea funciară.
La data când a fost înfiinţat sechestrul asiguratoriu erau în vigoare dispoz. art. 33 din OG 61/2002, care dădeau dreptul creditorului bugetar de a dispune ca măsură asiguratorie sechestrul asupra bunurilor mobile sau imobile proprietatea debitorului. Potrivit art. 37 din acelaşi act normativ, înscrierea sechestrului asigurator face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, dobândesc un drept asupra imobilului iar actele de dispoziţie încheiate după înscrierea sechestrului în cartea funciară sunt lovite de nulitate.
La data formulării acţiunii, acest act normativ era înlocuit de codul de procedură fiscală, care reglementează în capitolul VI din Titlul VIII măsurile asiguratorii, printre care sechestrul asiguratoriu (art. 125 alin 2), necesitatea înscrierii acestuia în cartea funciară (alin 7), opozabilitatea faţă de terţi ( alin 8).
În aceste condiţii reclamanta nu este numai un dobânditor de bună credinţă, ci şi titularul unui drept legal de a cumpăra şi nu i se poate opune existenţa unei măsuri asiguratorii asupra imobilului, luată după ce instanţa a dispus vânzarea locuinţei.
Recurenta a invocat faptul că sechestrul se poate ridica doar la cererea creditorului, după ce obligaţia fiscală a fost stinsă, potrivit art. 126 din codul de procedură fiscală , însă această apărare este înlăturată de dreptul actualului proprietar al imobilului de a cere radierea din cartea funciară a menţiunilor care nu corespund realităţii , cât timp recurenta nu poate urmări silit locuinţa iar înstrăinarea nu poate fi lovită de nulitate în condiţiile legii speciale.
Ca urmare, vânzarea locuinţei către reclamantă nu s-a făcut cu scopul de a sustrage locuinţa de la urmărirea silită şi nici nu a avut loc după ce sechestrul a fost aplicat, ci a fost dispusă prin hotărâre judecătorească anterior lunii iulie 2003, caz în care dispoziţiile legislaţiei fiscale mai sus arătate nu sunt aplicabile.
În consecinţă, apreciind că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor codului de procedură fiscală , ale OG 61/2002 şi ale art. 35 din legea 7/1996, hotărârea atacată fiind legală, iar motivele de recurs nu sunt întemeiate, potrivit art. 312 C.p.c. recursul se va respinge ca nefondat. Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
4
