Tip : Sentinta civila
Nr./Data 4643 (26.11.2008)
Dosar nr. 5923/221/2008
Autor : Judecatoria Deva
Domenii asociate : Carte funciara
Plângere împotriva încheierii de carte funciara. Refuz întabulare drept constatat printr-o hotarâre judecatoreasca pronunţata într-o procedura în care nu au fost citaţi toţi coproprietarii tabulari.
Pe rol fiind soluţionarea plângerii formulate de petentul S.P. împotriva Incheierii OCPI Deva nr. 20244/15.09.2008.
Procedura legal îndeplinita.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă av.D.T. , pentru petent.
Av. D.T. solicita amânarea judecaţii pentru a se ataşa Dosarul Judecatoriei Deva nr. 1516/221/2007 în care s-a pronunţat Sentinţa civila nr. 739/2008.
Instanta constatând ca în prezentul dosar s-a ataşat Sentinta civila nr. 739/2008 şi raportul de expertiza întocmit în Dosarul Judecatoriei Deva nr. 1516/221/2007, respinge cererea de amânare şi constatând cauza în stare de judecata acorda cuvântul pentru concluzii orale.
Av. D.T. solicita admiterea plângerii, anularea Incheierii nr. 20244/15.09.2008, dată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Hunedoara-Deva şi întabularea dreptului petentului constatat prin Sentinţa civilă nr. 739/2008 pronunţată de Judecătoria Deva, aratând ca dupa ce a facut cheltuieli pentru a obţine o hotarâre judecatoreasca, petentul se vede pus în situaţia de a nu-şi putea întabula dreptul în cartea funciara.
Instanta declara dezbaterile închise şi informeaza ca pronunţarea va fi facuta astazi, ora 14, cam. 24.
INSTANŢA,
deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin plângerea înregistrata sub nr. 5923/221/03.10.2008, petentul S.P. a solicitat instantei desfiinţarea Incheierii OCPI Deva nr. 20244/15.09.2008 prin care i s-a respins cererea de întabulare a dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune.
Expunând situaţia de fapt, petentul a aratat ca prin Sentinta civila nr. 739/2008 a Judecatoriei Deva i s-a admis acţiunea şi s-a constatat ca a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeţei totale de 1440 m.p. înscrise în C.F. 222 Almaş, nr. top. 542 de sub A+1, în suprafaţă de 633 m.p. şi C.F. 222 Almaş, nr. top. 543/1/1, de sub A+2 cu suprafaţă tabulară de 944 m.p. şi C.F. 138 Bătrâna, nr. top. 5426 în suprafaţă tabulară de 2604 m.p. Prin aceeasi hotarâre s-a dispus dezemembrarea parcelei cu nr. top. 543/1/1 în doua parcele, prima cu nr. top. 543/1/1/1 în suprafata de 807 mp urmand a fi atribuita petentului iar celalata cu nr. top. 543/1/1/2, în suprafata de 1797 mp urmand a fi atribuita coproprietarilor întabulaţi în cartea funciara.
Cererea de întabulare a dreptului de proprietate al petentului, a fost respinsa prin Incheierea OCPI Deva nr. 20244/15.09.2008, pe motiv ca nu au fost respectate prevederile art. 20 alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare nr. 7/1996 iar hotararea nu este opozabila titularilor de carte funciara.
In realitate, arata petentul acţiunea a fost soluţionata în contradictoriu cu S.M. si N.M. iar în cartea funciara figureaza ca şi coproprietari S.M., M.G. si M.D. .
Aceştia din urma, arata petentul, au cumparat cota de 2/3 cu care sunt înscrisi in cartea funciara, de la S.M. , astfel încât fiind succesori în drepturi ai pârâtei S.M. , nu se poate susţine ca ar fi terţi, iar hotarârea le este opozabila.
In probaţiune s-au depus urmatoarele înscrisuri:
– Incheierea OCPI Deva nr. 20244/15.09.2008 (f. 5-5);
– Raportul de expertiza întocmit în Dosarul Judecatoriei Deva nr. 1516/221/2007 (f. 7-12)
– Sentinta civila nr. 739/19.02.2008 (f. 13-16)
– Documentatia pentru întabulare (f. 21-33)
– Extras CF 222 Almasu Sec, datat 04.07.2008 (f. 34);
– CF 222 Almasu Sec(f. 49-56).
Având în vedere Decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXII (72) din 15 octombrie 2007, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 685 din 07/10/2008, cauza a fost soluţionata dupa regulile procedurii necontencioase.
Analizând actele şi lucrarile dosarului, în contextul legislaţiei în vigoare instanta constata urmatoarele:
Potrivit prevederilor art. 22 lit. “a” din Legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare nr. 7/1996, înscrierea unui drept se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.
In speţa este de necontestat faptul ca deşi în CF 222 Almasu Sec, înca din anul 2001, sub B8 şi B9, figurau ca şi coproprietari tabulari M.G. şi M.D.V., care au dobândit dreptul asupra unei cote de 2/3 din imobilul înscris în aceasta carte funciara, prin cumparare de la fosta proprietata de sub B 7, S.M. lui P., petentul nu a chemat în judecata proprietarii tabulari de la data introducerii acţiuni ci o persoana care nu mai avea niciun drept cu privire la imobil.
Prin urmare, deşi CF 222 Almasu Sec este o carte funciara veche, s-au facut înscrieri şi dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 iar coproprietarii tabulari M.G. şi M.D. Valentin, înscrisi în anul 2001, erau uşor de identificat, petentul nefiind în imposibilitate de a identifica persoanela care trebuiau chemate în judecata în Dosarul nr. 1516/221/2007.
De altfel, chiar şi în cazul coproprietarilor înscrisi în vechile carţi funciare, cu foarte mulţi ani în urma, când înscrierile erau inexacte sau incomplete, în cuprinsul hotarârii prin care se constata uzucapiunea oricum se menţioneaza şi situaţia de fapt data şi imposibilitatea de a identifica în mod real coproprietarii tabulari.
Petentul nu a invocat însa nici în procedura judiciara finalizata prin Sentinta civila nr. 739/19.02.2008 şi nici în prezenta procedura imposibilitatea în care s-ar fi aflat de a identifica proprietarii suţinând doar ca hotarea le-ar fi opozabila proprietarilor tabulari, ca urmare a faptului ca sunt succesorii în drepturi ai persoanei care a fost citata ca pârât în proces
Susţinerile acestuia nu au niciun temei legal.
Astfel, din analiza înscrierilor din CF 222 Almasu Sec, se constata ca proprietarii tabulari M.G. şi M.D. Valentin, nu sunt succesori universali sau cu titlul universal ai fostei proprietare ci sunt succesori cu titlu particular.
Apoi, nu este vorba despre acte anterioare dobandirii dreptului de catre tabulari M.G. şi M.D.V. , acţiunea fiind introdusa în data de 23.03.2007 (a se vedea în acest sens Sentinta civila nr. 739/2008, fila 13), prin urmare dupa şase ani de la data când au dobândit dreptul şi de la data când s-au întabulat în cartea funciara.
In concluzie, culpa petentului care a înţeles sa se judece cu o alta persoana decât coproprietarii tabulari, este evidenta, astfel încât daca în prezent nu-şi poate întabula dreptul constatat prin Sentinta civila nr. 739/19.02.2008, acest lucru se datoreaza faptului ca nu a depus minime diligenţe pentru a verifica situaţia de carte funciara la data introducerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge plângerea petentului S.P..
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.11.2008, ora 14.