Nulitate absolută a clauzei de neconcurenţă. Contract de agent. Lipsa stipulării contraprestaţiei reclamantei – plata unei indemnizaţii de neconcurenţă, lipsa indicării concrete a activităţilor interzise începând cu data încetării contractului, a ariei geografice corespunzătoare riscului de reală concurenţă, contravin dispoziţiilor constituţionale de la art.41 alin.1 coroborat cu art.53 şi atrag cu nulitatea absolută a clauzei
Sentinţa civilă nr. 6800/20.06.2014 a Judecătoriei Galaţi
Între reclamanta X Asig. S.A, pe de o parte şi pârâta Y, în calitate de agent de asigurări de viaţă, s-a încheiat Contractul de agent de Asigurări de Viaţă nr.13545/15.09.2005, în temeiul art. 1.1 şi art. 3 din contract agentul de asigurări obligându-se a desfăşura activitatea de intermediere de asigurări în numele companiei în schimbul unei plăţi, sub formă de comision, pentru activitatea desfăşurată conform contractului.
Ulterior, în data de 01.07.2007 s-a încheiat între părţi şi Contractul de management înregistrat sub nr.1338/29.08.2007, potrivit art. 1.1 şi 3.1 din contract, încredinţându-se pârâtei prestarea şi a altor activităţi constând în organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii unui Unit în cadrul Agenţiei Galaţi, în schimbul unui comision lunar în cuantum de 25% din comisionul plătit de companie consultanţilor de asigurări de viaţă aflaţi în coordonarea/subordinea managerului.
La data de 11.11.2011 pârâta reclamantă a prezentat reclamantei demisia atât din funcţia de consultant financiar, cât şi din funcţia de unit manager, din motive personale.
Ulterior demisiei, începând cu data de 14.12.2011 pârâta a început a presta activitate ca agent de asigurare pentru o altă companie de asigurări de viaţă.
În ceea ce priveşte consecinţele încetării Contractului de agent de asigurări de viaţă nr.13545/15.09.2005 încheiat între părţi, conform prevederilor art. 6.3 lit.f, consultantul de asigurări de viaţă (CAV) este obligat să îndeplinească următoarele condiţii, pe o perioadă de un an, începând de la data încetării: nu are voie să coopereze cu altă companie de asigurări sau de servicii financiare din România şi nici să desfăşoare activităţi prin care să facă concurenţă companiei sau altor companii din grupul companiei de asigurări va fi obligat, în cazul nerespectării acestor obligaţii, la plata de daune interese către companie în cuantum de 100% din comisionul primit de CAV pe ultimele 12 luni anterioare încălcării obligaţiei. În cazul în care prejudiciul suferit de companie, ca urmare a nerespectării obligaţiilor de către CAV, are o valoare mai mare decât acest cuantum, CAV va fi obligat la repararea integrală a prejudiciului.
Totodată, potrivit art.5.1 din Contractul de management nr.1338/29.08.2007, managerul se obligă ca, pe perioada relaţiilor contractuale cu compania, precum şi pe o perioadă de un an de la încetarea contractului, indiferent de motiv, nu se va angaja sau colabora cu o altă societate care are drept obiect de activitate asigurările şi nici nu va întreprinde personal activităţi ce ar putea concura compania. Prin prevederile clauzei conţinută de art.6.4 din contract s-a stabilit că pentru încălcarea obligaţiei prevăzută de art.5.1, managerul va fi obligat la plata de daune interese către companie în cuantum de 100% din comisionul primit de manager pe ultimele 12 luni anterioare încălcării obligaţiei.
Cele două contracte încheiate între părţi prezintă natura juridică a unui contract de mandat, în care, prin prevederile art. 6.3 lit.f, respectiv art.6.4, părţile au convenit anticipat asupra prejudiciului încercat de reclamantă ca urmare a nerespectării obligaţiei de neconcurenţă, asumate contractual.
De principiu, efectul clauzei de neconcurenţă constă în restrângerea temporară a activităţii profesionale desfăşurată de una dintre părţi pe durata derulării contractului sau ulterior încetării sale, fiind acceptată de legislaţia internă, dar reglementată în mod expres doar în ceea ce priveşte contractele individuale de muncă (art.21 şi 23 din Codul muncii) şi contractul de agenţie (art.2075 Cod civil nou).
În cauză, problema ridicată de către pârâtă, supusă analizei instanţei, priveşte valabilitatea clauzei de neconcurenţă inserată în cele două contract încheiate de către părţi.
Instanţa va reţine că, într-adevăr, contractul de agent de asigurări de viaţă, respectiv Contractul de management încheiat între părţi nu reprezintă natura juridică specifică unui contract individual de muncă, supus legislaţiei în această materie, în speţă art.21 din Codul Muncii.
Pe de altă parte, nu se poate contesta faptul că obiectul contractului constă în prestarea de către pârâtă a unor activităţi profesionale concretizate în munca vie a acesteia.
Or, faţă de prevederile disp. art.41 din Constituţia României, dreptul la muncă al unei persoane nu poate fi îngrădit, indiferent de temeiul contractual în baza căruia aceasta se prestează.
Conform prevederilor art.53 din Constituţia României (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Astfel cum s-a reţinut anterior, în materie comercială şi mai specific, în domeniul asigurărilor, nu există o reglementare legală referitor la clauzele de neconcurenţă, restrângerea temporară a dreptului fundamental la muncă fiind permisă doar în reglementarea generală a disp. art.21 şi 23 din Codul Muncii, dispoziţii care vor fi reţinute ca aplicabile prin analogie şi în speţa de faţă, în conformitate cu prevederile art.3 Cod civ.
Conform art.21 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii (1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
(2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
(3) Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
(4) Indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.
Instanţa reţine că prin modul în care a fost stipulată clauza de neconcurenţă în prevederile art.6.3 lit.f din Contractul de agent de asigurări de viaţă nr.13545/15.09.2005, respectiv art.5.1 din Contractul de management nr.1338/29.08.2007, respectiv lipsa stipulării contraprestaţiei reclamantei – plata unei indemnizaţii de neconcurenţă, lipsa indicării concrete a activităţilor interzise începând cu data încetării contractului, a ariei geografice corespunzătoare riscului de reală concurenţă, contravin dispoziţiilor legale indicate anterior.
Instanţa a apreciat că prevederile contractuale pe care se întemeiază cererea de faţă contravin dispoziţiilor constituţionale de la art.41 alin.1 coroborat cu art.53, fiind sancţionate, în consecinţă, cu nulitatea absolută.
