Prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art.169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (n.n. devenit art.172 alin.4 după ultima republicare), s-a stabilit că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX din Codul de procedură fiscală, care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
Art.2 lit. f din Legea nr.554/2004
Decizia ÎCCJ nr. XIV din 5 februarie 2007 (RIL)
Art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă
Prin cererea formulată la data de 07.07.2014 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 21313/212/2014, contestatoarea S.C. […] S.R.L. a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa anularea titlului executoriu nr. […]/24.06.2014, a somaţiei nr. 13/30/1/2014/302697/24.06.2014, a înştiinţării privind înfiinţarea popririi nr. […]/23.06.2014, precum şi a executării silite înseşi.
Totodată, contestatoarea a solicitat întoarcerea executării silite în ceea ce priveşte suma executată prin poprire în cuantum de 18.318,08 lei, precum şi restituirea taxei judiciare de timbru aferente acţiunii promovate.
Prin Sentinţa civilă nr.3468/25.03.2015 a Judecătoriei Constanţa a fost admisă contestaţia la executare, dispunându-se anularea titlului executoriu nr.[…]/24.06.2014 emis de intimată şi executarea silită începută în dosarul de executare nr. […]/13/30/1/2014/302697.
A reţinut instanţa că se află în situaţia anulării unui titlu executoriu şi a actelor de executare emise în materie fiscală şi guvernate de dispoziţiile procedurale ale codului de procedură fiscală. În cauză titlul executoriu a fost emis în vederea executării sumelor datorate de SC […] SRL cu titlu de amenzi civile către stat în cuantum de 20 de lei pe zi, conform art.5803 Cod procedură civilă, amenzi la care a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 22278/13.12.2011 pronunţată în dosarul nr.3964/212/2011 al Judecătoriei Constanţa până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 21086/24.11.2008 a Judecătoriei Constanţa.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel intimata DGRFP Galaţi – AJFP Constanţa, care a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, apel ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 28.08.2015.
Prin Încheierea din data de 02.12.2015 Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei, iar cauza a fost trimisă spre soluţionare Secţiei II-a civile din cadrul Tribunalului Constanţa.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de contencios administrativ a reţinut că, deşi creanţa care se execută este o creanţă fiscală în sensul art.21 Cod procedură fiscală, titlul executoriu în baza căruia a început executarea silită împotriva intimatului-contestator S.C. […] S.R.L. este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţa civilă – sentinţa civilă nr.22278/13.12.2011 – pronunţată în dosarul nr.3964/212/2011 de Judecătoria Constanţa,
Astfel, se apreciază că soluţionarea căii de atac formulate împotriva sentinţei civile nr. 3468/25.03.2015, prin care se solicită a se constata caracterul cert al creanţei fiscale ce are ca izvor această hotărâre judecătorească, este în competenţa secţiei corespunzătoare a tribunalului, întrucât prin contestaţia formulată se contestă executarea însăşi şi nu numai legalitatea actelor de executare din perspectiva îndeplinirii condiţiilor extrinseci de legalitate prevăzute de OG nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, motive pentru care s-a constatat natura civilă a căii de atac formulate, dispunându-se înaintarea dosarului spre soluţionare la Secţia II Civilă a Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Constanţa la data de 08.01.2016 sub nr.21313/212/2014*, iar instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale.
Prin Încheierea nr.94/21.01.2016 instanţa civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Constanţa.
S-a reţinut că, în speţă, contestaţia la executare priveşte acte de executare efectuate în temeiul titlului executoriu nr.[…]/24.06.2014 emis de intimata DGRFP Galaţi prin AJFP Constanţa şi executarea silită începută în dosarul de executare nr.[…]/13/30/1/2014/302697, situaţie ce vizează anularea unui titlu executoriu şi a actelor de executare emise în materie fiscală şi guvernate de dispoziţiile procedurale ale codului de procedură fiscală.
S-a mai reţinut că, potrivit art.2 lit. f din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, noţiunea de contencios administrativ este definită drept activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
S-a apreciat că, în cazul de faţă, competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei la executare aparţine judecătoriei în raport de dispoziţiile art.168 Cod procedură fiscală, însă cauza are natură contencios administrativă, iar în calea de atac natura juridică a litigiului de fond determină instanţa competentă funcţional în soluţionarea acestuia.
S-a considerat că faptul că anterior a existat o hotărâre judecătorească prin care contestatoarea a fost obligată la plata amenzilor civile în favoarea statului rămâne fără relevanţă în condiţiile în care creanţa este una fiscală, executarea se face potrivit codului de procedură fiscală, iar în cauză au fost contestate potrivit dispoziţiilor codului de procedură fiscală titlul executoriu fiscal şi actele de executare fiscală efectuate împotriva contestatoarei.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa civilă a trimis cauza spre soluţionarea acestuia secţiei a II – a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Constanţa.
Analizând cauza sub aspectul naturii juridice a acesteia şi, implicit, al competenţei funcţionale a instanţei în soluţionarea căii de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate, potrivit art.136 şi 135 Cod procedură civilă, Curtea reţine că obiectul pricinii îl constituie o contestaţie la executare prin care s-a solicitat anularea titlului executor emis de către un organ fiscal, precum şi a executării înseşi, contestaţie formulată în temeiul art.172 Cod procedură fiscală.
Într-adevăr, elementul care determină stabilirea unei anumite competenţe funcţionale (secţii specializate) a tribunalului în soluţionarea căii de atac a apelului este natura juridică a litigiului de fond, iar principiul ce stă la baza calificării unei acţiuni ca fiind de contencios administrativ este acela enunţat de art.2 lit. f din Legea nr.554/2004, potrivit cu care contenciosul administrativ este definit drept activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Prin urmare, esenţial pentru determinarea naturii de contencios administrativ a litigiului este ca acesta să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, din tăcerea administrativă ori din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, în timp ce litigiul de faţă – contestaţie la executare – nu poate fi calificat ca fiind de contencios administrativ întrucât nu se încadrează în normele speciale, derogatorii şi de strictă interpretare şi aplicare ale Legii nr.554/2004, respectiv nu are ca obiect un act administrativ ci un act de executare silită, efectuat într-adevăr de către organele fiscale, dar căruia legiuitorul nu îi recunoaşte natura juridică a unui act administrativ.
În acest sens, trebuie subliniat faptul că prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007 a ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în aplicarea dispoziţiilor art.169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (n.n. devenit art.172 alin.4 după ultima republicare), s-a stabilit că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În stabilirea unei astfel de interpretări, instanţa supremă a reţinut că, potrivit art.169 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, orice persoană interesată poate face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum şi împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii.
Totodată, s-a avut în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, „Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”, iar în reglementarea competenţei şi a modului de soluţionare, în cuprinsul alin. (4) al aceluiaşi articol 169 din Codul de procedură fiscală se mai prevede: „Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.”
S-a considerat că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile, în această privinţă, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, în care se precizează că: „Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile Codului de procedură civilă.” Or, potrivit art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, „Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută”, iar „Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare”.
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederea de la art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care stabileşte că „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel”, instanţa supremă a decis că este competentă să judece, atât contestaţia la executarea propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.
S-a apreciat că o atare soluţie se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ-fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX din Codul de procedură fiscală, care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
Instanţa supremă a statuat că o astfel de interpretare este conformă şi prevederilor art. 169 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, prin care se precizează că, în cazul contestaţiei menţionate, „Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”.
Din această interpretare, obligatorie pentru instanţe în temeiul art.330/7 alin.4 VCPC şi art.317 alin.4 NCPC, rezultă în mod evident că în cadrul contestaţiei la executare formulate împotriva titlului executor/executării înseşi efectuate de organele fiscale natura fiscală a creanţei ce se execută este lipsită de relevanţă, deoarece regulile de procedură şi normele de drept material aplicabile sunt cele civile, situaţie ce face ca intervenţia instanţei de contencios administrativ să fie exclusă, iar o astfel de natură a cauzei se păstrează şi în calea de atac, care va reveni spre soluţionare, de asemenea, instanţei civile, iar nu celei de contencios administrativ.
