Factura fiscală reprezintă un înscris sub semnătură privată emis unilateral de către furnizor şi prin urmare menţiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităţilor nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, fiind un act unilateral şi nu rezultanta negocierii dintre părţi. Simpla acceptare a facturii de către destinatar nu semnifică, prin ea însăşi, realizarea acordului de voinţă asupra clauzei penale.
În speţă, creditoare a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea, emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma de 17.348,36 lei, reprezentând contravaloare creanţe restante, 10.739 lei – penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată. Creditoarea a susţinut că a livrat debitoarei piese auto pentru care a emis facturi fiscale în valoare totală de 17.855 lei, din care debitoarea a achitat doar suma de 506,64 lei, rămânând un rest de plată în cuantum de 17.348,36 lei, sumă la care creditoarea a calculat penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, penalităţi stabilite potrivit convenţiei părţilor.
Instanţa a admis în parte cererea având ca obiect ordonanţă de plată şi a somat debitoarea ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe să achite creditoarei suma de 17.348,36 lei, reprezentând contravaloare produse, respingând celelalte pretenţii ca neîntemeiate.
Astfel, s-a reţinut că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în temeiul cărora debitoarea a achiziţionat de la creditoare piese auto pentru care s-au emis facturi fiscale în valoare totală de 17.855 lei. Debitoarea a efectuat plăţi parţiale în cuantum de 506,64 lei, rămânând un rest de plată în cuantum de 17.348,36 lei, debitoarea recunoscând debitul restant în acest cuantum.
Prin urmare, constatând că debitoarea nu şi-a onorat obligaţiile contractuale asumate, facturile fiscale nefiind achitate integral, deşi s-a împlinit termenul scadenţei, instanţa a reţinut că în speţă creanţa solicitată de creditoare îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1013 NCPC, fiind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constând în obligaţia de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ce a fost însuşit de ambele părţi.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa a reţinut că facturile fiscale sunt înscrisuri sub semnătură privată emise unilateral de către furnizor şi care configurează natura contractuală a raporturilor dintre părţi, dar numai cu privire la operaţiunile ce constituie obiectul ei: marfă, condiţii de predare, preţ. Menţiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităţilor nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, fiind un act unilateral şi nu rezultanta negocierii dintre părţi. Simpla acceptare a facturii de către destinatar nu semnifică, prin ea însăşi, realizarea acordului de voinţă asupra clauzei penale, deoarece simpla tăcere – dedusă din lipsa unor obiecţiuni la primirea mărfii – nu înseamnă acceptarea tacită a penalităţilor înscrise pe factură iar semnarea facturilor de către conducătorul auto sau delegaţi, certifică numai primirea produselor.
