Contestaţie împotriva deciziei de recuperare sume încasate necuvenit în temeiul Legii nr. 189/2000


Contestaţie împotriva deciziei de recuperare sume încasate necuvenit în temeiul Legii nr. 189/2000.

Plata indemnizației calculate prin reţinerea unei perioade mai lungi de deportare, deşi nu este rezultatul culpei beneficiarului, nu împiedică recuperarea sumelor plătite în plus, în cadrul termenului general de prescripţie, deoarece acestea au fost încasate necuvenit și au condus la îmbogățirea fără vreo justă cauză a beneficiarului. Inaplicabilitatea Legii nr. 125/2014 a amnistiei fiscale în privinţa indemnizaţiei speciale prevăzute de Legea nr. 189/2000.

 Sentinţa civilă nr. 99/05.02.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, la data de 1x.0x.2015, sub dosar nr. 2xxx/121/2015, reclamantul B. C. în contradictoriu cu pârâta Casa Teritorială de Pensii Tecuci a contestat Decizia nr. 1xxxxx din 0x.0x.2015 emisă de pârâtă, solicitând anularea ei, arătând că prin decizia contestată i s-a imputat restituirea sumei de 6.xxx lei, pentru motivul că ar fi fost încasată necuvenit, deşi el nu are nicio vină privitor la dublarea perioadei de deportare luate în calcul la stabilirea pensiei, greșeala, dacă există, putând aparține numai pârâtei.

Legal informată asupra cererii de chemare în judecată, pârâta Casa Teritorială de Pensii Tecuci, prin Casa Județeană de Pensii Galați, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale a Casei Teritoriale de Pensii Tecuci, pe fondul acțiunii solicitând respingerea ei ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată, reclamantul a învederat că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă doar Casa Județeană de Pensii Galați, care a și formulat întâmpinarea.

În cauză s-a încuviinţat şi administrat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

La ultimul termen de judecată, înaintea închiderii dezbaterilor, reclamantul a invocat în susţinerea cererii sale şi legea amnistiei fiscale, apreciind că poate fi scutit de la restituirea sumelor încasate necuvenit cum au fost scutiţi şi alţi pensionari.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a reținut următoarele:

În fapt, prin Hotărârea nr. 1xxx din 2x.1x.200x emisă de Casa Judeţeană de Pensii Galați s-a stabilit pentru reclamantul B.C. calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în sensul acordării începând cu data de 0x.1x.200x, a unei indemnizații pentru deportarea din perioada 01.07.1942 – 01.07.1944.

Prin Decizia nr. 1xxxxx din 0x.0x.200x s-au stabilit drepturile bănești cuvenite reclamantului cu titlu de pensie pentru munca prestată și indemnizație în baza Legii nr. 189/2000, în perioada 01.06.2012-01.05.2015, reclamantul încasând lunar suma de 400 lei cu titlu de indemnizație.

Prin Decizia nr. 1xxxxx din 1x.0x.201x, pârâta a procedat la recalcularea drepturilor reclamantului, prevăzute de OG nr. 105/1999, constatând că pentru cei doi ani de deportare, reclamantul trebuia să beneficieze, începând cu data de 01.06.2012, de o indemnizație lunară de 215 lei.

Prin Decizia nr. 1xxxxx din 0x.0x.201x pârâta a decis recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, imputându-i reclamantului suma de 6.xxx lei reprezentând diferență drepturi bănești încasate fără temei în perioada 01.06.2012-01.05.2015.

În drept, potrivit art. 141 alin. 1 din HG nr. 257/2011, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează pe baza deciziei emise de casa de pensii, ce constituie titlu executoriu, cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani.

Instanța a constatat că în mod legal s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite reclamantului pentru perioada deportării sale în Transnistria (2 ani – 01.07.1942-01.07.1944), stabilindu-se cuantumul indemnizației cuvenite reclamantului în perioada de referinţă 01.06.2012 – 01.05.2015 la suma de 215 lei, în baza Legii nr. 189/2000.

Instanța a constatat din actele depuse la dosar de pârâtă că Decizia de recalculare, emisă la data de 1x.0x.201x, a fost comunicată reclamantului și a devenit definitivă, nefiind contestată în termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 149 din Legea nr. 263/2010.

Deși reale susținerile reclamantului, în sensul că plata indemnizației pentru o perioadă dublată nu este rezultatul culpei sale, acestea nu au relevanță în cauză, cert fiind faptul că suma de 185 lei lunar a fost încasată necuvenit, fiind acordată în mod nelegal, și a condus la îmbogățirea fără vreo justă cauză a reclamantului.

Or, sumele încasate necuvenit în ultimii 3 ani se impune a fi restituite pârâtei, astfel cum reiese din prevederile art. 141 din HG nr. 257/2011 mai sus amintit.

Instanța a reținut că deși reclamantul a prezentat acte medicale privind o stare de sănătate precară și a invocat faptul că reținerile din pensie sunt mari, afectându-i traiul, aspectele nu se confirmă, dat fiind faptul că pârâta a procedat la reținerea lunară doar a unei sume de 200 lei din cuantumul indemnizației care începând cu data de 0x.0x.201x a fost majorată prin efectul Legii nr. 143/2014 la 500 lei lunar, apreciind că reținerea sumei de 200 lei lunar până la achitarea întregului debit are un caracter rezonabil pentru ambele părți, reclamantul beneficiind pe lângă această indemnizație și de pensia pentru limita de vârstă, care, potrivit susținerilor necontestate ale părților nu este grevată de vreo reținere.

Instanţa a apreciat că nu pot fi primite nici susţinerile reclamantului referitoare la intervenirea amnistiei fiscale, în condiţiile în care prin Legea nr. 125/2014 s-a precizat expres, la art. 1 alin. 1, că intră sub incidenţa ei numai pensiile, indemnizaţiile sociale şi indemnizaţiile pentru însoţitor, or reclamantul beneficiază de o indemnizaţie specială, nu socială, în baza Legii nr. 189/2000, ceea ce înseamnă că nu face parte din categoria persoanelor beneficiare ale Legii nr. 125/2014.

În consecință, față de cele reținute anterior, instanţa a respins cererea ca neîntemeiată.