Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 16.03.2015, în dosarul nr. 43899/245/2014 s-a dispus în esenţă următoarele:
„În conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, excepţiile invocate de partea civilă V., în cadrul procedurii de cameră preliminară.
În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit în data de 08.12.2014 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penală având nr. 16654/P/2014, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, rechizitoriu privind pe inculpaţii X şi Y., ambii trimişi în judecată sub aspectul comiterii unei infracţiuni de „lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Dispune începerea judecăţii în prezenta cauză penală.”
Judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:
„Prin rechizitoriul întocmit în data de 08.12.2014, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penală având nr. 16654/P/2014 şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi în data de 18.12.2014, sub nr. 43899/245/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor sub aspectul comiterii unei infracţiuni de „lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în esenţă că în data de 24.10.2014, inculpaţii anterior menţionaţi ar fi lovit cu o furcă, respectiv cu un par, peste cap şi mâini pe numitul Vasiliu Gheorghe, fapt care i-a cauzat acestuia din urmă p vătămare a integrităţii corporale ce a necesitat pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale.
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei în data de 10.02.2015, persoana vătămată V. a solicitat schimbarea încadrării juridice în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Calancia Vasile şi Calancia Vasilică Mihai, iar aceştia să fie judecaţi pentru infracţiunea de „tentativă de omor”, aşa cum el a solicitat prin plângerea depusă la organele de poliţie şi aşa cum reiese din declaraţiile martorilor citaţi.
În analiza excepţiei invocate, instanţa a apreciat că trebuie avute în vedere, în principal, dispoziţiile art. 342 Cod procedură penală, care reglementează obiectul procedurii în cameră preliminară, care îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de cercetare penală.
Potrivit expunerii de motive care a stat la baza adoptării proiectului Noului Cod de procedură penală, prin reglementarea procedurii camerei preliminare se urmăreşte rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond.
Se instituie astfel competenţa judecătorului de cameră preliminară în verificarea conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns şi exclusiv legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.
În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esenţială drepturilor procesuale ale unei părţi, va exclude acel mijloc de probă.
Aşadar, prin conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, prin soluţiile care pot fi dispuse, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut un caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond.
În completarea celor expuse, în analiza legalităţii administrării probatoriului în cursul urmăririi penale, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art. 101 Cod procedură penală care reglementează principiul loialităţii administrării probelor şi art. 102 Cod procedură penală, referitor la excluderea probelor obţinute în mod nelegal.
Judecătoria Iaşi este instanţa competenta, din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză, conform dispoziţiile art. 35 şi următoarele Cod procedură penală, iar rechizitoriul emis în cauză nu conţine vicii de fond sau de formă, cuprinzând menţiunile prevăzute de art. 328 Cod procedură penală.
Aşa cum menţionează şi procurorul, la momentul întocmirii actului de sesizare al instanţei, sub aspectul conţinutului formal al rechizitoriului, trebuiau respectate dispoziţiile art. 263 şi următoarele Cod procedură penală.
Exigenţele în materia conţinutului rechizitoriului trebuie analizate într-o deplină corespondenţă cu conţinutul concret al faptei cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi a probelor care au fundamentat aprecierea procurorului în acest sens.
Procedând în această manieră, judecătorul de cameră preliminară constată că actul de sesizare al instanţei este legal şi complet întocmit, fiind descrisă fapta concretă pe care procurorul înţelege să o reţină în sarcina ambilor inculpaţi şi analizate probele administrate în cursul urmăririi penale ce au fundamentat această opinie a procurorului.
Verificarea de către judecătorul de cameră preliminară în acest stadiu procesual a competenţei instanţei este strâns legată de încadrarea juridică pe care procurorul de caz a înţeles să o stabilească pentru fapta cu privire la care s-au efectuat cercetări şi în raport de care a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor.
Nu există mijloace procedurale prin care judecătorul de cameră preliminară să poată eventual dispune, exclusiv pe baza datelor existente la dosarul de urmărire penală, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, această posibilitate existând doar în cursul fazei procesuale a judecăţii, conform art. 386 Cod procedură penală.
Rezultă astfel, de lege lata, din interpretarea concordantă a dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, pe de o parte şi judecata, pe de altă parte, că în cursul procedurii de cameră preliminară verifică competenţa formală a instanţei sesizate, în raport de cadrul procesual trasat de procurorul de caz.
Această interpretare este justificată de împrejurarea că în cadrul procedurii de cameră preliminară se tranşează în mod exclusiv aspecte ce ţin de legalitatea sesizării instanţei, în raport de cadrul procesual stabilit de procurorul de caz, pentru a se putea stabili dacă este sau nu cazul să se dispună începerea judecăţii în prezenta cauză.
Schimbarea încadrării juridice în acest stadiu procesual este strâns legată de aprecierea pe fond asupra probelor administrate în cursul urmăririi penale; mai exact, dacă analiza concordantă a mijloacelor de probă administrate în cauză ar fi susceptibilă să ducă la o altă încadrare juridică decât cea stabilită de procuror.
Pentru motivele anterior expuse, o astfel de analiză, chiar dacă, teoretic, ar putea avea impact asupra competenţei instanţei, excede specificului procedurii de cameră preliminară, putând fi pe deplin analizată în cursul judecăţii.
