Prin sentinţa civilă nr.10 din 23.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II a Comercială şi de Contencios Administrativ în dosarul nr.:: s-a invocate excepţia de necompentenţă materială a Curţii de Apel Bacău şi s-a dispus declinarea competenței de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ – Secţia a I-a civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de trimitere a reţinut că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.C. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a solicitat anularea Deciziei nr. ../17.07.2014, emisă de Directorul General al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art.131 din Legea nr.134 din 1 iulie 2010, privind Codul de procedură civilă, referitoare la verificarea competenţei la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
Procedând din oficiu la verificarea propriei competenţe în soluţionarea cauzei de faţă, s-a reţinut că reclamantul a solicitat anularea deciziei prin care a fost preluat pe funcţia de conducere Şef Serviciu gr.I clasa de salarizare 103 la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Neamţ, cu contract individual de muncă pe perioadă determinată.
Decizia nr…/17.07.2014 este un act juridic de dreptul muncii pentru a cărui modificare sau desfiinţare se aplică jurisdicţia muncii şi nu Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, formează, potrivit art.266 din Codul muncii, republicat, obiectul jurisdicţiei muncii.
Judecarea conflictelor de muncă este, conform art.269 din Codul muncii, republicat, de competenţa instanţelor stabilite conform legi, iar potrivit dispoziţiilor art.208 din Legea nr.62/2011, Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.
Cum normele procedurale care reglementează competenţa materială de ordine publică sunt de imediată aplicare, s-a admis excepţia, şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Neamţ – Secţia a I civilă, în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, cauza fiind înregistrată pe rolul acesteia din urmă sub acelaşi număr :: din 18.02.2015.
La rândul său, instanţa de trimitere, în considerarea aceloraşi dispoziţii ale art.131 din Noul Cod Procedură Civilă a procedat la verificarea competenţei sale,ridicând din oficiu şi punând în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială, raportat la temeiurile de fapt şi de drept ale acţiunii reclamantului ce s-a întemeiat exclusiv pe dispoziţiile Legii nr.554/2004, solicitând acesteia din urmă clarificări sub acest aspect.
Niciuna dintre părţile litigante nu a înţeles să răspundă în scris excepţiei invocate, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale depunând însă note scrise prin care a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a depune o eventuală modificare a cererii de chemare în judecată raportat la dispoziţiile art.204 alin.1 din Noul Cod Procedură Civilă, ce acordă această posibilitate doar până la primul termen de judecată cu părţi legal citate, ce a fost reprezentat în cauză de termenul din 05.03.2015, cel dintâi nefiind de acord cu primirea modificării după acest moment.
Tribunalul, analizând excepţia invocată, în conformitate cu dispoziţiile art.132 din Noul Cod Procedură Civilă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A.C.în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a solicitat anularea Deciziei nr…/17.07.2014, emisă de Directorul General al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti, decizie prin care s-a dispus preluarea celui dintâi, începând cu dat de 15.07.2014, pe funcţia de conducere Şef Serviciu gr.I clasa de salarizare 103 la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Neamţ, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea exclusiv pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, respectiv pe art.9 alin.1 din lege, invocând în această procedură specială neconstituţionalitatea OUG nr.41/2014, act normativ ce a stat la baza deciziei contestate, cererea introductivă de instanţă fiind însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei de guvern mai sus menţionate. De menţionat că în faţa instanţei de trimitere nu a intervenit nicio modificare a cererii reclamantului sub aspectul temeiurilor de fapt şi de drept ce vizează în esenţă neconstituţionalitatea ordonanţei de guvern invocată ca temei al reorganizării instituţiilor pârâte ce act normativ ce în opinia acestuia, vine în contradicţie cu dispoziţiile legii fundamentale, a legislaţiei europene în materie şi a celei conţinute de legi speciale.
Instanţa de trimitere, raportându-se strict la conţinut actului contestat, a apreciat că decizia contestată reprezintă un act de dreptul muncii, a cărui analizare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute de art.210 din Legea nr.62/2011 coroborat cu art.269 alin.2 din Codul Muncii republicat, ignorând complet temeiurile de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată astfel cum au fost anterior detaliate, respectiv art.9 alin 1 din Legea nr.554/2004 ce prevăd că: ,, Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.”
Procedând în acest mod, instanţa de trimitere, ce nu a pus nici un moment în discuţie o eventuală recalificare a acţiunii, ce, de altfel, nici nu se impunea raportat la temeiurile juridice clar şi explicit invocate în reclamant în cererea de chemare în judecată, a încălcat dispoziţiile art.22 alin.6 din Noul Cod Procedură Civilă, ce prevăd expres că: ,, Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele investirii”.
Prin urmare, în măsura în care instanţa de trimitere a apreciat că actul a cărui anulare se solicită intra în sfera exclusivă de jurisdicţie a dreptului muncii, neputând fi contestat în procedura specială prevăzută de art.9 alin.1 din Legea nr.554/2004, aceasta nu putea decât să concluzioneze asupra caracterului inadmisibil al acţiunii întemeiată de dispoziţiile celui din urmă act normativ, şi să o respingă în consecinţă, cum de altfel s-a solicitat şi de către pârât prin întâmpinarea anexată la filele 36 şi următoarele din dosarul de fond al Curţii de Apel Bacău.
Prin declinarea competenţei în favoarea instanţei de dreptul muncii aceasta este pusă în situaţia de constata, pe de o parte că nu se invocă nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie prevăzut de legislaţia specială în materie, în raport cu care să examineze efectiv cauza de faţă, iar pe de altă parte, că i se cere a aplica o procedură specială pusă la îndemâna persoanelor pretins vătămate într-un drept al său prin emiterea unei ordonanţe de guvern apreciate ca neconstituţionale, procedură a cărei aplicare este în competenţa exclusivă prevăzute de art.10 alin.1 ind.1 din Legea nr.554/2004.
În concluzie, reţinând că, raportat la temeiurile de fapt şi de drept ale acţiunii întemeiate exclusiv pe dispoziţiile art.9 alin.1 din Legea nr.554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine, potrivit art.10 alin.1 ind.1 şi alin.3 din Legea nr.554/2004, Curţii de apel Bacău, tribunalul îşi va declina, la rândul său competenţa în favoarea celei din urmă instanţe.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă prevăzut de art.133 punctul 2 Cod Procedură Civilă,va suspenda, din oficiu cauza şi va dispune înaintarea acesteia, în regulator de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art.135 alin.1 din Noul Cod Procedură Civilă.
