Cererea privind obligarea la vânzarea prin negociere directa a unui spatiu comercial. Conditia existentei contractului de închiriere. Fisa de calcul a chiriei.
– art.1 si 6 din Legea nr.550/2002
– art.1429, 1437, 1411 din Codul civil
Fisa de calcul constituie un contract de închiriere potrivit art.1411 Cod civil, deoarece arata manifestarea de vointa a partilor, existenta unui raport juridic privind drepturi si obligatii în sensul platii chiriei si folosirii spatiului.
Fisa de calcul constituie un contract de închiriere potrivit art.1411 Cod civil, deoarece arata manifestarea de vointa a partilor, existenta unui raport juridic privind drepturi si obligatii în sensul platii chiriei si folosirii spatiului.
Nu se poate aprecia ca este vorba de un drept de folosinta extra contractual, iar intimata-reclamanta s-ar afla în situatia unui tolerat si nu chirias, atâta timp cât reclamanta-intimata are obligatii tipice unui contract de locatiune în sensul art.1429 Cod civil, art.1437 Cod civil, si art.1411 al.2 Cod civil, rap.la art.1451 Cod civil. Potrivit legii nu se cere forma scrisa pentru încheierea unui contract de locatiune ad validitatem ci numai pentru ratiuni de ordin fiscal si anume înregistrarea la Administratia Financiara.
De altfel este consacrata în doctrina opinia ca fisa de calcul în baza careia intimata reclamanta foloseste spatiul comercial, iar proprietarul imobilului încaseaza chirie, constituie un contract de închiriere conform art.1411 Cod civil.
De altfel este consacrata în doctrina opinia ca fisa de calcul în baza careia intimata reclamanta foloseste spatiul comercial, iar proprietarul imobilului încaseaza chirie, constituie un contract de închiriere conform art.1411 Cod civil.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.979/06.04.2009)
Asupra recursului civil de fata.
Prin sentinta civila nr.3303/28.11.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal s-a admis actiunea formulata de reclamanta SC G. SD SRL, în contradictoriu cu Comisia pentru vânzarea spatiilor comerciale si de prestari servicii, conform Legii nr.550/2002, de pe lânga Primaria sectorului 3, a fost obligata pârâta sa vânda reclamantei prin negociere directa, conform Legii nr.550/2002, spatiul comercial situat în Bucuresti, str. C. nr. 36, sector 3, în suprafata de 46,81 mp.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca sunt întrunite conditiile art.16, Legea nr.550/2002 care se refera la contractele încheiate între parti si nu la forma în care sunt concretizate acestea.
Reclamanta a respectat obligatiile ce-i reveneau potrivit art.1411 Cod civil, si contractul încheiat între parti întruneste conditiile prevazute de art.1436-1437 si 1452 Cod civil.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs Comisia pentru vânzarea spatiilor comerciale si de prestari servicii, conform Legii nr.550/2002 de pe lânga Primaria sectorului 3, criticând sentinta pentru ca a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Considera recurenta ca fisa de calcul reprezinta decât un acord tacit asupra folosintei spatiului spre deosebire de cuprinsul unui contract de închiriere în care s-ar fi prevazut drepturile si obligatiile partilor, durata contractului, cuantumul chiriei.
Fisa de calcul nu îndeplineste caracterul bilateral si nici consensual al contractului de locatiune.
Reclamanta nu a avut vreodata un contract de închiriere valabil si nu se pune problema ca s-ar afla în conditiile art.1437 si 1452 Cod civil, privind tacita relocatiune.
Intimatul reclamant SC G. SD SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, simplul acord de vointa al partilor contractante fiind suficient nefiind necesara întocmirea unui înscris constatator pentru existenta contractului de închiriere. De asemenea, arata ca s-a dovedit existenta contractului de închiriere, iar fisa de calcul reprezinta acordul tacit asupra folosintei spatiului.
Analizând cererea de recurs, Curtea constata ca aceasta este nefondata pentru urmatoarele motive:
Nu se poate aprecia ca este vorba de un drept de folosinta extra contractual, iar intimata-reclamanta s-ar afla în situatia unui tolerat si nu chirias, atâta timp cât reclamanta-intimata are obligatii tipice unui contract de locatiune în sensul art.1429 Cod civil, art.1437 Cod civil, si art.1411 al.2 Cod civil, raportat la art.1451 Cod civil. Potrivit legii nu se cere forma scrisa pentru încheierea unui contract de locatiune ad validitatem ci numai pentru ratiuni de ordin fiscal si anume înregistrarea la Administratia Financiara.
Fata de cele retinute mai sus, în conformitate cu art.312 al.1 Cod procedura civila se va respinge recursul ca nefondat.
