Deliberând asupra plângerii contravenţionale de faţă, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 06.02.2014, cu nr. mai sus menţionat, petenta S.C. VR S.A. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria A yyyyyyy nr.aa/bbb din 17.01.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi, solicitând anularea acestuia.
În motivare, a arătat următoarele:
În cuprinsul actului, s-a reţinut că doi consumatori de credite (CM şi CSM) au reclamat la intimat anumite atitudini ale băncii, iar concluzia controlului a fost că “majoritatea aspectelor enumerate de consumatori nu pot face obiectul unei analize” din partea acestei instituţii.
Referirea s-a făcut la faptul că împrumutaţii au solicitat băncii un acord la înstrăinarea unui imobil constituit garanţie în favoarea acesteia, acord emis la 14.10.2013, în contextul în care cei dintâi şi-au asumat stingerea litigiului judiciar purtat cu entitatea creditor. Întrucât au apărut divergenţe în legătură cu semnarea acestui din urmă contract de tranzacţie, acordul de înstrăinare nu a mai fost finalizat.
La 17.10.2013, împrumutaţii au solicitat băncii un punct de vedere cu privire la eliberarea acordului de vânzare, iar banca nu a mai răspuns solicitării.
Banca a fost sancţionată pentru pretinsa încălcare a art.9 din OG 21/1992, pe motiv că nu a funrizat acest punct de vedere, ceea ce ar constitui un comportament incorect.
Procesul-verbal de contravenţie este nelegal întocmit, deoarece intimatul a pătruns pe teritoriul puterii legiuitoare, încălcând dispoziţiile art.27 din OG 21/1992 şi principiul legalităţii incriminării prevăzut de art.1 şi 3 alin.1 din OG 2/2001.
Invocarea de către reclamantă a unui generic comportament incorect al operatorului economic reprezintă doar un paliativ de legalitate, doarece, într-o asemenea optică, orice conduită activă sau inactivă a băncii poate fi plasată oricând sub umbrela ideii de comportament incorect.
Procesul-verbal de contravenţie este şi netemeinic întocmit, deoarece problema eliberării acordului fusese în mod clar tranşată prin condiţionarea ei de către bancă de încheierea contractului de tranzacţie, cu care împrumutaţii nu au fost de acord. În aceste condiţii, ei nu au lăsat să se înţeleagă că se mai putea discuta cu ei, de vreme ce atunci când au cerut punctul de vedere nu au precizat că şi-ar fi schimbat poziţia cu privire la contractul de tranzacţie.
Intimata nu a expus şi motivul pentru care a optat să aplice o sancţiune peste limita legală prevăzută de lege.
În drept, au fost invocate dispoziţiile menţionate.
În dovedirea celor precizate, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, ataşând actul contestat (f.7-8), anexe (f.9-16).
Intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată în 07.04.2014 (f.11 şi urm.), prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând practic aspectele descrise şi de petentă, dar insistând asupra legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal (inclusiv pe motiv că sancţionarea s-a făcut pentru lipsa unui răspuns în general la solicitarea împrumutaţilor, nu pentru lipsa unui anumit răspuns), precum şi asupra corectei proporţionalizări a amenzii aplicate, în condiţiile în care petenta avea posibilitea de a achita juămtate din minimul acesteia în 48 de ore.
În drept, a invocat prevederile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi pe cele ale O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
În dovedirea celor arătate, a ataşat documentaţia aferentă procesului-verbal.
La 23.04.2014, petenta a depus un răspuns la întâmpinare (f.71), în cuprinsul căruia a reiterat aspectele indicate iniţial, arătând că intimata nu a răspuns în niciun fel la motivele invocate de ea.
Plângerea a fost legal timbrată.
La ultimul termen, instanţa a dispus încuviinţarea probei cu înscrisurile existente la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin procesul-verbal seria A yyyyyyy nr.aa/bbb din 17.01.2014 (f.8-10), agentul intimatului a sancţionat petenta cu amendă contravenţională în cuantum de 5000 lei, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art.9 din OG 21/1992 şi sancţionate de art.50 alin.1 lit.c din acelaşi act normativ.
La secţiunea privind descrierea faptei, s-au reţinut aspectele arătate de părţi, începând cu faptul că numiţii CM şi CSM (împrumutaţi printru-un contract de credit) au reclamat că au solicitat băncii emiterea unui acord la înstrăinarea unui imobil constituit garanţie în favoarea acesteia, valoarea urmând să fie folosită pentru acoperirea creditului, cererea fiind înregistrată la petentă cu nr.269948/17.10.2013 (f.16).
La această solicitare, Banca nu a răspuns, pretextând că problema emiterii acestui acord fusese tranşată odată cu discuţiile privind încheierea unui contract de tranzacţie privind finalziarea unui litigiu relativ la unele clauze abuzive pe care le-ar fi conţinut convenţia dintre părţi.
Nu există dubii cu privire la situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal, Banca recunoscând că nu a dat un răspuns la ultima solicitare şi prezentând motivarea anterior menţionată.
Intimatul nu a sancţionat petenta în niciun fel pentru faptul că nu şi-a dat acordul la vânzare, considerând că nu este de competenţa lui să facă acest lucru.
Pe baza acestei situaţii de fapt, instanţa reţine următoarele:
Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 şi care ar putea fi invocate din oficiu.
Conform art.9 din OG 21/1992, “operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.”.
Potrivit art.50 alin.1 lit.c, constituie contravenţie încălcarea dispoziţiilor […] art. 9 […], sancţionabilă cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei
Având în vedere încadrarea juridică făcută de intimat, rezultă că sancţiunea aplicată este legală. Se pune însă problema dacă a fost corect încadrată juridic fapta petentei, obiecţiunile acesteia ţinând de acest aspect şi mai ales de faptul că e prea generală noţiunea de comportament incorect.
În pofida argumentelor petentei, instanţa remarcă faptul că textul respectiv de lege stabileşte într-adevăr o contravenţie cu caracter subsidiar, menită să asigure sancţionarea oricărui comportament incorect al unui comerciant ce nu poate fi încadrat pe conţinutul constitutiv al altei contravenţii.
Totodată, este evident că această contravenţie are un conţinut alternativ, una dintre modalităţile de săvârşire fiind încălcarea obligaţiei de a se comporta “în mod corect în relaţiile cu consumatorii”.
Aceste aspecte rezultă cu evidenţă din coroborarea textelor de lege mai sus menţionate, care ar rămâne fără niciun efect dacă ar fi acceptată varianta petentei, rămânând de stabilit doar dacă se poate reţine că în speţă banca a procedat incorect cu consumatorul.
Sub acest aspect, instanţa este de acord cu intimatul şi consideră că împrumutaţii nu ar fi trebuit să fie lăsaţi într-o situaţie de incertitudine, chiar dacă aveau şi premise să deducă faptul că banca nu ar putea să-şi dea acordul în condiţiile în care ei refuzaseră să încheie contractul de tranzacţie. Într-o chestiune atât de importantă, consumatorii nu ar fi trebuit să fie lăsaţi să deducă răspunsul băncii, cu atât mai mult cu cât exprimarea acestuia în scris ar fi presupus un efort minim din partea acesteia. Este irelevantă măsura în care s-ar fi putut “colabora” cu împrumutaţii, deoarece nu se punea problema unei asemenea colaborări, ci a unui simplu răspuns din partea comerciantului.
În consecinţă, lipsa răspunsului băncii cu privire la ridicarea interdicţiei de înstrăinare a imobilului ipotecat în favorea sa constituie într-adevăr un comportament incorect al acesteia, care poate şi trebuie să fie sancţionat în temeiul art.50 alin.1 lit.c cu raportare la art.9 din OG 21/1992.
Instanţa nu consideră însă că aplicarea criteriilor art.21 alin.3 din OG 2/2001 face ca aplicarea unei amenzi de 5000 lei să apară ca justificată, gravitatea concretă a faptei nefiind la un asemenea nivel. Faptul că orice contravenient are posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în 48 de ore nu are nicio legătură cu obligaţia agentului constatator de a aplica orice sancţiune în conformitate cu criteriile legale de individualizare a acesteia.
Sub acest aspect, petenta a surprins corect că intimata nu a expus şi motivul pentru care a optat să aplice o sancţiune peste limita legală prevăzută de lege, deşi ar fi trebuit să o facă. În egală măsură, instanţa nu consideră că o altfel de sporire a nivelului amenzii aplicate era necesară.
Cu toate acestea, în condiţiile în care petenta nu şi-a asumat nici concomitent, nici ulterior sancţionării vina pentru conduita contractuală incorectă, insistând asupra faptului că aceasta nu ar avea un asemenea caracter, instanţa nu consideră că este oportună înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment, mai ales că amenda minimă ar corespunde cel mai bine scopului educativ al amenzii în această situaţie.
Pentru aceste considerente, instanţa va înlocui amenda în cuantum de 5000 lei, aplicată petentei prin procesul-verbal seria A yyyyyyy nr.aa/bbb din 17.01.2014, întocmit de intimat, cu o amendă în cuantum de 2000 lei.
Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat, care a fost legal şi temeinic întocmit.
