Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:
I.Susţinerile părţilor
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 17.03.2014, sub nr. mai sus menţionat, în antet, reclamanta S.C. CI S.A. (prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL) a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâta AP DC la plata sumei de 810,79 lei, reprezentând contravaloarea penalităţilor aferente perioadei iulie 2008 – iunie 2009, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat următoarele:
Societatea reclamantă furnizat pârâtei energie termică pentru încălzire şi apă caldă menajeră, în baza relaţiilor contractuale, contractul dând naştere la dreptul de a factura, la tarifele în vigoare, cantităţile furnizate.
Pentru neachitarea la termen a facturilor (necontestate de pârâtă), au fost calculate şi penalităţi de întârziere, conform contractului.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art.1270, 1516 alin.1, 1169, 1073, 1530 C.Civ..
În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri, anexând mai multe acte cererii: notificare, contractele de furnizare nr.1060/12.07.2010 (f.10 şi urm.), nr.866/01.04.2005 (f.18 şi urm.), sentinţa civilă nr.697/17.04.2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia Faliment (f.23 şi urm.), componenţă sold (f.29 şi urm.), facturi (f.34 şi urm.).
2. Pârâta a depus întâmpinare, înregistrată la data de 09.04.2014 (f.82), prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru penalităţile solicitate, cu motivarea că asociaţia nu are posibilitatea de a percepe sume de la locatari şi că debitul pentru acea perioadă a fost oricum achitat, astfel încât nu este justificată calcularea de penalităţi în continuare.
3. Reclamanta a depus precizări la 04.06.2014 (f.87), la care a anexat dovezi privind procedura medierii.
La data de 30.04.2014, a depus şi răspuns la întâmpinare (f.93), prin care a arătat că prescripţia nu a intervenit, conform art.16 alin.1 lit.a din Decretul 167/1958, deoarece pârâta a realizat plăţi succesive.
II. Aspecte procesuale
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
Instanţa, prin încheierea de la ultimul termen, a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
III. Analiza excepţiei prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune
Art.1 din Decretul 167/1958 (numit în continuare „Decretul”), aplicabil în speţă dat fiind momentul desfăşurării raporturilor dintre părţi, chiar dacă a fost abrogat între timp, prevede că „dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. Alin.2 prevede că „odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.”
Potrivit art.3 alin.1, termenul prescripţiei este de 3 ani, iar prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, conform art.7.
După cum rezultă din cerere şi din graficul de la filele 29 şi urm., mai ales din detalierea componenţei fiecărei facturi de penalităţi, reclamanta a pretins contravaloarea penalităţilor aferente unor facturilor scadente cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea cererii.
Aceasta a invocat o recunoaştere a datoriei prin plată, apărare pe care instanţa o consideră neîntemeiată, atât timp cât nu există dovezi certe că prin anumite plăţi s-au stins anumite obligaţii de plată (de exemplu, chitanţe în care se indică numărul facturilor achitate). În aceste condiţii, în temeiul art.16 lit.a din Decret, instanţa va reţine că nu a operat întreruperea prescripţiei înainte de a expira termenul de 3 ani.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge ca atare cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata facturilor de penalităţi emise înainte de 17.03.2011.
V. Analiza fondului
Potrivit art. 969 C. Civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Totodată, potrivit art.1073 C.Civ., creditorul are dreptul de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei. În fine, art.1087 C. Civ. prevede că atunci când convenţia cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare, nici mai mică, acesta fiind textul cu caracter general aplicabil.
În cazul particular al obligaţiilor constând în sume de bani, este relevant şi art.1 din O.G.9/2000, conform cu care părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
Între reclamantă (în calitate de furnizor) şi pârâtă (în calitate de consumator) au intervenit contractele de furnizare nr.1060/12.07.2010 (f.10 şi urm.), nr.866/01.04.2005 (f.18 şi urm.), în temeiul cărora a emis facturile anexate cererii. Potrivit contractelor anexate (art.18 alin.2 lit.a), neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei, atrage majorări de întârziere la nivelul penalităţilor percepute pentru plata cu întâziere a obligaţiilor bugetare.
Prin urmare, în cazul plăţii cu întârziere a unor facturi, pârâta poate fi obligată la plata unor penalităţi, dar trebuie stabilit cuantumul acestora după înlăturarea sumelor pentru care s-a admis excepţia prescripţiei.
Observând analiza acestei excepţii, instanţa a procedat la ajustarea valorii facturilor de penalităţi, scăzând din cuantumul fiecărei facturi valoarea penalităţilor raportate la facturi de utilităţi scadente cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acţiunii, făcând verificări şi calcule pe baza componenţei sold depuse de reclamantă (f.29 şi urm.).
În consecinţă, unele facturi au fost eliminate complet din calcul (cele emise între 23 iulie 2008 şi 30 aprilie 2011), unele doar micşorate (cea din 30 mai 2011, de la 74 lei la 51,50 lei, iar cea din 30 iunie 2011, de la 65,24 lei la 63,79 lei – a se vedea şi f.31), iar restul au fost menţinute în integralitatea lor.
Aplicând acestă metodă, a rezultat valoarea de 241,26 lei din însumarea valorilor corectate ale facturilor.
În consecinţă, va obliga pârâta la plata către reclamantă a acestei sume, reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere aferente facturilor de utilităţi cu scadenţa în perioada 04.04.2011 – 25.11.2011.
