Bunuri imobile. Competenţa teritorială
C. proc. civ. – art. 13 alin. (1)
Potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.
În cazul în care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafaţa de 3 ha. teren, competenţa teritorială revine instanţei în circumscripţia căreia se află acel teren.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
Decizia civilă nr. 674 din 14 iunie 2011, G.O.
Prin cererea înregistrată în data de 28.10.20 09 la Judecătoria Sânnicolau-Mare sub nr. 1628/295/2009, reclamanţii F.R. şi F.E., în contradictoriu cu parata R.A. au solicitat instanţei să se constate că între parata, în calitate de moştenitoare a defunctului J.A., şi reclamantul F.R. a intervenit la 22.04.2002 o/promisiune de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de 3 ha. teren, din totalul de 7,84 ha., asupra căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctului, să se pronunţe o sentinţa care să tină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la această suprafaţă, să fie obligată pârâta să predea reclamanţilor titlul de proprietate în original emis pe numele defunctului J.A., pentru suprafaţa de 7,84 ha., urmând ca reclamanţii să-l restituie după intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, să se dispună intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de 3 ha., ca bun comun cu titlu de drept dobândit prin cumpărare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969, art. 970, art. 1073-1077 Cod civil, Titlul X art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, art. 20 alin. (1) si (3), art. 27 alin. (1), (3) şi J din Legea nr. 7/1996.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat, între altele, pe cale de excepţie necompetenţa teritoriala a Judecătoriei Sânnicolau-Mare, motivat de faptul că domiciliul pârâtei este în Timişoara şi nu în localitatea Igriş, iar în baza prevederilor art. 5 C. proc. civ., instanţa competentă este Judecătoria Timişoara, ca instanţă de domiciliu al pârâtei, iar în speţa dedusă judecaţii este vorba de o cerere în obligaţii de a face, cu privire la un drept de creanţa, întrucât reclamanţii nu fac dovada că pârâta este titulara vreunui drept imobiliar care să justifice aplicarea prevederilor art. 13 alin. (2) C. proc. civ..
Prin sentinţa civilă nr. 240/18.02.2010, Judecătoria Sânnicolau Mare, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sânnicolau Mare a constatat, raportat la obiectul cererii, ca reclamanţii, au solicitat instanţei să se constate că între pârâta, în calitate de moştenitoare a defunctului J.A., şi reclamantul F.R. a intervenit la 22.04.2002 o promisiune de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafaţa de 3 ha teren, din totalul de 7,84 ha, asupra căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea defunctului şi să se pronunţe o sentinţă care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la această suprafaţă. Prin urmare, reclamanţii urmăresc valorificarea unui drept de creanţă născut dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care devin incidente dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., care stipulează ca „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”, a arătat judecătoria.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerile reprezentantului reclamanţilor, în sensul că în speţa dedusă judecaţii sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (2) C. proc. civ. privind competenţa teritorială alternativă, câtă vreme reclamanţii urmăresc valorificarea unui drept de creanţa născut dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare, nefiind în prezenţa unei cereri bazată pe un raport de locaţiune a unui imobil, a unei acţiuni în justificare sau în prestaţie tabulară.
Cererea a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Judecătoriei Timişoara.
Prin sentinţa civila nr. 15713/07.10.2010, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, declinând competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare şi dispunând înaintarea dosarului către Tribunalul Timiş pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Timişoara a arătat că, potrivit art. 13 C. proc. civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele. Reţinând că în speţă cererea reclamanţilor priveşte un imobil situat în circumscripţia Judecătoriei Sânnicolau Mare, vizând pronunţarea unui titlu de proprietate privind acest imobil şi intabularea lui în cartea funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 713/PI/11.02.2011, Tribunalul Timiş a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii F.R. şi F.E., împotriva pârâtei R.A., în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Într-adevăr, conform art. 13 alin. (1) C. proc. civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele, însă acest articol vizează doar acţiunile reale.
În speţă, cererea formulată de reclamanţi privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare şi, urmare a pronunţării acestei hotărâri, de obligare a pârâtei la a le preda temporar, în vederea intabulării dreptului de proprietate, originalul titlului, precum şi intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de reclamanţi (urmare a aceleiaşi cereri principale vizând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract), este o acţiune personală, care se supune regulii generale de competenţă teritorială instituită de art. 5 C. proc. civ..
Astfel fiind, competenţa de soluţionare a cererii revine Judecătoriei Timişoara, ca instanţă a domiciliului pârâtului, iar nu Judecătoriei Sânnicolau Mare, instanţă a locului situării imobilului.
Nu s-a putut reţine incidenţa în cauză nici a prevederilor art. 10 alin. (2) C. proc. civ. privind competenţa teritorială alternativă, câtă vreme, acţiunea formulată este o acţiune personală, iar nu o cerere bazată pe un raport de locaţiune a unui imobil şi nici o cerere in justificare sau în prestaţie tabulară, şi faţă de aceste considerente, în temeiul art. 22 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., tribunalul a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamanţii F.R. şi F.E., care au solicitat admiterea acestuia, şi modificarea în tot a sentinţei civile recurate, în sensul de a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, arătând că în speţă sunt incidente prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, cererile privitoare la imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilul.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 22 alin. (5), art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ..
Prin întâmpinare, pârâta R.A., a solicitat respingerea recursului, şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate, arătând că în mod corect tribunalul a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 674 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de reclamanţii F.R. şi F.E. împotriva Sentinţei civile nr. 713/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, pe care a modificat-o în sensul că a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau-Mare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ. cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele, iar în speţă, cererea reclamanţilor priveşte un imobil situat în circumscripţia Judecătoriei Sânnicolau Mare, vizând pronunţarea unui titlu de proprietate privind acest imobil şi intabularea lui în cartea funciară.
Având în vedere aceste considerente, faţă de dispoziţiile legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ., Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul reclamanţilor, a modificat sentinţa civilă atacată şi a stabilit competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau-Mare.
