În ipoteza unei concedieri individuale, întemeiată pe dispozițiile art. 65 Codul muncii, singurele condiții pe care instanața trebuie să le analizeze în aprecierea legalității măsurii de încetare a raporturilor de muncă, sunt cele înscrise în alineatul al doilea al articolului 65 Codul muncii, și anume desființarea efectivă a postului și existența unei cauze reale și serioase. Înseși noțiunile de „concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului” și „criterii de stabilire a ordinii de priorități” sunt incompatibile din punct de vedere logic, întrucât analiza unor criterii în funcție de care să se decidă care dintre angajați urmează a fi disponibilizat implică deja aprecierea asupra unor circumstanțe ce țin de persoana acestuia (pregătire profesională, performanță, situație familială, etc.).
Dispozițiile art. 76 lit. d) Codul muncii nu sunt aplicabile decât în ipoteza prevăzută expres de text, și anume aceea a concedierilor colective, nu însă și în situația unei concedieri individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
SENTINŢA CIVILĂ NR. 75/02.01.2016
Contestatorul S.L. a fost angajat pe postul de subinginer la intimata SC T. SA Galaţi. Prin Dispoziţia nr. 1xxx/3x.0x.2014 emisă de P.M.G. s-a dispus punerea în aplicare a HCL nr. 2xx/2014 de aprobare a statului de funcţii, a organigramei şi a planului de disponibilizare, astfel că din totalul de 7xx de posturi prevăzute în vechea organigramă au fost desfiinţate un număr de 1xx posturi. Din cele 7xx de posturi din vechea organigramă erau ocupate doar 7xx, astfel că au fost desfiinţate 8x de posturi vacante, şi 5x de posturi ocupate. Întrucât în perioada iulie 2014 – ianuarie 2015 personalul societăţii s-a redus cu 4x de salariaţi datorită pensionării, încetării contractului de muncă prin acordul părţilor sau prin concediere disciplinară, au mai rămas doar 2x de salariaţi care urmau a fi disponibilizaţi, motiv pentru care s-a reţinut că în mod corect intimata a dispus concedierea individuală a salariaţilor în baza dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Faţă de cele reţinute anterior, faţă de dispoziţiile art. 65 alin. 1, art. 68 din Codul muncii, faţă de numărul redus al salariaţilor concediaţi (respectiv 2x) raportat la numărul tuturor salariaţilor societăţii (respectiv 7xx), faţă de perioada îndelungată de 5 luni în care s-a dispus concedierea, s-a reţinut că în mod corect în cauză nu se poate vorbi de o concediere colectivă. În aceste condiţii, nu trebuia respectată procedura reglementată de dispoziţiile art. 69 şi urm. din Codul muncii şi prin urmare nu era tardivă emiterea deciziei de concediere, astfel că excepţia tardivităţii emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă a fost respinsă ca fiind nefondată.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere întrucât ar fi încălcate dispoziţiile art. 76 alin. 1 lit. c şi d din Codul muncii, în sensul că nu cuprinde menţiunile referitoare la locurile de muncă disponibile şi neindicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, instanţa a reţinut că acestea sunt apărări care vizează condiţiile de emitere a deciziei de concediere, respectiv apărări de fond şi le-a analizat ca atare.
S-a avut în vedere faptul că au fost desfiinţate toate cele 5 posturi de subinginer prevăzute în vechea organigramă, inclusiv cel ocupat de contestatoare, astfel că nu a avut loc o selecţie pentru ocuparea vreunui post de subinginer, întrucât în noua organigramă nu mai era prevăzut un astfel de post. În concluzie, nu se justifica stabilirea de către intimată a unor criterii ce ar fi trebuit avute în vedere pentru a se dispune concedierea contestatoarei.
Referitor la dispoziţiile art. 65 alin. 2 din Codul muncii, instanţa a reţinut că desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia, iar cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice şi serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii, decizia contestată fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor Codului muncii.
Astfel, desfiinţarea postului deţinut de către contestator a fost efectivă având în vedere că potrivit noului stat de funcţii şi noii organigrame nu mai există funcţia de subinginer.
Totodată, se apreciază că desfiinţarea a avut o cauză reală şi serioasă întrucât a avut un caracter obiectiv. Astfel, s-a reţinut că a fost avut în vedere faptul că s-a redus activitatea de transport urban călători, datorită lucrărilor care se efectuează şi scoaterii din funcţiune a unor autobuze care nu mai corespund din punct de vedere al normelor tehnice şi siguranţei în exploatare, precum şi scăderea veniturilor din vânzarea de bilete şi abonamente, astfel cum reiese din situaţia depusă pe anii 2013 şi 2014.
Instanţa a reţinut că nu era necesar ca intimata să facă dovada existenţei unei dificultăţi grave economico-financiare pentru a lua măsuri de reorganizare a activităţii. Era esenţial ca desfiinţarea locului de muncă să corespundă unei nevoi a angajatorului, concedierea putând fi determinată şi de schimbarea politicii angajatorului, de necesitatea de a eficientiza activitatea societăţii în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea, nefiind necesară demonstrarea unei situaţii economice dificile.
Angajatorul poate lua orice măsură de ordin organizatoric vizând creşterea performanţelor în activitate, fiind singurul îndreptăţit să decidă în acest sens, fiind liber să gestioneze politica de personal în direcţiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activităţii, interesul legitim al angajatorului pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activităţii sale.
Instanţa a reţinut că nu era chemată să analizeze oportunitatea desfiinţării locului de muncă, ci doar legalitatea şi temeinicia măsurii.
Faţă de aceste considerente, faţă de faptul că în cauză nu s-a dovedit că intimata ar fi efectuat angajări pe posturi similare cu cel ocupat de contestator, instanţa a reţinut că decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, desfiinţarea locului de muncă al contestatorei fiind efectivă şi având la bază o cauză reală şi serioasă şi prin urmare a respins contestaţia formulată ca fiind nefondată.
